Cuibul viperelor – Capitolul 3

Cuibul viperelor – Capitolul 3

RYDER

 

 

Mă uit peste programul de mâine când primesc un apel. Punând telefonul înapoi pe birou, îmi ridic capul și îmi îngustez ochii la Garrett, care-și înțeapă degetele despicate în scaunul de vizavi de mine.

– Înțeleg. Băieții tăi sunt în arest.

 

Asta îi atrage atenția. Își scapă cizmele murdare de pe biroul meu, lăsând noroi în urmă, făcându-mă să mă încrunt.

– Ce? Răcnește el.

 

Înclinându-mă pe spate în scaun, îmi încordez mâinile.

– Se pare că fiica lui Rob a reușit să le ia fața, i-a bătut destul de bine și a reușit să-i dea pe mâna poliției.

 

El clipește, rămânând o clipă cu privirea fixă.

– Glumești? La naiba. O muiere i-a bătut pe băieții mei? Patru dintre băieții mei, pentru numele lui Dumnezeu?

– Da, replic eu, ridicând o sprânceană.

– La naiba.

– Exact. Dau din cap.

– Dacă vrei ca lucrurile să fie făcute cum trebuie, trebuie să le faci singur. Du-te și eliberează-ți oamenii, mâine după-amiază mergem noi… Ridic bucățica de hârtie cu informațiile ei. În vizită la Roxxane.”

 

Garrett dă din cap, înjurând în timp ce pleacă să facă ce i-am zis. Aplecându-mă, șterg mizeria pe care a lăsat-o și mă întorc la agenda mea, dar gândurile îmi sunt distrase de acel apel. Trebuie să fi avut ajutor. Nu contează, o vom prinde noi înșine. Nimeni nu scapă din ghearele noastre.

 

Ușa biroului meu se trântește din nou, făcându-mă să oftez în timp ce mă aplec pe spate. De ce nu bate nimeni la ușă? Kenzo îmi dă târcoale, degetele lui alunecând cu prea multă îndemânare pe telefon pentru un om atât de mare.

– Tocmai ți-am trimis informațiile despre fată, am adunat cât de multe am putut. De asemenea, am mai întrebat puțin, murmură el când își ridică privirea.

 

Telefonul meu sună, dar îl ignor deocamdată.

– Și?

– Se pare că fiica lui Rob este o adevărată legendă. O cheamă Roxy, deține localul ăla de la marginea orașului, așa cum a spus. Mulți ticăloși par chiar speriați de fată, alții o respectă. Nu va fi ușor de prins.

– Nimic din ceea ce merită să ai nu este ușor. Am oftat în timp ce-mi iau telefonul și mă uit prin informații. Douăzeci și patru de ani, 1,65 m. Păr grizonat, ochi căprui. Istoricul de credit este șocant, iar acolo sunt niște documente sigilate de când avea șaptesprezece ani. Va trebui să îl întreb pe Garrett despre ele. Mă uit peste informațiile ei bancare și peste tot ce a adunat el, răsfoind până când ajung la final, unde este fotografia ei.

 

Inima îmi bate cu putere în piept, sângele îmi urcă direct in sculă, care tresare în pantaloni.

– Exact. Kenzo pufnește.

– De ce crezi că nu am trimis un mesaj? Am vrut să-ți văd fața. Pun pariu că nu te așteptai ca fiica lui Rob să fie atât de sexy.

– Deloc, murmur eu distrat. „Fierbinte” este un eufemism. Îți taie respirația. Ochii întunecați, căprui și fumurii. Buze mari, pline, roșii. Pomeți și sprâncene înalte, arcuite. Părul scurt, până la umeri, argintiu și nenatural, care se potrivește cu tenul ei palid. Decolteul ei îmi atrage privirea în tricoul AC/DC pe care îl purta când a fost făcută fotografia.

 

Uimitoare.

 

De fapt, nu pot să vorbesc în timp ce privesc poza, dar apoi o îndepărtez. Acest lucru face ca totul să fie mai ușor, deoarece este ușor de privit. Clipind, mă întâlnesc cu ochii râzători ai lui Kenzo pentru a-l vedea cum se rearanjează discret.

