Li Shuo și Wen Xiao Hui dormiră peste noapte la un hotel din apropierea spitalului, în timp ce Li Cheng Xiu și Zhao Jin Xin vegheară la spital.
A doua zi dimineață, Wen Xiao Hui îl trezi și-i spuse că Shao Qun se trezise și că nu era în stare gravă.
Li Shuo suspină ușurat și, de când știa despre copil, spera din tot sufletul că Shao Qun nu va deveni o povară pentru Li Cheng Xiu.
Li Shuo spuse:
– Intră și stai jos.
Wen Xiao Hui intră în cameră și se așeză pe canapea:
– Li Ge, nu vreau să-l mai văd pe Shao Qun, iar Shao Qun nu va ști că venim, așa că hai să mai stăm cu Cheng Xiu încă două zile și apoi să ne întoarcem în capitală când sora mai mare a lui Shao Qun va fi plecată, bine?
– Bine, nici eu nu vreau să-l văd.
Li Shuo își ridică telefonul mobil exact la timp pentru a vedea un mesaj de la avocatul Wang care îi spunea că a avusese loc un mare progres. Inima îi tremură și-i răspunse: Nu face nici o mișcare deocamdată, te sun eu mai târziu.
– Sunt supărat că nu am dormit toată noaptea.
Wen Xiao Hui își scoase telefonul mobil pentru a-și face o fotografie a feței:
– Am cearcăne. Este un magazin nu departe de aici, hai să mergem să luăm ceva pentru Cheng Xiu.
– Bine, așteaptă-mă să mă schimb.
În acel moment, sună soneria, iar Li Shuo se duse să deschidă ușa, iar o siluetă îi sări în brațe, speriindu-l.
– Jin Xin?
Li Shuo simți o durere în piept din cauza impactului.
Zhao Jin Xin închise ochii, își puse capul pe umăr și se alintă:
– Ge s-a trezit …… Sunt atât de obosit, nu am dormit toată noaptea.
Li Shuo îi ascultă vocea răgușită. Nu se prefăcea și simți mai mult sau mai puțin milă în inima lui, așa că îl mângâie pe spate:
– Atunci du-te înăuntru și trage un pui de somn, o să-ți trimit niște mâncare.
Zhao Jin Xin deschise ochii și încremeni când îl văzu pe Wen Xiao Hui și îl împinse pe Li Shuo la o parte.
Wen Xiao Hui se uită și el, încruntându-se ușor.
Zhao Jin Xin spuse:
– De ce ești aici?
Deși nu era nimic amenințător în tonul său, ochii lui nu erau tocmai în regulă.
– Tocmai a venit la mine, explică Li Shuo, dar Zhao Jin Xin înțelesese clar greșit.
Zhao Jin Xin lăsă să iasă un “Oh” , se prăbuși pe patul lui Li Shuo și-l luă de mână pe Li Shuo:
– Sunt atât de obosit, vrei să stai cu mine o vreme?
Li Shuo se uită la ceas:
– E trecut de nouă, tu dormi, eu mă duc să cumpăr ceva și mă întorc.
– Nu, nu pleca. Zhao Jin Xin îl luă de mână pe Li Shuo:
– Roagă-i pe cei de la hotel să trimită mâncare sus, vom mânca împreună.
Wen Xiao Hui se ridică în picioare:
– Li Ge, mă duc singur, dacă vii la spital în după-amiaza asta, sună-mă.
– Bine.
După ce Wen Xiao Hui plecă, Zhao Jin Xin se uită la Li Shuo cu ochii strălucitori:
– Chiar a venit dimineață, nu-i așa, nu aseară?
Li Shuo își plecă privirea:
– Nu vorbi prostii.
Apoi încercă să-și tragă mâna înapoi.
Zhao Jin Xin îl ținu și nu-i dădu drumul, apoi spuse trist:
– Încă nu ți-a trecut, ești din nou supărat pe mine, fratele meu este din nou rănit, cumnata mea mă ignoră, iar sora Wen este și ea supărată pe mine, deci cum să nu fiu așa?
