Dovedește-o!
Șoc si groază!
Rain: Ce… Ce a spus Phi Phayu?
Vremea de afară se schimbă precum și atmosfera din interiorul camerei, care se schimbă din cauza unor cuvinte rostite de proprietarul camerei.
Cuvintele… „nu te mai întoarce aici”…
Rain a rămas uluit și apoi s-a forțat să zâmbească, și-a împins mâna la pieptul celeilalte persoane pentru a-l ține de braț, întrebând politicos și plin de speranță dacă a auzit greșit sau poate că tunetul îl împiedica să înțeleagă clar ce a spus.
Mi-a interzis Phi Phayu, persoana încăpățânată și bună care tocmai m-a îmbrățișat și m-a mângâiat să vin aici?
Acum Phayu îi interzicea să se întoarcă aici, în locul pe care tocmai îl considerase drept cel mai sigur și un scut în vremuri de slăbiciune.
Inima i-a încetinit, fața i s-a înroșit, mâna care împingea, acum strângea cămașa celeilalte persoane, privindu-l, încercând să afle adevărul.
De asemenea, ochii ascuțiți ai celeilalte persoane nu arătau ca și cum ar glumi.
Rain: – Hai, Phi, haide! Glumești, nu? întrebă el cu speranță. Chiar dacă inima lui este frântă.
Phayu: – Nu glumesc!
Rain i-a dat drumul brațelor, având o expresie vizibil supărată, iar în cap i-a apărut o imagine veche pe care nu mai voia să o vadă.
Rain, nu crezi că reacționezi exagerat la mine? Fata cu care cocheta a spus asta cândva.
Știi că ești o persoană enervantă? Prietenii lui îi spun mereu asta.
Da, Rain este o persoană încăpățânată care uneori nu își dă seama că este prea enervant, pentru că atunci când intenționează să facă ceva, încearcă să facă asta, deși știe că nu există speranță. Credea că nimic nu este imposibil, până nu încerci nu poți să știi care va fi rezultatul, și nu a crezut niciodată că ar avea ceva de pierdut. A fost învățat că nu trebuie să renunți niciodată. Dar refuzul lui de a renunța i-a făcut pe alții. . . să se enerveze.
Acum, el l-a ales pe Phayu.
Rain: – Te deranjez acum, nu-i așa?… Scuze, nu mai vin aici din nou fără sa-ti spun. Nu mă voi mai amesteca in ceea ce faci. Promit sa nu mai mă furișez la cursă din nou. Eu… voi încerca să nu te deranjez. Dar nu mă împiedica să vin aici, te rog!
Se bâlbâi Rain, implorând din toată puterea lui în timp ce ochii îi erau umezi, dar se abținea să plângă.
Phayu trebuie să fie sătul de lacrimile mele.
Rain i-a tot strâns brațul și a încercat să nu plângă, crezând că fața lui înlăcrimată trebuie să fie atât de neplăcută încât Phi Phayu nu voia să-l mai vadă, până când a fost nevoit să-și folosească dosul mâinii pentru a șterge lacrimile, încercând să-și rețină suspinele care îl loveau în piept; nu înțelegea de ce suferea atât de mult dacă nu vedea fața acestei persoane.
Niciodată până acum Rain nu a fost atât de trist, nu contează cine l-a respins.
Rain: – Încă vreau să vin aici… Vreau să te cunosc, vreau să te văd.
Rain și-a înăbușit suspinele, cu mâinile încercând să-și frece ochii roșii. Pentru moment, cel mai în vârstă nu a vorbit deloc.
Rain: – Nu voi plânge, nu voi plânge, nu trebuie să mă consolezi. Nu voi începe să plâng.
Acea persoană nu a plâns deși tot corpul îi tremura. Și asta l-a făcut pe bărbatul fără inimă să scoată un oftat lung.
Nu plânge, Rain, nu plânge.
Sunetul oftatului l-a făcut pe ascultător să-și muște buza până când l-a durut.
Phayu: – Rain?
Rain: – Da.
