Perspectiva lui Mica
*Continuarea Flashback-ului…*
Suntem împreună de peste o lună. Sunt atât de fericită. Obișnuiam doar să mă uit la el, dar acum mă îmbrățișează și mă ține de mână.
— Iubito… Mănâncă acum. Nu te uita la mine, mi-a ordonat el și a apropiat mâncarea.
Știam că nu-i plăcea să fie privit. Nu mă puteam abține. Era atât de delicios de privit.
— Probabil vrei să te încerc, nu-i așa, mă tachina el. Am clătinat din cap și mi-am luat imediat mâncarea. Adevărul e că voiam, dar încă îmi era rușine.
— Iubito… Ce-i asta, o să fii ocupată? Urmează concursul de matematică, mai sunt și intramuralele.
Da, așa e. Eu sunt cea cu care concurează la matematică. Secțiunea A se ocupă de intramurale.
— Da.. S-ar putea să nu mai pot să-ți aduc de mâncare.
— E în regulă… Doar nu vreau să pierzi timp cu mine, a răspuns el și mi-a zâmbit. Zâmbetul acela! Acesta e motivul pentru care nu am putut dormi în prima zi când am vorbit cu el. După ce am mâncat, m-am întors repede în camera noastră. Nimeni nu știa că merg în clădirea Secțiunii E. Calix voia să păstrăm totul secret deocamdată.
— Unde ai luat prânzul? m-a salutat Mykel.
— Chiar acolo…am răspuns în șoaptă. Știam că mă urmărea. L-am prins de câteva ori, dar se poate ascunde imediat când vreau să-l confrunt. Încă trebuie să merg peste tot doar ca să-i distrag atenția. Eram pe punctul de a intra în cameră, dar am văzut-o pe Ella mergând spre mine. Fața ei era atât de serioasă. Parcă era pe cale să se arunce în necazuri.
— Ell…
— Când?!
Vocea ei a fost puțin mai tare, așa că ne-am uitat imediat una la alta.
— H-ha? D-despre ce?
— A lui Calix, mi-a șoptit ea ferm, observând că făcea o scenă.
Mi-am mușcat buza de jos cu putere. Încă nu știa. S-ar fi supărat pe mine.
— P-pentru că…
— Pentru că ce?! Mica! Mi-ai spus că voiai doar să-l cunoști. Atât, dar ce-i asta?!
A spus ea cu un amestec de furie. Nu o pot învinovăți. Am avut o conversație că nu voi avea o relație cu el, dar nu m-am ținut de cuvânt. Scuze Ella… Chiar îl iubesc pe Calix.
— De când sunteți împreună voi doi? mi-a șoptit ea.
— A trecut mai bine de o lună, am răspuns.
— Și nici măcar nu mi-ai spus?! Chiar ții secret?!
Nu am putut răspunde. Am dat doar scurt din cap.
— Nu ai suspectat nimic atunci? a adăugat Ella, încurcându-mi mintea.
Ce voia să spună?
— Relația voastră e doar un secret pentru că...a tras adânc aer în piept.
— ...are o prietenă care e boboacă.
Prietena?! Dar aceea sunt eu și nu sunt boboacă. Ceva mi-a strâns inima. Te rog, nu!
— Întreabă-l pe Calix dacă vrei. Poate nega, dar ce spun eu e adevărat.
A plecat după ce a spus asta. Parcă ceva din mine fusese rănit. Speram ca Ella să se înșele. Speram ca ce a spus să nu fie adevărat. Am încredere în Ella și Calix. Amândoi sunt importanți pentru mine. Nu vreau să ajungem în acest punct. Acesta este probabil și motivul pentru care Calix nu vrea să-i spun Ellei.
Acasă… La fel ca înainte, doar aștept aici la poartă. Chiar dacă e întuneric, încă aștept. Chiar trebuie să vorbesc cu Calix. Nu că nu aș crede-o pe Ella sau nu aș avea încredere în ea. Chiar ar trebui să vorbim despre asta.
— Mica...m-a strigat Calix.
Știam că e el. Chiar dacă nu m-am uitat, știam.
— De ce nu mergi acasă? Nu ți-am spus că atunci când se întunecă, vei fi prima? De ce ești încă aici? m-a întrebat el.
Am forțat un zâmbet.
— Voiam doar să vorbesc cu tine, m-a luat de mână și m-a încurajat să merg.
— Sper că mi-ai trimis doar un mesaj.
— Vreau să vorbesc personal.
Strânsoarea lui pe mâna mea s-a întărit. M-am simțit brusc agitată.
— E despre Ella? a întrebat el.
Doar m-am uitat la el de parcă așteptam să spună ceva.
— Ne-a prins mai devreme. A vorbit cu mine și i-am spus adevărul. Doar de asta s-a supărat, a explicat el.
De aceea s-a repezit Ella la mine mai devreme.
— Ella a spus altceva, am spus ezitând.
— Hm?
— A spus că ai o prietenă boboacă.
Calix și-a ferit privirea și a tras adânc aer în piept.
— Nu e adevărat. Am crezut doar asta pentru că mulți oameni vin mereu la mine, fata aia.
