Comoara Secțiunii E -Capitolul 14

Anunț

Perspectiva lui Jay

Pauza de prânz. L-am tras pe Ci-N de guler. Trebuia neapărat să vorbesc cu puștiul ăsta.

— Dă-mi drumul…

Ci-N se zbătea ca un copil de șapte ani. I-am dat drumul la guler, dar imediat i-am încolăcit brațul în jurul gâtului.

— Au! țipă el.

— Ești un idiot… O să mă bagi în bucluc mai târziu.

— S-scuze… Au.

I-am dat drumul imediat, dar mai întâi i-am tras o palmă zgomotoasă peste cap. Era nebun.

— Asta doare, spues el, frecându-și capul.

— Serios?! Nu știam, am răspuns sarcastic.

S-a îmbufnat imediat, de parcă ar fi fost jenat. Mi-a părut puțin rău. Părea recunoscător, era drăguț.

— Mergi să cumperi ceva de la cantină? am întrebat.

S-a luminat la față la ce am spus și a zâmbit imediat. Zâmbetul lui obișnuit.

— Okay… răspunes el, dând din cap.

Am mers spre cantină. Ci-N fredona încontinuu în timp ce mergea. Tss! E chiar un copil!

— Ci-N, câți ani ai? am întrebat.

— Hmm.. 14, răspunse el zâmbind.

M-am oprit brusc. Ar trebui să fie doar în anul întâi. Chiar e mic, cu trei ani mai mic decât mine.

— Atunci cum ai ajuns în anul patru?

— Ce… Cum adică… Pur și simplu am picat examenul în clasa a patra și apoi m-au pus în clasa a noua, a explicat el. Accelerat?

— Cum de ai ajuns în Secțiunea E?

— Ahh hahahaha… Mi-am sărutat frumoasa colegă, a răspuns el, zâmbind din nou. S-a dovedit a fi un Hokage!

— Asta-i tot?!

— Apoi m-a lovit cu pumnul și așa a început haosul… Eu l-am început, așa că am ajuns în Secțiunea E. Haha.

— Yaaann… Ai făcut o mișcare ninja.

El doar se scărpină în cap, dar încă zâmbea. Am zâmbit și eu. Uneori e contagios. Am continuat să mergem. Când am ajuns la ușa cantinei, ne-am oprit din cauza anunțului lipit pe ușă.

— TOATĂ Secțiunea E Nu Are Acces înăuntru! P.S. Ești și tu inclusă, fată!

Toată Secțiunea E?! Și eu sunt inclusă!! Fir-ar!

De ce nu m-am îngropat singură înainte să se întâmple asta.

— Ce-i asta, Jay? Nici tu nu ai voie înăuntru, spues Ci-N.

Ce-i asta?! Poate că celor dinăuntru le era doar frică. Poate că regula asta nu mi se aplica încă mie. Am apucat clanța să deschid ușa, dar Ci-N m-a oprit.

— Nu încerca. S-ar putea să te pedepsească dacă încalci regula.

— Tsk! Știi bine, regulile astea nu mi se aplică încă mie.

— Deja se aplică… Ai venit aici de la început. Doar că nu te-au interzis pentru că ești transferată și nu știai încă de problema Secțiunii E la cantină.

Mi-am îngustat ochii la ce spunea el.

— De unde știi asta?

Își frecă ceafa.

— Am auzit în Secțiunea A adineauri.

Confirm! Ăsta chiar e un bârfitor. Tu nu bârfești, Jay? Parcă pierduserăm o luptă când am plecat din fața cantinei. Am ajuns în fața unei clădiri mari și ne-am așezat pe o bancă. Am tras adânc aer în piept și mi-am pus cotul pe genunchi, aplecându-mă.

— Mi-e foame, Jay…

— Și mie, Ci… Data viitoare chiar o să rezolv cumva.

— Oh… O să am și eu masa pregătită.

M-am uitat la el.

— Ce?! Ești norocos… Încă ai pe cineva care îți pregătește masa.

Se îmbufnă.

— Mda… Nu are cine să aibă grijă de mine când trebuie să mănânc.

— De ce? Unde sunt părinții tăi?

Privi în altă parte.

— A-ambii sunt la muncă…

— Nu ai frați sau surori?

— Ba da… Dar sunt ocupați.

Părea că nu voia să vorbească despre familia lui. Nu mă putea privi direct și vocea aproape i se stinse când răspunse.

— Bine… O să-ți pregătesc eu masa.

Păru că prinde viață și îmi zâmbi din nou. Așa ar trebui să fie…

— Așa ai zis...

Am dat din cap și i-am zâmbit și eu. Dar zâmbetul a dispărut la fel de repede cum ne-au început să ne chiorăie stomacurile de foame. Mâncare!

— Ce faceți voi doi acolo? vorbt cineva din spatele nostru.

M-am întors să văd. Rakki îmi zâmbea în timp ce își peria părul lung, dar zâmbetul îi dispăru când îl văzu pe Ci-N lângă mine.

— Bună, Rakki! o salută Ci-N cu toată energia lui.

Hmm? Ci-N părea să se fi schimbat brusc. Ce-a fost asta? Era atât de plin de viață, deși amândurora ne era foame.

— Hm!

Rakki îl privt urât.

Vent la noi și se așeză lângă mine.

— Ce faci, Jay?

— Uite, pe aici… tu? am răspuns plictisită.

Rakki începu:

“De ce n..., dar Ci-N a întrerupt-o.

— Mie nu-mi spui bună?

Rakki se uiăt imediat la el cu o privire rea.

