Li Shuo și Chang Wenyou se așezară pe banca de lângă terenul de tenis pentru a se odihni, amândoi fiind transpirați, cu părul ud, fețele înroșite, iar pieptul încă zbătându-se puternic.
Li Shuo deșurubă o sticlă de băutură pentru sportivi și i-o dădu lui Chang Wen You.
– Mulțumesc, spuse Chang Wen You luând-o.
Bău o gură mare, apoi își coborî capul și tuși.
Li Shuo îl mângâie ușor pe spate și râse:
– Ai grijă, nu este bine pentru corpul tău să bei atât de brusc după exerciții fizice.
Fața lui Chang Wen You se înroși în timp ce se sufoca și râse.
– Li Xiansheng este foarte bun, și a spus că nu a jucat de mult timp, dar este prea modest.
– Într-adevăr, a trecut mult timp de când nu am mai jucat.
Li Shuo își învârti racheta.
– Mulțumesc că m-ai invitat să joc astăzi, sunt într-o dispoziție mult mai bună.
– De ce, ce te deranjează ceva?
Li Shuo zâmbi fără să spună nimic. Luă o înghițitură din băutură și-și aminti brusc ceva. Își scoase telefonul mobil din geantă și se uită la el, doar pentru a afla că telefonul rămăsese fără baterie la un moment dat. Nu era de mirare că telefonul fusese atât de tăcut toată după-amiaza …
– Ce, s-a terminat bateria?
– Da, ai un cablu de încărcare?
– Am un acumulator în geantă, caută-l, spuse Chang Wen You arătă spre geanta de la picioarele lui Li Shuo.
Li Shuo scotoci prin ea și nu reuși să-l găsească.
– Probabil că e la fundul genții …
Corpul lui Chang Wen You se aplecă,
– … vezi, cel argintiu.
Li Shuo scoase acumulatorul reîncărcabil.
– Mulțumesc …
Imediat ce întoarse capul, observă că erau extrem de aproape unul de celălalt, iar Chang Wen You ridică privirea, iar cei patru ochi se întâlniră și amândoi rămaseră uimiți.
Chang Wen You își strânse buzele și zâmbi cu ochii plini de fascinație, corpul lui se mișcă și mai mult în față, dar Li Shuo își înclină capul, evitând buzele care puteau fi lipite.
Chang Wen You înțepeni pentru o clipă, dar totuși îi dădu lui Li Shuo un sărut pe obraz.
Fără să vrea să-l facă de râs, Li Shuo zâmbi ușor.
Chang Wen You râse și el.
– Consideră că este chiria pentru acumulator.
Li Shuo își întoarse capul pentru a se uita direct la Chang Wen You și spuse cu blândețe:
– Wenyou, ești o persoană foarte bună și este o plăcere să mă înțeleg cu tine, dar am pe cineva care îmi place.
Chang Wen You râse stânjenit, dar totuși încercă să spună cât mai calm.
– Hei, probabil că poți ghici că … este mult timp de când nu am mai întâlnit pe cineva care să mă emoționeze atât de mult.
Li Shuo își frecă părul.
– Îmi pare rău.
– Dar tu ai pe cineva care îți place. De ce ești încă singur?
Chang Wen You se uită la Li Shuo:
– Cum ar putea cineva să nu te placă? Ar putea fi vorba de un bărbat heterosexual?
Ochii lui Li Shuo deveniră puțin sumbri.
– Ei bine, …… uneori, chiar dacă două inimi sunt îndrăgostite, s-ar putea să nu poată fi împreună.
– Doi îndrăgostiți, de ce nu pot fi împreună?
Chang Wen You își întinse mâinile.
– În această lume, este foarte dificil să întâlnești o persoană care te place cu adevărat. Din moment ce tu ai întâlnit-o deja, nu ar trebui să vă iubiți împotriva tuturor dificultăților?
Li Shuo pufni în râs:
– Nu mi-am dat seama că ești încă un idealist.
Gura lui râdea, dar cuvintele lui Chang Wen You îi făcu inima să îi picure sânge. El și Zhao Jin Xin, doi îndrăgostiți, dar nu pot fi împreună …… Da, de ce este așa, de ce este așa?
Pentru că Zhao Jin Xin îi distrusese încrederea în relația lor.
– Nu sunt un idealist, dimpotrivă, respect mai ales știința, râse Chang Wen You.
– La fel ca hidrogenul și oxigenul care reacționează pentru a produce în mod cert apă, în această lume, unele lucruri sunt pur și simplu predestinate. Și oamenii sunt făcuți dintr-o grămadă de componente chimice complexe. Toate sentimentele sunt o serie de reacții chimice, de ce nu ai sentimente pentru mine, dar îți place altcineva? Trebuie să fie pentru că el are niște elemente pe care eu nu le am, de aceea poți reacționa.
