Cine iubește pe cine – Capitolul 66

Ieșind din bar, Li Shuo își calmă respirația, pieptul său ridicându-se și coborând violent iar privirea lui ascuțită fixând ochii lui Zhao Jin Xin.

– M-ai urmărit?

Zhao Jin Xin zâmbi inocent.

– Cum aș putea? Li Shu și cu mine suntem doar sortiți să ne întâlnim oriunde am merge.

Cum putea Li Shuo să creadă asemenea prostii? Încă de la clubul de noapte, știa că Zhao Jin Xin trebuie să fi dat de urma lui prin anumite mijloace, sau trimisese pe cineva să îl urmărească pe el sau telefonul lui mobil, dar nu avea nicio dovadă, și chiar dacă ar fi avut, la ce bun? Nu putea opri seria de comportamente ticăloase ale lui Zhao Jin Xin. Înjuratul era inutil, lovirea era nepotrivită, în mod surprinzător chiar nu putea face nimic în privința lui Zhao Jin Xin.

Azi Zhao Jin Xin făcuse o asemenea scenă, încât pur și simplu se simți jenat. În viitor nici măcar nu ar mai îndrăzni să vină în acest bar.

Cum putea să se îndrăgostească de un asemenea nesimțit? Cum putea să fie atras chiar de acel simulacru de drăgălășenie infantilă?

Li Shuo strânse din dinți:

– Zhao Jin Xin, indiferent ce ai face, nu ne putem întoarce în trecut. Cât timp ai de gând să mă hărțuiești?

În ochii lui Zhao Jin Xin sclipi o urmă de tristețe și zâmbi.

– Te voi hărțui pentru tot restul vieții mele.

– Oamenii ca tine nu merită să folosească cuvintele “tot restul vieții mele”.

– O persoană ca mine nu s-a gândit niciodată la cuvintele “pentru tot restul vieții” până acum.

Expresia lui Zhao Jin Xin nu părea câtuși de puțin falsă în timp ce spunea, cuvânt cu cuvânt, cu o claritate incomparabilă.

– Te iubesc și vreau să fiu cu tine pentru tot restul vieții mele.

– Taci din gură, spuse Li Shuo furios.

– Cu cât te comporți mai mult așa, cu atât te disprețuiesc mai tare.

– Nu-i nimic dacă nu mă crezi. O să ți-o repet mereu și o să-ți fiu alături tot timpul.

Zhao Jin Xin privi în ochii lui Li Shuo, cu un zâmbet plutind în colțul buzelor.

– De fapt, m-am îndoit de mine însumi, dar gândul că s-ar putea să nu te am în viitorul meu, gândul că ai putea deveni viitorul altcuiva, nu l-am putut suporta.

– Deci, ai petrecut 43 de zile culcându-te cu toți cei pe care i-ai găsit și în cele din urmă ai ajuns la concluzia că eu sunt mai bun? spuse Li Shuo cu răceală.

 – Numești asta “dragoste”? Practic insulți acest cuvânt.

Ochii dezgustați ai lui Li Shuo pătrunseră în inima lui Zhao Jin Xin ca un cuțit. Nu-i venea să creadă că Li Shuo, care îl răsfățase și-i sărutase gura cu tandrețe îi va spune cele mai rele și mai reci cuvinte. Totul era greșit. Totul, totul era greșit și trebuia să repare ruptura. Trebuia să îndrepte lucrurile. Voia ca vechiul Li Shuo să se întoarcă la el.

Zhao Jin Xin își înăbuși valul de tristețe și spuse cu blândețe:

– Probabil că nu o să-ți vină să crezi… acei oameni … nu m-am culcat cu niciunul. Am crezut că îmi pot recăpăta vechea viață dacă îmi găsesc vechii mei prieteni. Am crezut că pot uita de tine.

Apoi zâmbi.

– Chiar încercam să te uit, m-ai speriat.

– Atunci uită de mine, spuse Li Shuo cu o voce gravă.

– Nu cred ce-mi spui. Chiar dacă este adevărat, nu are niciun sens pentru mine. Uită de mine, ca să pot păstra și eu ultima fărâmă de amintire bună despre tine.

Zhao Jin Xin respiră adânc.

– Nu pot să fac asta, spuse el zâmbind răutăcios.

