Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 6

Informații despre cele 7 victime

Singha se întoarse la birou în jurul orei unsprezece. Echipa îl salută pe tânărul inspector. Subalternul lui se încruntă confuz la vederea tânărului care își căra geanta în spatele superiorului său. Cine era?

– Locotenentul Khem s-a întors?

– Nu încă, inspectore.

– Dacă se întoarce, te rog să-mi spui.

– Am înțeles.

Singha îl duse pe Thup în biroul său pentru a-și continua treaba. Când se așeză la masă, tânărul se prăvăli pe canapea căscând pentru a nu știu câta oară în dimineața aceea. Pe lângă lipsa somnului, faptul că era târât încoace și încolo și că încă trebuia să se confrunte cu diverse incidente înfricoșătoare, corpul lui începuse să se plângă că nu mai putea suporta.

– Inspectore… Pot să dorm?

– Fă orice vrei să faci.

– Mulțumesc.

Thup își înclină capul înainte de a se apleca pe canapea. Se întinse pe o parte și întoarse capul pentru a-l vedea pe Singha care lucra cu o expresie serioasă, răsfoind hârtii și uitându-se la ecranul computerului. Singha auzi respirația profundă și ridică brusc capul să îl privească. Constată că băiatul acela dormea profund. Perechea de ochi ascuțiți îl fixă pentru o clipă, înainte de a se întoarce din nou la documentele din mâna sa și la e-mailul trimis de Mek.

Asemănările și diferențele în imagini dintre cazurile de acum zece ani, cinci ani și cele de acum dădeau de gândit că ucigașul își alegea victimele în funcție de religia lor.

Singha se uită înapoi la tânărul de pe canapea cu o privire lină. Thup îi spusese anterior că, atunci când era copil, văzuse deja un spirit. Dar de ce descrierea corespundea cu una dintre victimele cazului de acum zece ani?

Singha își luă telefonul mobil și îl sună din nou pe Mek. Așteptă o vreme până ca celălalt de la capăt al firului să răspundă.

– Ce altceva mai vrei?

– S-a mai întâmplat așa ceva înainte?

– S-a întâmplat? Despre ce vorbești?

–  S-a mai întâmplat vreodată să ai șapte crime dintr-o dată?

– Așteaptă un moment.

Sunetul tastaturii răsună puternic pentru o lungă perioadă de timp, înainte ca cel de la celălalt capăt al telefonului să vorbească din nou.

– Da, a existat un caz care s-a petrecut acum cincisprezece ani. Dar atunci criminalul a fost prins.

– Prins?

-Da.

– Unde a avut loc acest incident și cine a făcut-o?

– Phuket, autorul fusese un pescar. ADN-ul său a fost găsit sub una dintre unghiile decedatului. A existat, de asemenea, o potrivire ADN pe frânghia folosită în crimă. Când incidentul a avut loc cinci ani mai târziu, anchetatorii au concluzionat că a fost vorba de o crimă imitată, dar atunci adevăratul vinovat  nu a fost prins.

Sprâncenele lui Singha se încruntară până când aproape se uniră într-o linie curbată. Dacă stătea să se gândească bine, această chestiune era cu adevărat ciudată.

– Trimite-mi toate detaliile. Dă-mi tot ce are legătură cu acest caz. Totul!

– Da. Dar ar fi mai bine pentru tine să fii atent. Ambele cazuri au fost investigate de mai mulți ofițeri, dar nu au fost duse până la capăt.

– De ce?

– Pentru că primul investigator a murit în condiții ciudate, iar cei ce i-au luat locul au avut accidente neașteptate. Nimeni nu a mai îndrăznit să le ducă până la capăt.

– Hm, nu uita să-mi trimiți informațiile și să întrebi numele închisorii în care a murit criminalul. Cazul lui de acum 15 ani.

– Bine, voi întreba și îl voi informa pe comandant.

– Mulțumesc.

Singha închise primul telefonul. Se uită din nou la top.

– Crimă…imitator…mormăi tânărul inspector ca pentru sine.

Tânărul inspector se apucă din nou de treabă. Se uită la toate informațiile pe care le avea în față și oftă. Toate erau incoerente și nu aveau legătură cu crima de acum cincisprezece ani, dar acest băiat susținea că văzuse o fantomă a cărei înfățișare era aceeași cu a victimei care fusese ucisă atunci.

Același tip de crime aveau loc o dată la cinci ani.

Locul crimelor se schimba tot timpul.

Singha se ridică imediat de la masa ca să-l trezească pe tânărul care dormea pe canapea.

– Thup, Thup, trezește-te.

Cu mâna puternică, plesni fără reținere brațul băiatului, făcându-l pe acesta să se trezească brusc.

