Cine iubește pe cine – Capitolul 67

Zhou Jin Xing era o persoană simplă iar Li Shuo fu foarte emoționat. Era o persoană care prețuia prietenia și loialitatea și dacă ceilalți erau amabili cu el, îi  răsplătea de două ori mai mult.

El luase decizia de a-și transfera capitalul din mai multe considerente. În primul rând, voia să traseze o linie clară în ceea ce-l privea pe Zhao Jin Xin, în al doilea rând, voia să se revanșeze față de Zhou Zhu Xing, în al treilea rând, după aceste luni de muncă, constatase că era mai potrivit pentru vechea sa profesie, decât să se angajeze în socializare și să conducă proiecte. El ar fi vrut ca să reinvestească într-o firmă, a cărei anvergură nu trebuia să fie foarte mare, și după o vreme, să predea firma altora pentru a o opera, el urmărind doar cazurile importante. În acest mod ar avea mai mult timp liber pentru a-l petrece cu familia sa și a se bucura de viață.

A doua zi, părinții lui se întoarseră din orașul natal și aduseseră cu ei o mulțime de produse speciale. Lui Li Shuo îi plăcea să mănânce făină din rădăcină de lotus de la un magazin vechi de lângă Lacul de Vest, de când era copil. Era făcută manual și se puteau vinde doar trei sau patru kilograme într-o zi. Cumpărase în acea zi, și pusese puțin zahăr pudră pentru a se găti bine, ca să fie netedă și dulce.

De îndată ce ajunse acasă, mama lui îi găti un bol, iar Li Shuo o lăudă în timp ce  mânca. Gustul nu se schimbase în acești douăzeci de ani.

– Gustos, nu-i așa? Nu numai că îți place ție să mănânci pentru că gustul nu s-a schimbat, dar și eu și mama ta mâncam când eram copii.

Domnul Li duse apoi câteva pungi și le puse la ușă.

– Li Shuo, acestea sunt specialitățile aduse pentru Jin Xin. Fă-ți timp să i le trimiți.

Li Shuo lăsă să-i iasă un “oh”.

– Când mergem la Sanya? Întrebă doamna Li fericită.

– Am cumpărat o mulțime de haine.

– Oricând, râse Li Shuo:

– Ce-ar fi să vă luați două zile libere, poimâine?

– Bine.

Doamna Li plecă să despacheteze, iar Li Shuo îl invită pe tatăl său în birou și-i povesti despre dorința sa de a-și transfera acțiunile, inventând, bineînțeles, o scuză rezonabilă.

Domnul Li se gândi profund pentru o clipă.

– Ei bine, ai dreptate. Dacă într-adevăr crezi că este prea multă energie implicată, uită de asta. Jin Xin sconcurează acum cu Zhou Zhuan Xing, este corect să nu ne implicăm.

– Da, nu vreau să mă implic deloc. Mi-am dat seama că îmi place vechea mea meserie și o fac cel mai bine.

Domnul Li îl bătu pe umăr.

–  Dacă vrei să-ți redeschizi firma, bineînțeles că te susțin, dar de data aceasta trebuie să fii prudent. Înțeleg de ce ai făcut asta atunci, dar cu siguranță a fost o greșeală. Există o cauză și o consecință, și este, de asemenea, o lecție pentru tine.

Li Shuo fu surprins.

– Tată, tu știai?

– Am văzut că erai atât de îngrijorat în acea perioadă, cum să nu-mi pese? Am rugat pe cineva să afle ce se întâmplă, dar știu că cu siguranță vrei să rezolvi singur. În meseria noastră, este într-adevăr ușor să fii tentat și este foarte ușor să cazi în mocirlă. Greșelile pe care le-ai făcut când erai tânăr ar trebui să-ți servească drept avertisment și cred că nu vei mai face asta în viitor.

Li Shuo dădu energic din cap.

– Tată, nu voi face asta, îți mulțumesc că te-ai prefăcut că nu știi nimic la momentul respectiv.