Li Shuo se uită la înfățișarea mâhnită a lui Zhao Jin Xin, suspină și-i mângâie ușor capul:
– De ce este Shao Wen supărată pe tine?
– Ge nu s-a trezit, așa că a trebuit să o duc eu.
Zhao Jin Xin îmbrățișă talia lui Li Shuo, punându-l pe genunchiul său și șopti:
– Drept urmare, nimeni nu mi-a zâmbit.
Li Shuo se gândi la asta, și apăsă ușor tâmplele lui Zhao Jinxin:
– Săraca de ea, nu-i așa?
Zhao Jin Xin strâmbă din nas:
– Dar atâta timp cât nu mai ești supărat pe mine, nu-mi pasă de nimic altceva.
– Premisa pentru care nu sunt supărat pe tine este că ai reflectat cu adevărat asupra acestui lucru și nu o vei mai face niciodată.
Li Shuo număra zilele, și după ce stătuse atâtea zile, era aproape timpul să plece, dar într-un moment ca acesta, când nimeni nu se purta bine cu Zhao Jin Xin, nu putea să nu-i pară rău pentru el.
Zhao Jin Xin își arcui capul deasupra stomacului lui Li Shuo:
– Am reflectat cu adevărat, nu o voi mai face din nou.
Li Shuo îi mângâie fața:
– Jin Xin, nu spun asta ca să te sperii dar dacă mă mai minți vreodată sau faci ceva rău, nu voi mai putea avea încredere în tine niciodată. Eu am principiile mele și aceasta este ultima dată, bine?
Zhao Jin Xin dădu din cap și nu spuse nimic.
Li Shuo se aplecă și-l sărută pe umăr, apoi începu să îl ademenească:
– Văzând privirea mâhnită a micuțului meu Jin Xin, am inima frântă, ce zici de un zâmbet?
Îi înțepă gropițele lui Zhao Jin Xin cu degetul.
Zhao Jin Xin se bosumflă:
– Nu pot să râd.
Li Shuo spuse cu blândețe:
– Nu zâmbești? Zâmbește-i lui Li Shu, bine?
Degetele se mutară la colțul gurii lui Zhao Jin Xin, trăgând ușor de el.
Zhao Jin Xin deschise gura și-i luă degetele pe care le ținu în colțul gurii într-un zâmbet în timp ce îl privea pe Li Shuo cu ochii care deveniseră adânci.
Li Shuo își trase degetul înapoi:
– Ce vrei să mănânci? O să pun să îți aducă.
Își întinse brațul pentru a ajunge la telefonul fix de lângă pat.
Zhao Jin Xin dezvălui un zâmbet rău și cu o mână ridică halatul și băgă capul pe sub el.
– Tu …. spuse Li Shuo care fu luat pe nepregătite și îi fu luat în mână de Zhao Jin Xin.
Văzând capul lui Zhao Jin Xin făcând ce voia sub halat, Li Shuo se prăbuși în cele din urmă neputincios pe pat:
– Nu ți-e … somn?
– Ești la gura mea, cum să-mi permit să dorm.
Zhao Jin Xin își linse buzele:
– După ce m-ai înfometat atâtea zile, voi “mânca pe săturate” mai întâi.
Li Shuo îl împinse de câteva ori, dar fără succes, așa că trebui să îl accepte .
Zhao Jin Xin părea să fie foarte obosit și, după ce o făcu o singură dată, se duse să facă un duș.
Li Shuo sună la hotel pentru a i se livra mâncare și așteptă ca Zhao Jin Xin să facă duș și să mănânce înainte de a adormi cu Li Shuo în brațe.
Când Zhao Jin Xin adormi, Li Shuo se ridică în liniște, își schimbă hainele și părăsi hotelul.
