Cine iubește pe cine – Capitolul 76

Li Shuo se întoarse în China în a șaptea zi a primei luni. Zhao Jin Xin avea ceva de făcut acasă și nu merse cu el de data aceasta, ceea ce-l făcu să se simtă ușurat. În felul acesta putu să-l evite pe Zhao Jin Xin.

Înainte de a pleca, tatăl său îl căută pentru a discuta încă o dată într-un mod sincer și serios despre viață și sentimente, făcându-l să se simtă destul de neputincios. Pe scurt, tema era aproape aceeași, adică să prețuiască persoana din fața lui, doar că nu îi spuse direct.

Nu-și învinovățea părinții pentru faptul că-i forțau mâna. La urma urmei, ei nu știau despre dușmănia dintre el și Zhao Jin Xin și, probabil, pentru cei din afară, el părea mai degrabă cel nemilos decât Zhao Jin Xin.

I-ar fi plăcut să fie cel nemilos și lucra din greu la asta.

După ce se întoarse în capitală, Li Shuo se duse mai întâi să retragă banii. Pentru a nu atrage atenția, retrase cele 1,6 milioane din patru bănci, iar apoi își puse asistentul să îi ducă mai întâi 100.000 de dolari în numerar lui Xu Da Rui, pentru a-i stabiliza pe cămătarii care nu l-ar fi lăsat pe Xu Da Rui să scape ușor dacă i-ar fi plătit dintr-o dată. Următorii bani, de asemenea, voia să îi dea lui Xu Da Rui în tranșe, și să recupereze înregistrarea.

După câteva zile aglomerate, partea lui Xu Da Rui fu suprimată temporar, iar informațiile în cauză fuseseră practic rezolvate. Abia atunci Li Shuo avu timp să răspundă invitației lui Wen Xiao Hui, dar nu avea chef să iasă la cină în oraș, așa că-l invită pe Wen Xiao Hui să vină la el acasă. Wen Xiao Hui îl avertiză la telefon, spunându-i că îl va aduce pe Luo Yi, la inițiativa lui.

Din moment ce Luo Yi era atât de deschis, nu exista niciun motiv pentru el să fie mai îngust la minte decât un copil.

Pregăti câteva feluri de mâncare și deschise o sticlă de vin bun.

La ora șapte, Wen Xiao Hui și Luo Yi sosiră.

Trecuse o jumătate de an de la ultima dată când îl văzuse pe Luo Yi, care nu mai arăta ca adolescentul palid de atunci. Era bine dispus, iar persoana se maturizase destul de mult.

Văzându-l pe Li Shuo, Luo Yi îl salută fără să fie condescendent.

Li Shuo îi zâmbi cu amabilitate.

– Vă rog să intrați.

Wen Xiao Hui zâmbi și-l trase pe Luo Yi din ușă.

Li Shuo se uită la tânărul cuplu, foarte armonios și plăcut ochiului, iar inima lui fu foarte mulțumită.

– Li Ge, ți-a fost dor de mine? Sunt și mai frumoas, nu-i așa? Mi-ai adus un cadou?

Wen Xiao Hui, care  era familiarizat cu această casă, își scoase proprii papuci din dulapul cu pantofi și-i dădu o pereche lui Luo Yi.

Luo Yi se uită la perechea de papuci în formă de iepure și colțul gurii îi tresări.

Li Shuo zâmbi.

– Cred că ți-am adus.

Wen Xiao Hui împinse papucii spre Luo Yi.

– Poartă-i, eu i-am cumpărat.

Luo Yi se sprijini de dulapul de pantofi cu o mână și se uită la Wen Xiao Hui cu capul într-o parte.

– Ai cumpărat două perechi de papuci de cuplu și le lași în casa altcuiva?

–  Ups, reducere la supermarket. Arătau bine, așa că am cumpărat o pereche și pentru Li Dage. Poftim, eu îi port, îi porți și tu, suntem noi doi purtând papuci de cuplu, nu ai nici o obiecție, nu?

