Petrecere de Crăciun 2.0
Dispărut!
Acum! Tocmai acum trebuia să dispară?! Unde este?!
Puiul fript dispăruse. Ce animal ar lua un pui întreg cât timp noi eram ocupați?
Ce lacom! Era un pui întreg!
— Name call! strigă Eman, clar iritat.
— Spuneți-vă numele! Cine tace sigur ascunde ceva! adăugă Rory.
— Jay-jay! am strigat imediat.
— Present!
— Rory! țipă Rory, ridicând mâna.
— Edrix!
— Tsssh! spuse Regele Șerpilor.
Din ce moment numele lui devenise „Tss”?
L-am ignorat și am continuat.
— David… spuse David plictisit.
— Denzel.
— Yuri!
— …Josh! murmură Josh, pentru că prima dată nici nu-l auzirăm.
— Blaaaaster! urlă Blaster, făcând un gest de explozie.
— Calix cel frumos împreună cu Mica baby!
Am făcut o grimasă.
Mai era nevoie de completarea asta?
— Felix pisica!
De ce își adăugau toți titluri?!
— Amazing Eren!
— Naughty Kit!
Aha…
— Drew! Barrymore! Hahahaha!
— May! June! July! August!
Septembrie! Octombrie!—ce naiba era asta?
Eram pe punctul să încep să cânt și eu.
Sunt nebuni.
Parcă toate numele erau legate între ele.
Dar în toată agitația aia lipsea ceva.
Sau mai bine zis… cineva.
— Unde este Ci-N?! am întrebat, uitându-mă la fiecare pe rând.
Toți priviră în jur.
Nebunul chiar dispăruse.
Dispăruse! Și odată cu el și puiul fript!
— CI-N L-A LUAT?! strigară toți deodată.
Instantaneu începură să-l caute.
Unii fugiră în bucătărie, alții spre toaletă, iar câțiva ieșiră direct în parcare.
Se întoarseră însă la fel de frustrați.
Unde altundeva ar fi putut—
— ARAY!
Ceva îmi lovi piciorul.
M-am uitat imediat jos.
Nu înțelegeam ce era, așa că m-am aplecat și l-am ridicat.
Oase de pui?!
— Ce-i asta? întrebă Eman.
I-am arătat ce țineam în mână.
Ne-am privit unul pe altul și am avut exact aceeași idee.
Am apucat amândoi fața de masă și am ridicat-o în același timp.
Nu se poate!
Ci-N era ascuns sub masă și mânca liniștit puiul.
El îl furase!
L-am apucat amândoi de brațe și l-am tras afară. Avea gura plină și roșie de la sos.
— De ce ai furat tocmai puiul ăla?! izbucni Eman.
— Hmmm… Hmmm… mormăi Ci-N cu gura plină.
— Ah, Ci! Iar ești factorul haosului! am spus înainte să-i dau drumul.
Toți șerpii îl priveau de sus.
Pe bună dreptate.
Fugise cu un pui întreg doar ca să-l mănânce singur.
— Te rog spune-mi că nu ai gătit doar unul, îi zise David lui Eman.
Eman intră în bucătărie.
M-am uitat din nou spre Ci-N.
Înghiți tot ce mestecase și îmi zâmbi larg.
Mai există!
Eman reveni împreună cu doi angajați care cărau încă patru pui întregi.
Perfect!
— Atunci e bine!
— Putem mânca din nou!
— Country! Country!
Toți aplaudară de parcă tocmai câștigaseră la loterie.
Ci-N încercă imediat să se apropie de mâncare, dar l-am blocat.
— Se poate mânca, nu?
— Mai dă-mi… te rog! imploră el bosumflat.
Am făcut o grimasă și l-am lăsat să treacă, doar ca ceilalți șerpi să-l oprească din nou.
— Grăbiți-vă cu mâncarea! Yuri va cânta pentru noi! anunță Rory.
M-am uitat spre Yuri.
Era în față și își regla chitara.
Nu-mi aminteam să fi discutat despre asta.
Poate decisese pe moment.
M-am întors la locul unde stăteam înainte cu Mica. Calix era și el acolo, iar cei doi continuau să fie exagerat de drăguți.
Parcă erau furnici lipite una de alta.
— Ce cadou îi dai persoanei pe care ai extras-o? mă întrebă Calix.
Hehehe.
Secret.
— Nu spun… poate ești chiar tu și stric surpriza.
Mica râse încet.
Ea nici măcar nu participase la Secret Santa. Apăruse prea târziu, pentru că Calix insistase să petreacă alături de noi.
Ci-N veni brusc spre noi, cu ochii umezi și buza umflată teatral.
— Se ceartă cu mine… se plânse el, arătând spre Mayo.
— De ce?
— Nu vor să-mi dea… sniff…
Mica și Calix izbucniră în râs.
Săracul.
Nimeni nu-i mai dădea mâncare.
— Îți aduc eu, spuse Mica ridicându-se.
— Nice! exclamă Ci-N, ridicând pumnul victorios.
Omul ăsta…
Atâta timp cât primea mâncare, era fericit.
Apropo de mâncare… îl observasem pe Kit de ceva timp.
Nu părea să aibă deloc poftă.
Farfuria lui era aproape neatinsă.
Și atunci mi-am amintit poza de pe telefonul lui Eren.
Doamne…
M-am apropiat de Kit și m-am așezat în fața lui.
I-am zâmbit.
— Cum te simți? De ce stai singur?
