Dinte pentru dinte- Capitolul 67

Gu Qing Pei își frecă fața, îl privi pe Yuan Lijiang obosit și spuse cu voce joasă:

– Domnule președinte Yuan, am nevoie de puțin timp. Mă voi ocupa de asta.

Yuan Lijiang rămase tăcut multă vreme, apoi se ridică și se îndreptă spre ușă. Se opri cu mâna pe clanță și spuse pe un ton grav:

– Nu ai atât de mult timp pe cât crezi. Ai grijă de tine.

După ce Yuan Lijiang deschise ușa și plecă, Gu Qing Pei auzi pașii grăbiți ai lui Yuan Yang alergând înapoi.

Gu Qing Pei se întoarse spre el și-i văzu panica și neliniștea de pe chip. În sinea lui gândi: E într-adevăr doar un copil.

Îmbătrânea prost. Pentru un copil, își distrusese un viitor promițător, construit cu grijă, pas cu pas. Nu era deloc ușor să găsească o altă cale.

Gu Qing Pei nu se putu abține și întrebă:

– Merită? Ce anume face să merite?

Yuan Yang se apropie de el.

– Ce ți-a spus tata?

Gu Qing Pei îl privi fără expresie.

– Folosește-ți capul și gândește-te ce crezi că mi-ar fi spus.

Yuan Yang deschise gura, dar nu putu scoate niciun cuvânt.

– Ai știut tot timpul și nu mi-ai spus nimic. M-ai lăsat complet nepregătit. Ți se pare amuzant?

Yuan Yang își plecă ușor capul.

– Cum a aflat președintele Yuan?

Gu Qing Pei se simțea ca o mașină stricată, vorbind fără ca vreun cuvânt să-i treacă prin minte. Tot ce spunea ieșea mecanic, dintr-un loc gol.

– A… văzut mesajele noastre.

Yuan Yang simțea o greutate apăsătoare pe ceafă. Avea ceva și mai important de ascuns de Gu Qing Pei și îi era greu să ridice capul.

Gu Qing Pei dădu din cap, privind absent biblioteca din fața lui.

– Întoarce-te acasă. Vreau liniște în seara asta.

Yuan Yang îi prinse mâna, vocea îi tremura ușor.

– Nu o să ne despărțim.

Gu Qing Pei își mută privirea spre el și zâmbi amar.

– Yuan Yang, nu are rost să ne mai gândim la asta. După Anul Nou îmi voi da demisia și ne vom despărți, indiferent ce facem.

– Știi ce înseamnă pentru mine despărțirea.
Yuan Yang îi strânse brațul.
– Știu că tata nu va fi de acord, dar eu…

Gu Qing Pei își retrase mâna și făcu un gest să-l oprească. Îl privi și spuse, cu voce răgușită:

– Yuan Yang, nu suntem doar prieteni cu beneficii? De ce faci să pară că domnul președinte Yuan desparte un cuplu? De fapt, ce s-a întâmplat azi trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu.

Inima lui Yuan Yang fu străpunsă de durere.

– Deci ești fericit? În sfârșit poți scăpa de mine?

Gu Qing Pei își închise ochii.

– Nu te-am părăsit. Doar… vom sfârși lucrurile când va veni momentul.

Fusese mereu o persoană egoistă. Cum ar fi putut să-l supere pe Yuan Lijiang pentru o relație trecătoare? Nu-și permitea asta. Cariera lui, statutul lui, tot ce construise în zece ani la Beijing — toate păleau în fața lui Yuan Lijiang. De ce ar risca totul pentru Yuan Yang? Cine era, de fapt, Yuan Yang pentru el?

În plus, nu îl tratase Yuan Yang doar ca pe un partener de pat?

Yuan Yang scrâșni din dinți.

–  Vom sfârși? Gu Qing Pei, așteptai ziua asta, nu-i așa?

– Nu.

Privirea lui Gu Qing Pei era încețoșată, mintea goală. Nici el nu știa ce spune.

– Normal că tata nu va fi de acord. Dar dacă spui un singur cuvânt, nu-mi pasă de acordul lui. Vreau să-mi trăiesc viața, să aleg cu cine sunt. Tu… tu spune doar un cuvânt.

– Să spun ce?

Buzele lui Yuan Yang începură să tremure, ochii îl usturau.

– Spune… spune că mă placi.

Privirea lui Gu Qing Pei se limpezi brusc. Îl fixă și spuse cu voce aspră:

– De ce crezi că mă poți obliga să vorbesc? De ce? Dar tu? Tu mă placi? Sau doar vrei ceva nou, vrei să te joci cu mine? Sau chiar ai sentimente? Yuan Yang, ești un idiot. Tot ce știi sunt mușchii tăi. Când vine vorba de lucruri importante, nici măcar nu ai curajul să spui adevărul. Nu meriți afecțiunea mea!