Proprietarul numelui a spus-o cu voce tare, dar tot nu a avut curajul să ridice capul să se uite în ochii lui pentru că nu voia ca acesta să-i vadă ochii care stau să plângă.
Phayu a tras mâna care încerca să acopere fața, forțându-i privirea să-l întâlnească și l-a făcut pe Rain să vadă expresia mai serioasă și mai intensă a bărbatului în vârstă.
Phayu: – Nu sunt supărat pe Rain.
Rain: – Dar…
Phayu: – Dar ți-am spus de la început că Rain ar trebui să știe să-și gestioneze mai bine timpul.
Rain dădu din cap către senior fără a scoate un cuvânt.
Phayu: – Îți amintești, dar nu înțelegi, nu?
Rain: – …
Phayu: – Nu i-am spus lui Rain că, dacă vrea să mă cucerească, ar trebui să o facă înainte de al doilea an pentru că apoi nu va mai avea timp să o facă? Dar tu nu ai terminat nici măcar primul an și deja, nu știi să te descurci, chiar dacă este anul în care ai cel mai mult timp liber la dispoziție.
Rain, tu înțelegi cât de dificil este cursul pe care îl urmezi?
Înțelegi cât de greu este pentru un senior să lase un junior să-și piardă timpul stând să umble după un bărbat?
Ascultătorul vrea să zică ceva, dar nu poate să îl contrazică.
Stând să umble după un bărbat… sună jalnic, dar nici nu a găsit cuvinte mai bune decât cele pe care le-a spus Phayu, pentru că este adevărat că venise special să-l vadă pe el.
Phayu: – Și ieri te-am întrebat când ar trebui să trimiți tema, dar nu ai răspuns.
Rain: – Dar P’Phayu a spus că, dacă nu merg cu el, va merge singur, a spus el încet.
Phayu: – Da, dar Rain chiar crede că nu aș fi înțeles că trebuia să te duci să îți termini treaba?
Din nou ascultătorul a tăcut pentru că ieri a fost conștient că trebuie să-și predea lucrarea astăzi. Și știe că încă nu o terminase, dar totuși, a ales să meargă la cină înainte de a se întoarce să înfrunte realitatea, dacă te gândești bine… Ce l-a învățat Phi Phayu este… nu-ți neglija datoria.
Phayu: – Dacă ieri nu se putea, puteam mânca în altă zi. Există timp să mâncăm sau să glumim, toată lumea are timp să se relaxeze. Eu însumi nu sunt cel mai bun student pe care îl vede lumea. Repar mașini, alerg la curse, fac activități care îmi plac, fac și lucrurile pe care vreau să le fac. Dar un lucru pe care nu-l neglijez niciodată este… meseria mea.
Rain vrea să plângă din nou pentru că P’Phayu are dreptate în tot ce zice.
Da, ceea ce își dorea cel mai mult era să plângă, voia ca P’Phayu să-l privească în ochi și să-l consoleze, dar a spus lucruri pe care nu voia să le audă a doua oară.
Phayu: – Dacă Rain nu își poate asuma răspunderea pentru propriile sale acțiuni, atunci nu vreau să se întoarcă aici din nou.
Dacă altcineva l-ar fi dat afară, i-ar fi vorbit de rău sau l-ar fi dat afară din magazin, Rain credea că cineva ca el ar fi avut nevoie doar de o recuperare rapidă și apoi s-ar fi întors încercând să se răzbune, încercând să câștige cumva. Dar când cealaltă persoană a vorbit serios, o persoană încăpățânată, care de obicei nu asculta de nimeni, s-a pierdut.
Nu este prost, o chestie trebuie repetată de multe ori pentru a înțelege. Acest lucru este mai mult decât suficient pentru el.
Rain: – Chiar nu te-am deranjat?
Acesta este ceea ce îl îngrijorează cel mai mult așa că a trebuit să întrebe din nou.
Mi-e teamă că Phi Phayu mă va urî…
Phayu: – Dacă m-ai fi deranjat, probabil că nu aș fi venit să te curăț de muci, spuse bărbatul, aruncându-și mâna pătată de muci. Rain se întoarse la stânga și la dreapta pentru a găsi o cutie de șervețele, dar fusese deja lovită cu piciorul pe masa japoneză.