Luo Yi mârâi și-și puse papucii.

– Stai jos, spuse Li Shuo și trase un scaun.

– Am pregătit cina.

Wen Xiao Hui îngrămădi pungile din mână în holul de la intrare.

– Li Ge, toate acestea sunt cadouri pentru tine, dar așteaptă până plecăm ca să le deschizi.

În timp ce servea mâncarea, Li Shuo râse.

– De ce?

– Pentru că mi-ar fi rușine dacă le-ai despacheta pe loc.

– Tu ești timid?

– De ce nu? Sunt atât de nevinovat, spuse Wen Xiao Hui zâmbind jucăuș în timp ce-l servea pe Li Shuo.

În timpul cinei, Li Shuo vorbi cu Luo Yi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, întrebându-l despre compania sa și vorbind despre piața financiară, iar Luo Yi se comportă într-un mod deschis și umil, părând a nu fi diferit de orice tânăr de douăzeci și ceva de ani, chiar dacă toți cei prezenți îi aflaseră adevărata lui față.

Li Shuo putea simți că Luo Yi nu era încă prea sigur de el, și se tot interesa de detaliile interacțiunilor zilnice cu Wen Xiao Hui din timpul săptămânii.  Li Suo avea conștiința curată, așa că-i răspunse sincer.

Din fericire, atmosfera nu era stânjenitoare, iar Wen Xiao Hui se simți oarecum ușurat.

După cină, Li Shuo strânse masa, făcu ceaiul și cără tava spre sufragerie când sună la ușă.

– Xiao Hui, ajută-mă să deschid ușa.

Wen Xiao Hui sări în sus și se duse să deschidă ușa.

Li Shuo tocmai pusese tava pe măsuța de cafea când îl auzi pe Wen Xiao Hui strigând furios:

– De unde a apărut rața sălbatică? Cine ți-a permis să atingi ușa asta?

Li Shuo fu șocat, oare era …

Luo Yi se ridică și el în picioare, iar cei doi se îndreptară împreună spre intrare.

În fața ușii se afla Zhao Jin Xin care-și ducea bagajele și avea o față glacială.

– Ce cauți aici? spuse Li Shuo

– Mi-a fost dor de tine, așa că m-am întors mai devreme, spuse Zhao Jin Xin care stătea sprijinit de cadrul ușii și-l măsura cu nonșalanță pe Wen Xiao Hui.

Wen Xiao Hui își răsuci capul surprins și se uită la Li Shuo.

– Li Dage, voi doi …

– Suntem bine, nu trebuie să-ți faci prea multe griji.

Zhao Jin Xin îl dădu la o parte și intră pe ușă cu un zâmbet larg. După ce-și lăsă bagajele jos, își scoase geaca, exact ca la el acasă.

– Iubitule, mai este orez? Mi-e așa de foame.

Wen Xiao Hui era atât de supărat încât ochii i se înroșiră.

– Li Dage, de ce mai ești cu el?!

Li Shuo suspină, neștiind cum să răspundă.

Nimeni nu știa mai bine decât Wen Xiao Hui prin ce trecuse, de la tot ceea ce se întâmplase în spital până la acea perioadă de decadență nemaiîntâlnită până atunci, Wen Xiao Hui fusese cel care-l sprijinise, iar acum ……

Li Shuo era puțin confuz. După ce fusese umilit în halul acela, el se împăcase cu Zhao Jin Xin, sau Zhao Jin Xin îl amenințase să se împace? Care dintre ele era mai umilitoare? Își frecă fruntea și spuse scuzându-se:

– Îmi pare rău, Xiao Hui, o să-ți explic mai târziu.

– De ce îmi ceri scuze? Nu mie trebuie să-mi ceri scuze, ci ție însuți pentru că ești cu un nenorocit ca el!

Li Shuo tăcu. Cuvintele lui Wen Xiao Hui erau ca un clopot care suna deasupra capului său, foarte puternic.

Fața lui Zhao Jin Xin a devenit din ce în ce mai urâtă, în timp ce Luo Yi își dădu ochii peste cap cu o expresie plictisită.

