CAPITOLUL 5
Li Shuo găti niște terci, niște bame și niște vinete prăjite și făcu o salată cu șuncă.
Nu-i plăcea ca străinii să intre în spațiul său privat, așa că angaja în mod regulat doar lucrători cu jumătate de normă acasă și gătea singur, ceea ce era gustos și rapid.
Puse mâncarea pe masă și strigă.
– Vino și mănâncă.
– Mă dor mâinile și nu mă pot ridica, mormăi Zhao Jin Xin.
Li Shuo spuse convins.
– Portiera mașinii ți-a prins mâna, nu și creierul. Ridică-te mai repede.
Zhao Jin Xin rânji mormăind, arătând deloc binedispus. Li Shuo văzu că degetele lui erau mai umflate și mai violete decât înainte, ceea ce era cu adevărat înfricoșător. Vina din inima lui se adânci, așa că îi trase scaunul.
– Hai, stai jos.
Zhao Jin Xin se așeză într-o parte pe scaun, și-și scoase cravata cu o mână, trase aer în piept, apoi aruncă o privire spre masă și zâmbi.
– Arată bine, miroase bine.
– Are și gust bun, spuse Li Shuo înmânându-i bețișoarele lui Zhao Jin Xin, dar în secunda următoare, mâna-i îngheță în aer.
Zhao Jin Xin își strânse mâna „rănită grav” ca și cum ar fi fluturat un trofeu.
Li Shuo își puse jos bețișoarele și luă lingura.
– Folosește mâna stângă pentru a mânca.
Cei doi au spus „Hrănește-mă” și „Nu mă face să te hrănesc” aproape în același timp, apoi s-au uitat unul la celălalt.
Li Shuo spuse neputincios.
– Poți să nu mai fii atât de copilăros?
Zhao Jin Xin se sprijini în bărbie și se uită la el.
– Mă doare foarte tare mâna.
Li Shuo nu știa de câte ori oftase astăzi. Luă o lingură de terci, resemnat și i-o băgă în gură lui Zhao Jin Xin.
– Poftim.
Zhao Jin Xin zâmbi triumfător, deschise gura și luă îmbucătura.
– Terciul cu care mă hrănești este delicios.
Li Shuo îl ignoră, luă o bucată de vânătă și i-o băgă în gură.
– Chiar nu pot spune că nu știi să gătești, spuse Zhao Jin Xin lingându-și buzele roșii și privindu-l printre gene.
– Încă un motiv pentru care te plac.
Li Shuo luă o bamă și-i blocă gura. Nu putu să nu râdă când îl văzu ridicând mâna rănită fără a uita să-l tachineze.
Zhao Jin Xin îi arătă, de asemenea, un zâmbet strălucitor și se uită la Li Shuo cu niște ochi care-l priveau ca pe o comoară.
– Ai un zâmbet atât de frumos și ești atât de blând. Dacă ai fi al meu, nu aș avea încredere să te las să ieși singur.
Tuturor le-ar plăcea să audă ceva drăguț, mai ales dacă ar veni din gura unei persoane la fel de bune ca Zhao Jin Xin.
Acest compliment nu era doar plăcut de auzit…era letal.
Li Shuo simți furnicături pe tot corpul. Se calmă și spuse.
– Mulțumesc pentru compliment.
Fusese supus la foarte multe tentații în viața lui, bani, statut și dorințe, iar dacă el putea sau nu să își învingă ego-ul se reflecta în puterea lui de concentrare în fața ispitei.
Astăzi, Zhao Jin Xin spuse că el era „terta parte”. Motivul care-l făcuse furios era că Li Shuo spusese „omul acela îl rănește pe Li Cheng Xiu” ca scuză pentru a-și acoperi implicarea în sentimentele altora. Bineînțeles, nu regreta pentru că nu putuse să-l privească pe cel pe care îl plăcea cum suferă. Dar nu ar mai face niciodată nimic care să fie împotriva principiilor sale.
– De fapt, i-am auzit pe părinții mei menționându-te înainte, dar tu ești în China de multă vreme și nu am avut niciodată șansa să ne întâlnim. Dacă aș fi știut că ești atât de perfect și tocmai genul meu, cu siguranță aș fi venit să te cunosc mai devreme.
Zhao Jin Xin își lăsă capul în jos ușor, zâmbetul său având o urmă de descurajare.
– În felul acesta te-ai fi îndrăgostit mai întâi de mine.
Li Shuo își lăsă lingura jos, își drese glasul și spuse blând.
– Jin Xin, nu mă placi, îți plac doar lucrurile pe care nu le poți obține, dar nu am nicio obligație să-ți satisfac dorința de a mă cuceri. Țin foarte mult la relația mea cu Cheng Xiu. Și sper să nu mai faci ceva ambiguu și neclar din respect pentru mine și din cauza importanței prieteniei dintre tații noștri. Și să interacționezi cu mine într-un mod normal, astfel încât să fie bine pentru amândoi.