Rain: – Phi Phayu!
Cealaltă persoană nu a pierdut timp să caute șervețele și doar l-a șters cu cămașa pe care o purta, ceea ce l-a făcut să țipe.
Phayu: – Te-ai săturat de propriul tău muc?
Rain: – Nu, dar ai schimbat din nou subiectul de discuție.
Tânărul care striga mereu si-a dat seama ca cealaltă persoană își bate joc de el ca sa nu mai fie trist si asta îl face să-și folosească ambele mâini să-l apuce de haine să ceară din nou un răspuns.
Rain: – Dacă pot fi responsabil de studiile mele, pot veni din nou aici, nu?
Cele două perechi de ochi s-au întâlnit în așa fel încât Rain părea să cerșească.
Phayu: – Nu.
Rain își lăsă imediat capul în jos, palid.
Phayu: – Până când Rain nu o dovedește.
Ascultătorul și-a ridicat capul și înhățând brațul vorbitorului plin de entuziasm îi spune:
Rain: – Cum voi dovedi asta?
Phayu: – Îți voi da un răspuns mai târziu. Acum ridică-te și continuă să mănânci. După ce te trezești, te duc acasă.
Rain: – Dar…
Phayu: – Rain!
Proprietarul acelui nume a tăcut când a văzut ochii furtunii. Serios, nu înțelegea de ce îi era atât de frică că se va enerva, dar persoana care de obicei vorbea prea mult acum nu putea să vorbească, cu atât mai puțin să se certe. Apoi s-a întors și s-a așezat la masa japoneză cu orez prăjit rece.
Orezul prăjit care era delicios acum a devenit fără gust. Zgomotul ploii de afară i-a evocat un frison și, deși în cameră era cald, Rain a tremurat de frig doar gândindu-se că s-ar putea să nu i se permită să se întoarcă aici.
Dacă l-ai întreba pe Rain cum putea să flirteze cu Phi Phayu acum, probabil că nu ți-ar răspunde.
Dar dacă îl întrebai cum putea să demonstreze ceea ce i-a cerut, era și mai confuz.
Persoana care a plâns de moarte a adormit, în timp ce persoana care l-a făcut să plângă stătea încă la capătul patului. Ochii lui se uitau la silueta mică întinsă pe pat, cu o expresie neliniștită pe față, de parcă ar fi căzut într-un coșmar. Până când a trebuit să se miște să stea lângă el, cu o mână mângâind ușor părul moale, în timp ce cealaltă îi ținea fața.
Aproape că am făcut-o înainte, aproape că am făcut ce am vrut…
Rain nu știa că își pierduse expresia nepăsătoare când era ținut în brațe.
O expresie care părea rebelă, dar ascultătoare, care părea încăpățânată, dar tolerantă, o persoană care părea enervată. Dar, de fapt, este foarte fermecător. Aproape că i-a arătat că… l-ar putea face să se simtă mai bine.
Phayu nu crede că este greu de cucerit. Dar de ce nu a vrut doar să-l aibă, ci a vrut să aibă grijă de el?
Phayu: Acum nu este momentul.
Spre deosebire de înainte, când dorea să sape o groapă suficient de adânc pentru a-l face pe Rain să cadă neputincios înainte de a-l putea înfrunta, acum Phayu știa că nu putea face asta dacă erau implicați factori externi.
Phayu s-ar putea să se comporte de parcă ar fi glumit, dar dacă ar fi vrut doar să se joace cu el, nu l-ar fi urmărit pe băiat luni de zile în felul acesta; ar fi putut să profite de el de a doua oară când s-au întâlnit.
Dar era o călătorie dificilă din cauză că era ceva serios.
Rain este încă foarte tânăr și are o mulțime de distracții care îi pot distrage atenția. Phra Phai obișnuia să-și petreacă timpul bând și întâlnindu-se cu femei înainte de a reuși să aibă succes. De aceea a abandonat școala. De aceea nu voia ca Rain să facă la fel ca el.