Li Shuo râse:
– Este o teorie interesantă, dar este încă prea idealistă. În cel mai bun caz, el și cu mine suntem ca o combustie; când nu mai există accelerator, focul se stinge și tot ce rămâne este o grămadă mizerabilă de deșeuri arse.
– Atunci, încercați să nu lăsați acceleratorul să se stingă. Sentimentele cuiva nu sunt așa, la sunt început pline de pasiune arzătoare, iar apoi flacăra devine din ce în ce mai mică? De fapt, suntem înconjurați de aer peste tot și, atâta timp cât ne folosim inima, există întotdeauna sentimente. Dacă arde până la sfârșitul vieții, nu putem spune pur și simplu că nu are suficient aer înainte de a arde.
Li Shuo râse în timp ce se uita la Chang Wen You.
– De ce mă convingi pe mine în schimb?
Chang Wen You se bătu cu mâna pe frunte.
– Sunt profesor de șase ani, boală profesională.
Cei doi au râs unul de celălalt.
Li Shuo spuse cu sinceritate:
– Wen You, mulțumesc. Am beneficiat foarte mult de pe urma acestui pasaj, mă voi gândi la el cu atenție.
Existau unele lucruri la care nu era orb, doar le evita în mod deliberat în adâncul inimii sale, dar mai devreme sau mai târziu trebuia să le facă față.
Înfruntă-le, înfruntă-l pe Zhao Jin Xin.
Cei doi se odihniră și jucarăt din nou până când se întunecă și terenul se închise, iar personalul veni să îi grăbească.
Se schimbară și ieșiră unul lângă altul dar, chiar în momentul în care ieșiră din vestiar, Li Shuo rămase uimit.
Îl văzu pe Zhao Jin Xin pe coridorul gol.
Zhao Jin Xin avea mâinile în buzunare, spatele lipit de perete și o pereche de picioare lungi îndoite cu dezinvoltură. Era înfășurat într-o jachetă neagră de puf, cu o mască albă pe față și un breton dezordonat atârnându-i pe frunte și, chiar dacă pe toată fața îi erau expuși doar o pereche de ochi, Li Shuo îl recunoscu dintr-o privire.
Erau printre cei mai frumoși ochi pe care îi văzuse vreodată, iar în acel moment erau umezi și îl priveau în tăcere.
Chang Wen You făcu și el o pauză, uitându-se la Li Shuo și apoi la Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin se apropie, iar Li Shuo îl blocă inconștient pe Chang Wen You în spatele lui – o judecată pe care o făcu pe baza experienței din trecut.
Acel gest fu literalmente o sabie în piept, făcând ca trupul lui Zhao Jin Xin să înghețe în timp ce își trăgea masca, gâfâia și spunea răgușit:
– Ce crezi că i-aș face? L-aș omorî?
Li Shuo se încruntă.
– Când ai ajuns aici?
– Când jucai prima minge, spuse Zhao Jin Xin tușind de câteva ori și uitându-se la Li Shuo cu ochi fără viață.
– Crima este împotriva legii, nu-ți face griji, nu-i voi face nimic.
Li Shuo spuse:
– Wen You, pleacă tu primul.
Tânărul Chang Wen dădu din cap, suspină și se îndepărtă cu capul plecat.
Li Shuo spuse:
– Încă nu te simți bine, te duc eu înapoi.
– Înapoi unde?
– Înapoi la tine acasă.
Zhao Jin Xin schiță un zâmbet batjocoritor.
– Ai putea la fel de bine să mă lași în pace, de ce să te prefaci că-ți pasă de mine?
– Chiar dacă ar fi un străin, nu l-aș lăsa să cadă pe marginea drumului.
– Deci, în inima ta nu sunt mai mult decât un străin, nu-i așa?
Vocea lui Zhao Jin Xin tremură.
– Ai fugit să locuiești într-un hotel pentru a mă evita, iar tu ești încă cu …… noul tău iubit? Ieși să te joci …
– E doar prietenul meu …
– L-am văzut cum te-a sărutat! țipă Zhao Jin Xin, emoțiile sale izbucnind ca din senin, iar pumnul său se izbi cu putere de perete.
Se spune că oamenii bolnavi sunt slabi, dar Li Shuo nu observă asta la Zhao Jin Xin.
– V-am văzut purtând exact aceleași haine, v-am văzut jucând, v-am văzut vorbind și râzând, l-am văzut pe el sărutându-te și tu atingându-i capul …, spuse Zhao Jin Xin în timp ce se îndrepta spre Li Shuo.
Li Shuo își strânse pumnii și spuse cu răceală:
– Și?
– Cred că ..., spuse Zhao Jin Xin încruntat, cu ochii goi.
– … voi păreți, destul de fericiți, cel puțin mult mai fericiți decât ești cu mine.
Li Shuo spuse cu o voce gravă:
– Te voi duce acasă.
Îl luă de braț pe Zhao Jin Xin și încercă să îl tragă afară.
