Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 7

Templul

Atmosfera din mașină era liniștită.

Era atât de liniștită încât nu se auzea decât sunetul respirației lor. Erau doar ei doi. Thup se uită în față înainte de a privi rapid în jos.

Intrarea în templu era decorată cu picturi frumoase împreună cu cuvintele:

„Wat Santi Thammawararam”, însă ceea ce vedeau ochii lui Thup nu era doar frumusețe .

Spiritele împreună cu moartea se târau și pluteau în toată zona din fața mașinii. Dar, pe măsură ce mașina avansa, acestea se retrăgeau încet și treptat, până când mașina se opri în fața templului. Acoperișul auriu al templului strălucea în lumină. Era foarte frumos, demn de a fi un templu important în această zonă.

– Ai de gând să aștepți în mașină? întrebă Singha în timp ce își scotea centura de siguranță.

Thup își ridică încet privirea, înainte de a întinde mâna pentru a apuca tivul cămășii tânărului inspector. Chiar dacă aerul condiționat din mașină era rece, pe fruntea și tâmplele lui Thup erau picături de transpirație.

– Inspectore…aș dori să-ți cer ceva. Poți să o faci pentru mine?

Mâinile îi tremurau. Iar expresia înfricoșată a lui Thup îl făcu pe Singha să devină suspicios.

– Ce?

– Nu mă părăsi, vrei?

Tânărul ridică privirea și zâmbi privind la Singha cu ochi rugători.

– Dacă nu te grăbești să mă urmezi, chiar te voi părăsi.

Singha termină de vorbit și coborî din mașină. Tânărul desfăcu centura de siguranță dintr-o suflare, înainte de a se grăbi după el, apoi alergă până când îl ajunse din urmă pe tânărul inspector. Continuă să meargă în timp ce îl prinse de cămașă pe bărbatul din fața lui.

După-amiaza, în zona templului nu erau mulți oameni. Liniștea și locurile religioase mergeau mână în mână. Vântul sufla printre frunzele care foșneau.

Templul era considerat un loc al liniștii sufletești pentru oameni, nevoia unui refugiu și ultimul loc pentru morți. Tot drumul prin templu, Thup nu făcu decât să se încline. Privea în jos la picioarele lui Singha pentru că dacă ar fi ridicat privirea, ar fi văzut spiritele care refuzau să meargă în viața de apoi și să renască. Ele circulau prin zona templului, unele târîndu-se, altele plutind într-un du-te vino fără încetare. Luang Phor spunea adesea că spiritele care rătăceau prin lume erau suflete care nu-și găsiseră pacea. Poate că există lucruri care încă le îngrijorau sau poate că existau impurități care nu puteau fi înlăturate.

Unele spirite puteau găsi o modalitate de a curăța întinarea, dar altele aveau resentimente și refuzau să renască. Acestea trebuiau evitate.

Singha se opri brusc, iar Tup care era în spatele lui se ciocni de el. Tânărul își mângâie vârful bărbiei care se izbise de bărbatul mai în vârstă.

– Îmi… îmi pare rău.

– Dacă nu mergeai atât de aproape, nu te-ai fi lovit.

– Inspectore, nu spune așa ceva! Dacă există… dacă vor auzi asta, va fi o problemă.

Tup ridică grăbit privirea uitându-se îngrijorat la stânga și la dreapta.

– Prostii, Thup. Corpul meu este corpul meu. Dacă ar exista spirite și fantome în lumea asta așa cum ai spus, să vedem, ar avea și ele aceeași energie dacă le-aș deranja? Ar intra în acest corp? Cuvintele tale nu au sens.

Thup nu putu decât să clipească pentru că nu mai văzuse pe nimeni blestemând o fantomă până atunci și pentru că exista un adevăr: pe unde trecea Singha, spiritele fugeau să se ascundă.

– Tinere, ce faci?

Un călugăr de aproximativ patruzeci de ani le ieșise înainte pentru a-i saluta.

– Mă închin în fața ta, părinte. Am ceva de întrebat.