– Da…da…

– Ai spus că ai văzut spiritul unei femei când erai mic. Cât de mic erai?

– Ei bine… Din câte îmi amintesc, poate aveam patru sau cinci ani. De ce întrebi, inspectore?

– Patru sau cinci ani….patru sau cinci ani…

Singha se gândea în timp ce repeta fraza până când Thup fu nevoit să asculte cu atenție.

– Și unde erai când ai văzut-o?

– La Sisaket.

După ce primi răspunsul, Singha se întoarse la biroul său, scoase toate hârtiile din dosar și scoase la imprimantă dosarul pe care îl primise de la Mak, înainte de a-l atașa la panoul de anchetă.

Thup se uită la tânărul inspector care pusese totul pe panou. Se uită la spatele acela lat cu ochii scânteietori, pentru că în acest moment Singha părea mai tare decât oricine altcineva pe care îl cunoscuse vreodată.

– Incidentul a avut loc în regiunea centrală, acum cinci ani. Cum rămâne cu regiunea din nord? Ah, acum zece ani și acum cincisprezece ani în sud. Infractorul arestat acolo își ispășește încă pedeapsa. S-a născut și a crescut în Phuket și nu a plecat niciodată nicăieri. Nu există istoric de călătorie în altă parte cu avionul sau trenul.

Singha se opri brusc din vorbit înainte de a continua.

– Asta înseamnă că s-ar putea să nu fie prima persoană care a provocat crima.

Tânărul inspector își luă jacheta și se pregăti să iasă din cameră, dar băiatul îl apucă brusc de braț.

– Domnule inspector, unde te duci? Eu… pot să merg cu tine?

– Rămâi aici.

– Dar…

Thup se uită spre ușă. Evenimentul anterior tocmai se întâmplase. Nu trecuse nici o zi și ușa care încă avea urme de zgârieturi nici măcar nu fusese înlocuită.  Thup știa că putea să se întâmple din nou.

Singha se întoarse să se uite și el la ușă. Dar de data aceasta văzu o umbră trecând prin fața geamului mat. Umbra deveni din ce în ce mai clară până când apăru un corp uman. Mâna lui Thup care îl ținea pe Singha de braț se strânse în mod inconștient.

Cioc, cioc, cioc….

– Domnule inspector, m-am întors.

Vocea locotenentului Khem veni din spatele ușii, făcându-i pe amândoi să ofteze împreună.

Singha își smulse mâna din strânsoarea tânărului înainte de a deschide ușa cu o expresie enervată pe față.

– Acum avem toate informațiile despre victimă. Vii să asculți, nu?

– Mm.

Singha ieși din cameră fără să se uite înapoi. Thup îi privi spatele lat cu ochi triști.

– Vrei să mergem împreună, Nong?

– Pot să merg?

-Dacă vrei să-mi dai mai multe informații, vino.

Locotenentul Khem îi făcu semn lui Thup să meargă împreună.

În timpul zilei, mai multe echipe operaționale se întâlniseră pentru a raporta rezultatele investigației. Pe panoul de anchetă din fața lui se aflau fotografii ale victimelor și diverse informații care fuseseră atașate. Locotenentul Khem îi înmână inspectorului un rezumat făcut în grabă înainte de a începe să explice.

– Începem, domnule inspector?

– Să începem.

– Prima persoană pe care am vizitat-o la domiciliu a fost o victimă de sex masculin, în vârstă de optsprezece ani. Numele lui era Jirayu sau James. Locuia cu familia sa, tatăl, mama și sora mai mare. Era cel mai mic din cei doi copii. Casa lui era folosită ca magazin. A dispărut săptămâna trecută, iar ultima dată când familia l-a văzut, el a spus că merge la ziua de naștere a unui prieten. După aceea, nu s-a mai întors, iar părinții lui au anunțat dispariția la cea mai apropiată secție de poliție.

Locotenentul Khem începuse să explice mai întâi ancheta privind victimele.

– A doua victimă e un băiat în vârstă de cincisprezece ani. Numele lui e Field Marshal. El locuia cu bunica sa, care era funcționar public și își trimitea nepotul să studieze. De obicei, Field o ajuta pe bunica sa să culeagă flori sau să lucreze pe cont propriu după școală. Ultima dată a fost văzut acum șase zile. I-a spus bunicii că se duce să vândă buchete de flori la magazin, explică locotenentul Khem.

– A treia victimă este Khun Phakaphong.

 Inspectorul Singha încuviință din cap.

– Spune-mi informațiile pe care le-ai primit.

