DOCTORUL- Capitolul 10

–Bună ziua, jupâne Loms, îi spuse majordomului ce îl întâmpină când intră în conac.

-Nu te obosi să mă conduci, adăugă mergând spre scări pentru a urca la etaj.

–Domnule doctor, îl strigă acesta urmândul cu pași repezi.

– Trebuie să…

-Ce s-a întâmplat? întrebă   întorcându-se spre acesta.

–Domnul…adică lordul…

-S-a întâmplat ceva cu el? Îîntrebă un pic panicat din cauza ezitării de care acesta dădea dovadă.

-Nu. Adică…nu este la el în cameră, îl lămuri acesta privindu-l ezitant.

Acum chiar intrase în panică de-a binelea știind că nu își părăsea camera prea des. Nu mai spuse nimic ci ridică doar sprâncenele întrebător.

–Când  am mers să îi duc micul dejun, nu l-am găsit în cameră, îl înștiință apropiindu-se cu un pas.

–L-am găsit în grădina din spate muncind. De atunci nu s-a oprit deloc, iar eu am stat și l-am păzit.

Acum înțelese îngrijorarea omului. Îi făcu semn să-l conducă spre grădină…acea grădină care se vedea din camera lui.

Când ajunse, îi făcu semn bărbatului să se retragă, iar el rămase privindu-l pe lord. Își scoase ceasul din buzunar și după ce îl privi, constată că acesta era aici de vreo cinci ceasuri bune. Trecuse pe aici înainte de a-și începe vizitele la pacienți.

Primul impuls îl îndemnă să se ducă la el pentru a-l opri, dar se abținu și rămase privindu-i spatele îmbrăcat într-o cămașă maron, care era lipită de el din cauza transpirației.

Oare chiar îi recepționase mesajul prin care îi spuse că munca, în special munca fizică este un remediu mai bun de cât alcoolul? Întrebarea îi răsări în gânduri cu un oarecare scepticism. Din interacțiunile avute nu îl percepuse pe lord, ca fiind o persoană spontană, și totuși ceva se întâmplase, că acum îl găsea aici, smulgând cu râvnă buruienile ce în unele locuri îi ajungeau până la brâu.

Când îl văzu căzând în genunchi, se repezi asupra lui.

–Domnule…îl strigă lăsându-se și el în genunchii.

Domnule…continuă să-l strige văzându-i umerii tremurând. Îi cuprinse cu un braț, iar cu celălalt îi ridică capul pentru a-i vedea chipul.

Era un chip udat de lacrimi ce lăsaseră urme în urma lor, din cauza prafului din jur. Avea ochii închiși, iar pumnii răscoleau cu mișcări spasmodice țărâna, fără a fi măcar conștient de acest lucru.

–Domnule…Dariu, îi șopti în secunda următoare numele fără a mai ține seamă de protocol sau de etichetă, pentru că acum lângă el el nu era un lord, era doar un bărbat încărcat de durere.

Îl trase spre el, și afundându-și degetele în părul lui răvășit, îi poziționă chipul în scobitura umărului său după care îl înconjură cu brațele într-o apropiere plină de compasiune. În această clipă celălalt avea nevoie de un prieten, nu de un doctor.

Îl prinse și el în brațe strângându-i cămașa în pumni, lăsându-și durerea să răzbată din sufletul chinuit.

Nu îi păsa cine este persoana de lângă el, tot ce vroia era să simtă apropierea. Să împărtășească și cu altcineva acest coșmar din care se lupta să iasă.

Trecuse aproape un sfert de oră de când stăteau îngenunchiați între buruienile uscate, parcă nici unul nedorind să rupă acel moment.

Îi mângâia spatele prin care putea simți proeminemța șirei spinării, încercând să îi dăruiască alinare, percepând cum valul de durere începe să se estompeze, lăsàndu-i trupul mai liniștit.

Când celălalt încercă să se îndepărteze, lăsă brațele în jos, lăsându-i libertate. Îi părăsi umărul dar nu ridică capul. Probabil din rușinea de a fi fost văzut în această ipostază. Se sprijini cu pumni de genunchii și rămase în fața lui, asemeni unui mirean în fața confesorului.

-Domnule, rosti întorcàndu-se iarăși la protocol, nu trebuie să vă extenuați. Îi șopti oferindu-i o portiță de scăpare spre demnitate. Cu toate că îi înțelegea prea bine durerea, nu vroia să îl facă să se simtă jignit.

-Vreau această extenuare. Vreau ca acest trup să simtă și altceva. Șopti ca recunoaștere.

-Acest lucru trebuie să se facă treptat, nu cu riscul îmbolnăviri dumneavoastră.

-Mai devreme mi-ai spus pe nume. Spuse înștiintându-l că îl auzise. Ridică chipul privind direct în iriși întunecați de îngrijorare.

-Eu…îmi cer iertare. V-am strigat și…

-Nu mă deranjează că ai făcut-o, doar că eu …nu știu care este al tău. Spuse cu voce ușoară privindu-l în continuare. Până la urmă nu cred că te cheamă ,,doctor”

-Mă cheamă Mathias.

-Mathias…îl rosti și el, ascultându-l cum sună de pe propriile buze. Ți-am ascultat sfatul și m-am hotărât să mă ocup de grădină. Îl lămuri, trecând peste lacrimile ce îi curseră în cascade.

-Mă bucur că ați făcut-o, dar nu cu prețul epuizării totale. Spuse ca un fel de avertizare. Corpul dumneavoastră este foarte slăbit, din cauza alimentație insuficiente, fapt ce poate cauza multe probleme.

-Stai liniștit findcă nu vreau să mor. Îl asigură. Am trecut de această dorință. Mai adăugă ridicàndu-se în picioare cu oarecare greutate din cauza oboselii.

Se ridică și el gata oricând să îl ajute.

-Recunosc că extenuarea nu a fost în zadar. Spuse privind parcela de pământ dezgolită de plante uscate. Dar acum, ar fi mai bine să faceți o baie, apoi să mâncați.

-Aș vrea să fac baie după care să trag o dușcă zdravănă, după care să dorm.

Își spuse și el părerea.

-O puteți face după ce mâncați. Îi atrase atenția.

-Ești hotărât să îmi strici toată distracția, doctore. Spuse îndreptându-se spre întrarea în casă.

-O stricam dacă vă interziceam total alcoolul. Îl asigură mergând în spatele lui.

-Rămâi să mâncăm împreună? Întrebă urcând scările, după ce îi ceru majordomului ce păzea ușa pe care intraseră, să îi pregătească baia.

-Îmi pare rău că vă refuz invitația, dar trebuie să îmi încep vizitele. Spuse rămânând la marginea treptelor.

Lordul se opri, după care se întoarse spre el.

-De unde vei ști că ți-am respectat indicațiile? Întrebă privind în jos spre el.

-Am încrederea că sunteți un bărbat de cuvânt. Spuse la ràndu-l lui privind în sus spre el. Chiar dacă era murdar de praf și pământ, tot se putea distinge o anume prestanță în atitudinea lui.

-Uni ar trage concluzia că sunt doar un bețiv.

-Faptul că beți are o cauză, iar acest aspect nu vă știrbește din demnitate și omenie.

Spuse hotărât, după care plecă capul în semn de salut și porni cu pași apăsați spre ușile duble de la intrare.

-Mathias…își auzi numele strigat, fapt ce îl făcu să rămână pe loc. Te aștept la cină. Auzi completarea, după care pași Lordului bocănind pe scările de lemn, semn că se îndrepta spre camera lui, fără ai mai aștepta răspunsul.

Porni și el spre ieșire cu un mic zâmbet în colțul guri. Faptul că îl strigase pe nume, era ca un fel de mulțumire, nerostită în cuvinte.

+

Passer au chapitre suivant