– Eu…
Zhao Jin Xin își lăsă capul în jos și-și mușcă buza ușor.
Lai Shuo îl vedea ca pe un copil care fusese înghiontit și prins cu minciuna. Era puțin cam moale dar până la urmă, era doar un tânăr de douăzeci și ceva de ani, nu era un pic prea dureros din partea lui să-l respingă într-un mod atât de dur?
– Nu vreau.
Li Shuo rămase uluit.
Zhao Jin Xin își ridică privirea cu un zâmbet viclean ascuns în frumoșii săi ochi de culoarea florilor de piersic.
– Vei fi din ce în ce mai fericit dacă vei fi cu mine. Păsările bune aleg copacii pentru a se adăposti. Ești atât de deștept, de ce nu înțelegi un adevăr atât de simplu?
Li Shuo simți că fusese păcălit și se simți nefericit.
– De ce crezi că este mai bine pentru noi să fim împreună? Ești complet…
– Ți-am spus că …… colțurile ridicate ale ochilor lui Zhao Jin Xin aveau o urmă de seducție.
– … nu ai avut nici măcar un orgasm adevărat de când ești cu acel Li Cheng Xiu, cum poți fi fericit?
Li Shuo întrebă nepoliticos.
– Ești ridicol. De unde știi că nu am orgasm?
– Când ești cu el ești top, nu-i așa?
– Și? spuse Li Shuo pe un ton ridicat, fără să-și dea seama.
Zhao Jin Xin își miji ochii, înclinându-și gâtul și privindu-l timp de două secunde, apoi râse brusc.
– Este atât de ciudat. Eviți întrebarea și tonul tău este ridicat. Te simți vinovat. Există două posibilități. Prima, Li Cheng Xiu este top, dar uite cât de slab este, pare să sufere de o boală la rinichi. A doua, nu ai făcut-o încă.
Li Shuo îl blestemă pe Zhao Jin Xin în mintea lui. Era cu adevărat ghinionist. Ar fi preferat să fie el cel cu mâinile prinse.
– Ha,ha,ha,ha,ha,ha,…. izbucni în râs Zhao Jin Xin, cu umerii tremurând de râs.
Li Shuo se stăpâni și spuse calm.
– Nu suntem împreună de mult timp. Nu toate relațiile trebuie măsurate după sex.
– Ha,ha,ha….. Zhao Jin Xin râse atât de tare încât urechile i se înroșiră.
Luă o gură de apă, se calmă, își flutură mâinile și spuse zâmbind.
– Sunt de acord, sunt foarte de acord, dar el chiar nu este potrivit pentru tine.
-Numai eu știu dacă este potrivit sau nu. Nu trebuie să discut despre viața mea amoroasă cu tine. Ai terminat de mâncat?
Zhao Jin Xin se ridică și el, făcu un pas în fața lui Li Shuo și spuse zâmbind.
– Nu vei fi niciodată satisfăcut de Li Cheng Xiu. Un bărbat cu un aspect serios ca tine este cel mai potrivit pentru a fi exploatat de instinctele dorinței, așa că … meriți să fii futut de mine.
Li Shuo înțepeni și se uită la Zhao Jin Xin neîncrezător, simțindu-se de parcă cerul senin ar fi fost lovit de fulger.
Nu se gândise niciodată că Zhao Jin Xin voia de fapt să facă sex cu el !
Acest ticălos care era cu 11 ani mai tânăr decât el, zâmbea jucăuș tot timpul și avea un obraz mai gros decât Marele Zid chinezesc. Chiar vrea să facă sex cu el? ! În inima lui, Zhao Jin Xin fusese întotdeauna ca o pisică sălbatică și îndrăzneață. Deși era puțin mai înalt, în cercul gay dimensiunea corpului nu era neapărat legată de înălțime și îi plăcea să se comporte cochet. Se părea că aștepta să fie futut toată ziua. Arăta de parcă aștepta ceva dar…
Uimit, Li Shuo râse în hohote.
– Ești nebun?
Zhao Jin Xin zâmbi și se prinse de tivul inexistent al fustei pentru a face o reverență delicată.
– Sunt foarte treaz.
– Ai ceva curaj să te dai la mine.
Li Shuo se simți de parcă auzise o glumă bună și nu se putu abține să râdă. Pur și simplu nu credea că Zhao Jin Xin chiar se dădea la el, la urma urmei, nu ieșea nici măcar un cuvânt de încredere din gura acestui bărbat.
– Îmi place de tine și vreau să mă culc cu tine.