– Victima are treizeci de ani. Numele: Phakphong sau Min, un transsexual care lucrează ca vânzător de mașini. Locuiește singur și s-a mutat aici cu doar șase luni în urmă. Vecinii au spus că l-au văzut ultima dată cu o zi înainte. Victima le-a spus că se duce la templu înainte de a pleca la serviciu, dar el nu a mai venit acasă.

Singha rezumă toate informațiile înainte de a întinde mâna pentru ca următoarea persoană să continue să vorbească.

– Următoarea victimă e o fată în vârstă de cincisprezece ani. Numele ei era Orawan sau Orn. Era singurul copil din familie. Părinții ei spuneau că fiica lor dispărea adesea de acasă pentru că pleca des cu prietenii ei, așa că nu le păsa. Ultima dată când au văzut-o a fost acum cinci zile.

– Voi continua, domnule inspector. Apoi, o victimă de sex masculin, nouăsprezece ani. Numele: Chanin sau Khun. Când se pregăteau să le dea vestea și să pună întrebări, părinții lui au spus că era un copil obraznic și că mergea adesea la casa prietenului său fără să se întoarcă acasă săptămâni la rând, așa că nu le păsa. Motivul este că propriul său tată este rar acasă din cauza slujbei sale de șofer de camion și, el a spus că ultima dată când l-a văzut a fost când a venit acasă să-și ia geanta în urmă cu patru zile.

O altă echipă continuă prezentarea.

– Următoarea victimă este un bărbat. Patruzeci și trei de ani. Se numește Thanakorn sau Tee. În prezent locuia singur în casă. Doi dintre copiii săi au plecat să studieze în străinătate. În ceea ce o privește pe soția sa, aceasta a murit în urmă cu mai mulți ani. Când am întrebat vecinii, aceștia au spus că victima se dusese la templu pentru a face fapte bune pentru soția sa și se întorcea cel târziu la prânz sau seara. Dar vecinii nu l-au mai văzut de trei zile.

– În sfârșit, o victimă de sex feminin are paisprezece ani. Se numește Kotchakorn sau Kaew. Locuiește cu părinții ei, care au un magazin de orez. Familia a raportat că puștoaica a dispărut în urmă cu două zile. A fost întocmit și un raport de persoană dispărută.

– Șapte zile…

Singha ridică tonul. Între timp, raportul autopsiei lui Say nu fusese finalizat.

– Ce spui?

Locotenentul Khem se întoarse suspicios pentru că nu înțelegea despre ce vorbea superiorul său.

– Criminalul a acționat timp de șapte zile.

– Ce?!

Cei patru ofițeri de poliție care stăteau acolo răsfoiră nerăbdători documentele. Apoi, Singha se ridică în picioare și merse în fața panoului.

– James a dispărut de șapte zile. Jom a dispărut de șase zile. Orn a dispărut de cinci zile. Khun lipsește de patru zile. Tee a dispărut de trei zile. Kaew a dispărut de două zile. Iar Min lipsea doar de o zi. Este posibil ca autorul să fi acționat în fiecare zi înainte de a spânzura toate corpurile victimelor la locul incidentului de ieri. Prin urmare, el a făcut-o timp de opt zile în total.

Singha își folosi limba pentru a-și apăsa obrajii ca să-și descarce iritarea, înainte de a se întoarce și de a-și trânti ambele mâini pe masă până când un sunet puternic răsună în toată camera.

– Opt zile și nimănui nu i-a păsat. Timp de opt zile, poliția nu a făcut nimic!

Toată lumea tăcu. Nu pentru că erau șocați, ci pentru că se și gândeau. Cum putea un infractor să comită crime zi de zi fără ca nimeni să își dea seama?

– Cereți un mandat de percheziție pentru fiecare casă a victimelor, locurile pe care le vizitau frecvent, chiar și casele celor mai apropiați prieteni. Am nevoie de un mandat de percheziție imediat.

– Am înțeles, inspectore.

– Au apărut rezultatele autopsiei?

– Nu încă. Khun Say a spus că, deoarece au fost șapte victime, autopsiile vor dura toată ziua.

– Dacă termină, vă rog să-mi spuneți.

– Bine, domnule.

– Acum vă puteți întoarce la muncă.

Singha se întoarse cu spatele la masă și se uită la tabla din fața lui. Unele lucruri erau la fel ca evenimentele de acum cinci, zece și cincisprezece ani. Avusese nevoie de șapte zile pentru a ucide victimele și petrecuse o zi ascunzându-se. Totul era la fel.

– … domnule inspector.

Silueta care ascultase cu ei în colțul camerei, se ridică și veni lângă Singha, deși se simțea foarte încordat.

– Cum rămâne cu templul?

– De ce? întrebă Singha, fără să se întoarcă să se uite.