– O întrebare? Ce s-a întâmplat, credinciosule?

– În această perioadă, au sosit călugări noi în templu? Sau ați acceptat novici?

– Călugări? Nu. Nu este încă perioada hirotoniei de vară. În ceea ce privește novicii, nu există niciunul în acest moment. Ar trebui să mergeți și să-l întrebați pe călugărul principal al templului.

– Și, unde este?

– Acum? Dacă nu vorbește cu starețul, este probabil la pomană.

Călugărul dădu indicații către locul unde se ținea pomana și intră în capelă pentru că era ziua Uposatha[1],  pentru a-și îndeplini sarcinile monahale.

– Mulțumesc.

Singha ridică politicos mâinile înainte de a pleca.

– Există și o pomană aici. Foarte frumos, se auzi o voce șoptită a lui Thup. Singha nu întoarse capul și nu-i acordă prea multă atenție.

Dar o mână îi prinse tivul cămășii. Fu tras atât de tare încât Singha trebui să se oprească brusc din mers.

– Ce-i cu tine, Thup?

– Așteaptă…așteaptă…

Singha se uită înapoi și se încruntă, dar când văzu că Thup avea fruntea transpirată, ochii plecați în jos speriați, ca și cum ar fi văzut ceva, oftă adânc.

– Chiar ești enervant.

Îndepărtă mâna lui Thup de tivul propriei cămăși.

Acest lucru îl făcu pe tânăr să se simtă atât de deprimat încât aproape că îl umflă plânsul. Pentru că dacă Singha îl lăsa aici, cu siguranță nu ar fi fost un lucru bun.

Imaginea din fața lui nu era o fantomă ca în drame, era doar o persoană cu pielea foarte albă, cu părul lung care îi acoperea fața, cu ochii închiși. Era un tânăr cu constituție musculoasă, cu o parte a craniului zdrobită. Bucata zdrobită a craniului înfundase jumătate de față scoțând globul ocular în afară. O parte din buză fusese ruptă până la ureche, iar dinții care ar fi trebuit să fie acolo fuseseră înfundați în cavitatea bucală. Limba și mărul lui Adam erau acoperite de sânge stacojiu.

Corpul era răsucit și deformat fără a lăsa conturul original. Purta pantaloni albaștri și o cămașă albastru marin și arătau atât de rupte încât erau de nerecunoscut. Se putea presupune că acest bărbat suferise un accident, iar ochiul rămas la locul lor, îl privea pe Thup cu insistență.

– Mă vezi, mă vezi, nu-i așa?

Vocea rece îi făcu pielea de găină. Picioarele i se simțeau grele și îi era greu să se miște. Singha îi plesni mâna.

– Ce ai de gând să faci?

În timp ce Thup rămăsese înțepenit acolo, mână caldă a lui Singha îl apucă de încheietură și îl trase după el. Ajunseră la o pomană mare, fără ca nimic să îl urmărească.

– Oh, Nong. E deja târziu. Veniți mai pe seară. Dar mai este niște curry verde aici. Vreți?

O femeie de vârstă mijlocie se apropie și-i salută prietenește.

– Vrei să mănânci? îl întrebă Singha pe tânărul din spatele lui.

– Nu, mulțumesc.

De fapt, îi era foarte foame pentru că era deja după-amiază și încă nu-i intrase nimic în stomac, dar Thup refuză pentru că îi era teamă să nu piardă timpul tânărului inspector.

– Bine, de fapt am venit să mă întâlnesc cu călugărul principal al templului pentru a-l întreba ceva. Unde este?

– Oh, deci ai venit să îl vezi? Șeful templului stă acolo și mănâncă banane. Mătușa arătă spre bărbatul care purta o cămașă albă curată și care se afla la masa din fața ușii.

– Mulțumesc. Și pot să iau niște mâncare pentru acest copil?

– Ce?

Thup își înclină imediat capul spre persoana care vorbise.

– Dacă îți este foame, mănâncă. Mă duc să-l văd acolo.