— Nimic… doar m-am săturat să-i deranjez, răspunse el cu un zâmbet slab.
— Sigur? Nicio problemă? Te doare ceva?
— Sunt sigur. Nu am nimic. Nu sunt bolnav, răspunse imediat.
Am dat doar din cap.
Atunci Mayo trecu prin fața noastră și îmi zâmbi.
Doar mie.
Nici măcar nu se uită la Kit.
Stai…
— Stai aici, Mayo, i-am spus și am arătat spre banca de lângă mine.
El clătină rapid din cap.
— Eu stau acolo… spuse, arătând spre masa lui Josh.
— Aici, am insistat.
Era evident că nu voia, dar până la urmă se așeză.
Puse farfuria pe masă.
Imediat atmosfera deveni ciudată.
Atât de ciudată încât părea că tensiunea se evaporase din trupurile lor și plutea acum în jurul nostru.
Am greșit.
În încercarea mea de a afla dacă exista ceva între ei, doar îi făceam să sufere.
Kit privea fix în mâncare.
Eu îi urmăream pe amândoi.
Mayo începu să mănânce, iar Kit făcu același lucru.
Își aruncau priviri furate care nu se întâlneau niciodată.
Ce urmează acum?!
— V-ați certat? am întrebat direct.
Amândoi se uitară la mine în același timp.
— N-nu…
— D-de ce?
Vorbiră simultan.
Vai de mine.
— Nu vă comportați normal, le-am spus.
— C-ce spui? Așa suntem noi… nu? spuse Mayo, întorcându-se spre Kit.
Celălalt forță un zâmbet.
— D-da… exact așa suntem, răspunse Kit.
Am făcut o grimasă.
Era evident că mințeau.
— Relația voastră e din plastic, nu? am spus înainte să plec.
Deși eram curioasă și voiam să aflu ce însemna poza aceea, am ales să mă îndepărtez.
Pentru că expresiile lor mă durea.
Sincer, corpul încă îmi era greu, dar uitasem de durere din cauza petrecerii.
L-am privit pe Ci-N care făcea iar worm dance și îi învăța pe Eren și Blaster.
David și Eman aranjau mâncarea.
Calix și Mica erau insuportabil de dulci.
Josh părea pierdut în altă lume.
Edrix râdea cu Rory și Denzel.
Kit și Mayo încă evitau să vorbească.
Felix și Drew schimbau muzica.
Yuri își regla instrumentul.
Iar Regele Șerpilor mă privea.
M-am oprit.
Și m-am gândit.
Aș renunța eu la toate astea pentru tata?
Merită să-i părăsesc?
Dintr-odată muzica se schimbă.
Ci-N veni imediat și mă apucă de mână.
— Hai! Dansează cu noi!
— Ești nebun?!
Serios.
Omul uitase complet că mă durea tot corpul.
M-a tras în mijlocul grupului.
Toți dansau până când am realizat că mă înconjuraseră complet și au început să cânte:
— Floarea înflorește, regina sosește! Cha-cha dansează! Să înceapă distracția!
Am clătinat doar din cap la prostiile lor.
Țineau mâinile ridicate și erau absurd de fericiți.
— Dansează, Jay! strigă Denzel.
Așa că am dansat și eu.
Ca un copil.
Mă durea fiecare mișcare, dar bucuria era mai puternică.
Șerpii izbucniră în aplauze și râsete.
— Hahaha! Bravo, Jay!
— Dansezi super!
— Asta e Jay-jay a noastră!
— Sunteți niște nebuni! am strigat.
— Continuă să dansezi! urlă Ci-N, iar muzica deveni și mai tare.
Toți păreau într-o petrecere sălbatică.
Bătuți, obosiți și totuși încă plini de energie.
Chiar și Mica și Calix dansau.
Am încercat să ies din cerc.
Nu trecuse mult și deja mă durea corpul.
— Ce? Dansezi chiar bine, spuse David zâmbind.
— Tss! l-am certat.
El râse încet.
Apoi îmi întinse o cutiuță mică legată cu panglică.
Era mai mare decât cea de la Yuri.
— Sărbători fericite… spuse.
Am vrut să întreb ceva, însă el plecă imediat.
Chiar toți sunt așa?
Îți dau un cadou și apoi dispar?
Am deschis cutia.
Înăuntru era litera „J” din argint, cu un mic diamant în centru.
La început am crezut că este o brățară, pentru că litera atârna de ceva negru, însă era de fapt un colier.
Capacul cutiei îmi scăpă din mână.
Când m-am aplecat să-l ridic, am observat un simbol.
Părea o furcă…
Stai!
Tridentul lui Poseidon!
Exact! Îl văzusem la televizor.
M-am uitat mai atent și am observat ceva scris deasupra simbolului.
Hm?!
„Love, Poseidon”?!
Am luat imediat cutia și colierul și l-am căutat pe David.
— Mulțumesc pentru asta!
— Nu-mi mulțumi mie… nu este de la mine. Cineva m-a rugat să ți-l dau, răspunse el făcându-mi cu ochiul.
Hă?!
Cine mi-ar trimite ceva cu simbolul lui Poseidon?
Poseidon însuși?!
Îl cunosc eu pe Poseidon?
Până la urmă am decis să nu mă mai gândesc la asta.
Am pus cutia în geantă și m-am întors la nebunii mei.
Voiam să profit de fiecare secundă.
Pentru că simțeam că nu voi mai avea niciodată ocazia asta.