– Planul meu inițial era să rămân necăsătorit pentru tot restul vieții și să mă joc până în ziua în care nu mi se va mai scula, dar s-a dovedit că ai apărut tu și ai dat totul peste cap. Li Shu, trebuie să fii responsabil pentru mine, nu te voi lăsa să scapi.

– Ești pur și simplu…

Pentru prima dată, Li Shuo simți cum cuvintele erau acum atât de palide și de neputincioase încât nu puteau nici măcar să-l facă pe Zhao Jin Xin să schițeze vreun gest. Chiar dacă ar fi învățat toate înjurăturile din lume și le-ar fi aruncat asupra lui Zhao Jin Xin, mi-e teamă că nu ar fi fost de folos, așa că, pentru ce altceva își mai irosea cuvintele? Își atinse fruntea obosit.

– Chiar nu mai am nimic să-ți spun, apoi se întoarse și se îndreptă spre parcare.

Văzând din nou spatele lui Li Shuo, Zhao Jin Xin își simți ochii arzând de durere. Spatele pe care Li Shuo i-l arăta mereu devenise pur și simplu un coșmar de care nu putea scăpa. Era ca și cum această persoană ar fi plecat din lumea asta și nu s-ar fi uitat niciodată înapoi. Într-o clipă, uită de strategia sa gândită pas cu pas și izbucni.

– Îți pot da orice, spuse el răgușit.

– … orice… poți să-mi dai o ultimă șansă?

Corpul lui Li Shuo tremură, dar nu se opri și nici nu se întoarse.

Acest jalnic Zhao Jin Xin se prefăcea, era un fals, își spuse el.

Știa foarte bine că era slab de inimă, așa că, era cu atât mai important pentru el să își construiască o armură de o sută de ori mai puternică împotriva atacurilor lui Zhao Jin Xin și nu va permite niciodată ca cineva care a îndrăznit să îl umilească în felul acesta să reintre în inima lui.

Zhao Jin Xin se holbă la spatele lui Li Shuo și ochii i se înroșiseră treptat.

Cei mai blânzi oameni sunt și cei mai nemiloși.

Îi era frică de cuțitul moale al cuvintelor lui Li Shuo și de bestia din el care voia să corecteze brutal totul, din impuls.

Li Shuo se întoarse la mașina sa, simțindu-se slăbit. De fiecare dată când se intersecta cu Zhao Jin Xin, părea că trebuie să-și dezlipească straturi de piele. Din fericire, nu-și arătase niciodată lașitatea, își pierduse toate jetoanele în mâinile lui Zhao Jin Xin, dar nu avea să mai piardă niciodată.

Așteptă mult timp, când un telefon mobil sună brusc în mașina liniștită și inima lui Li Shuo bătu sălbatic de frică, luă telefonul și văzu că ID-ul apelantului era Cheng Sheng.

– Li Shuo? Spuse Cheng Sheng răsuflând ușurat.

– Am ieșit să fumez o țigară cu frumușelul meu și, când m-am întors, nu mai erai. Zhao Jin Xin este aici? Șeful a spus…

– Sunt în parcare, îl întrerupse Li Shuo pe Cheng Sheng.

Nu voia să știe cum descrisese șeful ceea ce tocmai se întâmplase și nici nu voia să discute cu Cheng Sheng.

– Ce ai de gând să faci? Vrei să te conduc la hotel sau nu?

Cheng Sheng rămase tăcut pentru o clipă.

– Așteaptă-mă, vin acum.

Nu mult după ce închise telefonul, Cheng Sheng veni, deschise portiera și urcă în mașină.

Li Shuo era foarte obosit și se uită la Cheng Sheng.

– Amice, îmi pare rău că ți-am stricat distracția.

– Nu e mare lucru, sunt mai îngrijorat pentru tine, spuse Cheng Sheng și-și trecu mâna prin păr supărat.

– Vrei să vorbim? Sunt întotdeauna dispus să vorbesc cu tine.

Li Shuo tăcu pentru o clipă.

– Vreau să o diger singur.

