Cine iubește pe cine – Capitolul 77

Când ajunse la EnNan, Li Shuo se duse direct la biroul lui Zhao Jin Xin.

Purta intenționat haine negre pentru a ascunde întunericul din interior.

Secretara lui Zhao Jin Xin îl văzu și se ridică de pe scaun.

– Li Xiansheng, îl căutați pe Zhao Xiansheng?

– Da.

– A plecat la o întâlnire cu un reprezentant al Hongyun Capital.

– Hongyun Capital? Zhou Xiansheng?

Secretara îl conduse pe Li Shuo în biroul său.

– Da. Puteți să-l așteptați în birou. Ce doriți să beți?

– Cafea, vă rog.

Zhou Zhun Xing este aici? Zhao Jin Xin nu-i spusese că se grăbea la companie pentru că avea o întâlnire cu Zhou Zhun Xing. El și Zhou Zhun Xing nu se mai văzuseră de mai bine de o lună și își prezentaseră respectele doar prin telefon de Anul Nou.

Li Shuo se așeză pe canapea și se uită la biroul lui Zhao Jin Xin. Spre deosebire de biroul din mahon și piele de la sediul central al EnNan din New York, acest birou avea mai mult stilul personal al lui Zhao Jin Xin. Designul modern bazat pe metal și sticlă reprezenta tema principală a decorului, precum și o serie de decorațiuni unice.

Privirea lui Li Shuo se mută de la pictura murală către birou și, în cele din urmă, se opri pe valiza deschisă de lângă birou.

Se apropie și luă din valiză o cutie frumoasă care îi era foarte familiară. Era artefactul cu oi din zodiacul chinezesc al lui Yunjin pe care i-l dăduse lui Zhao Jin Xin la început. Valiza părea să fi fost deschisă în grabă, iar înăuntru se aflau doar două seturi de haine și câteva lucruri de uz zilnic iar această piesă de Yun Jin aproape că umplea o mare parte din valiză.

O adusese special cu el …

Li Shuo privi îndelung modelul de pe brocart prin cutia exterioară translucidă înainte de a pune încet cutia la loc.

În același timp în care se ridică, mai zări două rame foto pe birou, una cu Zhao Jin Xin și părinții săi, iar cealaltă cu el …  la Lacul Mii de Insule, unde le îmbrățișau cățelușele Ann și Bee pentru o poză, cu capetele aproape lipite și zâmbetele strălucitoare.

Simțindu-se deranjat, Li Shuo răsturnă rama de pe birou.

Se așeză înapoi pe canapea, strângând bine în mână colțul genții cu documente, închizând ochii și recitând în gând Sutra Ksitigarbha[1].

Încet, mintea i se liniști.

Nu știa cât durase, dar ușa biroului fu brusc deschisă.

Li Shuo deschise ochii.

Zhao Jin Xin intră cu o față fericită.

– Ai venit. Aștepți de mult timp?

– Este în regulă.

Degetele lui Li Shuo își frecau puternic fruntea.

– Unde este Zhou Xiansheng? A plecat?

– A plecat, răspunse Zhao Jin Xin precaut.

– De ce nu mi-ai spus că vine, ca să îl salut?

– De ce să-ți spun? răspunse Zhao Jin Xin enervat.

– Mi-aș dori să nu vă mai vedeți niciodată.

Li Shuo se încruntă.

– Nu crezi că ești nerezonabil?

– Serios? Probabil pentru că nu mi-ai explicat niciodată relația ta cu Zhou Zhun Xing și nici măcar nu mi-ai spus un cuvânt care să mă liniștească.

Li Shuo respiră adânc.

– Ce trebuie să-ți explic?

Zhao Jin Xin își miji ochii.

– Chiar dacă aș fi înțeles greșit, nu contează pentru tine, nu-i așa? Nici măcar nu merit o explicație.

Li Shuo închise ochii, dorind atât de mult să pună capăt la toate astea.

– Bine, nu vreau să mă cert cu tine, spuse Zhao Jin Xin și-și șterse fața.

– Este aproape ora prânzului, lasă-mă să te duc să mănânci ceva delicios.

– Nu e nevoie, spuse Li Shuo ridicându-se în picioare și aruncând geanta cu documente din mână pe măsuța de cafea.

– Am venit să te văd astăzi ca să vorbim despre afaceri.

Zhao Jin Xin se uită la documente și avu un sentiment neplăcut în inimă.

– Ce este asta?

– Deschide și vezi.

– Nu mă uit, spuse Zhao Jin Xin iritat.

– Bine, îți citesc eu, spuse Li Shuo deschizând geanta cu documente și răsfoind cu grijă teancul gros de informații.

