BÂRLOGUL TIGRULUI
Pov Saitan
Au trecut două zile și nu am reușit să ies. Nu puteam decât să mă întind și să mă forțez să mă ridic pentru a face o plimbare prin cameră. Nu știu a cui este: nu e al lui Khun Suea, nu este al lui Pleng. Nu am pus întrebări. Singura întrebare pe care le-am pus-o este când mă vor duce să-mi văd fratele.
Durerea din burtă este deja mult mai bună, cred că pot merge. L-am întrebat pe Khun Suea dacă pot să ies afară prin casă pentru a-l asigura că sunt bine, dar nu m-a lăsat, doar a spus că nu mă crede. Vă auzi de la doctor, care a spus că face o treabă bună. În fiecare zi, la patru după-amiaza, vin să mă vadă un medic și o asistentă să mă verifice. Îmi scot bandajul din jurul burți și apoi mă bandajează din nou. Când mi-am văzut rana prima dată, m-am ușurat, pentru că nu este atât de mare. Este mai mult ca o tăietură mică, subțire, nu mai lungă decât degetul meu mic. Îmi verifică febra și diverse simptome și îmi dau medicamente. Am devenit un pacient VIP care stă întins acasă și are oameni care să-l trateze.
Khun Suea arată bogat și puternic. Nu cred că greșesc foarte tare, văzând circumstanțele. Și apoi, l-am întrebat pe Pleng ce fel de persoană este Khun Suea. Îi caut slăbiciunile pentru a mă proteja, dar unchiul și nepotul au o relație mai puternică decât credeam. Am crezut că e un mare vorbăreț, dar nu a lăsat să scape niciun cuvânt despre unchiul său, nici unul.
– P’Saitan, unchiul Suea îți trimite acest costum să-l probezi.
Îmi întorc privirea de la cartea în engleză pe care Khun Suea mi-a adus-o să ucid plictiseala. Arunc o privire către Pleng, care ține un costum învelit într-un sac anti praf.
Geanta în care se află costumul este întunecată și nu văd înăuntru. Sunt atât de curioasă încât trebuie să întreb: – Ce costum?
– Probează-l. Unchiul Suea a vrut să ți-l aduc, ca să-l poți proba. Nu pot să-ți dau răspunsuri.
Hei! L-a înțepat vreo viespe? De ce trebuie să fie atât de irascibil? Nu contează, acum nu-mi pasă de nimic. Uneori, oamenii trebuie să se confrunte cu situații iritante, asta e normal. Oricine lucrează cu mulți oameni ca mine poate înțelege. Mă ridic și mă întind după costum, apoi deschid geanta ca să-l văd.
Eh… E o cămașă albă, o sacou negru, pantaloni negri tip țigară. Totul pare foarte formal.
Nu am timp să pun întrebări înainte ca Pleng să închidă ușa și să părăsească camera. Îmi mut privirea către costumul pe care l-am așezat pe pat, le separ bucată cu bucată și văd că sunt exact mărimea mea, este mărimea pe care o port de obicei. Îmi place să port cămăși care mi se potrivesc perfect, precum și pantaloni. Înțeleg dintr-o privire că forma și lungimea au fost calculate special pentru mine. Momentan, am un singur răspuns. O să mă ducă la P’Nuea… Cămașă alb-negru asortată cu un costum: trebuie să fi organizat înmormântarea.
L-ai aranjat pentru azi? Nu s-a gândit să-mi spună nimic. Chiar dacă nu vreau să-i dau prea multă greutate, sunt destul de sigur că am înțeles bine. Mă duc să-l văd pe fratele meu, chiar dacă este un trup fără viață. Mă dezbrac repede și îmi pun ușor hainele pe care mi le-a trimis P’Suea. Le port bucată câte o bucată, începând cu cămașa alba cu mâneca lunga. Chiar are lățimea potrivită, nu mă strânge în piept, dar nici nu este largă. Este suficient de lungă, acoperindu-mi coapsele. Oh! Nu există nimeni care să știe cum port hainele. De ce știe?!