Domnul Li râse.

– Nu te cunosc suficient de bine. Ai fost bun și puternic încă de când erai copil, iar acum e mai bine. Nu e nevoie să lași munca să-ți ocupe atât de mult timp.

– Da, voi petrece mai mult timp cu voi de acum încolo.

Tatăl și fiul își zâmbiră unul altuia.

Li Shuo rezervase bilete de avion și hotelul și urma să-și ducă părinții în Sanya pentru o vacanță.

Înainte de a pleca, primise un telefon de la firmă în care i se comunicase că un bărbat venise la firmă pentru a-l vedea.

– Cine este? întrebă  cu nonșalanță.

– Îl cheamă …… Xu Da Rui.

Întregul corp al lui Li Shuo îngheță.

– … cine?

– Xu Da Rui.

Sprâncenele lui Li Shuo se uniră.

– Descrie-i înfățișarea.

– La vreo 50 de ani, cred, din nord, foarte înalt și puternic, chel.

Li Shuo trase adânc aer în piept.

– Spune-i că nu mai lucrez la firmă și nu-i da datele mele de contact.

– Da.

Recepționerul era evident curios, dar nu a îndrăznit să întrebe nimic altceva.

După ce închise telefonul, Li Shuo simți că frecvența bătăilor inimii sale era încă un pic anormală.

Xu Da Rui, același proprietar al Peng Hui Property de atunci. El … ieșise din închisoare?

Li Shuo își aminti că fusese condamnat la nouă ani la acea vreme și că, dacă se comporta bine în închisoare, ar fi fost normal să iasă cu trei ani mai devreme.

Ce voia de la el? Indiferent care ar fi fost motivul, Li Shuo nu voia să îl mai vadă sau să mai aibă de-a face cu el.

Doar că apariția acestei persoane îl făcu pe Lishuo să se simtă vag neliniștit, poate pentru că, în doar un an de zile, Shao Qun se folosise de vechiul caz al proprietății lui Peng Hui pentru a-l implica în el, aproape distrugându-i zece ani de carieră. Apoi el încercase să se răzbune pe Shao Qun folosindu-se de nepotul lui Xu Da Rui – adică de persoana juridică a lui Peng Hui, iar în cele din urmă, apăruse Xu Da Rui însuși. Spera doar că prețul pe care îl plătise îl va face pe el și cazul Peng Hui să nu mai aibă niciodată de-a face unul cu celălalt, dar această serie de lucruri se îndreptau într-o direcție împotriva voinței sale.

Nu avea rost să se gândească la asta. Li Shuo nu voia să se gândească deocamdată, nu voia să ia lucrurile prea ușor, dar nici nu se temea de ele, așa că lăsă totul la voia întâmplării.

Își luă bagajele și coborâ la parter, unde Xiao Chen luă familia și plecă la aeroport.

Când ajunseră la aeroport, Li Shuo îl trase deoparte pe Xiao Chen.

– Xiao Chen, întoarce-te acum la birou și găsește-o pe fata de la recepție pentru a afla mai exact despre persoana care a venit să mă vadă astăzi.

– Bine. Ce s-a întâmplat?

– Este un vechi prieten, dar nu vreau să-l văd. Mă tem că pune ceva la cale, așa că, dacă a lăsat vreo informație de contact sau ceva de genul acesta, du-te și verifică, dar nu-l alarma.

– Am înțeles, Li Xiansheng, lăsați pe seama mea. Distracție plăcută.

Li Shuo îl bătu pe umăr.

După-amiază zburară spre Sanya, iar Li Shuo rezervase camere în aceeași stațiune în care mai stătuse și înainte, unde își cultivau propriile legume, ceea ce era pe placul lui.