– Aceste lucruri mă costă mult efort … și pentru a afla unele informații am și plătit mulți bani. Sunt aici câteva dovezi despre evaziunea fiscală a Grupului EnNan, declarații false de cotă, manipularea stocurilor, licitații la negru, mită, conturi false și încălcarea legilor de carantină pentru import și export care se întind pe patru ani.

Fața lui Zhao Jin Xin se schimbă brusc, iar pumnii i se strânseră inconștient.

– M-am grăbit și multe dintre probe nu sunt încă suficient de solide, mormăi Li Shuo.

– Dar presa nu are nevoie de aceste dovezi concludente, nu-i așa? Expunerea oricăruia dintre aceste lucruri poate face ca acțiunile familiei tale să cadră în gol și, în mod firesc, va exista o organizație calificată care să investigheze atunci când va veni momentul.

Zhao Jin Xin îl privi răutăcios pe Li Shuo, corpul său tremurând ușor.

– Mi-ai dat o geantă de dosare, îți dau înapoi o geantă de dosare, e corect, nu? spuse Li Shuo cu o voce gravă.

– Zhao Jin Xin, chiar crezi că sunt un miel la tăiere? Am fost de acord cu condițiile tale la început doar pentru că eram îngrijorat de sănătatea tatălui meu. Este pur și simplu stupid și ridicol să faci ceva atât de dăunător pentru ceilalți și pentru tine însuți. Nu sunt de acord cu prostiile tale, dar dacă chiar îndrăznești să continui să faci lucruri stupide, voi merge cu tine până la capăt.

– Da, sunt prost, sunt ridicol … În ochii tăi, trebuie să fiu ca un nebun.

Vocea lui Zhao Jin Xin deveni din ce în ce mai tremurândă, iar ochii lui erau fioroși și triști, exact ca ai unei fiare sălbatice.

– Ești doar un nebun.

Cu o mișcare a mâinii lui Li Shuo, teancul de documente zbură, căzând ca niște fulgi de zăpadă.

În acea clipă, aerul păru să urmeze înghețul, temperatura din jur scăzând vertiginos, de parcă venea iarna. Li Shuo se uită în ochii lui Zhao Jin Xin, iar pieptul îi era găurit ca de durere.

– Ai făcut lucrul care m-a dezgustat cel mai tare. Tu și Shao Qun sunteți într-adevăr frați, dar el … el este măcar un pic mai delicat decât tine.

– Chiar crezi că l-aș răni pe tatăl tău …, spuse Zhao Jin Xin cu ochii injectați.

–  … pur și simplu nu am avut de ales. Ți-am explicat, mi-am cerut scuze, am vrut cu disperare să te fac să mă crezi din nou, dar tu, nenorocitule, cum poți fi atât de crud?

Ochii lui Zhao Jin Xin erau plini de lacrimi, încețoșându-se treptat atât de mult încât nu mai putea vedea nimic. Cât de mult și-ar fi dorit să poată da timpul înapoi, s-ar fi oprit să facă toate prostiile pe care le făcuse, s-ar fi ținut ferm de Li Shuo și nu i-ar fi dat drumul niciodată.

Li Shuo își mușcă ușor buza, privirea lui deveni brusc goală. Nici măcar nu îndrăznea să se uite la lacrimile lui Zhao Jin Xin. Își aminti cu disperare că acest Zhao Jin Xin jalnic, se prefăcea. La urma urmei, după ce văzuse toate părțile urâte ale acestei persoane, după ce gustase acei colți, acele gheare ascuțite, cum altfel ar putea cineva să creadă aparențele aparent inofensive din fața sa.

Li Shuo își lăsă capul greu în jos și călcă, pas cu pas peste hârtia albă ca zăpada spre ușă.

Zhao Jin Xin îl îmbrățișă cu ferocitate pe Li Shuo, vocea lui devenind atât de dureroasă.

– Li Shuo, te implor, te implor, nu pleca, ai încredere în mine încă o dată. Ai din nou încredere în mine, sunt dispus să fac orice pentru tine, te iubesc. Nu pleca! strigă Zhao Jin Xin exasperat, ca un copil supărat.

Ochii lui Li Shuo se măriră, încercând cu disperare să își stăpânească lacrimile care îi umpleau ochii, ridică brațul și-i mângâie ușor spatele lui Zhao Jin Xin, apoi spuse cu o voce răgușită:

– Când vei crește mare până în punctul în care îți vei putea permite să îți ții promisiunea de-o viață, cu siguranță vei întâlni persoana care îți este destinată. Dar, din păcate, acea persoană nu voi fi eu.

În acel moment, Li Shuo nu-și putea da seama cât de mult îl plăcea pe Zhao Jin Xin. Atât de mult încât devenise un laș, temându-se să îl aibă pentru că îi era prea frică să nu îl piardă. La urma urmei, eșuase de două ori cu încrederea. Nu putea să aibă suficientă încredere în Zhao Jin Xin pentru a rezista unei alte înfrângeri, așa că făcu cea mai înțeleaptă alegere.

