După ce așteptă o zi și o noapte fără să primească vești despre Li Cheng Xiu, Li Shuo începu să bănuiască faptul că Li Cheng Xiu nu plecase singur, ci fusese răpit de Shao Qun. La urma urmei, nu era ca și cum Shao Qun nu ar mai fi făcut acest gen de lucruri înainte.
Se închise în cameră și se gândi mult înainte de a-i cere asistentului său să verifice numărul de telefon al lui Shao Qun. Se pregăti mental și-i formă numărul.
După ce telefonul se conectă, fu un moment de tăcere din partea amândurora și, probabil, persoana de la celălalt capăt al firului ghicise cine sunase, după prefix. Li Shuo făcu tot posibilul să își stăpânească dezgustul din inimă.
– Sunt Li Shuo.
Se auzi o răsuflare în telefon, urmată de o voce tânără, dar impetuoasă, care aproape că răcni în loc de întrebare.
– Unde este Li Cheng Xiu?!
Inima lui Li Shuo se răcori instantaneu. Shao Qun nu părea că se preface. Nu se putea abține și spuse cu o voce rece.
– Cum îndrăznești să mă întrebi? Eu vreau să te întreb pe tine!
Confruntarea la care se aștepta Li Shuo nu apăruse, iar vocea își pierdu brusc puterea și sună goală.
– El a plecat…
– Shao Qun, animalule! Acum ești atât de fericit!
Li Shuo era extrem de bine educat și nu putea spune niciun cuvânt obscen, dar nu fusese niciodată atât de dezgustat de o persoană. Era dezgustat doar să se gândească la acest nume, și tremura de furie, de parcă tot ce ținea de această persoană ar reprezenta murdărie și insuportabilitate.
În mod evident, Shao Qun nu avea energia să se certe inutil cu Li Shuo, așa că doar spuse răgușit.
– Unde ar putea merge…
– De unde să știu? A spus că a plecat să locuiască cu o rudă, dar nu l-am auzit niciodată menționând vreo rudă.
Shao Qun se sufocă și spuse.
– Nu are rude…
Li Shuo spuse sinistru.
– Shao Qun, Cheng Xiu nu are mulți bani, este într-o stare precară și nu are rude. Dacă i se întâmplă ceva, nu te voi lăsa niciodată să scapi!
Shao Qun nu spuse nimic.
Li Shuo simțit că-i era greu să mai vorbească cu el.
– Împachetează toate lucrurile tale dezordonate și du-te înapoi, nu te gândi că mă poți prinde în capcană, spuse Li Shuo.
– … mă voi întoarce mai devreme sau mai târziu, lasă-mă să mă întorc să-l găsesc!
Telefonul se închise.
Li Shuo apucă telefonul și-l trânti cu putere.
Își prinse părul cu ambele mâini cât putu de tare, folosindu-se de durere pentru a-și calma emoțiile care păreau să explodeze.
Era cu adevărat ciudat că, de când era copil, fusese mereu înconjurat de mulți oameni, dar în cele din urmă, și-a dat seama că niciunul dintre ei nu-i aparținea cu adevărat.
Asta nu era nimic. Era un om, dar căuta să fie ireproșabil, și nu-l va ierta niciodată pe cel care venea să-l jignească primul.
Sărbătorile se terminară, iar Li Shuo își făcea bagajele și se pregătea să se întoarcă la New York.
Își luă lucrurile și ieși pe ușă, când îl văzu pe majordom luptându-se cu Zhao Jin Xin pentru a-i căra valiza.
– Tinere stăpân, lasă-mă pe mine să o fac, mâna ta nu este încă vindecată.
– Mâna mea stângă este în regulă, spuse Zhao Jin Xin zâmbind și nu-i dădu drumul la mână.
– Tinere stăpân ……
– O voi duce eu, spuse Li Shuo luând fără probleme valiza lui Zhao Jin Xin.
Dacă-l lăsa pe bătrânul majordom să ducă valiza jos, era foarte îngrijorat că s-ar putea întâmpla ceva.
Zhao Jin Xin îi aruncă un sărut lui Li Shuo.
– Ce inimă frântă.
Acea singură privire fu pur și simplu savuroasă.
Li Shuo fu uimit și aruncă o privire spre majordom a cărui expresie era puțin stânjenită.
Zhao Jin Xin se aplecă și-l sărută pe majordom pe obraz.
– Al patrulea unchi, ai muncit din greu în aceste zile, nu le spune părinților mei.
– Hei, majordomul dădu din cap în mod repetat.
– … aveți grijă la drum.
După ce coborâră, Li Shuo întrebă cu voce joasă.
– Ce ai făcut?
– Când am ieșit din camera ta dimineața, m-am lovit de al patrulea unchi al meu, spuse Zhao Jin Xin ridicând din umeri.
– Nu-ți face griji, nu bârfește.
Li Shuo suspină ușurat. Așa cum spusese Zhao Jin Xin, relația actuală dintre cei doi era doar o relație jucăușă pe care cei doi erau dispuși să o aibă – nici măcar nu făceau cu adevărat ceva încă. Zhao Jin Xin îl plăcea, el credea asta, dar existau mai multe feluri de plăceri și nu voia să fie împovărat de riscul de a fi descoperit de bătrânii săi.
Expresia lui fu surprinsă în ochii lui Zhao Jin Xin.
Odată ajunși în avion, bătrânii discutau în continuare despre sărbătoare și era clar că nu se mai săturau de ea.
Li Shuo șiZhao Jin Xin se așezară în ultimul rând, ca de obicei. Zhao Jin Xin trăgea în liniște de degetul mic al lui Ri Shuo din când în când și, după ce făcu asta de câteva ori, Li Shuo nu se putu abține să nu-l sâcâie și-i luă mâna și o apăsă sub propriile coapse, ceea ce îl făcu să se simtă cu adevărat mulțumit, sincer.
De câteva ori, Li Shuo nu se putea abține să nu fie deranjat, așa că-l apucă de mână. Așa cum era de așteptat, era mulțumit.
Li Shuo se simțea puțin emoționat, amintindu-și că în urmă cu câteva zile, ei fuseseră în același avion și pe același scaun, și fusese destul de precaut față de Zhao Jin Xin, dar acum cei doi erau ambigui.
Faptul că Zhao Jin Xin avea într-adevăr mijloacele necesare era un aspect, iar evenimentele din ultima vreme legate de Li Cheng Xiu erau motivul principal. Li Shuo simți un sentiment că destinului îl făcea să râdă și să plângă. Avea acea premoniție de a fi sortit eșecului care îl însoțise deseori din momentul în care luptase să-l aibă pe Li Cheng Xiu de partea lui, doar că Li Cheng Xiu se potrivea prea mult cu așteptările pe care le avea el față de jumătatea sa și de aceea făcuse o mulțime de lucruri care nu erau înțelepte. În situația de față, poate că Shao Qun nu ar trebui să fie învinuit pentru toate acestea, era și el complice.
Din acest motiv, simțea că are o responsabilitate față de Li Cheng Xiu, pe lângă dragostea sa.
Întors la New York, era timpul ca ei să se ocupe de afaceri.
Li Shuo îi ajută pe Zhao Jin Xin și pe directorul financiar care va fi trimis în China să stabilească un sistem financiar pentru sucursală care să fie mai în concordanță cu condițiile locale și să poată îmbunătăți eficiența auditului. Desigur, Li Shuo nu ar fi trebuit să se preocupe de aceste lucruri, dar din cauza relației dintre Zhao Rongtian și tatăl său, era obligat să facă această favoare.
Sucursala din Beijing avea acum câțiva angajați și încă recruta și se pregătea, iar întâlnirea inițială dintre cei doi în avion se datorase faptului că Zhao Jin Xin se întorsese în China pentru o vizită.
Deși Li Shuo acorda mereu atenție situației din China, el încerca tot posibilul să se dedice muncii, altfel nu va putea să nu gândească la altele. Nu îndrăznea să ceară nimic acum, doar spera că Li Cheng Xiu era în siguranță.
În această zi, cei trei își petrecură după-amiaza în biroul lui Zhao Jin Xin discutând despre ce set de software financiar să folosească. Directorul financiar, domnul Han, spera să fie același software ca și cel de la sediul central, astfel încât să poată fi conectat în rețea la nivel intern.
Cu toate acestea, dl Lishuo sugeră ca, atunci când vor ajunge în China, ar trebui să folosească software-ul cel mai frecvent utilizat în China, astfel încât să fie mai convenabil și mai eficient atât pentru personalul financiar , cât și pentru auditori.
În cele din urmă, discuția se îndreptase spre avantajele și dezavantajele fiecăreia, iar pe măsură ce soarele apunea, toți trei erau puțin obosiți.
– Bine, domnule Zhao, domnule Li, pot să vă ofer o masă?
Zhao Jin Xin se uită la Li Shuo și spuse zâmbind.
– Noi doi vom mai sta de vorbă, data viitoare te voi invita eu.
Domnul Han dădu din cap.
– Bine, atunci eu voi pleca.
Han își strânse lucrurile și plecă.
Li Shuo se lăsă pe spate în scaun și-șiridică brațele, întinzându-se. Gâtul îi ieșea din marul lui Adam, liniile gâtului fiind pline de forță și frumusețe masculină.
Zhao Jin Xin se ridică și închise jaluzelele.
Li Shuo se opri, lăsându-și încet brațele în jos și privindu-l fix.
Zhao Jin Xin zâmbi, se apropie, așezându-se în poala lui Li Shuo.
– Obosit?
– Mda, este destul de greu.
Li Shuo nu avusese niciodată în viața lui coapsele apăsate de cineva mai greu decât el.
– Este în regulă, ești obosit?
– Obosit? Nu sunt obosit, este atât de plictisitor. Evident că ai dreptate. Domnul Han este îngrijorat că schimbarea software-ului financiar va face mai dificil pentru cei de la sediul central să evalueze personalul În primul an de atribuire, ar trebui să i se încredințeze aceasta. Este o responsabilitate grea și trebuie să fie multă presiune, ceea ce este de înțeles.
Li Shuo ridică din sprâncene.
– Nu-i rău, vezi tu.
Zhao Jin Xin se agăță de gâtul lui și-și apăsă fruntea de cea a lui Li Shuo.
– Unchiule Li, te uiți de sus la oameni, arăt eu prost?
– Ești prea tânăr și, inevitabil, neexperimentat.
– La ce fel de experiență te referi?
Zhao Jin Xin cuprinse vârful nasului lui Ri Shuo cu buzele sale, mușcându-l ușor, apoi se deplasă în jos, luând buzele moi ale lui Ri Shuo și sugându-le.
Căldura dintre buzele lui era ispititoare.
Mâna lui Li Shuo mângâie spatele lui Zhao Jin Xin.
– Te duci să mănânci?
– Vreau să te mănânc.
Limba lui Zhao Jin Xin linse buzele lui Li Shuo, apoi ajunse în gura lui ușor deschisă, agățându-se în jurul limbii fierbinți și umede.
Li Shuo își înfășură inconștient brațele în jurul taliei lui Zhao Jin Xin, răspunzând la acest sărut fervent. Abilitățile de a se săruta ale celor doi oameni erau demne de remarcat, și făceau un simplu sărut erotic incomparabil, cu buzele și dinții care se împleteau.
Cei doi se despărțiră cu un oftat, cu gurile umede și ochii gânditori.
Li Shuo simți că pantalonii de la costum se încordează puțin în timp ce șopti.
– Fii cuminte, ridică-te, te duc să mănânci ceva delicios.
– De fapt, vreau să o fac și la birou, spuse Zhao Jin Xin apăsându-și buzele pe urechea lui Li Shuo și spuse.
– Nu doar la birou, sunt multe locuri interesante, vrei să știi?
Nodul din gâtul lui Li Shuo alunecă ușor. El se calmă, îl prinse de talie pe Zhao Jin Xin și îl ridică și-l puse pe pământ.
– În regulă, dacă nu ți-e foame, mie mi-e foame, ce vrei să mănânci?
Zhao Jin Xin își ondulă buzele.
– Bine, te voi asculta.
– Ei bine …… vrei să mănânci oală fierbinte? Există un loc vechi la care familia noastră merge des, unde mâncarea este deosebit de gustoasă.
– Da.
Li Shuo își luă lucrurile și-i deschise ușa lui Zhao Jin Xin, așteptând ca acesta să plece primul.
Zhao Jin Xin merse spre uşă, îl sărută repede pe Li Shuo în timp ce panoul uşii îl bloca, apoi ieşi din birou zâmbind.
Biroul era plin de oameni afară, iar Li Shuo se alarmă puțin, dar simți un alt fel de emoție.
Cei doi conduseră până în Chinatown-ul din Brooklyn, care era la fel de animat ca întotdeauna.
Li Shuo găsi un loc de parcare și opri mașina. Zhao Jin Xin, uitându-se în stânga și în dreapta spuse.