Singha termină de vorbit și-i dădu drumul încheieturii lui Thup, înainte de a merge spre țintă.

– Ah, stai jos, îți voi aduce tăiței chinezești cu curry verde. Stai jos mai întâi.

– Mulțumesc, Paa[2].

Singha se duse și se așeză vizavi de un om care savura orez cu banane. De îndată ce se așeză, persoana de vizavi îi zâmbi imediat și-l salută într-un mod prietenos.

– Ai venit să mănânci, tinere?  Probabil că totul s-a terminat până acum.

– Nu, vreau să vă întreb ceva.

Singha îi înmână insigna de polițist. Îl lăsă pe omul din fața lui pentru a o vedea înainte de a se prezenta.

– Sunt ofițer de poliție. Aș dori să vă pun câteva întrebări legate de un caz la care lucrez. Vă este convenabil?

– Vino, vino, stai jos. Eu sunt păzitorul templului Khuen. Anul acesta voi împlini 54 de ani.

– Vreau să vă întreb, în ultimele două luni, ați primit novici sau angajați în templului? Sau s-a întâmplat ceva ciudat aici?

– Aici? Nu am primit novici, inspectore. Sunt aceiași oameni, la fel și angajații, nu s-a schimbat nimic în tot acest timp.

– Cât despre evenimente ciudate, a existat ceva. Miercuri, cineva a venit brusc la templu. A strigat în gura mare că-l înconjurau fantome, înainte de a răsturna oala cu curry verde. A făcut mizerie peste tot. Din fericire, nu erau mulți săteni în acea zi, așa că am putut să caut alte garnituri să îl pot înlocui. Altfel, era de rău.

– Lung, îi cunoști pe acești oameni?

Singha așeză pe masă poze cu chipurile celor șapte victime.

– Oh, știu numele acestei personae, e Thirmawat. El vine regulat la templu de când a murit soția sa. Cât despre Nuu[3] Kaew, îi place să vină și să se joace la templu în mod regulat, deoarece casa ei este vizavi. Această persoană, Chao Jom, a fost băiat de templu în vacanțele școlare și de câteva ori a venit să aducă mâncare.

– Oh, dar cine este această persoană care s-a enervat și a răsturnat vasul cu curry verde?

Singha ridică privirea și văzu că Lung arăta spre fotografia băiatului de nouăsprezece ani.

– Dar ce fel de caz este acesta de care vă ocupați, inspectore?

– Este încă în faza de anchetă. Nu pot spune încă prea multe. Dacă mai am întrebări, voi trece din nou pe aici.

Se ridică în picioare și-și înclină capul în fața persoanei din fața lui. Dar când se întoarse să privească în jur, nu-l mai văzu pe Thup…

……..

Silueta ținea în mână un castron în care fusese supa de pui cu curry verde dulce. Se uită după un loc de spălat, găsi o chiuvetă și un loc unde să spele vasul pe care îl golise. Era nu prea departe de locul unde se ținea pomana. Văzu că Singha încă purta o conversație serioasă cu conducătorul templului, așa că dacă se apropia de el, îi era teamă că va deranja. Cu siguranță ar fi fost certat de Singha.

De aceea se uită în jur și decise să spele vasele și mâinile. Din fericire, în jurul său în acest moment, nu era nimeni, așa că fu oarecum ușurat.

Thup aruncă oasele de pui la gunoi înainte de a deschide robinetul pentru a spăla vasele. În timp ce apa limpede curgea și lovea castronul alb se făcu brusc roșie și începu să devină mai groasă decât apa obișnuită.

Thup dădu drumul la farfuria din mână. Apa îi stropi fața. Când se întoarse, văzu fantoma Omul-craniu pe care îl întâlnise înainte de foarte aproape.

Dar, chiar dacă creatura se afla la doar un centimetru de fața lui, Thup tot nu-i putea simți respirația ca a unei persoane vii. Fantoma stătea într-un picior.  Chiar dacă trupul îi tremura de frică, Thup încercă să privească în altă parte pentru a arăta cât mai normal posibil.