– Știu, frățioare, primul care o ia.

Îmi îngustez privirea asupra lui.

– Ochii pe premiu, frățioare.

– Oh, sunt, nu-ți face griji, iar Roxy este acel premiu, pocnește el, făcându-mă să oftez. Ori de câte ori Kenzo își pune ceva în minte, reușește. Nu e nevoie să pariez pe șansele pe ceea ce plănuiește să îi facă lui Roxxane.

 

Dar ea este un mijloc pentru un scop, un mesaj să nu se pună cu noi. Unii dintre noi trebuie să rămână deștepți în privința asta și, ca de obicei, eu sunt acela.

– Mâine, Kenzo. Gândește cu capul, nu cu scula, până când o aducem înapoi aici.

– Și apoi? El pufnește.

– Apoi poți face ce vrei cu ea. E a noastră, până la urmă. Deși ți-aș sugera să încerci să o ții departe de Diesel. Eu râd.

Și el rânjește, dar nu cu un rânjet plăcut.

– Cu siguranță, e exact genul lui. Biata fată ar fi arsă înainte de a intra pe ușă.

Dau din cap.

Ar face-o, deși bănuiesc că s-ar putea să se distreze cu ea mai întâi.

– Mă întreb dacă Garrett o va face, meditează Kenzo, întunecând atmosfera.

– Poate, dacă știe să facă pe domnișoara la ananghie. E un prost pentru ele. Doar că de data asta, s-ar putea să nu o lase pe ea să-l facă de râs. Am oftat.

Kenzo dă din cap. Pumnii i se încleștează la amintirea modului în care era cât pe ce să ne pierdem fratele. Nu se va mai întâmpla din nou, de aceea voi rămâne lucid, chiar și în timp ce ceilalți gândesc cu sculele lor. O fi ea atrăgătoare, dar nu merită să-mi pierd familia pentru asta. Pot să găsesc o păsărică frumoasă oriunde și nu trebuie să o cumpăr ca să o am în patul meu.

 

– O să fiu cu ochii pe el, mă ofer pentru a-l liniști pe fratele meu.

– Acum, avem o întâlnire cu Triada de dimineață, în legătură cu problemele legate de tratat. Am nevoie de tine și de Garrett cu mine.

– De Diesel, nu? întreabă Kenzo cu seriozitate.

– Nu încă, vreau să-i sperii, nu să-i omor. Sper să rezolvăm asta rapid. În momentul de față ne opresc transporturile și asta provoacă o undă în toată afacerea. Una care nu-mi place.

– Am înțeles, șefule. Kenzo dă din cap.

 – Nu uita să încerci să dormi puțin. Începi să-ți arăți vârsta, bătrâne, mă tachinează în timp ce se întoarce să plece.

– Ai grijă cum vorbești, frățioare. Încă pot să te bat măr, îl avertizez, făcându-l doar să râdă.

 

Dând din cap, mă întorc la poza de pe telefon, cu degetul mare prins chiar sub gura ei. O să ne facă probleme, simt asta. Dar o Viperă nu revine niciodată asupra unei înțelegeri, Roxxane este a noastră acum. Să sperăm doar că nu ne va crea prea multe probleme, ar fi păcat să omorâm o femeie atât de frumoasă.

 

Lăsând telefonul pe birou, mă ridic și mă întind. Kenzo are dreptate. Am nevoie de somn. Au trecut două zile și vreau să fiu în formă pentru întâlnirea de mâine. Cu planurile de afaceri zbârnâindu-mi în cap, îmi bag telefonul în buzunar și părăsesc biroul. Bătaia muzicii lui Diesel mă lovește pe hol, așa că mă îndrept spre dormitor în loc de zona de living.

 

Mâine este o nouă zi. Venim după tine, Roxxane.

Loading

Care este reacția ta?
+1
2
+1
0
+1
0
+1
3
+1
3
+1
0
+1
0

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *