Cine iubește pe cine – Capitolul 80

Li Shuo strânse sticlele, frecă podeaua și apoi se duse să facă un duș.

După ce făcu un duș și ieși, îl găsi pe Zhao Jin Xin întins pe jos ……

Li Shuo se apropie și se uită neputincios la Zhao Jin Xin care zăcea inconștient, ezitând o clipă înainte de a-l ridica și de a se îndrepta spre camera de oaspeți.

Zhao Jin Xin chiar nu era ușor, mai ales că era complet inconștientă, iar Li Shuo transpira în timp ce îl așeza pe pat. Îl acoperi pe Zhao Jin Xin cu plapuma și avea de gând să nu închidă ușa, dar mirosul puternic de alcool pur și simplu se contopea cu Zhao Jin Xin. Nu voia să-i fie plină camera de acest miros, așa că  deschise puțin fereastra, iar ușa o lăsă deschisă. Camera era foarte bine încălzită, așa că nu ar fi trebuit să fie rece mai ales că era acoperit cu plapuma.

Apoi Li Shuo se duse la culcare.

Stătea în pat și se răsucea, cu mintea plină de tot felul de lucruri care se întâmplaseră în ultima vreme, dar niciunul dintre ele nu avea sens.

Nu știa cât timp trecuse, dar în cele din urmă nu-și mai putu opri oboseala și aproape adormise, când, deodată, un tipăt îi găuri timpanele. Țipătul acela în mijlocul unei nopți liniștite îl făcu să se trezească brusc.

Gâfâind, cu inima bătându-i sălbatic, crezu că are un coșmar, dar curând se auzit un țipăt mai înspăimântător …

Li Shuo sări din pat imediat ce ridică pătura, fără să se obosească să-și pună pantofii, și alergă spre camera de oaspeți în picioarele goale.

În camera de oaspeți, Zhao Jin Xin se ținea de cap și se rostogolea pe tot patul,  scoțând un șuierat răgușit.Capul patului se izbea de perete și era un pic înfricoșător să vezi această scenă în miez de noapte.

– Jin Xin! se repezi Li Shuo încercând să-l țină.

– Ce e în neregulă cu tine? Zhao Jin Xin, ce e în neregulă cu tine?

Înfățișarea lui Zhao Jin Xin părea atât de anormală, de parcă se temea de ceva, și în timp ce îl privea cum se ghemuia, Li Shuo nu-și putu opri inima să nu-l doară.

Ca și cum ar fi apucat un pai salvator, Zhao Jin Xin se rostogoli violent pe spate și-l îmbrățișă pe Li Shuo cu o asemenea forță încât părea că-i va rupe coastele cuiva, în timp ce întregul lui corp tremura și era de nerecunoscut.

– Tu … spuse Li Shuo aproape gâfâind în timp ce Jin Xin aproape îl sufoca.

Zhao Jin Xin strigă răgușit.

– Este atât de întuneric, unde este lumina? Lampa … este atât de întuneric … este atât de întuneric …

Li Shuo privi uimit și-l mângâie pe spate.

– Imediat, voi aprinde lumina.

Încercă să îndepărteze mâna lui Zhao Jin Xin, dar acesta o ținu strâns, fără să-i dea drumul. Nu avu de ales, așa că-și folosi piciorul pentru a deschide  noptieră, care avea lumină de urgență.

Li Shuo vru să se aplece să o aprindă, dar Zhao Jin Xin îl ținu nemișcat și-i spuse cu o voce tremurândă la ureche:

– Nu pleca, nu pleca.

– Bine, nu plec, iau doar lampa.

Li Shuo se deplasă încetul cu încetul spre noptieră, o manevră istovitoare și comică atunci când era cineva mai mare decât el lipit de corpul său. Făcu o jumătate de duzină de mișcări până când brațul său ajunse să ia lampa de urgență, pe care o aprinse și o așeză pe pat.

– Uite, uite, e o lumină, e în regulă.

 Respirația rapidă a lui Zhao Jin Xin încetini treptat.

Li Shuo îl mângâie pe spate și-i spuse blând.

– Este în regulă, este lumină, nu mai este întuneric, nu-ți fie frică.

 Zhao Jin Xin rămase tăcut o vreme înainte de a șopti:

–  … Li Shu.

– Eu sunt.

Tonul lui Li Shuo era blând, ca nu cumva să-l sperie.

– Li Shu, e atât de întuneric.

 – Nu mai e întuneric, pot să aprind lumina?

– Nu, nu pleca, spuse Zhao Jin Xin și-și îngropă fața în curbura gâtului său și se frecă puternic de el rostind:

– Nu pleca, nu pleca.

Li Shuo suspină,

– Bine, nu …

Își dădu seama brusc că ceva nu era în regulă …… Zhao Jin Xin era atât de fierbinte!