– Mă vezi.

-Mă poți vedea.

Thup își mușcă buza tremurând, își ținu respirația și plecă. Cu coada ochiului, încă mai vedea fantoma. Îl urma încet, în spate, chiar dacă foarte lent din cauza picioarelor distorsionate.

– Motocicleta.

– Bani.

Părea că un potop îi umplea gura, pentru a încerca să repete aceleași cuvinte mereu și mereu. Simți că erau din ce în ce mai multe perechi de ochi care se uitau la el. Privindu-le, Thup încercă să grăbească pasul, dar se împiedică de ceva și căzu la pământ. Palma lui se frecă de o piatră și simți o usturime teribilă.

Când întoarse capul să se uite, descoperi că ceea ce îl urmărea erau spirite de călugări morți în diferite moduri. Ceea ce-l făcu să se împiedice și să cadă nu fusese o creangă sau o piatră, ci partea superioară a unui corp uman fără jumătatea inferioară. Partea de sus a corpului se întoarse încet și dezvălui o față cu ochi scobiți, goi.

Cu cât Thup încerca să se îndepărteze, cu atât corpul fără partea de jos se apropia.

– Mă vezi, nu-i așa?

– Mă vezi.

– Ajută-mă!

– Mă vezi.

– Mă vezi.

– Mă vezi.

– Mă vezi.

– Mă vezi.

– Mă vezi, nu-i așa?

O pereche de palme se prinseră de gleznele lui Thup și-l traseră puternic. Dar deodată spiritele și fantomele din fața lui dispărură brusc. Două mâini îi strânseră puternic umerii.

………….

În fața tânărului inspector fusese scoasă o cutie portabilă de prim ajutor. Veni pe bancheta din spate și începe să îngrijească palma frumoasă, rănită. Chiar dacă nu o făcu cu blândețe, era mai bine decât să o lase așa.

– Doare, mormăi Thup încet.

– Spui că ți-e frică de fantome. Chiar îți este frică de fantome, dar te tot plimbi singur. De fapt, ți-e teamă că fantomele nu te vor găsi, nu?

–  Am vrut să spăl castronul în care am mâncat aici.

– Trebuia să aștepți puțin, bolul nu ar fi plecat sau te-ai dus să iei aer?

–  Îmi pare rău inspectore.

–  Atunci nu mai spune gradul meu, mi-e teamă că oamenii nu vor ști cu cine ești.

Cu cât vorbea mai mult, cu atât punea mai multă forță pentru a obloji rana.

– Deci, cum ar trebui să te numesc?

– Cum mă cheamă?

–  Inspectorul Singha?

–  Așa mă cheamă în acte? Inspector?

Tânărul polițist era în pragul crizei.

– Singha…

–  Da.

–  Vrei să te numesc doar cu numele mic?

Singha îi aruncă o privire feroce.

Sunetul telefonului îi întrerupse, înainte ca Singha să poată răspunde. Îi înmână bandajul băiatului și acceptă apelul telefonic.

– Da?

– La naiba, comandantul știe deja că ai cerut fișierele pe care ți le-am trimis. Cineva a raportat că fișierele au fost piratate, așa că a venit să întrebe și în cele din urmă a trebuit să îi spun.

– În regulă…

– Poate e din cauză că el a trimis o echipă de investigație.

– Rahat…!

– Mai rău de atât, comandantul l-a trimis pe King.

– Să-l ia naiba!

– Îl înjuri pe comandant?

– Îl înjur, asta e tot!

Singha închise telefonul și părăsi templul cu o viteză mai mare decât limita acceptată. Tânărul care stătea lângă el trebui să pună imediat deoparte tot echipamentul de prim ajutor și să-și pună centura de siguranță. Voia să fie în siguranță.

Primise un răspuns cert…Singha era la fel de înfricoșător ca o fantomă.

[1] Ziua de post religios vedic

[2] Adresare către o femeie mult mai în vârstă decât interlocutorul

[3] Nume dat unui copil de familie înstărită.