Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 5

Mărturia oamenilor vii și morți

Băuturi răcoritoare cu gheață fură ridicate până la buze și dispărură într-o clipită. Oricât de puternică ar fi fost aroma, și-ar fi dorit să se transforme în alcool puternic. Dar, în acel moment, trebuia să poată gândi limpede. Cu ochii ascuțiți se holbă la pielea tânărului care stătea liniștit de când plecaseră de la locul faptei, până când ajunseră la un magazin aflat la doi kilometri distanță.

– Da, el este, domnule ofițer. Ieri soțul meu a vândut, pentru că eu m-am dus să am grijă de copil la spital.

– Bună ziua, salută Singha un bărbat de patruzeci de ani care mergea în spatele soției sale de aceeași vârstă.

Condusese cuplul în interiorul magazinului și cumpărase ceva, astfel încât să poată vorbi convenabil.

– Bună ziua, ce se întâmplă? Soția mea m-a sunat de urgență. Eu tocmai pescuiam.

– Vreau să vă întreb ceva. Noaptea trecută, de la 21 la miezul nopții, a venit un taxi roz, cu șoferul în jur de patruzeci de ani să stea pe aici timp de zece-cincisprezece minute?

– Taxi… oh! Da, da, da. L-am văzut lăsând un pasager în pădure, pe marginea drumului. Dar nu a îndrăznit să îl aștepte.

– Ați vorbit despre ceva?

– Am vorbit doar puțin. A spus că nu era sigur dacă să îl aștepte sau nu, pentru că în acea zonă, noaptea târziu, nicio mașină nu ar fi îndrăznit să treacă.

– Pot să întreb de ce?

– Ei bine, sunt accidente frecvente în acea zonă. Am auzit de la tatăl meu că acolo era un cimitir pentru morții fără rude.

Singha se întoarse imediat spre puștiul care stătea în fața magazinului.

– Încă mă întreb la ce se gândea pasagerul. Când l-am întrebat dacă era sigur că era o persoană reală, taximetristul a dat rapid din cap.

– Și în ultimele trei sau patru zile, a mai venit cineva aici sau s-a dus în pădurea din acea zonă?

– Se pare că aseară au intrat și au ieșit poliția și ambulanțele. În afară de ei, nu știu să mai fi venit altcineva pentru că în această zonă când se faceb ora 21:00, toată lumea se închide în  casă și se duce la culcare. Aseară am întârziat să fac curățenie la magazin pentru că așteptam să mă uit la un meci de fotbal, așa că am văzut întâmplător.

– Mulțumesc pentru informație.

Singha ieși oftând. Îl văzu pe băiatul alb stând pierdut pe gânduri în timp ce ținea cutia cu băutură. Gheața se topise, se scursese pe podea și formase un cerc mare. Nu știa ce văzuse puștiul ăla. Informațiile vânzătorului erau în multe privințe în concordanță cu ceea ce spusese Thup.

Singha scoase o țigară și o ținu în mână înainte de a o aprinde și de a-și pompa nicotina în plămâni. Acum nu mai era doar un caz. Existau și povești cu fantome. Din punctul de vedere al oamenilor care nu credeau în ele și nu luau în serios nicio religie, acest gen de lucruri era complet inutil.

– Inspectore… fumezi?

– Oh, vrei asta?

Singha îi întinse o țigară nouă băiatului care stătea în fața lui.

– Nu fumez, spuse Thup clătinând din cap înainte de a-și strânge buzele.

– Și ce facem în continuare?

– Mai întâi trebuie să așteptăm rezultatele autopsiei. În momentul de față nu avem nici cea mai mică informație utilă.

Singha suflă fumul alb care se ridică și pluti în aer.

– Cred că ucigașul a ales să acționeze acolo pentru că era un cimitir.

– Și eu să cred asta pentru că mi-a spus un copil care a văzut o fantomă? Asta sună convingător?

– ..Nu.

– Oh, e bine de știut.

Sunetul telefonului întrerupse conversația. Singha răspunse și suflă fumul alb în sus.

– Unde ești inspectore?

– La locului crimei.

– Am întrebat familiile celor 3 victime.

– Și?

– Se pare că momentul dispariției victimelor nu este același.

– Un criminal nu poate acționa deodată. Dacă șapte victime ar dispărea deodată, ar fi greu de controlat și ar da de bănuit.

– Mă duc la casa celei de-a patra victime, apoi revin cu informații,  inspectore.

– Trimite-mi numele și voi merge eu însumi la casa celei de-a cincea victime.

-Am înțeles.

– Stai puțin, locotenente, găsește-mi istoricul locului crimei. Al cui este.

– Da, inspectore.

După ce locotenentul Khem închise telefonul, Singha se duse apoi să arunce țigara pe care o ținea în mână.

– Riică-te, Thup.

– Unde mergem?

– La casa victimei.

– Deci… e în regulă să vin și eu?

– Tu ai fost cel care a ucis? Ești o victimă?

Singha își încrucișă brațele pe piept privind cu o privire calmă, dar insondabilă.