Sună și rezervă un șofer la agenția de turism pentru a-i duce a doua zi la obiectivele turistice. Apoi își luă mama și cumpără o grămadă de ingrediente din micul supermarket din stațiune, cu intenția de a se întoarce să mănânce carne la grătar. Aici se putea cumpăra carne de porc negru autentică. Înainte  Zhou Zhu Xing îi făcuse carne la grătar și fusese deosebit de delicioasă.

Întors la vilă îl găsi pe tatăl său ținând o paletă de muște electrică cu care gonea țânțarii, care făcea mișcări ample și avea o față exasperată.

Atmosfera era atât de confortabilă, în timp ce familia discuta și pregătea grătarul.

În acel moment, sună soneria de la ușă.

Crezând că este chelnerul care vine să livreze foarfeca pe care o ceruse, Li Shuo se spălă pe mâini, își dezlegă șorțul și se duse să deschidă ușa.

De îndată ce ușa se deschise, cei trei membri ai familiei Zhao apărură în fața ochilor lui Li Shuo fără nici un avertisment, iar ochii lui Li Shuo se întunecară.

– SURPRIZĂ, spuse Jin Xin cu cel mai strălucitor și frumos zâmbet pe față.

– Tu … , spuse Li Shuo cu un zâmbet sec pe față.

– Ha,ha, Li Shuo, râse în hohote Zhao Rong Tian:

– Tocmai mi-am terminat munca la companie și Jin Xin mi-a spus că vă distrați aici, așa că am venit să fim împreună în vacanță.

– Fiule, a fost livrată foarfeca? spuse doamna Li apropiindu-se curioasă și, de îndată ce-i văzu, dezvălui un zâmbet surprins:

– Aiya, ce căutați aici? Soțule, vino repede.

Li Shuo fu împins într-o parte și privi neputincios cum Zhao Jin Xin intră în cameră.

Zhao Jin Xin clipi spre Li Shuo și-i șopti încet și repede la ureche:

– Mi-a fost atât de dor de tine.

Li Shuo se prefăcu că nu aude și se duse să socializeze cu domnul Zhao și cu soția sa.

– Faceți grătar? Ce coincidență, ultima dată când am fost la Lacul Qiandao, prima masă a fost tot carne de porc la grătar.

– Da, Li Shuo a spus că porcul negru de aici este deosebit de bun, ați mâncat deja?

– Nu, tocmai am coborât din avion.

– Foarte bine. Am cumpărat multă mâncare, odihniți-vă și mâncăm împreună.

Zhao Jin Xin zâmbi și veni lângă doamna Li.

– O voi ajuta pe Ayi să gătească.

– Nu, du-te și odihnește-te, spuse doamna Li, privindu-l pe Zhao Jin Xin cu un zâmbet larg pe față, și cu cât îl privea mai mult, cu atât îl plăcea mai mult.

Zhao Jin Xin spuse dulce.

– Vreau să o ajut pe Ayi și să văd cu ochii mei cum marinează carnea atât de delicios.

Doamna Li râse atât de tare încât nu se mai putea opri.

Li Shuo era foarte supărat dar trebui totuși să-și păstreze zâmbetul pe buze.

Era peste tot acest Zhao Jin Xin, peste tot!

Domnul Li sună la hotel pentru a trimite mai mult vin, dar soția și fiul săi îl limitară strict la o bere.

Mâncară, băură și discutară lângă piscina privată, iar cele două familii se înțeleseră de minune.

Li Shuo fusese ocupat să intre și să iasă și abia dacă îi dădea lui Zhao Jin Xin șansa de a se apropia de el, dar tot fu blocat de Zhao Jin Xin când se ducea la toaletă. De îndată ce deschise ușa toaletei, Zhao Jin Xin îl împinse înapoi și închise ușa cu mâna.

Li Shuo se încruntă.

– E ceva ce nu poți spune afară?

– Li Shu, iar fugi, spuse Zhao Jin Xin care părea să fie bine dispus, mijind ușor ochii și zâmbind.

– Mielușelul meu care aleargă atât de repede.