– Magazinul în care Chom vindea aranjamente florale este probabil aproape de templu. Pentru că templul în care locuiam cu Luang Phor are și el un astfel de magazin. Min mergea la templu înainte de a merge la serviciu. Khun Tee s-a dus să facă merite pentru soția sa, nu este la templu? Iar Nong Kaew, a cărui casă este un magazin, este probabil și el aproape de templu.

Tânărul se uită la fotografiile fiecărei victime și explică până când Singha fu nevoit să se întoarcă și să se uite la ele.

– Cred că… ar trebui să mergeți să verificați și locațiile din jur. Nu e nimic rău în a face și asta, nu?

Singha luă dosarul cu raportul investigației și se uită din nou la el, înainte de a lua un marker de pe tabla albă și de a nota fiecare locație. Khem se uită brusc în jos, înainte de a se îndrepta spre computer și de a tasta fiecare locație. În timp ce sistemul procesa, Singha își ridică capul și se uită la Thup cu ochi calmi. Anterior, el luase imagini de pe camerele de supraveghere ale apartamentului în care locuia tânărul și le verificase. El constatase că tânărul ieșise o dată miercuri și se întorsese în camera sa. În afară de aceasta, el ieșea doar pentru a duce gunoiul de la același etaj sau pentru a primi unele livrări. Până ieri ieșise din apartamentul său conform orei date din declarație. Din probele circumstanțiale, oricum ar fi privit lucrurile, el nu ar trebui să fie vinovatul.

Singha se întoarse să se uite din nou la ecranul computerului, înainte de a se ridica și de a-l trage de gulerul cămășii pe băiat pentru a ieși cu el. Tânărul care încercase să îl urmeze în același ritm, îl întrebă:

– Unde te duci, inspectore?

– Acasă.

– Da?

– Mă duc acasă să-mi schimb motocicleta cu o mașină. Vrei să aștepți aici sau să mergem împreună? întrebă Singha în timp ce se îndepărta cu mâna încă trăgând de partea din spate a gulerului cămășii băiatului.

– Mergem împreună…

– Atunci taci și ține pasul.

Thup dădu din cap agitat.

Cei doi merseră până ajunseră la motocicletă. De data aceasta, Thup nu se mai bâlbâi. Totul fu rapid pentru a nu fi certat din nou. Singha purta o cască neagră fără să-și ia ochii de la expresia timidă a puștiului. Thup, băiatul din fața lui părea timid, stângaci și enervant. Dar trebuia să recunoască că puștiul acesta învăța repede și era destul de atent.

Dacă nu punea la socoteală poveștile despre capacitatea de a vedea fantomele, exista vreun beneficiu în asta? Pentru că, dacă echipa de criminaliști primea rezultatele examinării amprentelor și spunea că nu există amprente, atunci nu mai trebuia să fie cu el.

Motocicleta mare intră într-un sat și parcă în fața unei case mari și albe. Singha apăsă telecomanda pentru a deschide ușa.

– Am ajuns.

La intrarea în casă, Singha îi spuse:

– Așteaptă aici.

Thup observă în secret cu atenție casa severului inspector. Și era așa cum se aștepta…

Nu existau deloc fantome.

În fața casei erau parcate două mașini. Nu existau plante, copaci sau arbuști, doar o podea simplă de beton. Thup aruncă o privire secretă în casă și constată că interiorul era decorat ca o casă de vizitat pentru că și lămpile de podea erau încă acoperite cu plastic.

– De ce te uiți așa, vrei să intri în casă?

Singha ieșise ținând cheile de la mașină în mână.

– Urcă în mașină.

– În care?

– Cea neagră.

Un BMW X4 negru era vehiculul pe care Singha îl alesese în locul motocicletei care era folosită în mod regulat. Asta pentru că puștiul tresărea mereu când motocicleta tremura.

Cei doi se urcară în mașină și porniră la drum fără ca Thup să știe unde îl ducea inspectorul și merseră cu mașina o vreme.

Thup încercă să înceapă o conversație, chiar dacă știa că ceea ce va primi ar putea fi doar o privire aprigă sau o altă remarcă sarcastică.

– Inspectore, știi deja unde mergem?

– Mm.

– Unde? Pot să întreb?

– La templu.

– Ah… deci unde este templul? Pentru că tocmai am trecut pe lângă un templu.

Singha se uită la Thup cu coada ochiului, dar când văzu că îl privea cu ochi nevinovați, alese să înghită toate insultele.

– Toate locațiile dinaintea dispariției celor șapte victime nu sunt foarte îndepărtate. Iar în acea zonă există un singur templu.

– Când vom ajunge acolo… Pot să aștept în mașină?

– De ce?

– Ei bine…în templu… nu există doar lucruri de bun augur.