Wen Xiao Hui deveni din ce în ce mai agitat.

– Ce ți-a spus sau ce ți-a făcut acest fiu de cățea în acel moment? Li Shuo, ești al naibii de bun la toate, dar ai inima prea blândă. Ai uitat totul doar pentru că te-a implorat de două ori? Vrei să te ajut să-ți amintești?

Ochii lui Zhao Jin Xin devenit siniștri când se uită la Wen Xiao Hui și-i spuse cu o voce rece.

– Nu este treaba ta să vorbești despre afacerile noastre, ieși afară.

Luo Yi își îngustă ochii și spuse încet:

– Cu cine vorbești?

– Zhao Jin Xin, taci din gură, spuse Li Shuo cu o voce gravă.

Wen Xiao Hui își suflecă mânecile cu o privire feroce.

– La naiba, o să te învăț eu cum să te comporți astăzi.

Îl trase de mână pe Luo Yi.

– Soțule, ajută-mă să-l bat.

– Bine, spuse Luo Yi împingându-l pe Wen Xiao Hui în spatele lui și fiind pe punctul de a se grăbi să facă un pas în față.

Fața lui Zhao Jin Xin era plină de dispreț în timp ce făcu un pas înapoi cu un picior, luând o poziție de atac.

Brațul lui Li Shuo se întinse și trecu prin fața lui Luo Yi în timp ce spunea încruntat.

– În regulă, nu faceți o scenă în casa mea. Xiao Hui, voi doi plecați, nu mă faceți să mă simt jenat, bine?

Wen Xiao Hui era atât de furios încât fața i se strâmbă, luă cu dezinvoltură un ornament și-l zdrobi la picioarele lui Zhao Jin Xin, apoi își ridică cele două degete mijlocii.

– Blestemat să fii! Să nu ți se ridice pentru tot restul vieții tale!

Colțurile gurii lui Luo Yi tresăriră, reținându-și în mod clar un zâmbet.

Li Shuo îi escortă în grabă pe cei doi afară pe ușă.

Zhao Jin Xin își încrucișă brațele și se sprijini de dulap, cu o privire neliniștită.

– De dragul tău nu mă voi certa cu acest fătălău, dar dacă mai spune ceva nelalocul lui …

– Atunci, ai răbdare de dragul meu, spuse Li Shuo uitându-se la el.

– Este prietenul meu, este doar îngrijorat pentru mine și nu este nimic în neregulă cu asta.

– Ce drept are el să ne spună ce să facem?

– Când spun că are, atunci are.

Zhao Jin Xin respiră adânc.

– Bine, tu decizi.

Li Shuo arătă spre bucătărie.

– Sunt resturi în frigider, încălzește-le singur.

– Nu-mi mai este foame, spuse Zhao Jin Xin zâmbind batjocoritor.

– Nu am dormit toată ziua și toată noaptea, am vrut doar să te văd mai devreme.

– Atunci du-te acasă și dormi, spuse Li Shuo și puse deoparte ceașca de ceai neatinsă.

Zhao Jin Xin îl îmbrățișă pe Li Shuo din spate.

– Mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de …… vechiul tu. Mă gândesc adesea că, dacă nu veneai la spital în acea zi și nu auzeai acele cuvinte ticăloase …

– Aș fi fost părăsit de tine la scurt timp după aceea din motive “decente” și aș fi foarte trist. Aș fi reflectat la ce am greșit și aș fi vrut să te recuperez, dar de fapt tu te-ai fi săturat să te joci cu mine, spuse Li Shuo fără expresie, de parcă ceea ce spunea nu avea nicio legătură cu el însuși.

– Nu, spuse Zhao Jin Xin închizând ochii și frecându-se cu blândețe de gâtul lui Li Shuo.

– Pur și simplu nu pot suporta să mă despart de tine, vom fi foarte fericiți de acum înainte …

Li Shuo rânji.