Li Shuo întinse mâna și atinse gâtul lui Zhao Jin Xin, iar acesta era fierbinte!

Este din cauză că deschisese fereastra?

Li Shuo simți un fior de remușcare în inimă, frecă părul lui Zhao Jin Xin și-i spuse.

– Jin Xin, se pare că ai febră, pot să-ți iau temperatura?

– Nu, spuse Zhao Jin Xin spuse cu o voce slabă la urechea lui Li Shuo.

– Li Shu, mi-e frică.

–Nu-ți fie frică, nu-ți fie frică, băiat bun, spuse Li Shuo cu blândețe:

– Nu plec, mă duc doar să iau termometrul, bine?

– Nu.

 Zhao Jin Xin îl îmbrățișă puternic pe Li Shuo, fără nici cea mai mică intenție de a-i da drumul.

Li Shuo simți în mod evident că Zhao Jin Xin nu avea mintea prea limpede. Nu mai văzuse niciodată un astfel de Zhao Jin Xin și era un pic speriat dar nu putu decât să-l lase pe Zhao Jin Xin să îl țină în brațe și-l mângâie pe spate de mai multe ori consolându-l.

În câteva minute, Zhao Jin Xin nu se mai mișcă și nici nu mai scoase vreun sunet, iar la urechea lui Li Shuo se auzi chiar un sforăit.

Li Shuo suspină ușurat și trase ușor de mâna lui Zhao Jin Xin înainte de a-l întinde pe pat.

La lumina lămpii de urgență, văzu că fața lui Zhao Jin Xin era plină de transpirație, buzele îi erau albe și era evident că era cu adevărat speriat. Nu se aștepta ca Zhao Jin Xin să se teamă atât de mult de întuneric. El îi spusese că  după ce crescuse, era mult mai bine. Când intrase în casă, Zhao Jin Xin bea  singur, fără să aprindă lumina, cum de făcuse brusc …… febră?

Li Shuo era și mai plin de remușcări pentru că deschisese fereastra. Casa era destul de bine încălzită, dar într-adevăr sufla o rafală de vânt rece, era vântul rece al primei luni.

Ieși în vârful picioarelor și se întoarse cu termometrul.

Zhao Jin Xin avea febră de aproape 39° deci, nu era de mirare că era atât de fierbinte.

Luă un prosop umed și-l puse pe fruntea lui Zhao Jin Xin, apoi chemă un doctor care venea noaptea.

După ce veni doctorul, îi făcu o injecție lui Zhao Jin Xin, îi prescrise niște medicamente și plecă.

Li Shuo se temea că Zhao Jin Xin se va speria din nou și că aprinderea luminilor îl va trezi, așa că luă cele trei lumini de urgență din casă și le așeză în cameră, astfel încât casa să nu fie prea întunecată.

Chiar și așa, nu îndrăzni să se culce și ezită înainte de a se întinde lângă Zhao Jin Xin.

Uitându-se la sprâncenele lui Zhao Jin Xin, care erau încruntate chiar și în somn, Li Shuo nu se putu abține să nu le netezească ușor cu degetele în timp ce murmura:

– Săracul micuț …

În prima jumătate a nopții, Li Shuo se ridică din când în când pentru a schimba prosopul rece al lui Zhao Jin Xin, până când, în cele din urmă, nu-și mai putu opri senzația de somnolență și adormi.

A doua zi dimineață devreme, Li Shuo se trezi primul.  Zhao Jin Xin era încă inconștient și-i pipăi fruntea care părea încă destul de fierbinte. Îi luă din nou temperatura care scăzuse la 38°.

Se ridică, mai schimbat un prosop, apoi se duse la bucătărie să gătească și, în timp ce făcea asta, îl chemă pe Xiao Chen să vină imediat la el acasă.

În timp ce pregătea micul dejun sosi Chen.

Li Shuo arătă spre camera de oaspeți și-i spuse:

– Eu o să ies acum. Când persoana dinăuntru se va trezi mai târziu, poți să spui că tu ești cel care are grijă de el și că am plecat mai devreme.

– Ce? spuse Xiao Chen uimit.

Li Shuo îl bătu pe umăr pe Xiao Chen.

– Fă cum ți-am spus. Când se trezește, pune-l să mănânce și apoi dă-i medicamentele, sunt pe măsuța de cafea.

– Bine.

– Rămâi aici astăzi și ai grijă de el, iar când se va face bine, îl vei trimite acasă și mă vei suna când va pleca.

– Li Xiansheng, cine e acolo?

Li Shuo aruncă o privire spre dormitor și spuse slab:

– Zhao Jinxin.

Xiao Chen făcu o față care spunea că pricepuse.