– Vin rar pe aici, e atât de aglomerat, se vinde de toate.
– Da. Tu te-ai născut și ai crescut în America. Eu vin aici de când aveam zece ani, iar baza culturală și emoțiile sunt diferite. Obișnuiam să ies la cină și o mare parte din mine alegea acest loc.
Zhao Jin Xin zâmbi.
– Am studiat în capitală trei ani de liceu, așa că nu sunt foarte diferit de tine.
-Serios? De ce te-ai intors la studii in acel moment?
– Tata credea că caracterele mele chinezești erau urâte și îi era teamă că îmi voi uita strămoșii.
Li Shuo râse și spuse.
– Unchiul chiar este prevăzător.
– Când te întorci în China de acum înainte, trebuie să mă duci mereu să găsesc mâncare bună și locuri distractive.
– Sigur, spuse Li Shuo deschizând portiera și coborând din mașină.
– Le-am promis părinților tăi că voi avea grijă de tine.
Zhao Jin xin se apropie de el, își sprijini o mână de portiera mașinii, prinzând-l pe Li Shuo între corpul său înalt și mașină, și spuse zâmbind.
– În afară de părinții mei?
Li Shuo clipi.
– Părinții mei?
Zhao Jin Xin îl ciupi de bărbie pe Li Shuo și spuse pe tonul său caracteristic, autoritar, dar petulant.
– Spune ceva drăguț ca să mă convingi, sau te sărut chiar aici.
Li Shuo se uită în jur. Doi bărbați mari care stăteau în stradă într-o poziție atât de ambiguă era deja destul de frapant, chiar nu voia să continue să fie înconjurat de spectatori, așa că a trebuit să spună pe un ton răsfățat.
– Sunt ușurat că voi avea grijă de tine.
Zhao Jin Xin afișă un zâmbet larg și-i dădu lui Li Shuo un sărut rapid.
– Tu ……, se încruntă Li Shuo.
– Cum de nu-ți poți ține promisiunile, tinerii din ziua de azi sunt atât de indisciplinați?
– Dacă nu te-aș fi sărutat într-o atmosferă atât de bună acum, aș fi fost numit indisciplinat.
Acel zâmbet era de fapt un pic copilăros.
Inima lui Li Shuo tremură ușor. Nu mai văzuse niciodată pe cineva care să poată fi atât de neașteptat de excitant ca Zhao Jin Xin tot timpul și, în fiecare moment pe care îl petreceau împreună, ghicea ce truc va face această persoană în continuare.
Cineva ca Zhao Jin Xin este prea bun pentru o relație, are cele mai bune condiții pe care le poate avea un amant și, de asemenea, creează mereu momente romantice, dulci, surprizele și entuziasmul necesare unei relații. La vârsta lui, nu ar trebui să aibă acest tip de abilitate ucigătoare. O astfel de abilitate teribilă poate doar să arate că este un maestru natural al flirtului, iar fiecare respirație și respirație sunt pline de hormoni.
.- Asta e, unchiule Li?
Zhao Jinxin l-a tras de mânecă în mod natural, ca un copil, făcându-i pe oameni să-și coboare garda inconștient.
– Păi, de ce nu-ți lași haina în mașină? Altfel va mirosi a oală fierbinte.
– Nu, spuse Zhao Jin Xin nerăbdător.
– Aceasta este prima dată când mă inviti la cină, prima dată când te întâlnești cu mine la New York, prima dată când venim împreună în Chinatown, prima dată când mănânci o oală fierbinte. Este zi importantă, vreau să păstrez pentru totdeauna această piesă de îmbrăcăminte urât mirositoare.
Li Shuo simți ceva dulce în inima lui și nu putu să nu ridice colțurile gurii.
– Cum vrei.
Cei doi intrară unul lângă altul în restaurantul fierbinte.
Șeful îl cunoștea pe Li Shuo. De îndată ce îl văzu intrând, îi aranjă un loc lângă geam.
Meniul era doar o bucată de hârtie tipărită, unde bifai niște căsuțe, la fel ca în multe restaurante de hot pot din China. Masa pentru două persoane nu era mare, și-și coborâră capetele pentru a se uita la meniu. Distanța era foarte mica și Zhao Jin Xin lovi ușor capul lui Ri Shuo de două ori, iar apoi he, he, he,he, he.
Li Shuo spuse neputincios.