– Nu i-am ucis răspunse Thup la fel de calm. Vocea îi era fermă.

– Atunci, ridică-te.

Nu dură mult până ce cei doi ajunseră la casa celei de-a cincea din cele șapte victime . Motocicleta se opri în fața unei case din oraș albe și curate. Dar întreaga casă era tăcută și nu existau semne de viață. Singha sună la ușă din nou și din nou, dar nu ieși nimeni.

– Ah… proprietarul nu este acasă, spuse o femeie tânără care ieși din casa alăturată.

– Știți cu cine locuiește proprietarul casei?

– E singur.

– Eu sunt ofițer de poliție. Vreau să vă întreb despre proprietarul acestei case.

– Ei, dar ce s-a întâmplat?

– În prezent o anchetă e în curs. Încă nu vă pot spune nimic în detaliu. Dar, domnul Phakphong este mort.

– Ce!!! Oh, asta nu poate fi adevărat, nu? Domnule polițist, ce s-a întâmplat?!

– Îi cunoașteți familia?

– Eu… știu doar că Min a plecat de acasă pentru că a existat o problemă legată de schimbarea sexului. Nu l-am cunoscut înainte de asta. Știu doar că a închiriase acest loc de șase luni și lucra ca vânzător de mașini.

– Deci, când ați aflat că nu este acasă?

– Probabil alaltăieri. Voiam să-i aduc curry, dar nu era acasă.

– Înainte, v-a spus vreodată ceva ciudat?

– A menționat doar câteva probleme de serviciu pe ici pe colo. Dar era o persoană amabilă și veselă care mergea des la templu și se ruga în mod regulat.

Singha dădu politicos din cap.

– Am discutat despre asta. Săptămâna aceasta urma să mergem împreună la un eveniment caritabil.

– Atunci, a venit vreodată cineva la el acasă sau a locuit cu cineva aici?

– Din câte știu eu, nimeni. În timp ce lucram online acasă, nu am văzut niciodată pe nimeni ciudat.

– Și înainte să plece de acasă, a spus ceva?

Femeia se gândi mult timp înainte de a răspunde.

– Ultima dată părea că se plânge de ghinionul lui, așa că a spus că merge la templu să facă o faptă bună și apoi s-a dus la muncă.

– La ce oră a plecat?

– În jur de6:30. De obicei pleacă la muncă la ora șapte, dar în acea zi avea de gând să se ducă să se roage, așa că a plecat puțin mai devreme.

– A condus el mașina?

– Da.

– Dacă vom obține informații suplimentare, sunteți dispusă să depuneți mărturie?

– Da.

– Mulțumesc.

Singha se înclină politicos înainte de a se uita spre casa victimei.

Telefonul din buzunarul blugilor săi sună din nou. Singha ridică telefonul fără să se uite la ecran, pentru că putea ghici cine îl suna.

– Domnule inspector, eu și o altă echipă am întrebat familia victimei și pe cei mai apropiați de ea.

– Ne vedem la birou, întrerupse apelul tânărul inspector înainte de a se urca pe motocicletă și de a-și pune în grabă casca. Când se întoarse să se uite în spatele său, fu nevoit să înjure pentru că tânărul care îl urmărise de la început stătea tot în același loc și nu pleca nicăieri.

– Omule, la ce te gândești? Vino, repede!

– În casă….e cineva în casă. Nu…nu e numai o persoană.

Singha încruntă sprâncenele până aproape că se ciocniră. Se întoarse și privi spre casa despre care se spusese că e goală.

Tânărul se duse în grabă și apucă tivul cămășii lui Singha.

– Nu, nu sunt oameni.

O fereastră înaltă cu perdele și o crăpătură între ele , suficient de mare pentru a vedea înăuntru. Deodată, Thup văzu niște ochi albi holbându-se la el. Colțurile gurii acelei fețe se ridicară încet într-un zâmbet care depășea gura…Oamenii obișnuiți nu l-ar fi putut vedea…

– Eu… trebuie…trebuie să intru să verific.

Expresia lui Thup era înfricoșătoare. Singha să se uite din nou spre casă…și… indiferent de câte ori se uită, văzu doar o casă goală.

– Haide, astăzi nu am un mandat de percheziție, așa că nu pot intra.

Tânărul se urcă grăbit pe motocicletă, înainte de a-și îngropa fața în umărul lui Singha. Corpul acestuia tremură:

– Cine ți-a dat voie?!

– Eu…nu vreau să fiu deprimat.

Tânărul ridică privirea și închise ochii. Cele două mâini care fuseseră mereu așezate pe partea din față a picioarelor, își schimbară poziția pentru a ține tivul cămășii persoanei din fața sa.

De la secția de medicină legală, cadavrele a șase victime fură duse în camera de depozitare  a Institutului de Medicină Legală, în timp ce un alt cadavru era pregătit pentru procesul de autopsie.

– Nenorocitule, ticălosule cu părul roșu, te voi da în judecată, Say!

– De ce? răspunse Say în timp ce îi cerea lui Darin să poarte mănuși.

