ROXY
Mă holbez la cei patru bărbați din fața ușii mele. Nu sunt clienții mei obișnuiți. Unul dintre ei poartă un costum croit perfect pe măsura lui și valorează probabil mai mult decât întregul bar. Ceilalți trei arată ca niște ticăloși. Sunt destul de sigură că cel din spate este un adevărat uriaș deoarece își apleacă capul pentru a trece prin ușă.
Toți se grăbesc să plece când întrezăresc armele. La fel și clienții mei.
Întregul local se golește, scaunele se zgâlțâie și cad pe podea în graba clienților de a scăpa de noii veniți. Bucătarul își scoate capul afară, iar eu oftez. Deci ei sunt cei care mă vânează.
– Bucătarule, du-te acasă, ordon, știind că nu voi deschide în seara asta.
– Deșteaptă. Cel în costum dă din cap. Părul lui negru mult prea aranjat este dat pe spate, coafat impecabil, lung în partea de sus și scurt în părțile laterale, așa că am o dorință nebună de a-l strica. Dar ochii lui? Sunt negri, reci și calculați. Scanează camera și pe mine, observând totul. Pun pariu că, dacă l-aș întreba, ar putea transmite fiecare detaliu.
Pomeții îi sunt înalți și ascuțiți, maxilarul îi este cizelat, cu o barbă care îl acoperă, încadrându-i doar buzele luxuriante și cărnoase. Este înalt, în jur de 1,80 m, iar costumul îi îmbrățișează coapsele și brațele groase în cel mai tentant mod. Este prea perfect pentru a fi privit, ca un model.
– Ea este? Unul dintre ei rânjește, mergând înainte. Părul său lung și blond este împins în spatele urechilor. Tatuajele îi ies la iveală din partea de sus a cămășii albe, care este parțial băgată în blugi rupți, decolorați și cizme negre. Brațele îi sunt uriașe și sunt presărate cu tatuaje ici și colo, pielea îi este aurie și strălucitoare, dar pare genul de om care să fie acoperit de grăsime și murdărie. Ochii lui sunt de un albastru strălucitor și sunt fixați pe mine, dar e ceva care nu e în regulă la lui.
Fața lui este mai angulară decât a primului tip, dar nu mai puțin izbitoare, iar el dă târcoale în timp ce se uită la mine ca o panteră înfometată.
– Ea este. Confirmă un altul. Structura facială a acestui tip este asemănătoare cu cea a primului, dar nu are barbă. Este ras bine, cu un maxilar ceva mai pătrat. Părul îi este mai lung în partea de sus și ras pe laterale, împins neglijent la spate. Este mai înalt decât primul, nu la fel de bine aranjat, dar foarte sexy.
Ultimul nu vorbește, doar se uită la mine cu ochii lui negri. Îi zăresc genele lungi de aici, genul de gene pe care fetele ar fi invidioase, dar ăsta e singurul lucru feminin la el. E masiv, brațele îi sunt mai groase decât tot corpul meu, iar cămașa albă i se agață de bicepșii proeminenți și de antebrațele venoase, crestându-i pectoralii și abdomenul cizelat.
Blugii îi sunt strâmți, de parcă nu-și găsește mărimea potrivită, iar părul îi este șaten cu șuvițe blonde, coafat cu dezinvoltură într-o parte. Fiecare centimetru din el este acoperit de tatuaje, iar un inel negru pe buze strălucește în lumină.
Mă uit înapoi la ei în timp ce tipul cu părul blond deschide din nou și din nou vârful unei brichete în timp ce se uită fix la mine.
– Cine ești tu? Pufnesc, refuzând să mă las intimidată.
– Nu vrei să iei loc?, se oferă primul, iar eu râd.
– De ce nu te duci dracului? Acum spune-mi ce naiba cauți în barul meu sau pleacă dracului de aici, răcnesc eu.
Cel blond chicotește.
– Ooh, luptătoare, e atât de mică totuși. Prea ușor de doborât. Se bosumflă, oftând de parcă l-aș fi stins.
– Nu sunt ușor de doborât, dobitocule. O să-ți sparg fața aia de băiat drăguț înainte să clipești, așa că răspunde la întrebare.
Nu sunt golanii de aseară, nu, oamenii ăștia sunt periculoși, iar eu sunt clar ținta lor. Înghit în sec în timp ce frica îmi străbate tot corpul. Bărbatul în costum observă, întrucât mă privește cu atenție, iar buzele i se înclină ușor într-un colț la manifestarea mea de panică.
– Îmi place de ea, declară blondul iar tipul cel mare vorbește în sfârșit.
– Săraca de ea, se amuză el.
– Roxxane, te rog să iei loc, sugerează din nou primul, dar știu că este un ordin.
Așa că smulg un scăunel și fac cum mi se spune, mă așez cât mai departe de ei. Îmi sprijin brațele astfel încât să pot ajunge la lama de la brâu.
– Ce căutați aici? Repet.
Primul se uită în jur înainte de a alege cea mai apropiată masă. Nenorocitul șterge scaunul și încă se încruntă în timp ce se cocoață pe marginea lui. Sper să-și păteze costumul.
– Roxxane, eu sunt Ryder Viper, se prezintă el. Ignor folosirea lui Roxxane, nimeni nu-mi spune așa.
Un fior mă străbate. Viper.
Ca nebunii ăia nenorociți care conduc orașul? Mafia aia nenorocită care controlează totul? Nu e de mirare că poliția s-a speriat, sunt în buzunarul lor. La fel și judecătorii și primarul.
La naiba, e ceva serios.