Se duse la spital, iar în acel moment, Shao Qun se trezise și apoi adormise din nou. Li Cheng Xiu și Wen Xiao Hui rămaseră în salon să discute. Shao Qun se trezea din când în când și cerea să-l vadă pe Li Cheng Xiu.
De îndată ce Li Shuo intră în cameră, îi spuse lui Li Cheng Xiu:
– Cheng Xiu, am ceva ce vreau să-ți spun, poți vorbi?
Li Cheng Xiu dădu din cap și se apropie.
Li Shuo se îndreptă cu o privire neliniștită către Wen Xiao Hui înainte ca ei să iasă pe ușă.
Cei doi se îndreptară spre curtea din spatele spitalului și se așezară pe o bancă de piatră și Li Cheng Xiu spuse încet:
– Li Ge, te deranjez că ai venit până aici, așa că îți mulțumesc.
– Cu plăcere, sunt sigur că dacă aș avea nevoie de ajutor ai fi și tu aici, nu?
Li Cheng Xiu dădu serios din cap.
Li Shuo zâmbi ușor:
– Cheng Xiu, vreau să-ți pun o întrebare, răspunde-mi sincer, bine, este important.
– Bine, care e problema?
Li Shuo își strânse buzele, incapabil să se gândească cum altfel să adreseze o astfel de întrebare, așa că spuse pur și simplu fără menajamente:
– Jin Xin mi-a spus că Shao Qun a folosit sperma ta pentru a angaja o mamă surogat pentru un copil.
Fața lui Li Cheng Xiu se schimbă.
- Ce, nu este adevărat?
Li Cheng Xiu clătină din cap, apoi spuse cu o voce gravă:
– Este adevărat.
Li Shuo suspină:
– Shao Qun ăsta …
Li Cheng Xiu râse amar:
– Nu are nimic de-a face cu el, de fapt…. își apucă pantalonii, vocea lui devenind din ce în ce mai șoptită.
– Îmi doresc un copil, nu m-am gândit niciodată că o persoană ca mine poate avea și ea proprii copii.
Un astfel de răspuns era pe deplin conform așteptărilor lui Li Shuo, care îl apăsă pe umăr pe Li Cheng Xiu:
– Chengxiu, toată lumea merită să aibă propriul urmaș, este un drept natural al omului, dacă îți place, acceptă-l și iubește-l, să nu-ți pese de restul.
Li Cheng Xiu dădu din cap:
– Li Ge, nu-ți face griji.
– Ce zici de Shao Qun? Ai de gând să-l accepți și pe Shao Qun?
Li Cheng Xiu își lăsă privirea în jos, cu ochii privind apatic la iarba din jurul picioarelor sale, și nu mai vorbi o vreme.
Li Shuo oftat lung:
– Înțeleg.
Răspunsul lui Li Cheng Xiu fuse destul de clar.
În acel moment, îngrijitoarea veni în fugă și spuse că Shao Qun se trezise și-i ceru lui Li Cheng Xiu să se grăbească.
După ce Li Cheng Xiu plecă, Li Shuo își desfăcu brațele și le sprijini de spătarul băncii de piatră, apoi își înclină capul greu pe spate și privi cerul azuriu, fără nori, de deasupra capului său.
Cerul era atât de mare, iar ochii lui erau atât de mici, încât atunci când privea în sus, credea că este întreaga lume.
Li Shuo își scoase telefonul mobil, formă numărul avocatului Wang și spuse calm:
– Domnule avocat Wang, cazul nu va fi rezolvat.
– Nu pot să vă spun motivul exact la telefon, oricum, hai să încheiem azi. Voi face plata finală conform contractului. Vă mulțumesc pentru munca grea.
Era timpul ca el să întoarcă pagina în această chestiune, atât de dragul lui Zhao Jin Xin, cât și al lui Li Cheng Xiu.
Auzi pași din spatele lui. Li Shuo se întoarse și văzu că era Wen Xiao Hui.
Li Shuo bătu pe locul de lângă el:
– Vino, ia loc.
Wen Xiao Hui se așeză și spuse zâmbind:
– Astăzi, la hotel, am văzut că voi doi sunteți destul de drăguți și, vă potriviți. Poate că eu sunt cel care este prea părtinitor, Li Ge, nu te supăra.
– De ce să mă supăr? Da, știu că ții la mine.
– Deci v-ați împăcat.
– Ei bine, este sub o presiune destul de mare acum și nu mai suport să fiu dur cu el.
În fața ochilor lui Li Shuo apărură niște ochi miloși ca de cățeluș și zâmbi cu bună știință:
– Dar va trebui să-l disciplinezi cum trebuie și în viitor.
– Cred că te place foarte mult, atât de mare și răsfățat de îndată ce te vede, demn de a fi Li Ge, spuse Wen Xiao Hui zâmbind.
Li Shuo îi răspunse zâmbind, nu fără un pic de mândrie în suflet.
– Ce-i dai de ziua lui, vrei să-ți dau un sfat? Eu sunt cel mai bun la alegerea cadourilor.
– Naștere, ce zi de naștere?
Li Shuo îngheță.
– Ah, nu știi ziua lui de naștere?
Wen Xiao Hui fu puțin surprins.
– Ne cunoaștem de mai puțin de un an, de unde să știu?
– L-am auzit vorbind cu Shao Wen pe coridor, iar Shao Wen l-a certat pentru că peste câteva zile împlinește 24 de ani și nu l-a ajutat pe Shao Qun cu prostiile lui, așa că bănuiesc că se apropie ziua lui de naștere?
Li Shuo începu să transpire:
– Chiar nu știam. Mă voi întoarce să verific, mulțumesc Xiao Hui, mulțumesc că mi-ai amintit.
– Dacă ești cu adevărat recunoscător, poți să nu-mi mai spui Xiao Hui pe viitor.
Wen Xiao Hui se bosumflă:
– Dacă nu ar fi fost împărăteasa Dowager a familiei mele prea feroce, mi-aș fi schimbat numele cu mult timp în urmă.
Li Shuo râse:
– Nu pot.
Îi făcu cu ochiul lui Wen Xiao Hui:
– Adi lasă-i pe cei din afară și pe fanii tăi să sune, Xiao Hui este al nostru.
Wen Xiao Hui răspunse printr-un zâmbet.
Li Shuo îi ceru asistentului său să verifice și află că ziua de naștere a lui Zhao Jin Xin era doar cinci zile mai târziu. Era incredibil de bucuros că Wen Xiao Hui îi amintise. Dacă ar fi ignorat prima zi de naștere a celor doi împreună, ca iubit, nu și-ar fi iertat asta.
Îl chemă pe Wen Xiao Hui pentru a discuta despre cum să sărbătorească ziua de naștere a lui Zhao Jin Xin. La urma urmei, erau cu toții plecați din oraș, iar atmosfera nu era tocmai festivă în acest moment, tema acestei zile de naștere trebuia să fie caldă și plină de grijă, nu zgomotoasă.
Wen Xiao Hui chiar avea doi ași în mânecă, făcându-l pe Li Shuo să închirieze apartamentul de top al hotelului în care erau cazați și apoi achiziționă o mulțime de lucruri pentru a-l decora.
În timpul zilei, Zhao Jin Xin și Li Cheng Xiu erau aproape întotdeauna la spital, așa că cei doi aveau timp liber pentru a se pregăti.
Wen Xiao Hui, ca un stilist de modă cu o estetică excelentă, nu mută decorul dur și piesele mari de mobilier. Prin intermediul mobilierului moale, pas cu pas, de la luxul vulgar al apartamentului prezidențial, transformă totul într-o atmosferă mai degrabă artistică, dar și plină de culoarea piersicii, suita romantică a lunii de miere.