Între ei, era suficient.

Li Shuo încearcă să îl împingă pe Zhao Jin Xin, dar acesta îl îmbrățișă și mai tare fără să scoată un cuvânt.

– Li Shuo …  Nu pleca. Nu ai voie să pleci, spuse Zhao Jin Xin cu voce care plângea.

– Te voi lega, te voi închide, nu pleca … te rog nu pleca …

Li Shuo simți treptat că trupul său nu mai avea putere, furia de nedescris, resentimentele și durerea năvăliră în inima sa care era prea grea, ca și cum întreaga sa persoană ar fi fost târâtă în abisul întunecat de un fel de forță de neoprit.

Dar este doar o poveste de dragoste, de ce este atât de dureroasă? El nu are nevoie să simtă durerea extremă pentru trăi așa-numita “dragoste adevărată”. El nu vrea o “dragoste adevărată” de rahat, dureroasă. Chiar nu îndrăznește să vrea ……

Li Shuo începu să se zbată, de parcă brațele care îl țineau nu erau cele calde pe care le iubise cândva, ci niște liane acoperite de spini. Și cu cât îmbrățișarea era mai strânsă, cu atât el devenea mai însângerat.

Amândoi căzuseră într-o nebunie fără precedent, iar disperarea era ca o mlaștină, încercând să înece oamenii.

Dintr-o dată, ușa biroului fu împinsă.

Intrusul sparse brusc bariera sufocantă într-o clipă, iar amândoi rămaseră uimiți, privindu-l fix pe vizitator cu privirea rigidă.

Era Shao Qun.

Nu-l mai văzuse pe Shao Qun de mult timp.

Shao Qun se uită la ei șocat, apoi la mizeria de pe jos, respiră adânc, închise ușa , își frecă părul cu putere și spuse cu o voce gravă:

– Ce dracu’ faceți?

Li Shuo profită de momentul de uimire al lui Zhao Jin Xin pentru a se elibera cu forța și a se ridica pentru a pleca.

Shao Qun se opri în fața lui Li Shuo și-l privi cu răutate.

Către persoana pe care o detesta cel mai mult, Li Shuo nu avu nici măcar puterea de a-și exprima dezgustul, ci spuse doar.

– Dispari.

– Dage plânge, nu vezi? spuse Shao Qun strângând din dinți.

– Vezi, ar trebui să-ți asumi întreaga responsabilitate, spuse Li Shuo zâmbind.

– Tu ai fost cel care l-a trimis la mine în primul rând, iar acum tu, cel care mi-l iei.

Expresia lui Shao Qun părea de parcă ar fi vrut să mănânce pe cineva.

– Mai spune o dată.

Li Shuo spus cuvânt cu cuvânt.

– Nu-l vreau, ia-l de aici.

Shao Qun își îndreptă pumnul spre Li Shuo. Li Shuo văzu că pumnul urma să cadă, dar nu avu nici măcar puterea să se ferească, întregul său corp părea secătuit.

O umbră întunecată se furișă și-i prinse brațul lui Shao Qun.

Zhao Jin Xin îl prinse strâns de umeri pe Shao Qun și spuse tremurând:

– Nu …

– Ești un prost nenorocit! mârâi Shao Qun.

– Uiți cine este, este Li Shuo!

– Știu, el este Li Shuo, spuse Zhao Jin Xin și-și lăsă încet capul pe umărul lui Shao Qun șoptind.

– El este Li Shuo.

Li Shuo își strânse pumnii și plecă fără să se uite înapoi.

În birou rămaseră doar cei doi frați și o încăpere plină de tăcere.

Pumnii lui Shao Qun se încleștară, fața lui era albastră, iar aura lui ostilă era intimidantă. El strânse din dinți și spuse:

– Zhao Jin Xin, ce este în neregulă cu tine, cum ai ajuns să ai acest comportament?

– … Îmi place de el, Dage, îmi place de el, spuse Zhao Jin Xin îmbrățișându-l pe Shao Qun, ca și cum s-ar fi rugat unei entități fără nume, ca și cum, spunând “îmi place” la nesfârșit, ar fi primit răspuns.

Shao Qun suspină.

– La naiba, e vina mea, cum poți să te joci cu el …

Se simțea atât de rău încât vru să ucidă pe cineva.

Privirea lui Zhao Jin Xin era goală, în timp ce se uita la hârtiile albe de pe jos și spuse încet:

– Ge, îl voi ascunde, ca să fiu singurul din lume care îl poate vedea.

Shao Qun rămase tăcut.

[1] Una dintre sutrele cele mai cunoscute din religia budista chineză, care oferă învățături valoroase pentru cei care doresc să se elibereze de suferință și să atingă fericirea Nirvanei.