Scuze?
Perspectiva lui Jay-Jay
— Dă-mi drumul! Chiar o s-o lovesc pe aia! am țipat în timp ce mă luptam cu Keifer, care mă ținea strâns.
— Ai putea, te rog, să te oprești?! a răcnit Keifer la mine.
— N-o să mă opresc!
— Crezi că se rezolvă ceva dacă dispari tu?
— Nu! Dar furia mea va dispărea când o voi lovi pe fata aia!
Keifer m-a tras înapoi și m-a băgat în mașina lui.
— Stai aici! Vorbesc eu! mi-a strigat și a plecat repede.
I-am auzit mașina claxonând, dar nu am băgat de seamă. Când nerușinatul a plecat, am încercat să deschid ușa, dar nu se deschidea.
E încuiată?
Nu există niciun buton de deblocare pe ușă, ca la mașina lui Aries. De ce oare?
Totul e din vina femeii blestemate pe nume Imelda. Ea e cea care a putut să-l acuze pe Ci-N că e „hoț”, pur și simplu!
Keifer și cu mine ne-am dus s-o vedem. Nici măcar nu știu cum a aflat adresa femeii ăsteia. Pur și simplu l-a sunat pe Rory – colegul nostru – și a întrebat.
Keifer plănuise să o plătească pe femeie ca să mărturisească. De aceea Imelda e chiar blestemată. Ne-am enervat și ne-am certat cu ea.
Așa că mi s-a încins capul și eram pe punctul de a o pălmui. Keifer m-a prins imediat și m-a împins deoparte.
Numele i se potrivește. Blestemată Imelda.
— Plictisitor!
Trebuie să fi stat câteva minute în mașina lui Keifer înainte să se întoarcă.
A intrat imediat și a pornit mașina. Chiar dacă nu vorbea, îi simțeam furia.
— La naiba, a spus el.
Sunt dezamăgită!
Era furios, evident că și Imelda se enervase. Ce ticăloasă! O singură palmă și aș fi fost fericită.
— Ce s-a întâmplat? Ce facem acum? l-am întrebat enervată.
— Ne întoarcem la școală mai întâi, mi-a răspuns.
Câte ore am pierdut? La naiba! Dacă se află acasă, o să fiu certată.
De ce? De ce i-a întins cineva o cursă lui Ci-N? Săracul copil.
Tăceam amândoi în timpul drumului, când mi-am amintit brusc ceva.
— Keifer… l-am strigat. Nu a răspuns, dar știam că a auzit.
— …voiam doar să întreb dacă ai observat ceva pe lucrarea mea de test când i-ai dat-o domnului profesor?
Nu a răspuns. Poate nu m-a auzit. Încă mă uitam la el, în timp ce el era concentrat la drum.
— Eu am făcut-o, a răspuns scurt.
Am așteptat să văd dacă va termina ce avea de spus, dar șarpele a tăcut din nou.
— Ce anume? am întrebat.
— Eu ți-am răspuns la test, ca să iei notă.
Am oftat brusc, enervată. E nebun, pentru că e un prost. Mintea lui nu e la locul ei.
— Ești nebun? O să mă distrugi pentru ce ai făcut!
— Nu poți fi al naibii de pedepsită dacă nu află.
— Ugh! Gândești și tu?
— Tsk! Ce fel de întrebare e asta? tonul vocii lui s-a ridicat puțin.
Da, într-adevăr. Ce fel de întrebare e întrebarea mea! Bineînțeles! EL NU GÂNDEȘTE! Pentru că e anormal, e cu adevărat Regele șerpilor. Nebun!
— Ce-i în mintea ta?! De ce faci… asta.. te răzbuni pentru ce mi-ai făcut?!
mi-am amintit brusc ce mi-a făcut Keifer înainte. În loc să-și ceară scuze, m-a tratat doar cu o înghețată.
Mi-am amintit chiar și motto-ul lui. Să-mi cer scuze nu e genul meu, la fel și să dau explicații. Așa că mi-am dat seama imediat că același lucru se întâmplase și azi.
— Nu-i spune nerușinare! Așa e…
Am chicotit amar.
— E atât de greu să spui „îmi pare rău”?! Nu ai învățat cuvintele astea?! „Îmi pare rău, e în regulă”… nu va fi de ajuns pentru ce ai făcut!
— Tss. Nu. Nu vreau să-mi cer scuze… Mă face să mă simt inferior.
Mi-am dus mâna la frunte. Mândria acestui om e foarte mare. A depășit Burj Khalifa. Nu mai suportam.
Înălțime! La ani lumină distanță!
Întorcându-ne la școală, mașina lui Keifer a furat toate privirile. Noroc că erau doar câțiva elevi afară. Am fugit înapoi în clasă.
Vreau să-l salut și pe Ci-N. Intrând în clasă, încă nu era nicio viață în jur. Ci-N era încă apatic.
— De unde vii? m-a întrebat David.
— Doar am rezolvat ceva… am răspuns. M-am apropiat de Ci-N.
— Ci! Vrei ciocolată?! l-am întrebat entuziastă.
Ci-N doar a schițat un zâmbet forțat și a clătinat din cap înainte de a se întoarce să privească în gol.
— Eu, eu vreau! a intervenit Eren.
I-am aruncat doar o privire dură. E la fel ca Ci-N.
— Yuri… Trebuie să vorbesc cu tine, a spus Keifer stând în pragul ușii.
Yuri s-a apropiat și el și Keifer au ieșit din nou. M-am întors la locul meu, dar încă mă uitam la Ci-N.
Ce ar trebui să fac cu copilul ăsta?
A venit pauza de masă. Nu ne-am mai dus să stăm pe afară. Nici Ci-N nu voia să iasă. Am mâncat în clasă, deși buzunarele noastre erau aproape goale de la oamenii înfometați care ne-au cerut.
Nici Ci-N nu avea poftă de mâncare, așa că doar Eren și Kit au beneficiat de pe urma pachetului lui.
Ci-N!
Chiar și la următoarele ore, era la fel. Și profesoara noastră s-a supărat pe mine pentru că mă gândeam la el.
Chiar sunt îngrijorată!
Ziua s-a încheiat și Ci-N era încă letargic. Am ieșit împreună. Ca să-l ferim de oamenii care doar șușoteau despre el.
De aceea încă nu și-a revenit cu adevărat.
— Gentuțele voastre, băieți!
— Nu mai are rușine.
— E înfricoșător să te apropii de el.
Mi se încinge din nou capul din cauza oamenilor ăstora. Nu pot face nimic să-i pălmuiesc? Măcar pe unul!
— Îl ducem noi pe Ci-N la ei. Du-te acasă la tine, mi-a ordonat Yuri.
Am dat doar din cap și i-am lăsat să plece. Am mers pe jos spre casă.
Mă gândeam la ce s-ar putea face pentru ca Ci-N să-și revină la normal. Chiar nu sunt obișnuită să fie așa.
Ajungând acasă, duba era parcată afară.
Cred că au un vizitator!
Am intrat imediat să văd. Tito Julz, soțul Titei Gema. A sosit!
— Jay! Salută-l pe unchiul tău! mi-a ordonat Tita când m-a văzut.
I-am zâmbit în timp ce se întorcea spre mine.
— Tu ești, Jay? Ce mare te-ai făcut! a spus Tito Julz.
M-am frecat la ceafă.
— Ce mai faceți? am întrebat jenată.
— E bine…
S-a uitat în spatele meu.
— …nu ești cu Aries?
Am schițat un zâmbet forțat și am clătinat din cap.
— Poate că vine și el... a intervenit fratele Angelo. Era deja aici.
— Jay… Schimbă-te și ia o gustare, a fost ordinul mătușii.
M-am dus imediat în camera mea să mă schimb. Eram pe punctul de a ieși din nou când ușa s-a deschis și a intrat Kuya Angelo.
— Trebuie să vorbesc cu tine, a spus el serios și a închis ușa.
Am devenit imediat nervoasă. Pare că știe deja că am chiulit de la ore.
— D-despre ce?
— Ai chiulit de la ore azi dimineață, e adevărat?
S-a spus.
Mi-am ferit privirea și mi-am mușcat buza inferioară. M-am săturat din nou!
— …Și erai cu Keifer? a adăugat el.
M-am scărpinat în cap. Nu știu ce să-i spun lui Kuya. M-a tras brusc de pleoapă.
Aaaauuu…
— Începi să fii din nou încăpățânată... a spus el continuând să tragă.
— A-arai.. K-Kuya…
— Încă o dată… încă o dată dacă mai faci vreo prostie, o să ai de-a face cu mine,
a spus el și mi-a dat drumul.
Am plâns mult în timp ce îmi frecam pleoapa. Doare! Cred că îmi place și mai mult când se holbează.
Am ieșit și m-am dus direct în bucătărie. Aries era acolo, vorbind cu Tito Julz. Kuya Angelo stătea lângă ei.
Îl ascultau doar pe Tito, poveștile lui. Sunt amuzanți de privit și invidioși.
Chiar dacă Tito Julz nu este tatăl lor, Kuya Angelo și Aries sunt foarte apropiați de el. Știu că tatăl lui Kuya a murit când era bebeluș, așa că poate de aceea folosește numele Fernandez.
Tatăl lui Aries, discuția nu este clară. Nu știu ce s-a întâmplat acolo. Știu doar de câte ori a încercat să-l ia pe Aries. Și el a folosit numele Fernandez pentru că tatăl său nu era tatăl său.
Eu? Aici, Mariano e cel pe care nu-l cunosc ca tată. Știu doar numele lui de pe certificatul meu de naștere: „Boy Mariano”.
Mai există un astfel de nume?
Ar fi bine dacă ar fi singurul Boy Mariano din Filipine. Ei bine, bineînțeles că nu.
Unde e el?
L-am văzut doar într-o poză de-a mea mai demult. E o poză cu noi pe care bunica încă o ascundea. Mama nu mai vrea să-l vadă pe bărbatul acela.
Eram încă bebeluș în poză și tata mă ținea în brațe. Eram în fața unei biserici al cărei loc nu-l știam.
— Când a venit mama lor aici? întrebarea lui Tito Julz m-a scos din transă.
Vor veni aici la bunica?
— E weekend… a răspuns Tita.
Vor merge. E supărată pe mine? Vreau și eu să o văd? Sincer, și mie îmi e dor de Lola.
Mi-e doar teamă de ce va spune.