Dacă Rain nu ar putea juca acest joc și să fie și responsabil cu obligațiile sale, el ar fi cel care ar fi distrus. Indiferent cât de mult îl dorește pe acest băiat, nu putea să o facă așa.
Phayu și-a luat mâna de pe față și a pus-o pe obrazul rece, mângâindu-l ușor cu degetele. Apoi a dat la o parte părul care îi acoperea fața…
Smack!
Phayu: Nu mă dezamăgi.
Tânărul a apăsat un sărut pe frunte, după care a alunecat ușor pentru a-și apăsa nasul pe obrazul moale.
Apoi… îi sărută buzele roșii
Rain: Oh, P’Phayu.
Dormea, când deodată s-a rostogolit și a gemut, înainte de a adormi din nou.
Phayu: La naiba!
Seniorul s-a ridicat din pat și a făcut pași lungi afară din cameră… altfel și-ar fi încălcat cuvântul.
Cine te-a învățat să fii atât de drăguț!
*****
Som: – Hei, ce mai faci?
Rain: – Oh, bună Phi.
În mijlocul agitației din cantină, Rain s-a așezat pe un scaun; pe masă era o farfurie cu orez cu pui care a atras atenția unui elev din anul IV cu ambele mâini pline de echipament pentru proiect, care apoi s-a oprit să-l salute pe Rain.
Deși a fost puțin agitat în trecut, acum pare să fie calm.
Răspunsul lipsit de emoții al lui Rain îl făcu pe Som să se întoarcă să se uite la ceilalți băieți.
Som: – Ce e în neregulă cu prietenul tău?
Sky a fost cel care i-a spus seniorului ce s-a întâmplat cu prietenul său, iar povestea l-a făcut să râdă, după care l-a bătut pe Rain pe spate.
Som: – Oh, ești prost dispus din cauza asta? Ascultă, recent a fost un prof care a spus că elevii de grădiniță sunt mai creativi decât mine. Dar nu m-am gândit prea mult la asta. Și dacă vrei, pot te învăț cum să te trezești la timp; poți seta alarme pe patru ceasuri de perete, apoi le așezi în diferite colțuri ale camerei, și trebuie să te ridici și să oprești pe fiecare dintre ele când sună.
Som a spus în glumă, pierzându-și timpul prețios dedicat propriile îndatoriri pentru a vorbi cu juniorii lui.
Apoi seniorul cu mai multa experiența a continuat….
Som: – Luați în considerare acest sfat de la un senior cu mai multă experiență. Oricât de proastă ar fi tema, trimiteți-o. Profesorul vă va certa mai puțin decât dacă nu predați nicio temă.
Rain: – Îl cunosc pe Phi, nu mă mai gândesc la asta, dar nu este greu să trec peste faptul ca mi-am dezamăgit profesorul.
Som: – Arată-i profesorului că intenționezi să faci bine data viitoare. Indiferent ce s-ar întâmpla, nu fi deprimat sau descurajat că nu ai predat proiectul. Sunt fără suflare încercând să termin eu următorul proiect. Deci nu am timp să mă descurajez.
Rain știa că acest Senior încerca să-l consoleze. Dar nu putea să zâmbească larg, prefăcându-se că este bine, pentru că persoana pe care se temea să nu o dezamăgească nu era profesorul.
Rain: – Hum, zise băiatul din primul an împingând un castron cu orez.
Som: – Hai, am plecat. Înveselește-te! spuse seniorul care încercă să își înveselească juniorul, după care își lua lucrurile în brațe să plece.
Sky: – Hai P’Som, te ajut eu.
Som: – Ajută-ți mai întâi prietenul.
Sky: – P’Som, a trecut o săptămână.
Sky este foarte inteligent să răspundă. Trebuie doar să te uiți puțin dincolo de ceea ce spune cel mai bun prieten al tău pentru a ști că nu a fost din cauza a ceea ce a spus profesorul Poo, pentru că stătea și se uita la telefon ca și cum ar aștepta un apel. Dar dacă Rain nu voia să vorbească, nu îl va întreba.
