DOCTORUL- Capitolul 5

– Ce…naiba faci? Vrei să…mă omori? bolborosi lordul speriat, încercând să iasă din cada unde fusese băgat.

– Nimeni nu a murit din cauză că a făcut baie, îl lămuri doctorul.

Stătea la câțiva pași într-o parte pentru a nu fi udat de apa ce împroșca bărbații ce îl băgaseră pe celălalt în ea.

După ce îl văzuse dormind cu capul pe masă, mai rămăsese un minut lângă el pentru a se convinge că doarme profund, după care merse să o caute pe marchiză pentru a-i spune că primul lucru ce trebuia făcut, era aerisirea și curățarea camerei fratelui ei, cât acesta avea să facă baie.

După ce stabiliră întregul plan, femeia fu foarte bucuroasă să coopereze pentru a-și ajuta fratele, dar fu și mai bucuroasă fiindcă doctorul fusese de acord să se ocupe de recuperarea lui. Se întoarse la bărbatul pe care îl lăsase dormindu-și somnul beției, supravegheat de vizitiul marchizei.

Înainte de a întra în cameră se opri pe hol în dreptul unui tablou, în care ,,bețivului” îi era pictat doar bustul. Rămase studiindu-l cu atenție, pentru că cel din tablou și cel din cameră, după părerea lui, erau două persoane total diferite.

Cel din cameră era un ,,bețiv” neîngrijit care duhnea ca o cârciumă, cu ochii injectați cu vinișoare roșii, pe când cel din tablou… era cel mai atrăgător bărbat pe care îl văzuse vreodată.  Părul de un șaten închis, îl avea pieptănat peste cap, buclele perfect aranjate căzându-i pe umerii îmbrăcați într-o jiletcă de catifea verde, peste o cămașă albă cu guler ridicat și jabou din dantelă, care făceau să îi fie scoși în evidență iriși verzi străbătuți de irizații galbene.

Nu știa dacă pictorul îmbunătățise prin tușe precise modelul sau dacă acesta arăta chiar așa. Înainte de a pleca privi spre buzele frumos conturate, ridicate la colțuri într-un zâmbet misterios.

Cu această imagine în minte intră în camera pe care o părăsise cu doar o jumătate de ceas în urmă, ca să constate că ,, pacientul” lui nici nu se clintise.

În urma lui apărură doi bărbați cărora le făcu semn să îl ridice pe lord, pentru a-l duce în sala de baie de lângă propria cameră.

Când îi auzi cererea, aceștea îl priviră cu reticență, de teamă ca obiectul muncii lor să nu se trezească și să înceapă a țipa la ei.

Nu îi lăsă să se gândească prea mult și le făcu încă o dată semn să îl ridice.  Îl apucară fiecare de câte un braț, constatând  bucuroși că bărbatul nu schița nici un gest prin care să arate că ar fi conștient.

Merse înaintea lor pentru a le arăta unde trebuie să îl ducă. Abia după ce îl scufundară în cadă, acesta se trezi înjurând de mama focului, așa că alese să stea mai deoparte așteptându-se la această reacție.

– Tineți-l în apă, le ordonă celor doi bărbați când îi văzu intenția de a ieși.

– Lăsați-mă, spuse el împotrivindu-se.

– Vă concediez, ați înțeles?

– Bărbații nu sunt angajații dumneavoastră, așa că nu îi puteți concedia. Iar dacă vreți să nu mai înghițiți alte guri de apă, vă sfătuiesc să stați liniștit, îl atenționă expunându-i realitatea.

– Nu mă interesează cine v-a angajat, vreau să plecați acum, spuse furios privindu-l în special pe el, printre firele ude de păr ce îi cădeau pe față.

– Mă tem că nu vă pot îndeplini această dorință. În schimb, vă pot asigura că, cu cât sunteți mai cooperant, cu atât veți scăpa mai repede.

– Să nu vă atingeți de mine, îi atenționă pe cei doi bărbați care rămaseră de o parte și de alta a căzi.

– Iar tu…tu…rămase cu degetul arătător întins spre el, negăsindu-și cuvintele.

– Tu…o să pun să fii biciuit, reuși în cele din urmă să spună.

– Câtă ferocitate, îl atenționă.

– Iar asta doar pentru o simplă baie.

– Dacă mă mai privești cu superioritate, am să o fac chiar eu, îl avertiză privindu-l în continuare cu furie.

Dându-și seama că părul căzut pe față îi optura vederea, ridică o mână dându-l peste cap.

– Nu vă privesc superior, ci mai degrabă, vă compătimesc, îl lămuri.

– Nu am nevoie de compătimirea ta, și nici de tine.

De data asta vocea îi suna mai normal, fără a mai fi ridicată.

– Cât faceți baie, am să merg să verific curățenia din cameră.

Nu avea mici un rost să stea să se certe cu el, sau să îi privească pieptul pe care cămașa udă îl scotea în evidență. Exact cum constatase prima oară când îl văzuse, i se părea prea slab pentru înălțimea lui.  Era sigur că sărise peste multe mese în favoarea băuturii.

– După ce faceți baie, bărbații o să vă ajute la bărbierit, mai spuse, înainte de a părăsi baia, urmărit iar de țipete, semn că pacientul lui nu era de acord cu acest tratament.

Două femei, secondate de soția majordomului, care în ultimul timp ținuse loc de bucătăreasă și îngrijitoare, trebăluiau de zor pentru a aduce camera la standarde locuibile.

– Imediat cum aranjăm camera o să aducem și mâncarea, îl informă femeia, privind pe furiș spre camera de baie, de unde se auzeau în continuare țipete și înjurături.

Îi mulțumi, după care se îndreptă spre dulapul cu hainele lordului. Deschise ușa și îi inspectă conținutul. Alese o cămașă largă care se băga pe cap, închisă la gât cu șireturi, și o pereche de pantaloni lungi dintr-un material mai subțire de culoare albastră. Le luă și rămase cu ele pe braț căutând cu privirea lenjeria intimă. O reperă pe unul din rafturile de jos. Luă prima pereche și merse spre pat. Le aranjă pe marginea acestuia, nu înainte de a constată că lenjeria intimă era din mătase. Doar cei bogați își permiteau așa ceva. Restul foloseau din materiale ieftine. Mătasea și bumbacul erau purtate doar de cei cu mulți  bani. Cândva se numărase și el printre cei privilegiați.

Plecă de lângă pat și rămase privind pe fereastră curtea din spate, încercând să-și abată gândul de la un moment din trecutul lui, ce nu avea să mai vină niciodată.

Se gândi că trebuia să vorbească cu marchiza pentru a angaja niște săteni în vederea aranjării celor două curți, cea din față și cea din spate, căzute în paragină.

Întoarse spatele imaginii dezolante când auzi gălăgie în cameră, semn că lordul își terminase baia impusă.

– Nu am să te rețin dacă vrei să te arunci pe geam, îl apostrofă acesta.

– Nu am această intenție. Priveam doar buruienile care acoperă totul.

Rămaseră amândoi privindu-se ca și când ar fi fost într-un ring de luptă, așteptând doar numărătoarea arbitrului pentru a se repezi unul asupra altuia. Doar că privirea lui îl cerceta atent pe lord, realizând că începea să semene cât de cât cu cel din portretul de pe hol. Părul ud dat peste cap, îi cădea în bucle lejere mai jos de umerii acoperiți de halatul de casă din mătase. Obrajii, chiar dacă îi erau ușor școbiți din cauza alimentației precare, erau fini din cauza lipsei bărbii, care fusese înlăturată. După cele câteva ciupituri, realiză că o făcuse personal.

– După ce termini de holbat, poți pleca, îl admonestă lordul, privindu-l la rândul lui.

Își așezase brațele încrucișate peste piept, acoperind pieptul expus de halatul legat în talie.

– Sau vrei să verifici dacă m-am spălat peste tot? continuă în zeflemea privindu-l cu o sprânceană ridicată.

– Puteți pleca, li se adresă celor doi bărbați ce îl ajutaseră la baie.

Femeile care terminaseră curățenia, ieșiră o dată cu aceștea.

– Doamnă Iustinia, peste un sfert de oră puteți aduce mâncarea, i se adresă femeii înainte ca aceasta să închidă ușa în urma ei.

– Nu-mi place de loc libertatea pe care ți-ai luat-o de a da ordine în casa mea, îl înștiință după ce rămaseră singuri.

– Îmi cer iertare, dar m-am consultat cu sora dumneavoastră în această privință, îl lămuri.

– Sora mea ar face bine să dea ordine în casa ei, bombăni îndreptându-se spre pat.

Rămase câteva secunde privind spre hainele așezate pe așternutul proaspăt schimbat.

– Dacă nu vă place ce am ales de îmbrăcat, puteți alege ce doriți.

– Știi ce, mai bine te angajez ca valet, pentru că ai nimerit care sunt hainele de casă, spuse aruncându-i o privire peste umăr.

– Vă mulțumesc, dar mă pricep foarte bine în meseria de medic.

– Ești foarte încrezător în afirmația ta…doctore, îl persiflă.

– Acum, dacă nu vrei să îmi vezi goliciunea, te sfătuiesc să ieși.