– El e Diesel. Îi face semn din cap blondului care linge flăcările de la o brichetă.
– El e Kenzo. Face un gest către cel care seamănă cu el.
– Și Garrett.
– Ei bine, mă bucur să va cunosc, la naiba. Vrei să-mi spui de ce ai pus niște gorile să vină aici și să mă atace aseară? Am răcnit. Când mă sperii, intru în defensivă, judecăți-mă.
Sprânceana lui se arcuiește în timp ce se apleacă în față, cu mâinile atârnându-i între picioarele despărțite. La naiba, de ce e atât de sexy?
– După cum mi-au explicat ei, tu i-ai atacat prima.
Mă gândesc înapoi. La naiba, poate că are dreptate.
– Au încercat să mă prindă.
– Au încercat. El dă din cap.
– Dar ne-am ocupat de ei, pentru ca s-au luat de tine. Nu ăsta a fost ordinul. Am înțeles că unul dintre ei te-a lovit?
Duc mâna la buza mea încă inflamată, dar mi-o cobor – e prea târziu, a observat. Ochii lui se îngustează.
– Asta nu s-a pus, așteaptă să fie judecați pentru asta.
– Ce înseamnă asta?
– Înseamnă, porumbițo, că vor muri. Blondul râde într-un fel cam nebunesc.
– De ce mă vreți pe mine? Întreb, ținându-mi respirația.
– Tatăl tău avea o datorie la noi, începe Ryder, și jur că arcuiește din nou o sprânceană.
– Da, înțeleg că relația voastră este… zbuciumată?
– Zbuciumată? L-aș ucide pe ticălos dacă aș putea. Bine. Alunec de pe scaun.
– Cât vă datorează? Voi plăti dacă pot.
Blondul, Diesel, alunecă în fața mea, cu ochii lui albaștri ațintiți asupra mea în timp ce își linge buzele.
– Nu, am făcut o înțelegere cu tatăl tău, porumbițo. Spune-mi, iubire, ești o țipătoare? Eu și tatăl tău am făcut un mic pariu, întreabă el.
Reacționez fără să stau pe gânduri, trăgându-mi pumnul înapoi și lovindu-l în față.
Scuturându-mă, îl privesc cum se dă înapoi. Își duce mâna la nas, în timp ce sângele țâșnește din rană. Începe să râdă, făcându-mă să tresar. Ridicându-și capul, rânjește, cu dinții acoperiți de sânge.
– Mi-a plăcut asta, vrei să o facem din nou?
Ochii mei se măresc, dar vocea lui Ryder vine din spatele lui.
– Ajunge, D.
Diesel oftează, dar face cu ochiul în timp ce se îndepărtează, abia atunci observ umflătura în partea din față a blugilor lui… are erecție? Sfinte Sisoe. Îmi ridic brusc ochii, dar e prea târziu, a observat și râde din nou.
Nenorocitul ăla e nebun.
– Ce fel de întelegere? Pufnesc, obosita de acest joc în timp ce un sentiment de greață îmi crește în stomac. Nu vor banii mei, au făcut o înțelegere…
– Pe tine. Ryder ridică din umeri.
Oh, pe mine, spune el, oricât de dezinvolt ar fi.
– El, m-a vandut vouă? Am răcnit.
– E sexy când e furioasă. Îi șoptește Diesel tipului mare, Garrett, care își dă ochii peste cap.
– Da, așa e. Pentru a-și acoperi datoria, iar noi întotdeauna colectăm datoriile, Roxxane. Acum, vrei să-ți faci bagajul sau o facem noi pentru tine? Întreabă Ryder cu calm. De parcă aș fi de acord să merg cu ei. La naiba cu asta. Or fi ei Viperele, cei mai de temut nenorociți din oraș, dar asta nu înseamnă că mă voi duce de bunăvoie. Sărind peste bar, îmi iau bâta.
– Ieșiți naibii afară! Nu merg nicăieri cu voi, ticăloșilor. Are datorii la voi? Mergeți la el. Nu-mi pasă.
– Nu pot face asta, iubire, o înțelegere e o înțelegere. Ești a noastră. Ryder ridică din umeri în timp ce se ridică.
– Eu pot? Diesel rânjește, făcând un pas înainte, dar Ryder întinde mâna pentru a-l bloca.
– Du-te cu Garrett și fă-i bagajul. Ordonă el, iar Diesel se dezumflă pentru o clipă înainte de a-și mișca sprâncenele spre mine.
– Am de gând să mă masturbez în chiloții tăi. Ne vedem mai târziu, porumbiță.
Tipul cel mare face un pas înainte și îl bate pe umăr.
– La etaj. A spus el.
Stai… știu unde locuiesc?
Pășesc în calea lor, iar uriașul se holbează la mine, cu fața dură.
– Dă-te, micuțo.
– Obligă-mă. Răcnesc, și îmi învârt bâta spre el.
El o prinde în aer ca pe o muscă și mi-o smulge din mână înainte de a se încrunta la mine.
– Asta nu a fost frumos.
– O, păi atunci, îmi pare al dracu de rău. Mă ironizez, apoi îmi arunc genunchiul în față.
E prea ocupat ca să observe, iar acesta se conectează cu penisul lui.
Își apucă penisul cu un șuierat, fața i se înroșește în timp ce cade în genunchi. Îmi ridic pumnul, dar blondul îl prinde în zbor, chicotind la mine.
– Îmi pare rău, porumbițo, ne putem juca mai târziu, sopteste el, iar apoi îi văd pumnul venind spre mine.
Nu am timp să mă feresc. Mi se izbește direct în față și pic inconștientă.