— Nici vorbă! E evident că ai făcut ceva!

— Aii... Ci-N chicoti ca o fată. Ce-a fost asta? De ce face așa?Ci-N ăsta e încă un semn de întrebare pentru mine.

Rakki și cu mine am avut aceeași reacție.

— Nebun... șoptt Rakki și se întoares din nou spre mine.

— Încă n-ai mâncat?

— Încă nu… Nu am voie în cantină, ca și ei... am spus, arătând spre Ci-N care îi zâmbea larg lui Rakki.

— Așa deci? privi ea spre intrarea cantinei.

–Dați-mi banii voștri. Găsesc eu o cale să vă rezolv problema, spuse, întinzându-și mâna spre noi.

Deși eram puțin confuză, i-am dat banii. Ci-N întinse mâna fără îndoială. Felul în care a întins mâna după bani a fost de-a dreptul uimitor. Și-a așezat palma ferm peste palma lui Rakki.

— Aii... spuse el entuziasmat.

— O să-ți trag o palmă, îl amenință Rakki, dar el nu se clintt.

— Ce vreți să cumpăr?

— Orez pentru mine și apoi felul principal, poate o să fie doar minudo. Tu, Ci-N?

— Comandă specială pentru mine. Se numește Rakki, răspunse el, zâmbind ca un prost.

Rakki îl privi imediat cu răutate.

— Tsk! Nu mai vreau să vă iau nimic!

Ci-N  râse ușor.

— E la fel ca al lui Jay-jay.

Rakki doar dădu din cap și meres rapid spre cantină. E rândul meu. E rândul meu să bârfesc.

— Hei, Ci-N! Ce-a fost asta?!

— Ce „ce”?

— Cu Rakki! l-am întrebat iritată.

— Ce… A fost colega mea. Ea e… cea pe care… am sărutat-o, explică el, înroșindu-se la față.

Tu ești adevăratul Hokage! Mi-am îngustat ochii la el.

— Îți place de Rakki, nu-i așa?

Tresări brusc și păru că se lipește de scaun. Nu era nevoie să răspundă, puteam vedea. E mai mult decât emoția unei fete.

— Pregătește-te! i-am spus.

Deja se uita la noi.

— Tu ești... îmi spuse el.

L-am lovit tare peste braț și aproape căzu de pe scaun.

— Doare! se plânse el, frecându-și brațul.

I-am făcut doar viața grea. Am văzut-o pe Rakki ieșind din cantină cu lucrurile cumpărate.

— Poftim...

Ne întinse ce ținea în mână.

I-am zâmbit.

— Mulțumesc…

— Mulțumesc, Rakki, iubito, spuse Ci-N.

Sprâncenele lui Rakki se încruntară brusc și, înainte să poată spune ceva, l-am tras pe Ci-N de acolo. Aproape m-am împiedicat trăgându-l. Ne-am oprit lângă clădirea Secțiunii E.

— Idiotule… am spus, încercând să-mi trag sufletul, dar Ci-N încă zâmbea fără rușine și era clar mulțumit de ce făcuse.

Am căutat un loc unde să mâncăm ce cumpăraserăm. Poate ne lua cineva mâncarea. Ne-am ascuns în spatele unor grămezi de lucruri. Am găsit o bancă și o masă. În timp ce mestecam, ne mușcau țânțarii! Durerea și mâncărimea! E din cauza lui Ci-N, până la urmă! Țânțarii aleg doar anumite locuri. După ce am mâncat, ne-am întors în clasă și mi-am spălat imediat mușcăturile. Toată clasa încă îmi evita privirea. M-am uitat la Felix, dar și-a ferit ochii. Oare Aries i-a făcut ceva rău? A sunat clopoțelul și a durat ceva până a sosit profesorul. Nici ora noastră nu a fost prea lungă. Următoarea oră era Educația Fizică  și ni s-au dat 30 de minute să ne pregătim. M-am ridicat să ies și să mă schimb, dar am fost șocată când toată clasa a început brusc să-și dea jos tricourile polo. Am încercat să mă grăbesc să ies ca să nu văd ce era de văzut când se schimbau. Era prea târziu, deja își dăduseră jos tricourile sau cămășile. Hala! Hala! Stai puțin. Sunt obișnuită să văd băieți la bustul gol, dar erau atât de mulți. Am ieșit imediat și am fugit la cea mai apropiată toaletă. M-am schimbat și eu. Echipamentul nostru de sport consta doar în pantaloni de trening și un tricou, dar băieții aveau pantaloni scurți și un tricou. Când m-am întors în clasă să-mi pun uniforma la loc, m-am oprit când am văzut că restul erau încă dezbrăcați.

— Dușnezeule… am șoptit.

Ar fi fost în regulă dacă erau doar la bustul gol. Dar restul erau doar în boxeri.

Ca și Keifer, albeața lui o depășea pe a mea, corpul lui arăta ca al unui Adonis. Sculptat! Yuri și cu mine avem corpuri aproape la fel, dar dacă e ceva remarcabil la el, sunt cicatricile de pe corp. Nici el nu e la fel de alb ca Keifer.

— Te uiți pe îndelete… mi-a șoptit cineva, așa că aproape am sărit de șoc.

Se dovedi a fi Ci-N. Era deja îmbrăcat și îmi zâmbea din nou. L-am privit urât și mi-am pus uniforma în geantă.

— Hai să mergem… mi-a spus el.

Am dat din cap și l-am urmat. Pot doar să merg la sala de sport acum. Sper ca ora asta de Educație Fizică să fie liniștită.