CORSARUL- Capitolul 6

Capitolul 6

Bău o gură de vin din cana de tablă, imaginându-și că aceasta este o cupă de cristal iar vinul din cel mai bun soi. La fel, își imagină că nu face baie într-o albie de tablă șezând aproape cu genunchii la gură, ci este în propria baie în cada imensă din alamă unde încăpeau chiar și două persoane.

Privi felinarul ce se legăna ușor agățat de o grindă, imaginându-și că este o lumânare așezată pe mica măsuță de lângă cadă.
Închise ochii, consolându-se că mai avea  o noapte de petrecut la bordul Corsarului, după care avea să ajungă în port. De acolo sigur ar fi găsit o corabie să îl ducă până în orașul lui, unde ar fi trăit în realitatea confortului de acasă, fără imaginație și fără legănatul constant al navei.
Lăsă capul pe spate, simțindu-și părul atârnând peste marginea vanei. Îl spălase înainte pentru a avea timp să se scurgă de apă.
Pentru o fracțiune de secundă prinse o imagine. Iar în acea imagine era cineva care nu ar fi trebuit să fie acolo. Din instinct dădu să se ridice în picioare, dar dându-și seama că este gol, se opri. Își roti un pic trupul și privi spre căpitan. Acesta stătea la doi pași de el privindu-l fără nici un pic de jenă.

– Mo, nu este? întrebă acesta.

– A plecat la o partidă de cărți, îi răspunse realizând că nu îl auzise intrând, probabil din cauza gândurilor și a imaginației ce îl duseră pe meleagurile natale.

– Ai nevoie de ceva? întrebă cu vocea un pic nesigură.

– Mi-e foame, răspunse îmbufnat căpitanul.

– Sunt legume și carne în oala de pe plită, îl informă încercând să găsească o cale de a ieși din apă fără a-i arăta celuilalt toată goliciunea, ținând cont că spațiul era destul de restrâns.

Curios era că făcuse baie cu o seară în urmă cu Mo, tolănit pe patul lui și nu se simțise așa de rușinat cum se simțea acum. Când îl auzi pe celălalt umblând în oală, se gândi că este cu spatele, așa că se ridică în grabă și înșfăcă prosopul pe care îl pregătise dinainte. Doar că acesta abia reușea să îi acopere fundul. Merse spre propriul pat unde avea îmbrăcămintea.

Blak își puse mâncare pe o farfurie și, în loc să plece în cabina lui, se postă la masa de acolo. Privi spre celălalt tocmai când acesta își trăgea pantalonii pe el, putând să zărească fesele albe perfect modelate. Dar ceea ce îi atrase privirea erau șuvițele ude de păr ce îi șerpuiau pe spatele cu pielea albă, ajungându-i mai jos de talie.
După ce își trase pe el și o cămașă Philip încercă să își prindă părul într-un prosop încropind un fel de turban. Greu de realizat din cauza pânzei prea mici, așa că multe din șuvitele ude îi cădeau lejere pe un umăr și pe spate. Când se întoarse cu fața spre căpitan, acesta mânca nestingherit.

– Vin mai este? întrebă mestecând.

Philip merse spre carafa așezată pe un dulap și scurse tot ce mai era într-o cană, după care o așeză pe masă.
Celălalt o luă și, după ce bău o gură zdravănă, rămase cu cana în mână și cu privirea ațintită asupra lui.

– Nu am văzut niciodată la cineva un păr atât de lung. Nici măcar la o femeie.

– În țara mamei mele, bărbații nu își taie niciodată părul până la vârsta de douăzeci de ani, când se consideră că sunt majori. În acest timp au voie să îl poarte desfăcut sau într-o coadă. După această vârstă sunt obligați să îl poarte doar prins în vârful capului, spuse așezându-se pe un scaun de cealaltă parte a mesei stând față în față.

– Eu și fratele meu am crescut așa.

– Este foarte frumos, rosti Blak, privindu-i chipul.

Avea trăsături fine și frumos armonizate. Gândul îl îndemna să spună că el tot este frumos, dar cu voce tare făcu referire doar la podoaba capilară. Acum era prima oară când îl vedea cu el desfăcut.
O frântură de imagine i se strecură în gând, văzându-se impletind în pumn acea mătase, trăgând ușor făcându-l pe celălalt să își arcuiască spatele.
Închise ochii alungând năluca ce îi făcu partea de jos a corpului să răspundă cu promptitudine.
Ridică pleoapele și bău tot vinul din cană dintr-o înghițitură.

– Mulțumesc, rosti Philip.

– Foarte puține au fost persoanele care m-au văzut cu el desfăcut, recunoscu el urmărindu-i chipul celuilalt.

Nu mai avea eșarfa legată pe frunte iar părul îi cădea liber acoperindu-i sprâncenele. Cămașa o avea descheiată până aproape de mijloc lăsând să se vadă pieptul bine definit și stomacul alcătuit din perechi de mușchi. Viața pe mare nu era ușoară și nici lipsită de muncă, fapt ce ajutase la alcătuirea trupului pe care acum îl admira.
Realizând acest lucru își mută privirea pe propria cană pe care o aduse cu el la masă. Își strânse degetele în jurul ei.
El fiind cu câțiva centimetri mai scund și cu vreo zece kilograme mai slab, oricât antrenament ar fi făcut nu ar fi reușit niciodată să ajungă la un asemenea corp. Avea trupul bine definit, dar nu alcătuit atât de perfect  ca al celuilalt.

Cum stăteau în tăcere, la un moment dat felinarul începu să se miște aruncând încăperii raze distorsionate de lumină.
Blak îl privi atent împingând farfuria aproape goală.

– S-a întâmplat ceva? întrebă Philip, urmărindu-i privirea.

– Vântul și-a schimbat brusc direcția.

Parcă întărindu-i cuvintele, nava începu să se aplece spre dreapta apoi spre stânga.

– Vine o furtună, rosti ridicându-se  într-o fracțiune de secundă în picioare.

– Pot să ajut cu ceva? întrebă văzându-i chipul îngrijorat.

– Pentru liniștea mea, strânge-ți părul și rămâi aici, îi aruncă vorbele mergând spre ușă.

– Ai grijă ca toate dulapurile să fie bine închise, altfel  încăperea o să arate ca și cum furtuna ar fi năvălit și aici.

După ce îi aruncă o privire fugitivă ca un fel de avertizare ieși.

Se ridică și el de la masă încercând să se țină bine pe picioare și începu să încuie toate dulapurile după care adună vasele rămase.

– Vine o nenorocită de furtună destul de violentă, rosti Mo, intrând în bucătărie.

Deja avea hainele pline de stropi de ploaie.

– Băiete, trebuie să ferecăm totul cât mai bine, mai adăugă repezindu-se să îl ajute.