Fața lui Li Shuo se schimonosi.

– Spune ce ai de spus.

– Documentul privind drepturile de schimb de terenuri este în mod oficial în mâinile mele.

Zhao Jinxin avu câteva clipe de triumf.

– Zhou Zhu Xing încă voia să mă scoată din joc, dar după ce a aflat că era imposibil, atitudinea lui s-a mai domolit.

 – Asta era ceea ce voiai să-mi spui? replică Li Shuo cu răceală.

– Asta este între voi, nu are nimic de-a face cu mine.

Și spunând asta, încercă să-l împingă pe Zhao Jin Xin afară.

Cu toate acestea, Zhao Jin Xin veni doi pași mai aproape, brațul său lung se întinse, prinzându-l pe Li Shuo între el și lavoar. Se uită la Li Shuo cu condescendență, vârful nasului său înalt aproape atingând fața lui Li Shuo.

– Cum să nu aibă nimic de-a face cu tine? Ți-am spus că acest proiect este pentru tine.

– Eu, nu-l vreau, rânji Li Shuo.

– Nu duc lipsă de bani. Te aștepți să mă impresionezi cu bani?

– Nu mă aștept să te impresionez cu bani, doar am de gând să recuperezi ceea ce îți datorez, iar acest proiect de hotel este o compensație pentru firma pe care ai pierdut-o.

Li Shuo rânji.

– Chiar vrei să mă împaci?

Zhao Jin Xin dădu serios din cap.

– Atunci eu ar trebui să fiu eu cel care decide ce să compenseze.

Zhao Jin Xin se uită la el fără să clipească.

– Spune-mi.

 – Shao Qun să-și ceară scuze personal față de mine, spuse Li Shuo uitându-se direct la el.

Fața lui Zhao Jin Xin era stânjenită și ochii lui pâlpâiră.

– Nu se poate, nu-i așa? Orice altă compensație, pentru mine nu înseamnă nimic, spuse Li Shuo îndepărtându-se.

– Nu-ți face griji, spuneam și eu așa. Ranchiuna dintre mine și Shao Qun este între noi doi. Tu mi-ai salvat tatăl în primul rând și am jurat deja că nu mă voi răzbuna pe tine din cauza lui Shao Qun așa că nu am nevoie de nicio compensație din partea ta.

Li Shuo se gândi și scoase un “țțț”.

– Ce cuvinte irosesc cu tine.

Li Shuo era pe punctul de a ieși din baie dar Zhao Jin Xin îl îmbrățișă brusc din spate. Li Shuo fu surprins și tocmai voia să se împotrivească dar Zhao Jin Xin îl mușcat ușor de gât și-i șopti.

– Li Shu, chiar te pricepi să torturezi oamenii, lasă-mă să te îmbrățișez doar puțin … să îmi reîncarc bateriile.

Li Shuo tăcu două secunde, dar totuși se eliberă din îmbrățișarea lui Zhao Jin Xin și ieși din baie.

Două cupluri de bătrâni căsătoriți dansau pe marginea piscinei cu pahare de vin și muzică, iar Li Shuo privea prin fereastra de sticlă, colțurile buzelor sale ridicându-se treptat într-un zâmbet slab.

Mâncară și se distrară până pe la ora zece.

Zhao Rong Tian și soția sa erau gata să se întoarcă să se odihnească, dar Zhao Jin Xin spuse.

– Mamă, tocmai m-am întors să-ți aduc șalul și am constatat că ai lăsat fereastra deschisă, iar acum casa este plină de țânțari.

– Ups, am uitat să o închid?

– Da, copacii și apa de aici atrag țânțarii și este imposibil să stai în casă acum. Zhao Jin Xin îi zâmbi lui Lai Shuo:

– Li Ge, sunt patru camere aici. Haideți să ne rămânem peste noapte aici, altfel mă tem că nu vom putea dormi.