Yuan Yang îl strânse în brațe cu putere și strigă cu voce joasă și răgușită:

– Te plac al naibii de mult! Nu sunt bolnav! Am avut grijă de tine la fiecare pas, am insistat să stau la tine acasă. Ești bărbat. Dacă asta nu înseamnă că te plac, atunci sunt nebun!

Gu Qing Pei simți cum inima i se rupe. Ochii îl usturau, lacrimile erau aproape să cadă.

Yuan Yang, ca și cum ar fi aruncat totul la bătaie, murmură:

– Te iubesc. N-am vrut niciodată să ne despărțim. Nici tu nu ai voie să mă părăsești. Nu ai voie să găsești pe altcineva. Poți fi doar cu mine, toată viața. Nici să nu te gândești la altceva.

Gu Qing Pei râse ca și cum ar fi plâns.

– Ești nebun… chiar ești nebun.

Își întinse brațele și îl cuprinse pe Yuan Yang de talie.

Yuan Yang, înecat de emoție, întrebă:

– Mă placi? Spune ceva.

Gu Qing Pei îi mângâie părul și spuse încet:

– Puțin…prea mult.

Yuan Yang tresări și îl strâns atât de tare încât aproape că îi tăie respirația. Dar în acea presiune, Gu Qing Pei simți o siguranță ciudată.

Chiar îmbătrânesc prost, se gândea el.

Am peste treizeci de ani și, după atâtea suișuri și coborâșuri, m-am încurcat cu un puști.
Iar în cele din urmă își dădea seama că se comporta ca într-o relație adevărată.

Nu știa când începuse să simtă ceva pentru Yuan Yang. Nu fusese un moment potrivit, ci începutul unui dezastru.

Cel mai trist era că, atunci când Yuan Yang îi era alături, îl irita adesea imaturitatea lui. Dar când era forțat să rupă legătura, durerea era de o mie de ori mai mare.

Cum avea să iasă pe acea ușă? Cum avea să încheie vacanța? Cum avea să încheie această relație? Ar fi vrut ca timpul să se oprească aici. Pentru că știa că drumul din față avea să fie doar mai tulbure, mai greu și poate că nici nu merita parcurs.

Pentru prima dată, Gu Qing Pei se simțea complet pierdut. Rațiunea îi spunea să rupă totul, altfel avea să piardă enorm. Dar…

Yuan Yang trase aer pe nas, îl eliberă și spuse cu o expresie complicată:

– Nici să nu te gândești la despărțire. Mă voi ocupa eu de tata. Nu te voi lăsa să suferi.

Gu Qing Pei își trecu mâna prin păr.

– Yuan Yang, nu e atât de simplu. Tu îți poți permite să-l superi pe domnul președinte Yuan, dar eu nu.
Își plecă apoi capul.
– Chiar nu-mi permit.

– Tata nu-ți va face nimic. Te voi proteja. Eu…

– Cu ce mă protejezi? îl privi Gu Qing Pei.
– Acum nu ești nimic, Yuan Yang. Dar eu am prea multe lucruri la care nu pot renunța.

Yuan Yang îi prinse brațul, scrâșnind din dinți:

– Îți voi da tot ce vrei în viitor. Îți voi da tot. Dar nu ai voie să mă părăsești acum. Ești al meu. Nimeni, nici măcar tata, nu ne poate despărți.

Gu Qing Pei își plecă iar capul.

– Yuan Yang, întoarce-te acasă. Chiar am nevoie să fiu singur puțin.

Yuan Yang îl privi ezitant, apoi îi ridică bărbia, îl sărută adânc și-i șopti:

– Gu Qing Pei, nu te voi da nimănui.

– Du-te.

Yuan Yang își strânse pumnul, se întoarse și plecă.

Gu Qing Pei se lăsă în scaun, privind biroul. Totul părea înghețat în timp. Vedea totul, dar nu mai putea distinge nimic.

Chiar și cu căldura pornită, o casă lipsită de prezența lui Yuan Yang putea fi rece până în oase.

Gândul că zilele lor liniștite poate nu se vor mai repeta niciodată îi strânse inima.

În lume existau multe lucruri dificile, dar a renunța la o relație de iubire era la fel de dureros ca și cum ți-ai fi smuls propriile organe. Pentru că atunci când cineva ajunge în inima ta, este peste tot — în amintiri, în privire, în cameră, chiar și în viitorul pe care îl imaginezi.

Câtă voință ar fi fost necesară ca să arunce totul?

Gu Qing Pei nici măcar nu voia să se gândească.