DOCTORUL- Capitolul 4

După ce îi deschise ușa,  bărbatul în vârstă se dădu într-o parte, făcându-i semn să între.

Îi mulțumi printr-o înclinare a capului și păși pragul. Făcu doar un pas, după care se opri, încercând să vadă ceva în întunericul care-l înconjura. Singura lumină venea de la o lumânare ce ardea pâlpâind în suportul ei metalic, pe o masă, într-o parte a camerei.

Nu era un bărbat fricos. Prin prisma meseriei și a unei învățături asidue nu se lăsa influențat de povești pline de imaginație, dar pășind în această cameră plină de întunecime și mirosuri, ținând cont că marchiza nu îi dăduse prea multe informații referitor la starea actuală a fratelui ei, chiar nu știa la ce să se aștepte de la posibilul său pacient.

Deja o atenționase pe aceasta că problemele psihiatrice nu erau domeniul lui, lăsându-se totuși înduplecat să îi consulte fratele. Cu toate că…după mirosul de alcool, intui care era adevărata problemă a acestuia. Poate din această cauză îi fusese greu să i se destăinuie.  Nu puține erau familiile ai căror membri se confruntau cu această problemă. De la cele mai sărace până la cele mai bogate.

Merse spre prima fereastră pe care o zări și trase cu putere draperiile grele, lăsând razele puternice ale soarelui de amiază să lumineze camera.

– Ce naiba faci? auzi un glas furios de bărbat de undeva din dreptul patului imens ce ocupa un spațiu considerabil din cameră.

– Ți-am spus de atâtea ori să nu te atingi de nimic din această cameră.

Nu dădu importanță furiei acelui glas și merse spre cealaltă fereastră, îndepărtă draperia aceasteia, ocazie cu care îl văzu pe proprietarul vocii, nu doar îl auzi. Deocamdată nu stătu să îl analizeze prea mult și întorcându-se din nou spre fereastră, o deschise larg.

Nu apucă să se întoarcă, când observă,  trecând foarte aproape de capul lui, un obiect ce își făcu loc prin fereastra larg deschisă. Se aplecă spre exterior,  încercând să vadă despre ce era vorba, dar din cauza ierbii înalte nu putu să își dea seama, mai ales că dormitorul proprietarului era la primul nivel.

– Închide imediat fereastra, trage draperia la loc, iar după aceea dispari, altfel data viitoare sigur am să îți nimeresc țeasta, auzi din nou vocea aceea răgușită și i se păru că unele cuvinte nici nu erau rostite prea clar. Se îndepărtă din dreptul ferestrei și merse spre bărbat.

Acesta stătea jos cu spatele sprijinit de marginea patului, cu picioarele întinse.

Nu o întrebase pe contesă câți ani are fratele ei, dar cu siguranță nu era atât de bătrân pe cât îl arăta înfățișarea. Părul lung de un șaten închis îi atârna în lațe  ajungând să se unească cu barba care era în aceeași stare. Cămașa ce fusese probabil albă cândva, era murdară și îi atârna pe trupul slab, acoperind o pereche de pantaloni din catifea verde ce îi ajungeau mai jos de genunchi. Își mută privirea până la picioarele lui goale, după care o întoarse din nou spre față, doar să observe că celălalt îl privea încruntat. Iriși ce băteau într-un verde migdalat erau injectați cu vinișoare roșii și erau plini de ură.

– Cine ești și ce cauți în camera mea? îl auzi întrebând.

– Sunt doar o persoană care o să încerce să te ajute, îl informă privind în jos spre el.

– Să nu îmi spui că te-a adus mama din capitală.  Cu toate că, după îmbrăcăminte nu prea pari a fi de acolo, își dădu cu părerea studiindu-i înfățișarea.

– I-ai spus că ești cine știe ce priceput în tratarea oamenilor, că să storci niște bani de la ea? întrebă în batjocură.

– În primul rând, țin să vă informez că nu o cunosc pe mama dumneavoastră.

– Dacă nu te-a trimis maică-mea înseamnă că a fost soră-mea. Ele sunt singurele care nu mă lasă să trăiesc liniștit.

– Asta numiți dumneavoastră trai? îl întrebă privindu-l din nou de sus până jos.

– Da. Am dreptul să îmi trăiesc nenorocita de viață după cum am chef.

– Foarte adevărat, numai că sora dumneavoastră este îngrijorată, iar după ce văd în jur, are și de ce.

– Până la urmă, nu mi-ai spus cine ești!

– Mă numesc Mathias Ronay și sunt medicul acestei regiuni, îl lămuri.

– Îl cunosc pe medicul de aici, și nu seamănă de loc cu tine.

Îi părăsi privirea și se uită atent în jurul lui.

– Dacă vrei să mă ajuți, adu-mi sticla aceea de pe masă, spuse arătând spre sticla de coniac așezată pe masă un pic mai departe de lumânare.

De altfel, tot acolo mai erau încă trei goale.

– Scuză-mă că am aruncat cu sticla în tine. Dacă aș fi mai avut ceva în ea, nu aș fi făcut-o, spuse arătându-i un fel de zâmbet care se pierdu în părul ce îi acoperea obrajii.

– Pentru că vreau să vă ajut, nu am să vi-o aduc. Mai întâi o să informez majordomul să pregătească baia și ceva de mâncare.

Dădu să plece, dar mai zăbovi o clipă, atât cât să îl înștiințeze.

– Medicul pe care îl știați dumneavoastră, a murit acum trei ani.

– Știi ce, nu am nevoie de ajutorul tău. O pot lua și singur.

După ce termină de vorbit își trase picioarele și se agăță de așternutul de pe pat încercând să se ridice în picioare. Reuși, dar apucă să facă doar un singur pas, după care se agăță cu putere de stâlpul ce susținea baldachinul.

– Dispari din cameră mea, dacă tot nu vrei să mă ajuți.

– Am spus că vă ajut, dar nu aducându-vă sticla, îl informă încă o dată privindu-l de la o distanță de doi pași.

Ținea mâinile sprijinite pe șolduri fără nici o intenție de a-l ajuta dacă ar fi căzut. Era sigur că mai făcuse de nenumărate ori acest drum, împleticindu-se spre obiectul dorinței lui.

Nu era primul bărbat beat pe care îl vedea, ba uneori văzuse și femei în mrejele alcoolului. Știa că nimic nu li se întâmpla rău, în capetele lor pline de aburi toxici, existând o grijă constantă asupra propriei persoane. Acest fapt nu se reliefa și asupra persoanelor din jur, mai ales dacă acestea încercau să îi oprească de a ajunge la o altă gură din licoarea ce îi ținea în viață.

După ce îi mai aruncă încă o privire urâcioasă, se desprinse de stâlpul din lemn, și porni împleticindu-se spre masă. Ajunse lângă ea și rămase sprijinindu-se cu palmele de blatul acesteia pentru a se echilibra, după care întinse una din mâni, apucând victorios sticla. Se întoarse cu fața spre el, rezemându-se cu fundul de marginea mesei, după care desfăcu sticla.

Din doi pași se apropie de el și i-o luă dintre degete, după care o aruncă pe una din ferestre. Nici nu ateriză bine, că îl auzi pe celălalt scoțând un urlet înfiorător. Își simți cămașa și vesta apucate cu putere, din dorința celuilalt de a-l mișca din dreptul ferestrei, pentru a privi spre prețioasa comoară ce rămase răsturnată, în timp ce lichidul maroniu se scurgea din ea, îmbibând pământul.

– Ticălos nenorocit ce ești. Du-te imediat și ridic-o. Nu vezi că se varsă tot?

Auzi cuvintele ieșind cu furie, în încercarea de a-l împinge peste marginea geamului.

Se întoarse rapid spre el, fapt ce făcu ca acesta să se prăvălească peste un cufăr de lângă fereastră. Nu ținea neapărat să cadă și nici nu avea vreun chef să aibă hainele sfâșiate.

Îl apucă de un braț, obligându-l să se ridice în picioare și mai mult decât atât îl târî până la masă, după care îl trânti pe unul din cele șase scaune ce o înconjurau.

– Lasă-mă. Lasă-mă, nenorocitule, spuse el încercând să se ridice în picioare.

– Rămâi unde ești, și am să îți aduc altă sticlă, spuse el cuvintele magice care îl făcură pe celălalt să rămână locului.

Îl văzu aruncându-i o privire neăncrezătoare, dar rămase așezat pe scaun.

– Acum am să merg să îi cer majordomului, spuse îndreptându-se spre ușă.

Ieși, speriind bărbatul ce moțăia pe un scaun așezat lângă perete între ușa pe unde ieșise și o alta care era la câțiva pași distanță.

Îi anunțase bărbatului cererea, făcând ca sprâncenele acestuia să se ridice aproape până la linia părului cărunt, pieptănat peste cap. Chiar dacă mirarea era mare, dădu din cap că înțelege și porni pe hol spre scări să îi îndeplinească cererea.

După ce privi câteva secunde spatele bărbatului îmbrăcat într-o jiletcă neagră, intră din nou în cameră. Nu voia să fie plecat prea mult, de teamă că celălalt să nu se arunce pe geam pentru a-și recupera sticla.

Îl văzu stând în același loc, sprijinindu-și capul pe brațele așezate pe masă. Cum acesta nici nu se clinti, se apropie de el în grabă, așezându-i două degete pe vena jugulară pentru a-i verifica pulsul. Când îl simți, respiră ușurat, realizând că acesta doar adormise.

Rămase lângă el privindu-l cercetător încă o dată.  Era sigur că nu mai făcuse baie de o perioadă destul de lungă. Chiar și irișii îi fuseseră probabil luminoși cândva.