Ceață și ape tulburi, dor imposibil de uitat
Războiul pentru succesiunea tronului din Xuan Yuan se sfârși brusc, odată cu abdicarea Împăratului Galben și urcarea pe tron a lui Zhuan Xu. Deși Cang Lin și Yu Yang rămâneau cuprinși de mânie, hotărârea fusese deja luată. Valurile tulburate ale puterii se liniștiseră și nici măcar cele mai slabe unde nu mai aveau forța să schimbe cursul lucrurilor; lui Zhuan Xu nu părea să-i mai pese de acele mișcări mărunte.
Văzând că furtuna se domolise, Marele Împărat îi dădu în cele din urmă drumul lui Ah Nian, care fusese ținută închisă în cameră. Fata alergă fără ezitare spre Muntele Sheng Nong. Împăratul râse în sinea lui, ca și cum ar fi înțeles un adevăr vechi: o fiică crescută nu mai poate fi ținută în palat ca o floare închisă.
Ah Nian nu era supărată doar pe tatăl ei, ci și pe Zhuan Xu și pe Xiao Yao. În ochii ei, toți o subestimaseră. În clipa în care primejdia se apropiase, Xiao Yao rămăsese alături de Zhuan Xu, în timp ce ea fusese încuiată, „protejatată” în spatele ușilor închise. Oare chiar o considerau atât de slabă, atât de fricoasă?
Dar când ajunse pe Muntele Sheng Nong, hotărâtă să-și verse furia asupra lui Zhuan Xu, totul se destrămă într-o clipă. În momentul în care îl văzu și realiză, aproape dureros, că ar fi putut să nu-l mai vadă niciodată, mânia i se topi complet.
Se repezi spre el și îl îmbrățișă, izbucnind în plâns, până când abia mai putea respira. Zhuan Xu o liniști încet, iar odată ce lacrimile se stinseră, nu mai rămase urmă de furie în inima ei. În schimb, o liniște caldă o cuprinse și, tot ce își dorea era să rămână lângă el, clipă de clipă.
Dar Zhuan Xu era acum Împărat. Oricât de mult ar fi vrut să o răsfețe, timpul lui era împărțit între datorie și putere. Ah Nian înțelese asta repede și, pentru a nu irosi nici măcar o clipă din puținul pe care îl aveau, își înghiți supărarea.
În schimb, își îndreptă întreaga nemulțumire spre Xiao Yao. Refuză să-i vorbească și o ignoră complet, ca și cum aceasta nici nu ar fi existat.
Xiao Yao, însă, nu spuse nimic. Doar zâmbi ușor și o lăsă să-și verse furtuna în tăcere, fără să o oprească.
Împăratul Galben se retrase pe Vârful Zhi Jin, alegând cel mai izolat dintre palate. Rareori mai părăsea încăperile sale și nu se mai interesa de treburile imperiului. Zilele și le petrecea în liniște, îngrijindu-și sănătatea, răsfoind tratate medicale și urmând cu strictețe sfaturile lui Xiao Yao.
Shu Hui, Jin Xuan și ceilalți îl priveau cu teamă și evitau pe cât posibil să-l deranjeze. Singura care nu părea să-l trateze cu teamă era Ah Nian, care venea zilnic la el, strigându-l cu o bucurie sinceră:
– Bunicule, bunicule, comportându-se mai degrabă ca o nepoată adevărată decât Xiao Yao însăși.
Poate tocmai pentru că Xiao Yao și Ah Nian își petreceau adesea după-amiezile acolo — una pierdută în gânduri, cealaltă jucând Go sau sporovăind fără oprire — Zhuan Xu apărea și el frecvent în acele momente. În încăpere nu exista rigiditate, nici formalitate, iar râsetele curgeau firesc, ca și cum timpul însuși își slăbise tensiunea.
Împăratul Galben părea indiferent dacă ceilalți veneau sau nu. Însă, într-o zi, după ce Ah Nian îl conduse pe Zhuan Xu afară, bătrânul își întoarse privirea spre Xiao Yao și vorbi:
– Cu mulți ani în urmă, când bunica ta încă trăia… într-o seară, m-am strecurat prin pasajul secret spre Curtea Cao Yun și te-am văzut legănându-te sub copacul phoenix.
Xiao Yao îl privi nedumerită.
În ochii Împăratului Galben se strecură o tristețe adâncă, aproape tăcută.
– Am stat ascuns în afara ferestrei și v-am privit cum o înconjurați pe Ah Lei și aveați grijă de ea. Atunci am crezut că, oricât de mult aș stăpâni lumea, tot voi sfârși singur. Cine și-ar fi imaginat că voi avea într-o zi nepoți lângă mine?
Tăcu o clipă.
Dacă ar fi continuat să țină de putere, poate chiar ăsta i-ar fi fost sfârșitul — singur, înconjurat doar de umbrele propriei autorități.
Xiao Yao răspunse liniștit:
– Chiar dacă ai renunțat la putere pentru a-ți împlini dorința, ai împlinit și visul lui Zhuan Xu.
Împăratul Galben oftă ușor.
– Când eram tânăr, credeam că nu trebuie să fac niciun pas înapoi în fața lucrurilor importante. Mai târziu am înțeles că greșeam… dar era deja prea târziu.
O privi pe Xiao Yao, cu o liniște grea în voce:
– Ține minte: uneori, a face un pas înapoi nu înseamnă a pierde.
Xiao Yao se sprijini de pervazul ferestrei și nu răspunse.
Zhuan Xu urma să ia o nouă consoartă — de data aceasta, fiica familiei Wan Lei.