De când se întorsese din Yangcheng, nu discutase cu nimeni despre starea lui de spirit, nici măcar cu Wen Xiao Hui. Nu avusese niciodată obiceiul să caute pe cineva căruia să i se plângă. Un om ar trebui să se ocupe singur de problemele sale și chiar dacă ar fi adus vorba într-o zi, ar fi fost ca o glumă. În plus, ce față avea să își verse amărăciunea de a fi păcălit?

Cheng Sheng era și el tăcut și trânti ușa mașinii cu putere, apoi înjură furios.

– La naiba, ți-am spus că Zhao Jin Xin nu este o persoană bună și tu ce ai spus atunci?

Li Shuo a luat în mod deliberat o înfățișare calmă.

– Ei bine, sunt un pic nesigur. Dacă ești fratele meu, poți să nu mai pomenești de asta?

Cheng Sheng inspiră adânc și șopti.

– Îmi pare rău.

– Nu-i nimic, spuse Li Shuo pe un ton relaxat.

– Am întors pagina cu mult timp în urmă, el este cel care mă deranjează. Să nu spui nimănui despre ziua de azi.

– Bineînțeles, spuse Cheng Shen apoi făcu o pauză și fredonă ușor, tonul său devenind puțin mai îngâmfat.

– Ești demn de a fi Li Shuo, demn de a fi fratele meu. Acel puști, Zhao Jin Xin a petrecut atâția ani și în cele din urmă s-a ars. O merită.

Li Shuo zâmbi în sinea lui. Dacă Cheng Sheng ar fi știut prin ce trecuse, probabil că ar fi fost plin de compasiune pentru el pentru tot restul vieții sale. Dar el nu avea nevoie de simpatia nimănui.

După ce Li Shuo se întoarse acasă, îl sună pe patronul barului și-l rugă să îl ajute să îi dea lui A Luo 10.000 de yuani, și urma să cumpere toate acele vinuri. Zhao Jin Xin achitase deja nota de plată dar vinurile nu le luase, apoi spuse că toate îi fuseseră date lui și că dacă nu le voia, vor fi vărsate.

Li Shuo îi ceru șefului să trimită vinul la Grupul EnNan.

Câteva zile mai târziu, Directorul General Cui sosi în capitală. Zhou Zhu Xing îl invită pe Zhao Jin Xin să iasă, iar cei patru deciseră să negocieze proporția de împărțire a capitalului.

Atmosfera de la ședință fu foarte delicată. Domnul Cui tot încercase să aplaneze situația, în timp ce ceilalți trei erau toți cu fața de piatră. Atmosfera deveni și mai deprimantă după începerea negocierilor, când Zhao Jin Xin spuse că vrea să preia o participație de control.

Zhou Zhi Xing renunță chiar și la zâmbetul fals și spuse fără menajamente.

– Imposibil.

Zhao Jin Xin spuse zâmbind.

– Am certificatul de drepturi de schimb de terenuri în mână și se întâmplă să fiu bogat. Acest pământ ar trebui, fără îndoială, să fie al meu. Dacă nu sunteți de acord, puteți schimba bucata de teren pentru dezvoltare. Voi vă construiți propriul hotel, eu mi-l construiesc pe al meu, fără a interfera unul cu celălalt.

– Am semnat un contract de intenție cu guvernul pentru această bucată de pământ și am investit o anumită sumă în faza incipientă. Nu voi schimba locul. De ce nu schimbă Zhao Xiansheng terenul pentru dezvoltare? spuse Jin Xing rânjind.

– În plus, din câte știu, scrisoarea de intenție pentru schimbarea terenului nu a ajuns încă la dvs. . Zhao Xiansheng este atât de încrezător, nu-i este teamă că i se va tăia calea?

– Va fi al meu în curând.

Zhao Jin Xin se holbă la Zhou Zhi Xing, ochii lui având o privire rece.

– Îți voi da până la 30% din drepturile de investiție, Cui Shu 10%, iar Directorul General Li 20%.

– Sunt de acord cu raportul lui Cui Xiansheng și al lui Li Xiansheng, dar asta nu mă va face să fiu de acord cu al dvs. decât dacă raporturile noastre vor fi schimbate.

 – Vă rog, nu vă îngrijorați, spuse domnul Cui neputincios:

– Voi, tinerii, sunteți atât de aroganți în ce spuneți și faceți. Dacă puteți coopera bine, de ce trebuie să faceți atâta tam-tam?