Zhao Jin Xin își întinse mâinile și spuse extrem de calm.
– Unde am greșit?
– Nu greșești, poți continua să visezi, spuse Li Shuo lăsând vasele și ducându-se direct la canapea să-și ia haina și să se pregătească să plece.
– Ai de gând să pleci așa?
Zhao Jinxin îi strânse mâna și spuse zâmbind.
– Voi depune o plângere.
Li Shuo se întoarse și se uită la el.
– Mă duc să le spun părinților tăi că Dage m-a agresat și mi-a lovit mâna cu ușa mașinii. Nu pot să am grijă de mine. Lui Dage i se pare supărător și refuză să-și asume responsabilitatea, deveni el din ce în ce mai dramatic, părând că era pe cale să plângă.
Li Shuo își încrucișă brațele și se uită la el.
– Nu ți-ai băgat mâna în portiera mașinii intenționat, nu?
– Nu sunt atât de prost, spuse Zhao Jin Xin.
– Chiar doare. Nu știu dacă mâinile mele vor mai putea cânta la pian în viitor. S-ar putea nici să nu mai am puterea să țin o rachetă de tenis, ori un băț de schi, sau o minge de baschet în viitor. Nu știu dacă vor rămâne sechele. Unele nu se văd când ești tânăr, dar când îmbătrânești…
Li Shuo își puse haina jos.
– Bine, bine, ce altceva vrei să fac?
– Măcar ajută-mă să mă schimb în niște pijamale
Li Shuo inspiră adânc și-și spuse în secret,
„Calm, calm”.
Apoi spuse.
– Unde sunt pijamalele?
Zhao Jinxin își ridică bărbia.
– Dormitor.
Cei doi intrară în dormitor, Zhao Jin Xin deschise ușa dulapului și arătă către un rând de pijamale.
– Cele negre.
Li Shuo scoase pijamalele, iar Zhao Jin Xin îl aștepta deja cu brațele întinse, de parcă ar fi așteptat o îmbrățișare.
Li Shuo se duse în spatele lui și-l ajută să-și dea jos sacoul de la costum, având grijă să nu lase manșetele să-i atingă mâinile.
Zhao Jinxin se uită la Li Shuo zâmbind.
Li Shuo tremura inexplicabil, dar îi descheie cămașa de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Pieptul era exact la fel ca în fotografie. Ba nu, mușchii pieptului care se ridicau și coborau încet când respira, erau mai puternici și mai frumoși decât în fotografie. Iar procesul de desfacere a nasturilor era ca și cum ar fi despachetat un cadou. Fiecare privire aruncată pe o porțiune din el era antrenantă, iar deschiderea completă a cutiei de cadou era ca și cum ar fi deschis o surpriză uriașă. O explozie care îți lovea instantaneu simțurile.
Li Shuo umblase, și el ca o albină pe lângă flori când era tânăr. Văzuse multe corpuri frumoase, dar Zhao Jin Xin, cum să spună, nu era doar arătos, ci era precum un polen care se răspândea, chiar și părul lui răspândea hormoni puternici.
Zhao Jin Xin își umflă în mod deliberat pieptul și o voce joasă și magnetică îi răsună în urechi lui Li Shuo.
– Ai vrea să-l atingi? Nu plăti dacă nu te simți bine.
Li Shuo nu spuse nimic, îi desfăcu cu grijă manșetele, îi scoase cămașa și-l îmbrăcă apoi cu bluza de pijama. Apoi arătă spre pantaloni.
– Poți s-o faci singur.
Zhao Jin Xin spuse cu nonșalanță.
În nici un caz.
Li Shuo voia doar să termine și să plece repede. Deschise rapid catarama curelei, trase fermoarul și-i scoase pantalonii de la costum.
Într-o clipă, fu expusă o pereche de picioare incredibil de lungi.
Zhao Jin Xin zâmbi și spuse.
– Ce crezi?
Li Shuo ținea pijamalele în mână.
– Stai pe pat.
– Uau, m-ai pus în pat atât de repede.
Li Shuo chiar voia să coasă gura aceea. Arătă spre pat.
– Pune-le sau nu.
Zhao Jin Xin făcu câțiva pași înapoi și se așeză cu picioarele larg deschise. Mușchii picioarelor erau încordați și liniile erau subțiri. La prima vedere, arătau ca niște picioare care fuseseră în mișcare tot timpul, ceea ce stârnea o reverie nesfârșită.
Li Shuo se ghemui, trase pantalonii pe picioare, apoi spuse.
– Ridică-te.
Zhao Jin Xin se ridică ascultător și se aplecă în mod deliberat în față, aproape atingând fața lui Li Shuo.