Som: – Ei bine, dacă vrei să mă ajuți… ești liber în seara asta?
Când un junior oferă ajutor seniorului care are nevoie, un zâmbet apare pe fața acestuia.
Som: – Cina, orez târziu și sandvișuri la 2 dimineața?
Sky zâmbi la propunerea lui Som.
Sky: – Te grăbești cu munca?
Som: – Mă grăbesc? Nu am dormit de două nopți. Numai dacă aș avea zece mâini, aș putea să-l termin la timp.
Som și Sky au mers deja, dar cel care a terminat orezul și și stătea culcat cu capul pe masă, privindu-i cum plecau, încă nu s-a mișcat, apoi a oftat în timp ce mormăia pentru sine…
Rain: Nu ești genul de persoană care pur și simplu renunță, Rain.
În ziua aceea, când Phayu s-a trezit, l-a condus cu mașina lui acasă și apoi a luat un taxi înapoi. Pe durata întregului drum nu a fost nici un cuvânt între ei și Rain nu a îndrăznit să întrebe nimic. Până acum, trecuse o săptămână întreagă, și tot nu a primit niciun mesaj de la el.
Acest lucru l-a făcut pe băiat să se simtă și mai nefericit.
În ceea ce privește întâmplarea cu proiectul pe care nu a reușit să îl predea la timp, deja se liniștise, dar, ceea ce îl deranjează este că îi este interzis să meargă la atelier.
Rain: Cum ar trebui să demonstrez? P’Phayu nu vede tot ce am învățat.
Din senin
Cuvintele lui P’Som au revenit în mintea lui…
Cel care era trist s-a ridicat imediat, ochii i-au strălucit de speranță și apoi a vorbit tare…
Rain: Trebuie să mă duc să dovedesc asta.
Gândindu-se la asta, mâinile au luat în grabă lucrurile și o farfurie de orez cu pui, ignorând toate perechile de ochi care s-au întors să-l privească.
La sfârșitul semestrului, oamenii tind să-și piardă mințile și încep să vorbească singuri despre lucruri mărunte.
Înainte să plece de acasă, Rain era foarte hotărât, dar cu cât se apropia mai mult de destinația sa, cu atât inima îi bătea mai mult de frică. Așa că, până când mașina s-a oprit la magazin, entuziasmul pe care îl acumulase în ultimele zile s-a evaporat, transformându-se în incertitudine cu privire la ceea ce ar fi trebuit să facă aici.
Nu te mai întoarce aici…
Rain: Nu te gândi la asta!
Rain a clătinat din cap entuziasmat, adunându-și lucrurile din mașină, în același timp, funcționarul de la birou a deschis ușa.
Rain: – P’Pa…
Băiatul a strigat de bucurie din neatenție, dar a trebuit să înghită fiecare cuvânt din gât, în timp ce o pereche de ochi ascuțiți s-au întors să-l privească surprinși, încât la un moment a simțit un gol în stomac, apoi s-a întors să vorbească cu mecanicul fără să se gândească măcar să îl salute.
Mișcarea l-a întristat.
Nu, nu, nu, nu renunța.
Persoana care nu a cedat ușor a oftat din nou, neîndrăznind să se apropie de bărbatul în salopeta albastru închis. Dar el tot nu a renunțat. Băiatul s-a îndreptat direct spre birou, ridicând mâna pentru a-i saluta pe cei mai în vârstă.
Cine l-a salutat dispăruse din vedere, unde să meargă?
Rain: – P’Aon, pot să stau în camera cu oglinzi?
Aon: – Îmi pare rău, Rain. Domnul Phayu a spus că dacă vine Rain, nu-l va lăsa să intre.
P’Aon se uită îngrijorat afară și văzu că fiul proprietarului garajului lucra la motocicleta Aprilia.
Rain: – Nici o problemă Phi, pot să merg în altă cameră?
Rain a forțat un zâmbet, dar s-a simțit jenat când cealaltă persoană a clătinat din cap.
Aon: – Clienții vin și pleacă, așa că Khun Phayu mi-a spus să nu stai acolo.
Rain: – Deci, pot să împrumut un scaun?
Și din moment ce asta nu era interzis de către fiul proprietarului, Aon dădu din cap și îi aduse un scaun de plastic, deși se întreba ce va face cu el.
Rain i-a mulțumit și și-a luat scaunul și laptopul din geantă, s-a uitat încet spre dreapta, căutând un colț liniștit în care să nu deranjeze pe nimeni și s-a dus acolo, a lăsat scaunul și l-a folosit ca birou, apoi și-a deschis caietul pentru a începe să lucreze la teme.
O priveliște care i-a făcut pe mulți tehnicieni să întoarcă capul și apoi să se uite către Phayu.
Desigur, era mai cald afară decât înăuntru cu aerul condiționat, așa că transpirația începea să-i curgă pe toată fața albă și să-i curgă pe tot spatele.
Însă băiatului nu i-a păsat, și-a folosit dosul mâinii pentru a se șterge în timp ce își scria raportul final.
Mă bucur că am decis să lucrez pe laptop.
Rain s-a încurajat încercând să ignore tot felul de sunete. Zgomot de motor, zgomot de echipament, zgomot pe drum și pur si simplu se concentra pe temele care trebuiau predate și prezentate săptămâna viitoare, atunci când…
Phayu: – Ți-am spus să nu vii aici.
O siluetă înaltă se ridică și aruncă o umbră în fața lui.
Băiatul se cutremură și își ridică capul de teamă să nu întâlnească ochii care îl priveau, dar încercă să fie drăguț cu tigrul.
Rain: – Am venit doar pentru a schimba mediul de lucru.
Phayu: – Atunci du-te la o cafenea, a spus Phayu pe un ton aspru făcându-l pe băiat aproape să se sufoce.
Rain: – Voi sta liniștit. Promit sa nu deranjez pe nimeni.
Phayu: – Dar atragi atenția asupra ta.
Rain și-a lăsat capul în jos să se uite la conținutul raportului la care lucra, deși nu-și amintea care sunt ultimele cuvinte pe care le-a scris, știa doar că vremea era la fel de caldă ca și cuvintele persoanei care nu voia să-i vadă fata.
Rain: – Am venit doar să-ți văd fața pentru o vreme… bine, nu?
Phayu: – Ai examene?
Rain știe că trebuia să se gândească bine înainte de a spune ceva, pentru că, de cele mai multe ori, totul este legat de ceea ce au discutat înainte. Și de data aceasta, silueta a întors imediat ecranul către cealaltă persoană.
Rain: – Lucrez la raportul de final de semestru.
Phayu: – Atunci du-te la o cafenea.
Phayu l-a alungat din nou și nu știa dacă presiunea de a fi obligat să plece de acolo i-a făcut creierul să gândească repede.
Rain: – Sunt oameni care merg în alte locuri pentru că le face creierul să funcționeze mai bine. Și eu la fel, dar, în loc să merg la o cafenea, vin la atelierul de reparații. Nu văd nimic în neregulă cu asta. Doar locul ăsta mă menține concentrat. Cer doar puțin spațiu. Nu pot să cer doar asta, P’Phayu?
Rain subliniază că spațiul pe care îl ocupă este foarte mic, deoarece stă cu picioarele încrucișate, pentru a-l anunța că doar dimensiunea unui scaun de plastic nu va interfera cu munca altora.
Poziția lui neînduplecată, deși fața lui era roșu aprins, l-a făcut pe Phayu să se oprească.
Phayu: – Huh.
Rain nu știa de ce a oftat P’Phayu, dar s-a întors și s-a dus înapoi la muncă lui și asta a fost suficient pentru a-l face pe Rain să răsufle ușurat.
Asta înseamnă că îmi dai voie să rămân?
Persoana care nu mai venise de câteva zile pe aici a început să zâmbească și, deși afară era foarte cald, în mod ciudat, creierul acesteia se simțea grozav.