[…]
În acea zi, Zhuan Xu intră și rămase o clipă în spatele lui Ah Nian, privindu-i partida. Apoi se apropie de Xiao Yao și îi luă evantaiul din mână, făcându-i vânt cu o naturalețe calmă.
– Cum de ai timp azi? întrebă ea încet.
Zhuan Xu privi lumina filtrată prin paravan și nu răspunse.
Ah Nian termină rapid partida și ridică privirea:
– Gege, nu ești ocupat azi?
Zhuan Xu zâmbi ușor.
– Am venit să-i spun bunicului ceva.
Împăratul Galben răspunse calm:
– Nu mai e nevoie să-mi spui astfel de lucruri.
– De data aceasta trebuie, spuse Zhuan Xu.
– Intenționez să o iau de soție pe fiica familiei Wan Lei.
Împăratul Galben zâmbi ușor, fără surpriză:
– O alegere bună.
Xiao Yao o privi pe Ah Nian. De data aceasta, fiind a doua oară și având în vedere statutul lui Zhuan Xu de Împărat Xuan Yuan, reacția lui Ah Nian fu mai reținută — doar o umbră de tristețe îi trecu peste chip.
Zhuan Xu continuă:
– Nepotul tău trebuie să-ți mulțumească pentru că ai păstrat familia Wan Lei pentru mine.
Împăratul Galben răspunse nepăsător:
– Mă bucur că ai înțeles intenția mea. Dar acum ești Împăratul Xuan Yuan. Pe cine alegi să folosești sau nu nu mai este o chestiune care mă privește.
– Am înțeles.
Zhuan Xu își luă rămas-bun, apoi privi spre Xiao Yao.
– Xiao Yao…
Vocea lui se opri o clipă.
– Nu… înțelegi?
„Nu mă felicita…”
Cuvintele îi reveneau limpede în minte — cele pe care i le spusese când se căsătorise cu Shu Hui.
Xiao Yao înclină ușor capul.
– Înțeleg.Top of Form
Bottom of Form
Zhuan Xu plecă, iar Ah Nian rămase o clipă privind în urma lui, cu dorul limpede, aproape dureros, oglindit în ochi.
Împăratul Galben îi făcu discret un semn, ca și cum îi îngăduia. Ca și cum nu voia să țină nimic în loc.
Ah Nian porni imediat în fugă, cu obrajii ușor înroșiți. Sandalele de lemn loveau podeaua coridorului cu un ritm grăbit, tânăr, viu — un sunet care umplea palatul de o energie aproape uitată. În acea clipă, părea doar o fată alergând după cineva pe care îl iubea, iar întreaga încăpere se lumina de acea simplitate.
Împăratul Galben zâmbi privind-o, ca și cum ar fi văzut în ea ceva ce pierduse de mult.
Xiao Yao își înăbuși un zâmbet, dar în același timp simți un oftat apăsându-i pieptul.
– Vrei ca Ah Nian să se căsătorească cu Zhuan Xu? întrebă ea încet.
Împăratul Galben răspunse fără grabă:
– Ah Nian e o fată bună. Simplă. Sinceră. Fără acele jocuri ascunse pe care le au celelalte fete.
Xiao Yao își întoarse privirea spre fereastră. Lumina cădea peste tot cu o claritate obosită. Și, pentru o clipă, i se păru că ea însăși era mai uzată decât acea lumină.
Împăratul Galben continuă:
– Du-te și tu. Nu sta mereu aici, lângă un bătrân ca mine. Atât tu, cât și Zhuan Xu… ar trebui să trăiți mai liber. Să învățați de la Ah Nian să faceți ce vreți, când vreți.
Xiao Yao zâmbi ușor, fără căldură:
– Tocmai pentru că tu și Zhuan Xu sunteți aici, nu îndrăznesc să fiu liberă.
Își plimbă privirea peste palat, apoi adăugă:
– Sângele meu mă leagă de toate acestea. Atunci ce rost ar avea să mă zbat? Dacă aș spune acum că plec să-l caut pe Xiang Liu doar ca să-mi urmez dorința, ai fi de acord?
Împăratul Galben tăcu. Tăcerea lui se îngroșă, grea.
– Nu, spuse în cele din urmă.
– Nu aș fi de acord.
Se opri o clipă, apoi vocea i se înmuie:
– Zhuan Xu și el… sunt sortiți să se confrunte într-o zi până la moarte. Nu vreau să te văd prăbușindu-te când acel moment va veni. Orice altceva îți dorești… voi încerca să-ți ofer.
Xiao Yao îl privi drept, fără să clipească.
– Zhuan Xu e bărbat și acum împărat. De aceea îl tratezi atât de aspru. Eu nu sunt la fel — dar cu mine vrei să repari ceva. Vrei să-ți liniștești datoriile față de bunica, de mama mea, de unchii mei… tot ce nu mai poate fi întors.
Își strânse ușor evantaiul în mână.
– Dar nu există nicio putere în lume care să garanteze fericirea cuiva. Iar datoriile tale nu pot fi plătite prin mine. Nu le vreau.
O pauză.
– Fii doar bunicul meu. Ca toți bunicii din lume: îngrijorat, neputincios, oftând și spunând la final că fiecare își are destinul lui.
Zâmbi slab, apoi adăugă:
– Tu nu ai fost niciodată nevoit să vrei ceva și să nu poți obține. Încearcă măcar să mă înțelegi așa.
Împăratul Galben rămase tăcut, prins între ceea ce ar fi vrut să facă și ceea ce putea cu adevărat.
Iar liniștea dintre ei deveni mai grea decât orice răspuns.