– De ce ai mutat cadavrul victimei aici?

– I-am spus deja șefului meu. Altfel, m-ar fi lăsat să te iau? Cu atâtea cadavre, cum pot să verific singur?

– Puteai să-ți aduci subordonații aici. De ce a trebuit să mă târăști pe mine?

– Doar fă-o. Pune-ți halatul pe tine și să începem autopsia.

– La naiba! înjură Darin tare înainte de a începe să-și pună hainele de lucru. Încercase să scape de această sarcină, dar tot era implicată.

– Autopsia începe la zece douăzeci și patru de minute.

Ochii ageri se holbară la trupul victimei de pe masă înainte de a trece la acțiune.

– Victima este de sex masculin, în vârstă de patruzeci și trei de ani. Există semne de strangulare cu o frânghie și o rană adâncă pe gât.

Say repeta cuvintele în timp ce lua notițe.

– Și aceste fire roșii, trebuie să le tăiem? întrebă Darin cu îndrăzneală și teamă.

-Nu întreba. În mod normal, dacă vezi așa ceva, nu te deranjează. Le-a cusut astfel încât să nu poată vedea sau vorbi.

 – Nu vrei să vorbesc despre asta, Say?

– Dacă nu le tai, cum faci autopsia? Sunt sigur că îți vor spune adevărul.

– Ai de gând să stai acolo și să-l întrebi?

Say scutură ușor din cap înainte de a începe să întoarcă cadavrul pentru a găsi o altă urmă de „cuțit”.

Vârful bisturiului reflecta lumina care strălucea pe el. Vârful ascuțit al cuțitului tăia straturile de carne de la ceafă, întinzându-se până la stomac.

Darin își ridică mâinile în semn de salut, înainte de a începe să-și ajute colegul să depărteze cele două plăci toracice pentru a vedea organele interne.

Coastele îi fură tăiate cu un clește pentru ca Say să-i poată scoate organele interne pentru autopsie. Fiecare pas era deosebit de delicat pentru a ajunge la stomac.

– Victima are antecedente medicale?

– Avea diabet.

Darin se întoarse să se uite la dosar și îi răspunse.

Say se întoarse și deschise gura victimei pentru a se uita din nou și constată că victima purta o proteză dentară.

– Această persoană nu este primul caz de crimă.

– Așa este, celelalte două persoane din congelator au deja viermi.

– Ai trimis viermii la Entomologie?

– Trimis.

Say răzui peretele stomacal al victimei și puse conținutul într-un flacon înainte de a i-l înmâna subalternului care ținea camera.

– Du-l la toxicolog. Te rog să-mi dai o listă cu toate medicamentele pe care le ia victima.

– Da.

– Mâncarea nu a fost mestecată bine. În plus, este diabetic, ceea ce probabil face ca stomacul său să digere greu.

Autopsia continuă până la finalizare, dar firul roșu fusese încă lăsat intact.

– Foarfece.

Say luă foarfecele de la Darin și îl introduse sub firul de sub pleoapa victimei.  Tăie până când firul se slăbi. Luminile din cameră se stinseră imediat.

– Rahat!!! Ce naiba?!

– Este doar o pană de curent. De ce țipi?

– Unde a fost vreodată o pană de curent aici?! strigă Darin.

În același moment simți cum o mână îi ținea încheietura.

Darin țipă. Se auzi un zgomot de ceva care cădea și în curând toate luminile din sala de autopsii se aprinseră din nou.

Darin, care era întinsă la pământ își ținea încheietura mâinii cu o expresie șocată.

– Tocmai acum…m-ai ținut de mână sau așa ceva? Nu? Say!

– Țineam foarfecele. Cum să te țin?

– Tocmai acum, cineva m-a ținut de mână!

Darin aruncă o privire la cadavrul de pe masa de autopsie înainte de a se retrage.

– Ți-am spus să nu tai firul!

– Ridică-te.

Say lăsă foarfecele jos și se apropie pentru a-și ajuta colega să se ridice.

– Știu exact unde era mâna cadavrului. Chiar acum a ieșit în lateral din pat!

– Ridică-te și uită-te, mâna lui este încă în același loc. Cum poate trăi dacă are pieptul atât de tăiat?

– Vorbeam despre lucrul pe care l-am simțit chiar acum! Serios, Say, chiar am simțit-o.

– Dacă nu poți să o faci, așteaptă afară. Voi continua eu autopsia.

Darin se ridică încet înainte de a privi cadavrul care era în aceeași stare ca înainte de a se întrerupe curentul. Doar firul de la ochiul stâng era tăiat. Își înghiți saliva înainte de a răspunde:

– Pot să continui.

La urma urmei, ea era medic. Nu-i stătea în fire să abandoneze o sarcină la mijloc.

Un fior îi străbătu șira spinării. Darin se întoarse să privească, dar nu văzu nimic. Se spunea că acest caz era ciudat la început, dar cu cât investigau mai mult, cu cât căutau mai mult, cu atât nu știa nimic.as

Se luptau cu un criminal viu sau cu o entitate care se afla dincolo de moarte?