Fața lui Li Shuo era posomorâtă și nu spuse niciun cuvânt. În cele din urmă își dădu seama că Zhao Jin Xin nu intenționase pur și simplu să cumpere acțiuni, ci voia să-l constrângă pe Zhou Jin Xing. Familia Li investise deja bani și se urcase în barcă și nu exista nicio posibilitate ca tot ce investiseră să se piardă. Dacă Zhao Jin Xin reușea, nu numai că Zhou Jin Xing putea fi forțat să plece, dar ei doi vor fi inevitabil legați în următorii câțiva ani.

Zhou Zhi Xing făcu o grimasă către Directorului General Cui și-și reluă zâmbetul elegant:

– Negocierea constă în a căuta un teren comun, în timp ce rezolvi divergențele. Pe scurt, propunerea lui Zhao este imposibil de trecut în locul meu, tu ai în mână scrisoarea de intenție pentru schimbarea terenului de schimb de terenuri, eu am în mână contractul de intenție și dacă vrei cu adevărat să joci, putem face asta.

Zhao Jin Xin își miji ochii, o pereche de ochi de culoarea florilor de piersic, plini de calcule și își folosi degetele subțiri pentru a arăta contractul de pe masă:

– Trebuie să dețin controlul, nu este negociabil. Dacă Zhou Xiansheng chiar nu vrea, nu ne putem baza decât pe propriile noastre abilități pentru a lupta pentru această bucată de pământ.

Domnul Cui suspină neliniștit și enervat, iar fruntea îi era transpirată:

– Voi chiar sunteți culmea! Hei, știți ceva, vorbiți între voi, mie nu-mi pasă, eu plec!

Își luă servieta, se ridică și plecă.

Li Shuo se ridică în grabă și fugi după el, iar domnul Cui se plânse puțin la el, spunând că era prieten cu tații celor doi și că se afla într-o situație dificilă, și că nici măcar nu voia să se implice.

Li Shuo îl liniști pe domnul Cui cu câteva cuvinte, se uită prin geamul de sticlă la cei doi oameni care încă se confruntau în cafenea și o plictiseală puternică îi crescu în inimă.

În acea zi, bineînțeles, nu ieși nimic din discuții, dar în schimb, discuțiile lăsaseră câțiva oameni înfuriați.

Zhao Jin Xin plecă primul, iar Li Shuo îl bătu pe umăr pe Zhou Zhi Xing:

– Nu te supăra, așa este puștiul ăsta, râse el amar:

– Eu am înțeles mai bine decât tine.

Zhou Zhu Xing zâmbi:

– Este în regulă, este plictisitor până când există o provocare.

– Îmi pare rău pentru tine, spuse Li Shuo și-și coborâ capul spunând neputincios:

– Inițial a fost un proiect foarte bun și promițător, dar s-a transformat într-o situație atât de haotică astăzi din cauza sentimentelor mele personale față de el.

– Nu spune asta, e ceva ce nimeni nu ar fi putut prevedea.

Li Shuo clătină din cap:

– Onorată instanță, vă mulțumesc că nu m-ați acuzat în tot acest timp, dar o știu foarte bine în inima mea.

Deși cei doi erau prieteni, până la urmă, relația lor nu era atât de profundă și el știa că Zhou Zhu Xing avea nemulțumiri în inima lui, dar pur și simplu nu le spusese din prietenie. La urma urmei, era ridicol ca un proiect atât de mare să fie blocat din cauza acestui tip de problemă personală. Zhao Jin Xin reținea banii și energia tuturor, și totul din cauza lui.

Zhou Zhi Xing suspină și nu spuse nimic.

– Zhu Hang, ești de acord cu condițiile lui Zhao Jin Xin, nu-i așa? spuse Li Shuo uitându-se calm în ochii lui Zhou Zhi Xing.

– Odată ce contractul este semnat, îți voi transfera acțiunile mele, astfel încât să fie în continuare proprietatea ta.

Zhou Zhi Xing dezvălui o expresie surprinsă.

Li Shuo își ondulă buzele și zâmbi.

– Prețul depinde de tine. Atâta timp cât poate acoperi investiția pe care am făcut-o, nu ar fi grozav să las calculele lui Zhao Jin Xin să fie în zadar?