Li Shuo deschise gura dar nu spuse nimic. Mișcarea lui Zhao Jin Xin venise atât de brusc încât nici măcar nu putu găsi un motiv să refuze vreo clipă.

Domnul Li spuse.

– Bine, voi puteți dormi aici. Dacă ar fi să îmi ceri să returnez apartamentul pe care l-ați închiriat ar costa 4.000 sau 5.000 pe noapte. De ce să irosiți banii?

– Și asta e adevărat, e suficient loc aici, e o risipă să mai închiriem încă unul.

Zhao Rong Tian dădu din cap și spuse.

– Jin Xin, ar trebui să-l returnezi mâine.

– Bine.

Li Shuo nu îndrăzni să spină nimic dar era furios.

Când se  duse la culcare seara, Li Shuo încuie ușa.

Se spălase și era pe punctul de a merge la culcare când sună telefonul mobil.

Ridică telefonul și văzu că era un număr necunoscut. Intrase în contact cu destul de multe persoane în această perioadă din cauza proiectului, așa că nu a stătu prea mult pe gânduri și răspunse la telefon.

– Alo.

– … Li Shuo?

Li Shuo rămase uimit auzind vocea de la celălalt capăt al telefonului care-i era atât de familiară …

– Li Dage, tu ești?

Li Shuo simți că-i furnică scalpul în timp ce respiră adânc și spuse calm.

– Eu sunt.

– Sunt  Xu Ge, Xu Da Rui, îți amintești?

– Țin minte, spuse Li Shuo sprijinindu-se de fereastra din podea până în tavan, cu fața încruntată în timp ce privea peisajul marin întunecat.

Xu Da Rui tăcu pentru o clipă:

– Am fost la biroul tău astăzi și mi-am dat seama că ai demisionat. Știu că este din cauza nepotului meu …

– Xu Ge, trecutul este trecut.

Vocea lui Li Shuo era calmă.

• … Li Shuo, eu sunt cel căruia îi pare rău.
• Așa cum am spus, trecutul este trecut, Xu Ge. Felicitări, acum ești din nou liber, să trăiești bine în viitor.
• Hei, cum să trăiesc bine? Nu am nimic acum.

Vocea lui Xu Da Rui era plină de tristețe.

Această voce este într-adevăr cea a unui vechi prieten, dar recompensa pentru ambiția lui dispăruse de mult.Își amintea de această persoană nu ca cel care avea privirea abătută în sala de judecată, ci ca șeful cel mare care vorbea cu  tonul ridicat.

Acum proprietarul acestei voci era doar un bărbat de vârstă mijlocie care tocmai fusese eliberat din închisoare și avea mâna goală.

Li Shuo se simțea extrem de inconfortabil, dar chiar nu mai voia să fie implicat în niciun fel cu această persoană, așa că spuse:

– Xu, niciodată nu este prea târziu să o iei de la capăt. Încă mai ai familia ta, de dragul lor, trebuie să te aduni și tu.

Xu Da Rui spuse cu o voce tremurândă.

– Familie? Oh, am divorțat iar fiica mea refuză să mă vadă.

Li Shuo avea un nod în gât.

– Dage, îți spun direct …  spuse rapid Xu Da Rui.

– Nici eu nu credeam dar ți-o spun direct. Poți să-mi împrumuți niște bani?

Li Shuo ghicise de mult timp și tăcu pentru o clipă.

– Xu, pot să-ți împrumut bani și nu trebuie să mi-i dai înapoi. Cândva am avut o relație bună, deși mai târziu totul a fost greșit … Eu …strânse din dinți,

 – Sper că poți garanta că nu mă vei mai contacta în viitor.

Xu Da Rui tăcu din nou și, după mult timp, râse amar.

– Bine, nu voi îndrăzni să te deranjez în viitor.

Li Shuo își acoperi ochii cu mâna, inima îi exploda în timp ce spunea cu o voce înăbușită.

– De cât ai nevoie?

– … două sute de mii.