După ce îl mai privi câteva clipe, îi întoarse spatele, privind iarăși grădina inundată de buruieni, arătându-i astfel că nu avea de gând să părăsească camera.

– Dacă te întorci, o faci pe propria răspundere, îl atentionă lordul, desfăcând nodul halatului.

– Nu ați fi primul bărbat pe care l-aș vedea gol, îl lămuri.

– Poate aș fi primul lord pe care l-ai vedea gol, nu se putu abține celălalt din a comenta, știind că era doar un  doctor de țară.

– Lord, marchiz, duce, sunteți toți la fel. Doar acoperământul vă diferențiază de oamenIi din acest sat, spuse întorcându-se spre el.

Acesta își trăgea cămașa peste cap, rămânând cu ea afară din pantaloni, fără intenția de o băga în aceștea.

– Ne mai diferențiază și averea, ținu acesta să menționeze, privindu-l cu un zâmbet ce îi ridicase un colț al buzelor pline.

Nu apucă să răspundă, pentru că ușa se deschise și își făcu apariția majordomul care împingea un cărucior pe care erau așezate farfuriile cu mâncare. Se îndreptă spre masă și începu să transfere totul pe aceasta, într-o simetrie perfectă.

Lordul se apropie și dintr-o privire rapidă reperă sticla de vin.

– După câte observ, ai uitat să aduci și o sticlă de coniac, îi spuse bărbatului care se pregătea  să părăsească încăperea.

– Domnul doctor…

– El nu este stăpânul acestei case, îl întrerupse furios.

– …Așa că nu are nici un drept să hotărască pentru mine, continuă privind în continuare spre bărbatul ce îi aruncă doctorului o privire rapidă, parcă cerându-i ajutorul.

Lordul îl ignoră total.

– Eu i-am cerut să aducă doar vin, îl lămuri acesta din dreptul ferestrei.

– Dacă nu vrei să fii concediat, te sfătuiesc să aduci imediat ce ți-am cerut, i se adresă în continuare majordomului.

În subconștient, știa că se purta ca un tiran, și nu doar în situația de față, ci de când venise la conac. Tot ce contase în acest timp, fusese doar aprovizionarea cu alcool. Doar în acest fel putea scăpa de acele imagini groaznice pa care le trăise pe vasul piraților în timpul cât fusese prizonier. Nu explicase nimănui chinul îndurat și agonia pierderii lui Jastin. Și nici nu avea o să o facă. Puțin îi păsa cum aveau să îl perceapă cei din jur.

– Am să…să o aduc imediat, bolborosi bărbatul de lângă ușă, privind spre doctor, parcă cerându-și scuze.

La urma urmei el și soția lui erau angajații lordului încă de pe vremea când acesta era doar un copilandru.

După ce acesta ieși, se așeză la masă, ignorându-l pe doctor. Simțind mirosul mâncării, realiză că nu mai mâncase o masă ca lumea de…nici nu își mai aducea aminte de când, alcoolul ținându-i de foame.

Se apucă să mănânce, fără să mai aștepte sticla de tărie. Oricum, aceasta putea fi savurată și după masă.

– Frumos ar fi să îți înviți și oaspetele la masă, îl apostrofă doctorul, privindu-l înfulecând mâncarea.

– Sau cel puțin așa cer bunele maniere, mai completă așezându-se și el pe un scaun, în fața lordului.

– Nu ești oaspetele meu. Ești al soră-mii, așa că…așteaptă să te invite ea la masă, îl informă continuând să mănânce.

Rămase privindu-l pe bărbatul din fața lui care mânca de parcă nu o mai făcuse de foarte mult timp. Nici măcar nu își dădea voie să savureze bucatele. Pur și simplu se repezea asupra lor.

Era mulțumit că nu îi aruncase mâncarea în cap, cumva așteptându-se la acest lucru.

– Cât ai de gând să stai pe capul meu? îl întrebă în timp ce își turnă un pahar de vin.

– Doar până terminați de mâncat, îl înștiință.

– Mâine trebuie să merg în satul vecin pentru a consulta niște pacienți.

– Drum bun și cale bătută, spuse toastând cu paharul spre el, după care îl duse la buze bând jumătate din  conținutul lui.

– Am să vin să vă văd când mă întorc.

– Chiar nu este nevoie să te deranjezi, spuse ațintind asupra lui irișii verzi-maronii, care se mai limpeziseră un pic, chiar dacă vinișoare roșiatice îi mai împânzeau încă.

Până la urmă, cu toată bravada afișată, lordul  își feri primul privirea, rupând contactul vizual cu acei iriși întunecați pe care îi simțea străpungându-l până în suflet.