– Ești naiv?
– Nu crezi că sunt foarte drăguț? spuse Zhao Jin Xin ridicând din sprâncene și făcând o expresie amuzantă.
Li Shuo râse și-l lovit în cap cu un creion.
Zhao Jin Xin… era foarte adorabil, sexy și drăguț, era pur și simplu o sirenă.
În acel moment, cineva trecut pe lângă ei și exclamă.
– Hei Jin Xin?
Amândoi își ridicară privirea, iar pe culoar stăteau doi bărbați, ambii de origine chineză, cam de aceeași vârstă cu Zhao Jin Xin.
– Ce coincidență, spuse Zhao Jin Xin ridicâmdu-se, apoi zâmbi și le strânse mâinile.
Li Shuo se ridică politicos și salută din cap către ei.
– Uau, exclamă unul dintre chinezi privindu-l pe Li Shuo în sus și în jos cu o privire destul de sălbatică.
Li Shuo zâmbi corespunzător, chiar dacă privirile din ochii lor erau nepoliticose și îl făceau să se simtă inconfortabil, nu renunță la calmul său.
– Nu face presupuneri, spuse Zhao Jin Xin, jumătate în glumă și jumătate în serios.
– Este fratele cel mai mare din familia unui prieten de-al tatălui meu.
– Nu vă mai prefaceți, tocmai v-am văzut bătându-vă cu capul înainte și înapoi, chicoti bărbatul.
– Nu ți-a plăcut întotdeauna tipul de bărbat mai în vârstă?
Zhao Jin Xin își miji ochii.
– Oh, de unde ai știut?
Avea un zâmbet pe față, dar tonul său era rece, iar ochii săi deveniseră puțin sumbri.
Li Shuo fu șocat. Nu-l mai văzuse niciodată pe Zhao Jin Xin așa, iar senzația bruscă de răceală era cu adevărat înfricoșătoare.
Buzele bărbatului tremurau, fața i se schimbă ușor și rămase fără cuvinte.
Celălalt se grăbi să salveze situația.
– Hei Jin xin, nu ai spus că nu te vei întoarce până la sfârșitul lunii? Te căutam, dar ai spus că nu te poți întoarce din cauza a ceva important. Nu este amuzant.
– Mă întorc dacă se întâmplă ceva acasă, spuse Zhao JinXin zâmbind.
– Culoarul este atât de îngust, nu-i bloca pe alții, hai să vorbim altădată.
– Bine.
După ce plecară cei doi, Zhao Jin Xin explică.
– Sunt foști colegi de clasă cu care nu sunt foarte familiarizat, așa că nu-ți face griji.
Li Shuo își flutură mâna, indicând „e în regulă și întrebă.
– Vei să te întorci la sfârșitul lunii?
Zhao Jin Xin zâmbi și spuse.
– Da, așa că prima dată când ne-am întâlnit a fost o mâna destinului.
– Este soarta.
Li Shuo își lăsă capul în jos și alese felurile de mâncare unul câte unul.
Zhao Jin Xin se uită la Li Shuo, frecându-și degetele ușor, cu ochii sclipind.
Li Shuo îi înmână meniul chelnerului, apoi spuse cu nonșalanță.
– Deci, întotdeauna ți-au plăcut oamenii în vârstă?
Zhao Jin Xin zâmbi.
– Îmi plac bărbații maturi. Trebuie să existe un tip de persoană care să-ți placă.
– Da, spuse Li Shuo zâmbind cu blândețe.
– Se pare că ești destul de bun în a te descurca cu bărbați maturi.
Credea că Zhao Jin Xin îi făcea un compliment, dar nu-și dădea seama că lui Zhao Jin Xin îi plăceau cu adevărat cei mai în vârstă, ceea ce explica de ce Zhao Jin Xin îndrăznea să flirteze cu el. Cei care nu aveau experiență și determinare nu făceau decât să meargă pe mâna lui, în timp ce Zhao Jin Xin era în măsură să ia inițiativa în mare măsură.
Li Shuo nu putea spune ce simțea în inima lui, simțea doar că dacă, dacă meschinăria și văicăreala lui Zhao Jin Xin erau vizate, era destul de neputincios. La urma urmei, câți adulți pot suporta meschinăria unui copil? Dar acesta nu era un lucru rău, pentru că și lui îi plăcea.
Nu știa cum să explice acest disconfort din inima lui.