Zhao Jin Xin îl îmbrățișă pe Li Shuo și spuse încet:
– Este dureros să fii cu mine? Este enervant că nu vrei nici măcar să stai în propria ta casă.
– Nu sunt obligat să-ți explic nimic, iar dacă nu vrei să te duc acasă, atunci poți să te duci singur.
– Bine, du-mă acasă.
Zhao Jin Xin își îngustă ochii și spuse încet:
– Du-mă tu acasă.
Li Shuo simți vag un indiciu de pericol, dar nu putu spune ce era în timp ce îl împinse pe Zhao Jin Xin și se îndreptă cu pași mari afară.
Personalul închise ușile după ce plecară, lăsând doar parcarea încă luminată. Acest loc era amplasat la periferia orașului datorită suprafeței sale mari, iar împrejurimile erau dezolante, și odată cu pierderea principalei surse de lumină, totul deveni dintr-o dată puțin sinistru.
Li Shuo fu puțin agitat fără motiv.
Înainte de a se îndrepta spre propriul loc de parcare, ușa unei dube parcate nu departe fu brusc deschisă și șapte sau opt persoane săriră instantaneu din ea.
Li Shuo încremeni, Zhao Jin Xin se blocă în fața lui Li Shuo, uitându-se cu răceală la gașcă.
Li Shuo îi văzu pe Xu Da Ruii și pe “Lao Diao” dintr-o privire. Inima-i tresări, se întoarse dar la distanța asta, era prea târziu să se urce în mașină.
– Li Xiansheng, spuse Lao Diao privindu-l conspirativ.
– Ce coincidență.
Li Shuo vru în subconștient să-și atingă telefonul mobil, dar acesta era mort … Se liniști și spuse cu o voce gravă:
– Ce vrei să faci?
– Și eu vreau să-l întreb pe domnul Li ce vrea să facă.
Lao Diao își miji ochii.
– Puteam să rezolvăm asta în mod pașnic, dar tu ai găsit pe cineva care să se ocupe de mine?
– Mă șantajezi cu 6 milioane de dolari și vrei să te înțelegi pașnic cu mine?
– Ce, nu valorezi 6 milioane? spuse Lao Diao răutăcios:
– Persoana pe care ai găsit-o, nu întâmplător, l-a mutilat pe fratele meu înainte. Această nouă ură se adaugă la vechea ură, pe cine ar trebui să caut pentru a calcula?
Zhao Jin Xin spuse cu o voce rece:
– Vrei șase milioane, nu-i așa? Ți-i voi da eu.
Lao Diao se uită la Zhao Jin Xin:
– Și tu de unde ai venit, băiețel alb? Oh, am auzit de la Xu Da Rui, domnul Li este … hahahahahaha …
Un grup de oameni râseră murdar.
Zhao Jin Xin îi privi sumbru și spuse:
– Vrei bani, sau nu?
Lao Diao fu ușor uimit și-și îndreptă în grabă spatele.
– Tu cum plătești?
– Jin Xin …, spuse Li Shuo trăgându-l de braț pe Zhao Jin Xin.
– Nu-ți fie teamă.
Zhao Jin Xin îl bătu pe mână pe Li Shuo:
– Cum vrei să plătesc?
– Unul dintre voi rămâne, unul dintre voi se duce să retragă banii. Vreau doar bani gheață.
Lao Diao scoase un document.
– Acesta este contractul de îndatorare. Dar, ca să nu spuneți că l-am răpit pentru răscumpărare, voi sunteți cei care ați plătit voluntar banii în locul lui Xu Da Rui.
Zhao Jin Xin zâmbi cu răceală.
– Bine, voi rămâne.
– Nu se poate! răbufni Li Shuo.
– Lao Diao, tu încerci doar să te îmbogățești, nu e nevoie să mergi atât de departe.
– Încerc să fac rost de bani, cine ți-a spus să fii necinstit?
Lao Diao scutură hârtia.
– Cine a semnat contractul?
– Dă-mi-l, spuse Zhao Jin Xin îndreptându-se spre Lao Diao.
Lao Diao strigă.
– Stai acolo și nu te mișca.
Lao Diao îi înmână documentul lui Xu Da Rui.
– Ia-l.
Xu Da Rui luă documentul și se îndreptă cu capul plecat.
O lumină sclipi în ochii lui Zhao Jin Xin.
frumos capitol parca incepe să se trezească Jin și cred că ar trebui să-l lase pe Li să fiarbă puțin în suc propriu
Va urma o perioada plina de suspans. Tineti-va bine.
Dureros pentru Jin să-l vadă pe Li Shuo cu Wen You.
Îmi este teamă că Jin să nu facă ceva necugetat și să fie rănit.
Uf, nu mai scapă odată de moșul ăsta Xu Da Rui.❤️
Urmeaza o perioada plina de neprevazut si lucrurile neasteptate vor aduce in final si rezolvarea problemelor.