Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Dinte pentru dinte- Capitolul 50

 

După ce ajunse acasă, Gu Qing Pei privi apartamentul gol și, pe neașteptate, simți o neliniște ușoară.

Ciudat: trecuse aproape o lună de când Yuan Yang se mutase la el, iar de la respingere până la obișnuință nu trecuse decât această lună. În tot timpul ăsta, de multe ori i se părea că Yuan Yang era autoritar și nerezonabil, un coleg de apartament groaznic, dar în nopțile în care Yuan Yang nu rămânea, simțea un gol într-un loc anume.

Poate pentru că fusese singur prea mult timp, tânjea după companie și ajunsese să accepte chiar și un partener ca Yuan Yang.

Râse în sinea lui, hotărât să facă o baie fierbinte și să se culce devreme.

La scurt timp după ce intră în casă, îl sună Yuan Lijiang.

– Alo, domnule președinte Yuan.

– Qing Pei, fiul și fiica mea au trecut azi pe la companie. Ți-au făcut probleme?

– Cum să fie probleme? Au stat puțin, apoi Yuan Yang i-a dus acasă.

 Amândoi îl idolatrizează pe Yuan Yang. Cum în ultimul timp nu prea vine pe acasă, au insistat să meargă la el. Nu am avut ce să le fac.

Gu Qing Pei zâmbi, cu o undă de invidie. Cât fusese tânăr nu înțelesese, dar după treizeci de ani dorul de a avea o familie și copii se întărise. Nu simțea o nevoie disperată, dar se gândea des că ar fi frumos să aibă un copil.

Părinții îl tot îndemnau la FIV[1]. Se gândise, dar ceva îl oprea: probabil faptul că era singur și se temea să nu crească prost un copil. Avea totuși treizeci și trei de ani; în doi-trei ani avea să cedeze presiunii părinților.

– Qing Pei, spuse Yuan Lijiang,

dosarul din orașul XX a fost deja înaintat în instanță. Persoana  responsabilă a fugit. Reprezentantul legal e unchiul lui, doar acționar, fără rol cheie. Poliția îl reține dar probabil nu vor fi probleme mari. Totuși, ai grijă. Omul e îndrăzneț: a rănit în plină stradă. Fii atent la tot ce faci.

– Înțeleg. Nu vă faceți griji. Bănuiesc că acum are destule pe cap ca să nu se gândească la răzbunare. Sper doar ca poliția să-l prindă repede.

– O să continui să împing cooperarea cu poliția.

După ce închise, starea lui Gu Qing Pei nu se schimbă. Pentru el, un fugar nu mai reprezenta o amenințare. Lucrurile aveau să treacă oricum; ideal ar fi fost ca individul să fie adus în fața justiției.

Abia terminase dușul când sună din nou telefonul fix.

Răspunse cu părul încă ud.

– Alo, bună ge.

Gu Qing Pei rămase mirat. Vocea îi era cunoscută, dar nu avea un „frate” atât de tânăr.

– Cu cine vorbesc? Cred că ați greșit numărul.

La capătul celălalt fu o pauză de două-trei secunde:

– Sunteți… directorul Gu?

Atunci îi fulgeră un gând.

 A, ești Peng Fang. Bună seara.

Era Peng Fang.

– Sunteți la casa lui Yuan Yang, spuse acesta, puțin stingher.

– Sunt la mine acasă. De unde ai numărul fix?

– Yuan Yang m-a sunat ultima oară de pe acest telefon. Îl căutam acum și avea mobilul închis, așa că am încercat fixul… nu m-am așteptat…

Gu Qing Pei zâmbi:

Peng Fang, știi despre relația mea cu Yuan Yang?

– Eh… da, știu câte ceva.

Se așeză pe canapea:

Suntem între bărbați, sper că putem să ne înțelegem. Aș vrea să rămână între noi.

– Stați liniștit, directore Gu. Chiar dacă nu pentru dumneavoastră, măcar pentru Yuan Yang.

– Bine așa. Ai ceva de transmis? Îi spun mâine.

Peng Fang păru ușurat:

– Nu locuiți împreună?

Gu Qing Pei minimaliză:

– Poate va veni puțin mai târziu.

– Nu e urgent, îl sun mâine.

– Bine, o seară bună.

După ce închise, își aminti de un document important pentru avocat. Deschise laptopul, uscându-și părul, dar computerul rămase blocat în ecranul de pornire.

Încercă de câteva ori. Același rezultat. Ce enervant.

Pe calculatorul de acasă nu avea fișierul—doar pe laptop… laptop? Privirea îi căzu pe notebookul lui Yuan Yang.

Documentul trebuia să fie acolo: primul draft fusese scris de Yuan Yang.

Pornise computerul lui Yuan Yang—protejat cu parolă. Se gândi să-l sune, dar își aminti că avea mobilul închis. Scoase din sertar fișa de la sala de sport a lui Yuan Yang și încercă data nașterii.

Parola intră.

Clătină din cap. „Idiotul de Yuan Yang” chiar își pusese ziua de naștere parolă. Ce prostie.