Am pieptul și umerii lați, dar o talie îngustă, iar hainele care nu se potrivesc formei corpului nu-mi se așează bine. A trebuit mereu să comand haine pentru a fi adaptate la serviciu. Ca să nu mai spun de faptul că sunt mereu acasă și nu merg nicăieri, port haine foarte largi, confortabile, care pot fi cumpărate online. Este un lucru destul de comun.
Totuși, în timp ce stau cu gura căscată și mă uit la mine în oglindă în timp ce îmi port cămașa, ușa este deschisă…
– Îți vi…n?
Deodată, Khun Suea a apărut în cameră. Îl privesc în timp ce se uită la mine de la capul meu în jos până la coapse, înainte de a privi în altă parte, de parcă nu ar vrea să vadă. Își freacă fața și merge să se așeze pe marginea patului, cu spatele la mine. Abia acum observ că Khun Suea poartă același costum ca cel pe care urmează să-l port.
– Dacă ai fi ajuns cu o clipă mai devreme m-ai fi văzut gol. Apropo, mi-ai comandat aceste haine pe măsură? Nu întâmplător au mărimea potrivită pentru pieptul și talia mea.
– Ești celebru, nu este greu să găsești informații despre tine. Privește doar în revistele pentru care ai pozat.
– Nu, ele oferă doar greutatea și înălțimea. Nu am spus niciodată anumite detalii precum lățimea umerilor și a pieptului, talia și șoldurile. De unde ai luat aceste informații? Sau faci parte din fanclubul meu?
Îl tachinez ca să primesc un răspuns, dar tace, ceea ce mă face și mai curios. Cu pantalonii în mână, mă așez în fața lui la capătul patului, purtând cămașa lungă care îmi acoperă coapsele fără să simt nici cea mai mică jenă. Bineînțeles, întoarce din nou capul.
– Ce faci? Grăbește-te și îmbracă-te. Dacă e vreo problemă, o rezolv.
– Nici o problemă, au fost făcute pentru mine. Khun Suea, am picioare lungi și nu-mi place să port pantaloni care să treacă deasupra gleznei. Dacă asta e o coincidență, de unde știi unde îmi sunt gleznele?
Chiar e curios. Cum poate o persoană recent cunoscută să știe aceste lucruri? Sunt un tip suspect, chiar și un indiciu care mă face să mă simt inconfortabil este suficient pentru mine. Vreau să am încredere în Khun Suea, așa cum spune el, așa cum i-a încredințat fratele meu, dar trebuie să știu și cele mai mici lucruri. Altfel nu pot să nu mă simt amenințat.
Rămân în picioare, iau pantalonii pe care i-am deschis chiar înainte să le văd lungimea și îi port pe umăr. De parcă știe că nu mă voi mișca, Khun Suea își aduce privirea înapoi la mine înainte de a ofta. Pare enervat, de parcă nu vrea să-mi răspundă.
– Am spus că voi avea grijă de tine, trebuie să știu lucruri atât de simple, trebuie să știu totul. Dacă nu, cum aș putea să am grijă de tine? Nu crezi? Nu te mai îndoi. Cu cât știu mai multe, cu atât vei fi mai în siguranță.
– Nu pot să nu am îndoieli. Locuiesc cu tine de câteva zile și mă cunoști atât de bine. E ciudat. Nu cumva când dorm, intri în camera mea și mă hărțuiești, nu? Poți să îmi spui.
Khun Suea se uită în ochii mei, fără ezitare. Nu cred că există un bărbat care, în fața mea, într-o cameră cu un pat gata de război și care să mă vadă purtând doar o cămașă care mă acoperă până la coapse, să nu vrea să-și alunece privirea mai jos de buricul meu. Mulți au spus că am picioare frumoase, lungi, de privit și de atins. I-am fermecat pe toți cu corpul meu, de multe ori. Dar Khun Suea… Nu există răutate în ochii lui care mă privesc. Se uită la fața mea și la nimic altceva.
– Poți purta cămașa? mă întreabă el aspru. Pare enervat de comportamentul meu. Se încruntă și inima îmi bate mai repede de frică în timp ce își coboară vocea pentru a-mi vorbi. Mâinile pe care le aveam pe șolduri se mișcă să ia pantalonii sprijiniți pe umăr și să-i pun. În timpul fiecărei mișcări, Khun Sua se uită la fața mea fără să clipească. Mă mișc de parcă aș fi fost vrăjit până când îmi închid fermoarul pantalonilor ca ultim pas. Sunt gata.
În cele din urmă, își îndepărtează privirea și o coboară pentru a mă scana din cap până în picioare. Nu scoate o vorbă și eu sunt cel care tulbură în cele din urmă liniștea din cameră. De ce pare brusc într-o dispoziție proastă? Sau poate eu sunt cel care l-a pus pe nervi atât de tare? Cred că din neatenție i-am tras mustățile tigrului.
– Um, acum unde mă duci? Hai să mergem la fratele meu, da?
– Mh. Pe viitor, nu te plimba pe jumătate gol pentru a fi văzut. Nu este un comportament acceptabil.
– Mă îmbrăcam, tu ești cel care a apărut în camera mea și te-ai așezat să mă aștepte. De unde știi că nu este acceptabil dacă nu te-ai uitat la mine o clipă? Nu mă deranjează, dacă vrei să te uiți, poți. Nu îmi este deloc rușine.
Uf! De îndată ce i-am auzit vocea joasă ca a unui tigru când este furios, am închis gura. Știu că l-am deranjat din nou fără să vreau, dar am gura mare. Toată lumea spune că sunt o durere în fund și uneori pur și simplu nu mă pot opri.
– Înainte de a muri, Nuea mi-a spus că fratele lui este unul care vorbește prea mult, se pricepe la discuții, nu cunoaște rușine, este încăpățânat și neascultător. Toate comportamentele pe care tocmai le-ai urmat. Dacă știu mai multe, pot face față mai bine situației.
– Iată, eu… Nu pot vorbi. A spus lucruri normale pe un ton detașat, ceea ce mă paralizează.
– Din fericire, ești mai special decât ceilalți. Ești fratele mai mic al lui Nuea și trebuie să am grijă de tine. Dacă ar fi fost altcineva care ar fi stat în fața mea cu mâinile în șolduri și s-ar fi certat cu mine, nu at mai avea limba în gură. Ascultă-mă , băiețelule. Sunt cu opt ani mai mare decât tine, sunt proprietarul acestei case, si am datoria să fiu cu ochii pe tine. Trebuie să aleg ce este potrivit pentru tine, și voi fi amabil cu tine, dacă… nu vei încălca regulile.
Apoi își întinde mâna după sacou și mi-l întinde. Mă prinde de încheietură și iese calm din dormitor, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Drăcie! Sunt atât de amețit de parcă aș fi fost atacat de un roi de musculițe și îmi simt fața înroșită. Trecuse mult timp de când nu simțeam ceva pentru insultele cuiva. Nu vreau să cred că Khun Suea, cu chipul lui lipsit de expresie și fără viață, m-a insultat cu cuvinte simple și a reușit să mă rănească și să mă jeneze.
Depășește toate așteptările mele! M-a insultat doar cu două propoziții. Prima dată, a spus că vorbesc mult, că sunt bun de ceartă, nu cunosc modestia, sunt încăpățânat și neascultător. Nu pot să mă cert cu asta. A doua oară, a vorbit despre datorie și mi-a amintit de dorința fratelui meu, terminând prin a mă numi o durere în fund. Bine, mă recunosc în tot ce a spus…
Îmi îndrept privirea către mâna care mă prinde de încheietura mâinii în timp ce ieșim din cameră, simțind sentimente diferite și mi-e teamă că mă urăște. Mi-e teamă că, dacă nu are grijă de mine, nu voi mai fi în siguranță. Khun Suea este salvatorul meu și este bun. A fost bun cu mine zilele astea, așa că l-am subestimat. Poate că l-am pus pe nervi puțin prea tare. Poate că am vorbit prea mult și s-a enervat, dar din moment ce îmi este mereu indiferent, m-am gândit că nu-i pasă de mine.
– P’Saithan, vino să-ți probezi pantofii.
Huh?! Vocea lui Pleng mă cheamă din partea casei, în același timp Khun Suea dă drumul încheieturii înainte de a-și băga mâinile în buzunarul pantalonilor. Abia acum pot să-mi ridic capul să privesc în jur și sunt uimit de bogăția acestui loc. Nu am părăsit niciodată camera mea. Zi de zi, am mâncat, am luat medicamente, am dormit și nimic altceva. Nu am știut ce fel de casă este asta până când mi-am dat seama acum.
Rămân nemișcat în mijlocul scărilor, în timp ce cu gura căscată mă uit în jur cu ochii mari. Totul este mobilat rafinat, precum casele milionarilor din lakorns. Spațiile mari amplifică vocea lui Pleng, făcând-o să răsune în toată casa. Nu este greu de ghicit cât de valoroasă este mobila: o privire și știu că trebuie să fie scumpă. Tocmai mi-am cumpărat casa și mobilierul, deși este scump, nu este pe jumătate mai scump. Este cu adevărat casa visurilor mele!
– Saitan, coboară.
Khun Suea, care a ajuns deja la capătul scărilor, ridică capul și mă strigă. Fără tragere de inimă, îmi revin din stupoare și îl urmăresc jos, unde patru persoane flanchează canapeaua pe care stă Pleng. Întinzându-mi gâtul, văd cutii de pantofi de mărci celebre stivuite una peste alta, fără a număra pantofii de pe podea pe care îi încearcă nepotul șefului acestei case. Mă întorc către Khun Suea fără să înțeleg, dar el ridică din umeri și se duce să se așeze pe cealaltă canapea. În timp ce el se lasă jos și se lasă pe spate, doi oameni se ghemuiesc în fața lui, cu patru perechi de pantofi care să i se arate. Văd mărcile și sunt convins că acești oameni lucrează pentru acești producători, nu pentru Khun Suea.
Stau nemișcat și arunc o privire către Pleng, care este încercat cu o pereche de pantofi de către o tânără. Oh! Deci asta este? Deși sunt favoritul proprietarului, nu are nimeni grijă de mine. Această familie trăiește așa în fiecare zi din viața lor? Habar n-aveam, până acum.
– Ai grijă și de el.
Khun Suea îi ordonă unuia dintre bărbați înainte de a da din cap spre mine. Într-o clipă mă așez pe o altă canapea și sunt înconjurat de pantofi, chiar frumoși. Îmi ia câteva secunde, dar nu pot alege: îmi plac toate!
– P’Saitan, porți 42? Cât de mic! Eu port 43, în timp ce unchiul meu poartă 44.
În acel moment, ridic capul și mă uit alternativ la unchi și nepot și văd că amândoi poartă deja pantofi. Sunt aici să mă aștepte?
– Hm, orice pereche va merge bine, nu știu pe care să o aleg.
– Atunci îi voi lua pe toți cei pe care i-ai încercat, Khun Suea se lasă pe spate și arată calm spre grămezile de pantofi din fața mea.
– Nu, nu! O să-i iau pe aceștia! Sunt bine.
Arăt spre pantofii pe care încă îi port, ca să nu încerc alții. Acest brand nu este ieftin, nu poate indica să le cumpere ca și cum ar fi dulciuri. Ar trebui să folosesc întreaga mea plată pentru o ședință foto pentru a cumpăra pantofii pe care îi port, dar cererea mea nu pare să fie acceptată, deoarece pantofii pe care îi port sunt lăsați deoparte. Vânzătorii urmează cu strictețe ordinele lui Khun Suea. La naiba! Dacă crede că îmi datorează bani, voi găsi o modalitate de a-i plăti înapoi! Bănuiesc că totalul este… câteva sute de mii de baht. Ce prost cumpără mai mult de zece perechi de pantofi?
– O, nene Suea, de ce i-ai cumpărat atât de mulți pantofi pentru el și o singură pereche pentru mine?
Când există nelegiuiri, întotdeauna există cineva care protestează. Pleng se încruntă la unchiul său ca un copil egoist, dar Khun Suea nu se lasă intimidat. Se uită la nepotul său și apoi vorbește cu o voce incoloră: – Ai deja mulți, Pleng, casa e plină de pantofi. Dar Saitan nu are, așa că îi voi cumpăra. Este o problemă pentru tine?
– Astăzi chiar nu este ziua mea. Uf. Azi dimineață nu mi-ai dat bani pentru un telefon mobil nou, acum nici măcar nu-mi vei cumpăra o pereche de pantofi. Nu contează! Deoarece este P’Saitan, pot să cedez și apoi m-am săturat să mă cert cu tine. De fiecare dată când încerc, nu reușesc să câștig și nu primesc decât tăcerea ta.
– Înainte te aveam doar pe tine și aveai lucruri înaintea altora. Dar de acum înainte trebuie să mă gândesc mai întâi la Saitan. Înțelegi? Tocmai a venit să locuiască la noi, nu are la fel de mult ca tine. Nu fii gelos pe el. Trebuie să-i dau ceea ce are nevoie, nu uita că el… nu mai are pe nimeni.
Totul cade în tăcere. Amândoi se întorc să mă privească cu ochi triști. Este un sentiment pe care eu însumi nu îl pot evita. Îmi plec capul cu un zâmbet vag, amestecat cu un văl de lacrimi pe care le-am lăsat să alunece în jos, epuizat, fără să-mi fie rușine. Khun Suea a spus bine: Nu mai am pe nimeni. Uneori mă prefac că uit că P’Nuea a plecat, mă prefac că sunt bine. Pot glumi, chiar dacă în mine sufăr în fiecare clipă. Nu am curajul să-mi exprim îngrijorarea în fața lor.
– Conduc eu. Unchiule, du-te cu P’Saitan… Iar tu, P’Saitan, nu plânge. Ne mai ai pe noi. Unchiul Suea a promis ca va avea grija de tine, nu te va abandona pentru nimic. Îl vezi atât de imperturbabil, dar se ține de cuvânt. Eu, fiind nepotul lui, garantez pentru el.
– Lasă vorba, Pleng. Să mergem.
Înainte de a pleca, Pleng se întoarce spre mine, întinde mâna și îmi strânge umărul pentru a mă încuraja, apoi îmi șterge o lacrimă de pe obraz cu degetele lui conice. În același timp, Khun Suea pășește în fața mea și mă mângâie ușor pe cap. Îmi folosesc dosul mâinii pentru a-mi șterge din nou lacrimile înainte de a ridica privirea la el. E ca înainte, are mereu o expresie nemișcată. Doar în ochi se poate citi ceva. De multe ori am reușit să-i simt căldura și bunătatea: îmi plac ochii lui.
– Hai să-l vedem pe P’Nuea. El mă așteaptă deja de prea mult timp.
– Vrei să te îmbrățișez pentru a te mângâia până te simți mai bine? Putem sta aici chiar și o jumătate de oră, nu este o problemă.
– Nu contează, sunt bine. Încep să trec peste asta.
– Mh. Este greu, dar realizabil. Morții sunt morți, nimic nu poate schimba asta. Dar cine este încă în viață, trebuie să trăiască cu bucurie. Azi poate că încă nu reușești, dar într-o zi vei reuși. El ar putea întoarce lumea cu susul în jos în iad ca să găsească o cale de întoarcere, dacă ar ști că frățiorul său este îndurerat și nu poate găsi fericirea. Nu-l obosi pe prințul diavolilor.
Mă uit la el cu sprâncenele încruntate. Ce ciudat sună cuvintele lui…
~~~~
– Fratele meu trebuie să fi urcat în rai. Mă va veghea din cer împreună cu tatăl și mama. Ei bine, toți m-au abandonat și sunt acolo sus împreună, trebuie să fie fericiți. Sunt invidios.
– Nimeni nu ți-a luat fericirea, Saitan.
– Familia mea a plecat. Cum pot să fiu încă fericit?
– Fericirea ta se va întoarce, începând de acum, din locul unde mă aflu. Nimeni nu va îndrăzni să te rănească, îți promit. Trebuie să devii mai puternic, să te obișnuiești cu schimbările care vor avea loc. Amintește-ți că vechiul Saitan nu mai există. Nu vei putea lucra afară până nu se termină asta. Încă ești fratele mai mic al lui Nuea, acum ești al meu. Hai! Am vorbit prea mult probabil te-ai săturat să mă asculți. Hai , Nuea nu trebuie să aștepte prea mult.