– Te amăgești pe tine și pe alții. Ei bine, din moment ce nu mănânci, este timpul să pleci.

– Nu plec. O să dorm aici.

– Cum zici tu.

Li Shuo luă ceașca de ceai și se duse la bucătărie,o spălă, apoi o șterse, iar după ce se ocupă de curățenie, era deja întuneric.

Li Shuo intră în dormitor și văzu că Zhao Jin Xin era deja întins pe pat și dormea. Umbrele de la orbite și sprâncenele care încă erau ușor încrețite de somn vorbeau despre oboseala și efortul proprietarului.

Li Shuo se apropie dar nu îndrăzni să se așeze pe pat de teamă să nu-l trezească pe Zhao Jin Xin. Își propti o mână pe noptieră și se aplecă, uitându-se la fața adormită a lui Zhao Jin Xin fără să spună un cuvânt. În cele din urmă, nu se putu abține să nu întindă mâna și ciufuli bretonul de pe fruntea lui Zhao Jin Xin.

Ce față perfectă, de parcă ar merita să fie iertată pentru tot ce a greșit ……

Dar dacă nu-i putea aparține din toată inima, preferă să nu-i aparțină deloc.

În acea noapte, Li Shuo dormi în camera de oaspeți, dar când se trezi, Zhao Jin Xin era sub aceeași pătură cu el, cu brațele și picioarele înfășurate în jurul lui, și aproape că se trezise din cauza căldurii.

După ce se trezi, Li Shuo văzu un mesaj de la Xu Da Rui, în care spunea că fusese bătut și cămătarul voia ca el să returneze rapid restul banilor, adăugând că dobânda crescuse în ultimele zile și mai adăugase încă 20.000 de yuani.

În loc să răspundă, Li Shuo îi trimise un mesaj asistentului său, cerându-i să îi dea lui Xu Da Rui încă 200.000 de yuani.

În acel moment, Zhao Jin Xin se trezi și el și, după ce-și reveni din somn, începu din nou să se învârtească în jurul lui Li Shuo cu un zâmbet jucăuș și chiar luă inițiativa de a pregăti micul dejun.

În timp ce mâncau micul dejun, Li Shuo îl privea pe Zhao Jin Xin în tăcere, dar calmul de la suprafață era pe punctul de a nu mai putea ascunde emoțiile care se agitau în interior.

Zhao Jin Xin se uită la el zâmbind și apoi se bosumflă.

– De ce se uită Li Shu la mine așa, oare mă găsește prea arătos?

– Hmm.

Zhao Jin Xin clipi.

– Totul este al tău.

Inima lui Li Shuo se strânse.

– Te duci …… la companie astăzi?

– Du-te, trebuie să plec și eu în câteva minute, a intervenit ceva la birou.

– Mă duc și eu, vreau să vorbesc cu tine despre ceva.

– Despre audit? Nu ar fi mai bine să vorbim despre asta acum?

– Să vorbim despre afaceri la birou.

– Corect, spuse Zhao Jin Xin și-și linse colțul gurii zâmbind ambiguu.

– Acasă este locul unde te îndrăgostești.

Li Shuo lăsă bețișoarele jos.

– Am terminat de mâncat.

– Și eu am terminat de mâncat, hai să mergem.

– Du-te tu înainte, eu am alte lucruri la care trebuie să lucrez.

– Bine, atunci plec eu primul.

Zhao Jin Xin îl apucă de  bărbie și-i plantă tandru un sărut.

– Sunt atât de norocos că îl pot întâlni pe Li Shu pe teritoriul meu astăzi.

Li Shuo rămase tăcut.

Zhao Jin Xin își schimbă hainele și se grăbi să plece.

Li Shuo rămase năucit o clipă și apoi scoase din seif o geantă cu documente.

Motivul pentru care alese să aibă o confruntare cu Zhao Jin Xin în cadrul companiei fu acela de a-și controla emoțiile într-un loc aglomerat.

Li Shuo respiră adânc, își schimbă hainele, își luă geanta cu dosare și ieși pe ușă.