Li Shuo își luă câteva haine de schimb și plecă la hotel. Acest tip de evadare era ceva de care se simțea și el destul de rușinat, dar chiar nu voia și nu știa cum să îl înfrunte pe Zhao Jin Xin în acest moment. Ca să nu mai vorbim de faptul că în prezent nu avea chef să se ocupe de el, iar chestiunea lui Xu Da Rui îl neliniștea.

Când ajunse la hotel, îl sună pe Xiang Ning pentru a se interesa de evoluția lucrurilor, iar Xiang Ning îi spuse să nu se grăbească și că se ocupă el de asta.

Închizând telefonul, se prăbuși pe pat și se uită amețit la tavan. Evident, era destul de obosit din cauza faptului că nu dormise toată noaptea, dar nu era somnoros. Pentru o clipă, nu știu ce să facă.

Dar în doar un an de zile, părea să fi pierdut o mulțime de lucruri. Emoțiile, cariera, reputația, una câte una, se prăbușiseră în fața lui, iar acum nu numai că întreaga cariera îi era tulburată, dar și emoțiile erau un dezastru. Mai era și hărțuit de cămătari, ca și cum ghinionul pe care nu-l mai avusese în ultimii treizeci de ani sau cam așa ceva fusese trăit de el deodată în acest moment.

Li Shuo chiar nu știa dacă ar trebui să dea vina pe Shao Qun sau pe el însuși pentru ghinionul din acel an.

Îi fusese prea lene să învinovățească pe cineva, voia doar să rezolve problema, iar apoi …… apoi, probabil, să plece de aici, să se întoarcă acasă, să se întoarcă la casa lui, departe de certuri, să găsească doar căldură și iubire.

Doar că niciodată nu simțise că timpul trecea atât de greu. Nu putea să doarmă și nu avea nimic de făcut. Mintea îi era plină de tot felul de informații, nici nu știa la ce îi era mai greu să se gândească la cămătari sau la afacerile lui Zhao Jin Xin. Dar de care dintre ele nu va putea scăpa?

Se uită la ceasul de mână și verifică ora.

Era deja după-amiază. Zhao Jin Xin se trezise, nu-i așa? Mai era speriat? Oare mâncase? Își luase medicamentele? Îi scăzuse febra? Nu credea că plecase acasă încă. Xiao Chen nu-l sunase încă.

Deci, ce se va întâmpla acum ……

Li Shuo închise ochii. Voia să-și scoată din minte toate acele lucruri care-l făceau să nu se simtă confortabil, dar din păcate nu putea.

Dintr-o dată, sună telefonul mobil și Li Shuo se grăbi să-l ia. Dar numele de pe ID-ul apelantului era – Chang Wen You.

Li Shuo suspină și ridică telefonul.

– Hei, Chang.

– Li Xiansheng, sunteți ocupat?

 Vocea de la telefon era clară și drăguță.

 – Oh, nu.

 – Ce ați zice să jucăm un meci de tenis? râse Chang Wen You.

– E o zi frumoasă.

– Eu …, spuse Li Shuo privind în gol la tavan.

Voia să refuze, dar apoi simți că în acel moment era foarte potrivit pentru exerciții. Exercițiile fizice pot descărca o mulțime de emoții inutile, așa că se răzgândi.

– Da, unde?

 Vocea lui Chang Wen You părea fericită.

– Vă voi trimite adresa, Li Xiansheng. Aștept sfaturile dumneavoastră.

Li Shuo zâmbi slab.

– N-aș îndrăzni.

Li Shuo se ridică de pe pat, clătină din cap și ieși pe ușă.

Când ajunse la terenurile de tenis, improviză, cumpărându-și o ținută sportivă în care să se schimbe.

Cei doi s-au salutat în vestiar și, odată ce se întâlniră, își dădură seama că purtau exact aceleași haine, ceea ce-i făcu să zâmbească.

– Le-am cumpărat de aici, spuse Chang Wen You arătând spre magazin și zâmbind oarecum timid.

– Ce coincidență.

– Se pare că amândoi avem ochi buni, spuse Li Shuo întinzând brațul.

– Nici măcar nu am lovit încă, așa că sper că nu e o glumă.

– Cum așa, jucai foarte bine.

– Da, la vremea aceea. Asta era acum 12 ani, suspină Li Shuo.

– Timpul zboară. Tu erai, la vremea aceea, încă un copil.

–  Da, și tu ai fost idolul meu în copilărie.

 Tânărul Chang Wen bătu ușor cu racheta sa racheta de tenis a lui Li Shuo, cu ochii săi strălucitori și limpezi.

– Haide, dorința mea de atunci era să joc un meci cu tine, iar acum poate deveni în sfârșit realitate.

Li Shuo se înveseli.

– Haide.

Cei doi se îndreptară spre teren