Fiind o persoană care vorbește puțin, în momentul în care încheie acest lung discurs cu cuvinte de încurajare, îmi apare ca o persoană plină de experiențe de viață care dă o lecție unui copil pentru a-l face mai puternic. Tonul vocii, ochii lui, acum Khun Suea arată mai amabil ca niciodată.
Mă mângâie ușor pe umăr de câteva ori și eu doar zâmbesc înainte de a-l urma, cu picioarele în pantofii noi pe care tocmai i-a cumpărat pentru mine. Nu, nu este corect. Costumul este și el nou. Dar când trec prin ușa mare din față, în aer liber, sunt din nou uimit de ceea ce văd, numărul de oameni care stau în fața casei, aliniați în două rânduri de fiecare parte a ușii.
Fac imediat doi pași înapoi. Mi-e teamă. Cine sunt acești oameni? De ce sunt ei aici și atât de mulți? Când m-am oprit, Khun Suea face la fel și se întoarce să se uite la mine. Trebuie să am o privire alarmată pe față, deoarece acești bărbați puternici sunt la fel cu cei care mi-au ucis fratele.
– Cine…? șoptesc în timp ce Khun Suea se apropie de mine și mă apucă de încheietura mâinii.
Khun Suea nu-mi răspunde, dar se întoarce să dea tuturor un ordin: – Aveți grijă de el!
În clipa următoare, toată lumea se înclină în respect. Sunt toți angajați ai lui Khun Suea? Cu siguranță trebuie să fie unul important, am înțeles imediat că trebuie să aibă multă putere, dar nu credeam că are atât de mulți oameni sub el.
Sunt luat și băgat în mașină, care arată ca un model scump. Mă simt ca un copil prost care este uimit de tot ce îl înconjoară. De îndată ce mă urc în mașină, mă lipesc de geam și mă uit afară. Văd cinci mașini sport parcate într-o parte a casei. Toate spațiile sunt ocupate, cu excepția unuia. Sunt toate mașinile lui Khun Suea? Și spațiul liber este de la mașina lui Pleng? Îmi ciulesc imediat urechile, pentru că scopul meu după ce îmi cumpăr o casă este să dețin o mașină scumpă ca aceasta și să am și șofer.
Când am ieșit din camera mea, totul mi s-a părut ciudat: deși în afara casei așteptau zece persoane, înăuntru nu era nimeni. Casa este liniștită, dar sunt numeroși paznici afară. În fața mașinii în care stau sunt alți doi și la fel de mulți în spate. Totul dă impresia că Khun Suea este foarte important. Mă întorc să mă uit la el, fără să vreau cu adevărat să cred ce văd. În toată viața mea nu am mai întâlnit așa ceva. Cine este acest bărbat?
– Khun Suea, ești un mafiot?
Acum că întreb, mașina a fost în mers de ceva vreme. M-am gândit la asta înainte de a întreba, dar oricât m-aș gândi la asta, primesc mereu același răspuns: e un mafiot. În filmele cu mafie, este întotdeauna așa.
– Hehe, arăți surprins. Ți-e frică de mine?
– Nu, doar că nu am văzut niciodată așa ceva. Nu știu cum să mă comport.
– Atunci este un lucru bun că ne-am întâlnit acum. Dacă s-ar fi întâmplat mai devreme, ai fi fost șocat al naibii.
– Deci, asta înseamnă că ești un mafiot? Locuiesc într-un bârlog de mafioți?
– E mai degrabă bârlogul unui tigru.
Când văd că nu neagă, sunt din ce în ce mai convins că această persoană plictisitoare și fără viață nu este o persoană obișnuită. Nu vreau să cred că e un mafiot. Khun Suea? Mafioții pe care i-am văzut sunt cruzi, barbari, violenți. Contrar imaginii bune pe care o arată Khun Suea, nici măcar nu-l pot imagina ținând o armă. De fapt, prima dată când ne-am întâlnit, am căzut direct în brațele lui. În ziua aceea, nu avea nicio armă în mână și m-a încolăcit cu ambele brațe. Sunt sigur că avea mâinile goale. Numai oamenii săi din jurul lui erau înarmați. Într-o situație proastă ca asta, a venit cu mâinile goale, arătând ca un pacifist. Ce fel de mafiot poate fi?