M-am simțit ușurată când a spus asta. Greutatea din piept mi-a dispărut. Știam că nu e adevărat. M-a ales pe mine.
— S-scuze…
— Pentru ce? a întrebat el.
— Pentru că pare că reiese că nu am încredere în tine.
S-a oprit din mers și s-a întors cu fața la mine. M-a luat de cealaltă mână.
— E normal pentru oameni ca noi. Atâta timp cât ai încredere deplină în el, nu vom fi distruși, a spus el și m-a sărutat pe frunte.
I-am zâmbit. Îmi place când mă face să simt că nu putem fi distruși.
— Hai să mâncăm…
A spus asta arătând spre un food court din piața de noapte. Am zâmbit. Am devenit ca niște soți care mănâncă acolo de fiecare dată când mergem împreună.
Concursul nostru de matematică a început. Am fost ocupată, așa că eu și Calix nu ne mai vedem atât de des. Dar îi trimit mereu mesaje și îl sun. Doar că în ultimele zile, nu a răspuns. Nici nu l-am putut vedea la locul nostru de întâlnire. Nu voiam să merg în Secțiunea E pentru că Keifer era supărat pe mine. Eu și Ella încă nu vorbeam.
Eram în cabina de la toaletă când am auzit niște fete vorbind.
— Oh, Doamne… Chiar sărută bine. Aproape că m-a dus undeva, a spus o fată.
— Fato! Tipul ăla are deja o prietenă, oprește-l, a răspuns cealaltă.
— Prietenă?! Nu are. Voi fi doar eu.
De ce mi-a bătut inima mai repede? Sentimentul acela că știai despre ce vorbeau.
— Se zvonește că Calix se duce acasă cu o fată.
— Nu e adevărat! Poate e doar cineva care se preface. Calix va fi al meu!
— Depinde de tine! Încearcă dacă vrei!
Cele două fete care vorbeau au ieșit. Brusc, lacrimile au început să-mi curgă pe față, chiar dacă nu exista niciun motiv. Speram că vorbeau despre un alt Calix. Calix al meu nu poate face asta. I-am trimis imediat un mesaj lui Calix să-l salut. Am fost atât de ușurată când a răspuns și a spus că ne întâlnim la locul nostru de întâlnire. M-am pregătit repede și am mers la clădirea lor. Încă nu am recunoscut tuturor că suntem împreună. Au spus că s-ar putea ca cineva să se ia de mine. Am încercat să păstrăm totul secret. El stătea pe scaunul lui și se uita pe fereastră când am ajuns.
— Calix…am strigat.
— Bună Iubito!
M-a salutat el și a zâmbit. Dar a dispărut de îndată ce m-am apropiat.
— De ce ai ochii roșii? Ai plâns? aîntrebat el.
Am zâmbit și am clătinat din cap.
— Doar iritați.
— Atunci i-ai frecat?
Și-a luat batista și mi-a șters ochii. Acesta e un alt Calix… Așa e! Nu e el, e altul!
La fel ca înainte, doar îl priveam în timp ce mânca. Dar nu pentru că era amuzant de privit, ci pentru că era ceva pe gulerul lui. Ruj? Era o urmă de ceva roșu. Chiar nu vreau să cred că e ruj, dar sunt și eu fată și îl folosesc și eu.
— E vreo problemă? a întrebat Calix.
S-a uitat peste umăr crezând că la asta mă uitam.
— N-nu, nimic… Doar mănâncă, am spus.
Dar m-a ignorat. Parcă căuta ceva pe umărul lui. Până când și-a atins gulerul și a văzut pata roșie de ruj pe el.
— Nu e nimic… E doar vopsea, a explicat el.
I-am zâmbit. Nu trebuia să explice. Nu mă gândeam la altceva. S-a întors la mâncat și am făcut la fel. El a fost cel care s-a oferit să curețe după.
— Calix...am strigat, înmânându-i Scrisoarea de Dragoste.
Îmi spusese deja că îi place foarte mult să-mi citească scrisorile. Așa că, deși nu mă puteam gândi la altceva de spus, tot am scris pentru el. A luat scrisoarea și a băgat-o în buzunar. Mi-a zâmbit și m-a condus afară din cameră. Nu m-a condus dincolo de clădirea lor. Poate ne-ar fi văzut cineva.
Am întâlnit niște elevi care vorbeau despre Calix. Chiar dacă nu voiam să ascult, nu m-am putut abține.
— Am auzit că Calix a fost cu altcineva aseară.
— L-am văzut în parc mergând pe bicicletă. Se plimba cu o fată.
— Am văzut un sărut în spatele sălii de sport.
Parcă ceva îmi strângea inima. Am fugit repede la toaletă. Voiam să plâng. Sper că e un alt Calix. Sper că nu e Calix pe care îl aștept mereu la poartă. Cel care îmi spune te iubesc. Cel care mă sărută pe frunte. Cel care mă ține de mână. Cel care spune că nu vom fi distruși indiferent de situație. Sper să nu fie el. Pentru că nu cred că aș putea suporta dacă ar fi el.