Aon: – Rain? Nu știa câte minute stătuse și lucrase la raport, când a venit Aon și l-a strigat.
Aon: – Domnul Saifah a ordonat să vii înăuntru, spuse tehnicianul, arătând spre camera de sticlă în care un bărbat frumos, cu o mustață mare, verifica documentele din birou.
Dar Rain privi în altă parte, unde același bărbat în salopetă (*adică Phi Phayu) stătea transpirat.
Rain: – Dar P’Phayu mi-a spus să nu intru.
În timp ce băiatul îi spunea asta, muncitorul s-a uitat la șeful său, apoi s-a aplecat să-i șoptească la ureche.
Aon: – Nu spune nimănui, dar domnul Saifah ți-a spus să intri pentru că domnul Phayu s-a dus să-l roage să facă asta. Nimeni nu știe asta, dar eu stăteam în spatele ușii și am auzit.
A spus că bărbatul s-a ridicat drept și s-a mișcat pentru a ajuta la transportul scaunului. Așa că Rain s-a ridicat imediat și și-a îmbrățișat strâns laptopul.
Aon: – Hai să intrăm înăuntru. E atât de cald încât te-ai înroșit. Acest lucru este rău pentru un tânăr ca tine, spuse Aon cu voce tare. Apoi s-a întors să-i facă cu ochiul, intrând în camera de sticlă în timp ce Rain se uita la persoana care i-a permis să stea în camera cu aer condiționat, care nu a putut să nu rânjească. Chiar dacă Phayu nu se întoarse să se uite la el, Rain a strigat destul de tare să-l audă.
Rain: – Mulțumesc, P’Phayu!
Lui Rain nu-i pasă dacă o anumită persoană nu se întorce să se uite la el pentru că este mulțumit când aceasta se duce în camera cu oglinzi.
Te știu foarte bine! Pot să-mi dau seama că ești tu.
Saifah: – Oh, ce rău ești.
Phayu: – Nu mă deranja.
În timp ce băiatul stătea cu sârguință lucrând în camera de sticlă cu aer condiționat, cu diverse tipuri de apă minerală, gustări și lapte pe canapeaua moale, Saifah a ieșit în întâmpinarea fratelui său, acuzându-l cu voce tare că l-a rănit pe băiat.
Dar Phayu pur și simplu l-a ignorat.
Saifah: – Hahaha frate, nu cred că te deranjez prea tare.
Saifah a stat cu brațele încrucișate zâmbind larg, fiind într-o bună dispoziție, dar nu a ezitat să-și avertizeze fratele.
Saifah: – Orice vrei să-l înveți, nu fi atât de crud, puștiul va fugi cu coada între picioare.
La început, înțelegea de ce nu i-a permis băiatului să vină la atelier. Nu a spus nimic înainte, dar nu a mai putut să stea deoparte, până când fratele său i-a spus clar că băiatul este mai preocupat să vină la atelier decât de studii, așa că seniorul (care era serios în ceea ce privește munca lui) nu putea accepta asta. Așa că, dacă dorea să-l învețe pe copil cum să-și distingă prioritățile, trebuia să facă asta.
Phayu se întoarse cu un zâmbet larg.
Saifah: – Ce te face să zâmbești așa? întrebă Saifah nervos.
Phayu: – Ei bine, dacă băiatul era un laș, probabil că nu l-aș fi ales.
Saifah: – Nu-mi spune…
Saifah oftă, uitându-se la persoana care îl bătu pe umăr.
Phayu: – Frate, sunt sigur că am ales persoana potrivită… și sunt sigur că Rain nu mă va dezamăgi, spuse Phayu înainte de a merge pe partea cealaltă, lăsându-și fratele cu gura deschisă frecându-și capul energic.
Nu-mi spune că fratele meu este atât de deștept încât să știe când vine Rain…era gândul bărbatului care clătina din cap.
Chiar și așa, temperamentul său neînduplecat i se potrivea lui Phayu. Oricine altcineva ar fi fost intimidat de el, ar fi fugit și ar fi dispărut.
E bine să fii cineva care nu renunță ușor.