Stăm o vreme în mașină, învăluiți într-o liniște care începe să mă incomodeze. Sunt eu, storcându-mi mâinile la mila diferitelor sentimente: sufăr de moartea lui P’Nuea, încerc să evaluez cum va fi viața mea de acum înainte. Nu am încetat niciodată să lucrez de când eram în liceu. Am lucrat într-un supermarket, am crescut în epoca rețelelor de socializare și am devenit un idol celebru. După aceea, am lucrat cu bucurie, fără să mă opresc, până acum câteva zile.
Pot locui aici? Cum spuneam, nu știu ce să fac…
Un geamăt al lui Khun Suea și o tuse ușoară a șoferului mă fac să mă întorc să-i înfrunt. Khun Suea își freacă umărul cu o mână, înainte de a mârâi sub răsuflarea lui.
– Vrei să te ajut cu un masaj? Mă pricep la asta și obișnuiam să-l fac pentru a-mi alina ochii.
– Bine, se întoarce repede Khun Suea, cu spatele la mine, de parcă ar fi așteptat momentul să-l întreb.
Îmi pun mâinile pe umerii lui și încep încet să-l masez, aplicând presiunea potrivită. Umerii îi sunt destul de încordați, de parcă întregul corp este în tensiune. Își lasă capul în jos, emițând gemete blânde, murmure abia auzite. Trebuie să fie prima dată când suntem atât de aproape. De fiecare dată când venea să mă vadă în camera mea, schimbam doar câteva fraze, păstrând o anumită distanță. Nu am fost niciodată atât de nervos să ating un bărbat.
Într-o clipă, îmi schimb cu îndemânare privirea și văd că apare ceva, acoperit de sub cămașă, în timp ce Khun Suea desface un nasture, desfăcând gulerul cămășii pentru a-mi permite să-l masez mai confortabil. Dacă nu ar fi făcut-o, m-aș fi oprit pe gât. Semnul despre care vorbeam înainte devine mai vizibil pe măsură ce continui să masez și gulerul cămășii se lărgește.
La naiba! De ce se întinde atât de mult?! Partea dreaptă a gulerului coboară aproape până la jumătatea umărului și văd un semn, dar nu tot și nu înțeleg ce este. Intrigat, îmi îndrept spatele de parcă aș fi aranjat cămașa lui, dar de fapt trag gulerul înapoi înainte de a-mi întinde gâtul pentru a arunca o privire sub cămașa parfumată a lui Khun Suea.
La naiba! Este un dragon imens!!! Unul dintre cei ai mafiei adevărate, la naiba! Nu face absolut nimic pentru a-l contrazice, altfel mi-e teamă că-mi va lua capul de pe gât ca în filmele pe care le-am văzut.
Mâinile pe care le am sprijinit pe umerii lui încep să tremure și nu mai pot să le masez în continuare.
– Ah, ți-a dispărut oboseala? Îl intreb, ca să termin masajul de relaxare.
– De ce? Te-ai uitat doar atât de puțin și îți tremură mâinile atât de tare încât nu mai poți face masaje?
– Ai observat?
– Mă uit la tine în oglinda retrovizoare.
Ridic capul și văd oglinda reflectând imaginea noastră. Khun Suea își rotește trunchiul în timp ce își înclină capul la stânga și la dreapta până când se aude un trosnet. În fracțiunea de secundă în care își îndreaptă privirea spre mine pentru a vedea panica de pe fața mea, colțurile gurii lui se ridic într-un zâmbet mulțumit, de parcă ar fi văzut ceva amuzant, iar eu înghit.
Întotdeauna am crezut că sunt înalt și bine construit, dar acum simt că mă micșorez din ce în ce mai mult văzând sclipirea din ochii lui în timp ce îmi zâmbește batjocoritor. El se uită la mine de parcă aș fi un pui de pradă…