Înainte de a termina, Zhao Jin Xin îl prinse de talia pe Li Shuo cu brațul stâng și căzură amândoi pe pat, iar Zhao Jin Xin îl apăsă pe Li Shuo cu corpul său greu.
Li Shuo se prinse de umărul lui Zhao Jin Xin și se rostogoli pentru a se ridica. Nu se aștepta ca forța mâinii lui Zhao Jin Xin să fie atât mare, împiedicându-l să se miște de frică să nu-i atingă mâna rănită.
Li Shuo spuse cu voce pierdută.
– Zhao Jin Xin, mă superi.
Zhao Jin Xin își lăsă capul în jos, lipindu-și vârful nasului de cel al lui Li Shuo și spuse încet.
– Vreau să te sărut.
Corpul lui Li Shuo înțepeni. El simți că ceva se apăsa de el.
– Dacă pot să te sărut, nu contează dacă îmi atingi mâna, spuse Zhao Jin Xin urmărind cu privirea forma buzelor lui Li Shuo, cu dorință nedisimulată în fiecare gram de concentrare.
– Mi-ar plăcea foarte mult să văd ce se ascunde sub pielea acestui costum …
Li Shuo fu nemilos și-i ținu încheietura mâinii drepte. Lui Li Shuo îi plăcea sportul, iar mâinile lui erau foarte puternice așa că ținu strâns încheietura lui Zhao Jin Xin spunându-i cu răceală.
– Lasă-mă să văd dacă într-adevăr nu ți-e frică de durere.
Zhao Jinxin se încruntă ușor, gândindu-se că dacă această forță i-ar atinge mâna rănită, ar fi prea mult, așa că trebui să se ridice frustrat.
Li Shuo răsuflă uşurat în secret. Zhao Jin Xin se frecă de el.
Zhao Jin Xin arăta jalnic spre mica umflătură pe care o ridicase.
– Li Shuo, tu hărțuiești oamenii.
Li Shuo îl bătu pe obraz.
– Nu ai încă mâna stângă?
După ce spuse asta, îl împinse pe Zhao Jin Xin, părăsi dormitorul fără să se uite înapoi, își luă haina și trânti ușa.
După ce părăsi casa lui Zhao Jin Xin, Li Shuo își șterse fața și respiră adânc de câteva ori aerul proaspăt și rece, iar creierul său haotic deveni puțin mai limpede.
Se întoarse la mașină, își scoase telefonul mobil și-l sună pe Li Cheng Xiu.
– Hei, Li Ge.
În momentul în care auzi acea voce caldă, Li Shuo simți că mintea lui se calmează instantaneu.
– Cheng Xiu, dormi?
– Nu încă. Azi trebuie să fac ore suplimentare și voi pleca acasă târziu.
Li Shuo zâmbit încet.
– Șeful tău este atât de rău, încât îi cere lui Xiao Cheng Xiu să lucreze peste program.
Li Cheng Xiu zâmbi.
– Nu-i nimic. Ce mai faci…? Este distractiv în America?
– Cum pot să am timp să mă distrez? Sunt ocupat cu afaceri și petrec timp cu părinții mei. Hei, ai zi liberă mâine. Stai de vorbă cu mama. Ea vorbește numai despre asta în ultimele două zile.
– Bine. Eu nu mă pricep foarte bine la vorbit.
La celălalt capăt al telefonului, se făcu tăcere.
– Nu contează, mama are un temperament foarte bun, chiar mai bun decât al meu.
– Bine.
– Ți-e dor de mine?
Li Shuo închise ochii și se rezemă de scaun, gândindu-se la acea față blândă și delicată, și zâmbi inconștient.
– Da.
– Și mie mi-e dor de tine. Ți-am cumpărat o mulțime de cadouri.
– Nu, nu-mi cumpăra, nu am nevoie de nimic.
– Dar vreau să-ți dau.
La telefon se lăsă o vreme liniște.
– Ah… e prea scump.
– Nu trebuie să te gândești la asta, doar așteaptă până mă întorc.
– Îhî.
Se făcu liniște la telefon.
Li Shuo oftă în inima lui.
– Atunci ar trebui să te culci devreme. Noapte bună.
– Li Ge, noapte bună.
După ce închise telefonul, Li Shuo zâmbi amar.
El și Li Cheng Xiu nu aveau multe subiecte despre care să vorbească. Li Cheng Xiu era foarte plictisitor și nu aveau aproape nimic în comun. Subiectele comune au nevoie și ele de timp și experiență pentru a fi cultivate. El nu se grăbește, dar știe foarte bine că Li Cheng Xiu are pe cineva în inima lui la care nu poate renunța. Nu reușise niciodată să se deschidă față de el și, deși îi păsa, nu putuse să o arate, iar acest lucru, la fel, avea nevoie de timp.