Imediat se conectă QQ messengerul lui Yuan Yang. Gu Qing Pei abia găsise fișierul pe desktop când avatarul „Bătrânul Peng” clipi.

Dădu click fără să se gândească. „Frate, în sfârșit ai intrat. Trebuie să vorbim.”

Era Peng Fang?

Se pregătea să scrie că folosea computerul lui Yuan Yang, când mai apăru un mesaj: „Ești tare, ai ajuns până și la casa lui Gu Zong! Frate, îți admir curajul. Nu te-a mai necăjit de atunci, nu? Viață comodă acum, ha? Lovitura aia a ta a fost mortală. Gu Zong al tău se supune complet la pat?”

Gu Qing Pei își sprijini bărbia în palmă, citind de două ori. Apoi tastă două cuvinte: „Satisfăcător.”

Peng Fang: „Se vede. Ești atât de confortabil că ai uitat de frați. Nu ne-am mai văzut de o groază de timp, iar tu stai toată ziua după fundul lui Gu Zong. Spune drept: chiar atât de tare e cu bărbații? La naiba, îmi vine să încerc și eu.”

Gu Qing Pei: „Încearcă. Îți aleg eu un bărbat zdravăn, te face cinci runde într-o noapte.”

Peng Fang trimise un emoji sângeriu: „Du-te-n… Vorbesc serios: data trecută când l-am angajat pe gigolo ăla pentru Gu Qing Pei, la naiba, am plătit jumate și a fugit. Dacă știam că e așa amuzant, îl prindeam și-l testam eu. Arăta bine, nu? Ah, m-ai făcut să devin pervers. Nu, tot femeile îmi plac.”

Gu Qing Pei simți că rămâne fără aer; degetele îi tremurau pe tastatură. Răspunse: „Viața e într-adevăr confortabilă.”

Peng Fang: „Nu e clar? Deja sunteți împreună; cum să mai fie el obraznic cu tine? Cu rezistența ta, te roagă singur să i-o tragi zilnic. N-am să mai zic că ești doar mușchi fără creier; măcar la îmblânzit bărbați ești expert. Schema asta chiar funcționează! Trucul ăsta e chiar bun, dacă bărbatul nu te ascultă și nu te urmează, violează-l.”

Voia să mai scoată câteva lucruri de la el, dar nu mai putu continua.

Știa demult că Yuan Yang îl drogase și îi trimisese un gigolo ca să-l compromită; tot ce urmase îl făcuse să creadă că, totuși, Yuan Yang ținea la el ca persoană.

Ceea ce auzise de la Peng Fang îl trezise. Oricât s-ar fi cufundat în plăcerile dintre el și Yuan Yang, nu trebuia să uite scopul inițial al lui Yuan Yang. Poate că era naiv—uneori gesturile lui păreau clar ale cuiva îndrăgostit. Dar nu trebuia uitat că Yuan Yang fusese un bărbat complet hetero; motivațiile lui erau, în esență, fiorul cuceririi și noutatea.

Relația lor se clădise pe antagonism, iar și acum continuau, în secret, să se lupte. Asta nu trebuia uitat niciodată.

Ar fi trebuit să-i mulțumească lui Peng Fang pentru lecția dură.

Zâmbi amar, apoi scrise repede: „A intervenit ceva, ies,” apoi închise QQ.

După ce trimise documentul, închise în grabă computerul.

Își turnă apoi un pahar de vin. Era un ice wine canadian—prea dulce, mai potrivit pentru a fi băut de o femeie. Îl primise cadou și voia să-l dea lui Zhao Yuan, dar acum chiar voia să guste ceva dulce. Chiar voia.

Nu voia să recunoască, dar inima lui era cu adevărat frântă.

Mânia, rușinea și dezamăgirea clocoteau în piept, îngreunându-i respirația.

Yuan Yang îl urmărea mereu ca un cățel, cu un entuziasm irezistibil. Dar era limpede: entuziasmul acela nu venea din iubire, ci din faptul că Gu Qing Pei putea să-i ofere „hrană”.

Râse amar. A cui era vina? El își făcuse iluzii.

El și Yuan Yang erau doar parteneri de pat, sex ocazional, iar el uitase mai repede decât Yuan Yang. Ce era în neregulă cu el? Să fie vârsta? Memoria?

Ridicol.

Gu Qing Pei, ești pur și simplu ridicol.

 

[1] FIV– fertilizare in vitro

 

Care este reacția ta?
+1
2
+1
1
+1
12
+1
0
+1
0
+1
0
+1
9
Dinte pentru dinte-Romanul

Dinte pentru dinte-Romanul

针锋对决
Rating 0.0
Status: Ongoing Tip: Autor: Traducător: Lansat: 2012 Limba nativă: China

Gu Qing Pei, director nou-angajat cu sânge rece și fler impecabil pentru afaceri, primește misiunea “imposibilă” să-l disciplineze pe Yuan Yang, fiul răsfățat al unui magnat, trimis în companie după ani de instrucție militară. Arogant, impulsiv și obișnuit să câștige prin forță, Yuan Yang descoperă în Gu nu doar un mentor calculat, ci și singurul om capabil să-i răstoarne regulile. Ceea ce începe ca o confruntare de orgolii, strategul cu zâmbet tăios versus lupul tânăr, dominant, se transformă într-un duel de dorințe, seducție și control.

Pe fundalul competiției corporatiste, al alianțelor fragile și al loviturilor sub centură, Gu îl obligă pe Yuan să învețe să descifreze cifrele, oamenii și responsabilitatea. În schimb, Yuan îl forțează pe Gu să-și dezvăluie vulnerabilitățile bine mascate. Când jocul de putere scapă de sub control, atracția devine inevitabilă, iar cei doi sunt siliți să aleagă între reputație, familie și dorința care îi consumă.

Dinte pentru dinte” e un roman de tensiune erotică și război psihologic despre maturizare, loialitate și prețul pe care îl plătești când cineva îți vede, pentru prima oară, adevărata față. În ringul afacerilor, ca și în cel al inimii, regula e aceeași: fiecare lovitură cere răspuns, până când doi adversari învață să lupte de aceeași parte.

Romanul e scris de Shui Qian Sheng și face parte din Secțiunea 188.

El conține 118 capitole + 3 capitole extra.

Romanul va fi publicat marțea, joia și sâmbăta, după orele 18.(inutil să veniți să întrebați când e următorul capitol sau de ce nu e postat încă)

Traducerea: Silvia❤️

Corector: AnaLuBlou

Filmulețul e aici:

https://www.facebook.com/share/v/1bBUChAWEs/

                                         

Împărtășește-ți părerea

  1. Nina Ionescu says:

    Gu dragă ,oricât ai încerca să-l cunoști pe Yonica nu reușești decât dacă el dorește să fie sincer , nu-i mai cauta scuze ..

    1. Silvia says:

      A rămas cu un gust amar săracul Gu.

  2. Zuzi says:

    Wow ce șoc mi-am luat, mulțumesc ❤️❤️❤️

    1. Silvia says:

      Mda, cam pe neașteptate. Ce șoc pentru bietul Gu.

  3. Carly Dee says:

    Mulțumesc!❤️

    1. Silvia says:

      Cu drag.

  4. Steluta says:

    Și eu chiar am crezut ca poate merge relația….totusi cred ca Yuan a inceput sa tina la Gu….acelea au fost ideile ,înainte de a se adânci relația lor….acum Gu ,regreta si va încerca sa se retragă. Mulțumesc!❤️

    1. Silvia says:

      Trecutul îl ajunge din urmă. Trebuia să afle într-o zi.

  5. Daniela says:

    După această conversație cu prostul de Feng cres că va duce la un alt comportament al lui Gu cu YY.
    Feng habar nu are ce uragan a dezlănțuit cu acest telefon și mesajele trimise.
    Mulțumesc frumos pentru traducere ❤️

    1. Silvia says:

      S-a scăpat și acum intrăm în altă fază a relației.

  6. Mona says:

    Ce duș rece! Yuan ești condamnat, îți vei plăti atitudinea cu vârf și îndesat! Nu-mi pare rău pentru Yuan, încă, dar pentru Gu ma doare inima.
    ❤️❤️❤️

    1. Silvia says:

      Chiar că este ca un duș scoțian pentru Gu. Nici nu se aștepta la așa ceva.

  7. Ana says:

    cred ca de acum incepe greul adevarat

    1. Silvia says:

      Da, începe o altă etapă pentru că Gu deja are sentimente pentru Yuan și este și mai greu.

  8. Carp Manuela says:

    Dragă Gu, e bine că te-ai trezit un pic la realitate, dar să știi că Yuang chiar te place, numai că prietenul lui nu știe asta.
    Mulțumesc!
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. Silvia says:

      Prietenul a dat cu bâta în baltă de data asta.

  9. Gradinaru Paula says:

    Pacat ca discutia i-a lasat un gust amar lui Gu dar,chiar daca sexul e grozav,ar trebui sa fie mai temperat Totusi sunt convinsa ca Yuan chiar il place dar fiind asa de ‘necopt’ nici nu realizeaza .Multumesc

    1. Silvia says:

      Ionică se credea pe teren sigur dar cu cele întâmplate, relația lor nu prea mai are cum să fie la fel.

  10. Ana Goarna says:

    Dintr-o prostie realizata de un prost(Peng Feng e prostul) relatia lor se duce la vale! Yuan, chiar il iubeste pe Gu, iar Gu a inceput sa-l placa si sa-i simta lipsa, dar aceasta comvorbire pe messenger a stricat tot! Acum, sigur, atitudinea lui Gu se va inrautatii, fata de Yuan! Chiar imi pare rau de ei…cred ca de aici incepe suferinta lui Yuan Yang! Cred ca o sa fie ceva de genul…,,prinde-ma, daca poti”!

    1. Silvia says:

      Lucrurile nu mai pot fi la fel, iar pentru Gu, care deja îl iubește pe Yuan, va fi și mai dureros pentru că își simte trădate sentimentele.

Leave a Reply to Steluta Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset