– Wasan… probabil că nu mai am mult timp.
Wasan privi cerul. Mâna care ținea telefonul la ureche rămase înțepenită. Încercă să-și rețină lacrimile care-i inundau ochii și-i încețoșau privirea.
– Nu spune asta. Așteaptă până mă întorc. Mă voi muta luna viitoare.
– Nu știu dacă pot sta până atunci… spuse Raweewan cu o voce tremurândă.
– Am dureri atât de mari, dragul meu.
– Ce-ar fi să iei calmante, mamă?
– Au început să nu-și mai facă efectul.
Wasan închise ochii. Pe obraz i se rostogoli o lacrimă.
– Te rog, spunei lui Thong să vorbească cu doctorul ca să-ți ajusteze medicația.
– Wasan… se opri o clipă.
– Dacă mă duc înainte de a te întoarce, nu trebuie să fii trist. Dacă mă duc, o să fie decizia mea. Te rog să-mi respecți decizia.
……………………………………………………………………………………………….
Primul lucru pe care-l auzi Wasan când își reveni fu un bipăit constant de la un dispozitiv aflat deasupra capului său, urmat de pașii cuiva care se mișcau. Pleoapele-i tremurară înainte de a-și deschide încet ochii. Wasan își simțea tot corpul greu Încet, încet, își recăpăta cunoștința. Wasan avu nevoie de câteva secunde pentru a-și da seama unde era și cum ajunsese acolo, dar nu găsea un răspuns pentru asta. Mâna dreaptă simțea căldura unei atingeri care-l ținea strâns. Se uită în jos la mână, înainte de a ridica privirea pentru a vedea fața pe care stătea un zâmbet larg.
– Wasan!
Gunn îl ținea cu ambele mâini înainte de a-i lua mâna și a-i săruta podul palmei. Își puse mâna lui Wasan pe față de parcă ar fi primit în sfârșit înapoi ceva prețios.
– În sfârșit te-ai trezit! Am fost foarte îngrijorat.
Wasan închise ochii și își feri privirea de lumina din tavan. Simțea atmosfera agitată din jurul lui și sunetul constant al roților de la cărucioarele de spital. La mâna stângă avea o perfuzie. Mai mult decât atât, avea o canulă sub nas. Wasan își dădu seama că i se întâmplase ceva foarte grav.
– Unde mă aflu? Wasan se întoarse să-l întrebe pe bărbatul care stătea lângă pat. Știa că întrebarea părea ciudată dar, fiindcă abia își recăpătase cunoștința, confuzia era prea copleșitoare să poată găsi răspunsul singur.
– La spital. Acum ești la urgențe. Gunn îl mângâia blând pe cap.
– O să chem doctorul. Mă întorc imediat.
În ciuda confuziei, Wasan încercă să-și vină în fire și să-și amintească incidentul care-l adusese aici. Probabil că cea mai potrivită întrebare era,
Ce s-a întâmplat?
Gunn se întoarse cu o doctoriță. Ea îi verifică semnele vitale înainte de a se apropia de pat.
– Cum vă simțiți acum?
– Mă simt pe jumătate treaz, pe jumătate în vis, spuse Wasan privind-o.
– Ce s-a întâmplat cu mine, doctore?
– Fratele tău a venit acasă și te-a găsit zăcând inconștient pe podea.
Gunn fu cel care răspunse.
– Ai fost găsit semi-conștient, somnoros dar răspundeai la stimuli așa că fratele tău a chemat ambulanța și te-a adus aici. Îți amintești ce s-a întâmplat înainte de asta?
– Eu …
Wasan închise pleoapele strâns, masându-și ochii obosiți.
– A intrat cineva în casă și a încercat să mă atace. Asta e tot ce-mi amintesc.
Wasan auzi cum Gunn trase o înjurătură Părea foarte furios, în timp ce doctorița era surprinsă de povestea lui Wasan. Văzând reacția lui Gunn, Wasan se simți ușurat pentru că știa că cineva era gata să lupte alături de el împotriva acestui coșmar.
– Exact asta am suspectat și eu. Iubitul meu trebuie să fi fost drogat, spuse Gunn privindu-l pe Wasan.
– Bărbatul care te-a atacat te-a forțat să iei sau ți-a injectat ceva?
Stai puțin, cine este iubitul tău?
Wasan vru să se opună dar nu găsi puterea să facă asta.
Doctorița se uită la Gunn uimită, ceea ce nu-l surprinse pe Wasan deloc.
Wasan încercă să-și amintească incidentul. Își aduse aminte cum Thongkum și Gai ieșiseră să facă niște cumpărături la magazin. El a mai lucrat o vreme și s-a dus la bucătărie. Apoi, cineva a sărit asupra lui și l-a apucat cu brațul de după gât. Imediat a simțit o înțepătură în fesă. După aceea amintirile lui se pierdeau într-o mare de ceață. Singurul lucru rămas fu durerea surdă ca și cum cineva l-ar fi plesnit peste fesa stângă.
– Cred că mi-a injectat un drog în fese.
Răspunsul lui Wasan îi făcu pe ambii medici să se mire și apoi să se uite unul la celălalt.
– Probabil a fost injectat prin metoda IM[1], Gunn.
– Cred că da, spuse Gunn făcând semn spre cabinetul asistentelor.
– Ar fi mai bine să raportăm la poliție. Spune-le că inspectorul Wasan a fost atacat în propria casă și se află sub observație la urgențe.
– Îi sun, Gunn.
Doctorița se îndreptă repede către cabinetul asistentelor pentru a folosi telefonul.
Gunn se întoarse și-l apucă de mână pe Wasan, ținându-l fără jenă pentru a doua oară.
– Unde este fratele meu?
– Fratele tău și cumnata ta au așteptat in fața secției urgențe, răspunse Gunn.
– Din fericire s-au întors înainte ca intrusul să-ți mai poată face ceva. Hainele tale erau curate și nu sunt urme de răni.
– Ai vorbit de haine. Erai îngrijorat că aaș fi putut fi violat?
– Normal. Ești al meu. Dacă cineva te siluiește, o să-l omor.
– Nu aparțin nimănui.
Gunn zâmbi ușor înainte de a redeveni serios.
– Îți amintești fața intrusului?
Wasan încercă să se stroarcă de orice strop de memorie.
– În afară de faptul că cineva încerca să mă sugrume și probabil că ne-am luptat, nu-mi amintesc nimic după aceea.
Gunn căzu pe gânduri.
– Trebuie să fie efectul drogului pe care ți l-a dat. Nu am știut dacă intrusul a vrut să te jefuiască sau să te ucidă. Dacă este a doua variantă, intrusul voia să fii inconștient înainte de a te omorî și apoi să mușamalizeze totul. Totuși nu a reușit pentru că fratele tău s-a întors acasă repede.
Wasan observă ceva în privirea lui Gunn.
– Se pare că știi ceva.
Gunn se uită la Wasan cu obișnuita sa privire impenetrabilă.
– Știu ce știi și tu. Odihnește-te. Nu trebuie să te îngrijorezi. O să am eu grijă de tot.
Chiar dacă Wasan era recunoscător că exista un bărbat hotărât să facă atât de multe pentru el, un soi de ezitare îl împiedica să fie complet mulțumit. Gunn era plin de secrete. Ceva îl făcea pe Wasan incapabil de a ajunge la acest bărbat.De aceea nu-și deschise inima complet. Îi era teamă că între ei se va întâmpla ceva neașteptat și că secretul pe care Gunn refuza să-l spună îl va răni foarte tare.
………………………………………………………………………………………………….
Intrusul trebuie să fi fost farmacistul Boze. Medicamentul pe care Gunn îl văzuse acasă la el trebuie să fi fost același cu cel injectat în Wasan. După ce-l duse pe Wasan în salon să fie ținut sub observație, se întoarse la locuința farmacistului Boze din spatele spitalului unde era încă întuneric și o ținu sub supraveghere.
Indiferent cât de mult ar fi vrut Gunn să spună poliției că suspectul ar putea fi farmacistul Boze, nu putea face asta. Ceea ce le-ar fi spus ar duce cu siguranță la întrebarea cum a obținut Gunn informația.
Dacă intrusul nu a lăsat urme pentru poliție, Gunn ar putea veni cu un plan care să atragă atenția poliției asupra acestuia. Apoi, cazul lui Wasan va fi rezolvat împreună cu cazul pacienților aflați în stadiul terminal. Nu știa dacă faptul că farmacistul avea sedative intravenoase avea vreo legătură cu moartea pacienților. Dacă poliția și-ar direcționa căutările în această direcție, ar putea găsi răspunsul.
În dimineața următoare, Gunn l-a vizitat pe Wasan cu un buchet imens de trandafiri roșii. Wasan, îmbrăcat în pijamaua verde de pacient fu șocat de cadoul care le depășise pe toate celelalte din salonul pentru bărbați. Buchetul fu pus pe noptiera lui Wasan. Chiar și un pacient din patul de lângă el îl privi uimit.
– Scoate-l de aici, șopti Wasan pe un ton amenințător.
Dar Gunn pur și simplu îi ignoră cererea. În mod deliberat îl luă pe Wasan de mână dar acesta și-o retrase repede și se uită la asistentele care se holbau la ei bârfind.
– Cum te simți? Ești încă amețit? Nu mai ai nevoie de oxygen, ceea ce înseamnă că te simți bine.
Wasan îi fulgera cu privirea. Se purta ca un motan care mîrîia și se zbârlea.
– De ce ai venit aici? O să-l chem pe fratele meu să te gonească.
– Sunt aici să-mi vizitez iubitul. În plus, lucrez aici. Nimeni nu mă poate goni, răspunse Gunn impasibil.
Wasan oftă îndelung și-și îndreptă neajutorat privirea în altă parte. Dacă nu ar fi existat bara din lemn, ar fi sărit din pat și ar fi luat-o la fugă.
Gunn râse ușor după ce văzu reacția lu Wasan. Era atât de adorabil în contrast cu apariția lui dură.
– Am făcut asta pentru că singura cale de a explica de ce te-am sunat în timpul incidentului era să le spun că ești iubitul meu. Nu erau prea multe motive de a explica de ce pot suna un ofițer de poliție la miezul nopții.
– Spune-le că suntem prieteni apropiați.
– Prietenii apropiați nu și-ar trimite inimioare unul altuia în fiecare zi.
– Doar tu trimiți așa ceva.
– Chiar dacă nu te simți bine, tot te cerți cu mine.
Gunn se întoarse să se uite la flaconul cu soluție salină.
– Ți-a mai revenit memoria?
– Îmi amintesc și că tipul era îmbrăcat în negru și purta cagulă. Era mai înalt decât mine, poate chiar mai înalt decât tine.
Wasan aruncă o privier spre florile de pe noptieră.
– Ar trebui să te întorci la muncă. Lasă asta în seama colegilor mei. Astăzi, vor veni aproape toți colegii de la secție să mă viziteze, precum și ofițerul responsabil de caz.
– Sigur. Sper ca azi să ieși din spital Așa că o să te duc la cină drept conssolare, îi zâmbi blând Gunn.
– Nu uita să le spui celorlalți ofițeri că ești iubitul meu.
– Nu sunt iubitul tău. Pleacă.
În ciuda cuvintelor nepoliticoase pe care le scosese pe gură, ochii lui Wasan fură tot timpul fixați asupra florilor.
Gunn îi strânse ușor mâna lui Wasan și ieși sub privirile asistentelor din salon. Astăzi trebuia să lucreze la secție. Dacă nu erau vizite de făcut, va termina de văzut pacienții și se va întoarce să-l investigheze pe Boze la farmacie. Dacă avea noroc, și dacă Wasan l-a lovit destul de tare, trebuie să fie niște vânătăi pe corpul lui Boze. Gunn era încrezător că un tip puternic precum Wasan trebuie să fi lăsat niște urme pe corpul atacatorului.
……………………………………………………………………
– Farmacistul Boze lipsește și azi. Nu l-am putut contacta. Poate că este încă bolnav, îi spuse farmacista lui Gunn când acesta se duse să întrebe din nou de el. Părăsi farmacia plin de îndoieli. Bărbatul lipsea de două zile la rând. Cum să nu fie suspicios?
Gunn plănuia să intre din nou îm locuința lui Boze să vadă dacă erau dovezi sau dacă era vreun semn unde ar putea fi.
– Sunt polițiști peste tot, vorbeau pe hol trei salvatori în uniforma galbenă de la secția psihiatrie.
– Am auzit că inspectorul Wasan a fost spitalizat.
O celebritate locală, Wasan?
Gunn zâmbi ușor și trecu mai departe ignorându-i.
– Nu, nu s-au adunat în salon. Polițiștii s-au adunat la locuința din spatele spitalului, omule.
Gunn tresări.
– Adică fac percheziție?
– A cui locuință?
– Cineva a spus că e locuința farmacistului Boze.
Gunn respiră adânc și expiră încet. Zâmbetul de pe față se lărgi. Uneori își făcea griji pentru nimic. Wasan era unul dintre cei mai buni ofițeri de poliție. Nu era de mirare că se îndrepta în direcția bună. Wasan trebuie să-l fi suspectat pe Boze la fel de mult ca și el. Gunn era bucuros că poliția îl suspecta pe Boze fără să fie nevoie de ajutorul lui. Când vor găsi dovezile, nu doar că se va închide cazul lui Wasan, dar se vor finaliza și cazurile nerezolvate ale pacienților aflați în stadiul terminal.
Gunn spera să nu fi lăsat urme când a intrat în casă. Era sigur că nu lăsase.
…………………………………………………………………………
– Îngerul morții în alb. Îngerul morții în halat alb bântuind prin spital. Este Îngerul morții în alb.
Vocea pacientului care repeta aceleași cuvinte la nesfârșit în salonul de terapie o făcea pe asistenta care-l însoțea să nu se simtă comfortabil. Asta chiar dacă știau că Som, pacientul trimis de poliție pentru reabilitare, era diagnosticat cu tulburări mintale din cauza consumului de narcotice. Faptul că acest pacient vorbea mereu prostii despre moarte, răspândea teama printre oamenii care auzeau astfel de lucruri.
– Som, stai liniștit. O să cazi de pe scaun!
O asistentă îl bătu pe spate în timp ce acesta se legăna înainte și înapoi fiind incapabil să se controleze. Spera că va sosi un psihiatru curând.
– În acest loc. Îngerul morții este aici, spuse Som uitându-se la asistentă.
– Ia viețile celor bolnavi.
Asistenta-i zâmbi răbdătoare.
– Este un lucru normal aici. Pacienții mor tot timpul.
– L-am văzut pe Îngerul morții. Som se opri din legănat. Privirea lui rătăci în jur.
– Îngerul morții poartă negru noaptea și alb ziua. L-am văzut. L-am văzut cu ochii mei. Îngerul morții cel negru a intrat în casele oamenilor, le-a supt sufletele și a plecat. După aceea, i-am auzit vocea care mi-a spus să omor toate animalele ca ofrandă pentru el.
Asistenta scutură din cap ușor ascultând bolboroseala lui Som. Se mai confruntase cu astfel de prostii pentru că pacienții cu probleme psihice aveau halucinații de obicei. Dacă nu puteau distinge realitatea de fantezie, credeau ce vedeau.
– Persoanele care poartă alb în acest loc sunt doar doctorii și asistentele. Toți cei de aici vor să-i salveze pe pacienți, Som, nu trebuie să-ți fie frică.
– Îngerul morții în alb. Îngerul morții în alb, repetă Som când doctorița Kanokpon de la psihiatrie deschise ușa cabinetului.
– Încă vorbește despre Îngerul morții, Pla?
– Da, profesore Pang, răspunse asistenta.
– Începe să mi se facă pielea de găină.
– E în regulă. O să încerc să aflu cauza acestor halucinații despre Îngerul morții ca să-i dau un tratament mai eficient. Ar putea avea legătură cu un incident din trecut. Mulțumesc pentru că l-ai adus înăuntru, Pla.
Pla încuviință.
– Sunați-mă dacă aveți nevoie de ceva.
Apoi ieși din cabinet lăsând ușa ușor întredeschisă.
– Nu e halucinație. Îngerul morții în alb. L-am văzut.
Doctorul Kanokpon zâmbi blând.
– Cred că l-ai văzut pentru că nu te simți bine, Som. Spre deosebire de alți oameni, în creierul tău este un dezechilibru chimic. Vrei să vorbim azi despre Îngerul morții?
……………………………………………………………………….
– Se pare că a fost spartă încuietoarea ușii din spate. Locotent Ball, putem trece pe aici.
Ofițerul de poliție apucă mânerul ușii din spatele casei, care nu fusese încuiată pe dinăuntru, ceea ce le permitea să intre cu ușurință în locuință.
– Pe aici, toată lumea!
Locotenentul Ball își chemă colegii să ocolească spre locuința pusă la dispoziție de spital, aflată în spatele clădirii, care aparținea lui Chanchai sau farmacistului Boze. Percheziția avea loc pe baza unui mandat emis de tribunal.
Inspectorul Wasan, care fusese victima, raportase că Boze era suspect în cazul atacului. Totuși, poliția nu l-a putut contacta pe farmacist, care coincidea cu faptul că acesta își luase liber pe caz de boală, ceea ce părea suspicios. Percheziționarea casei le-ar oferi dovezi suplimentare Cum ar fi medicamentul folosit în timpul atacului. Ofițerii de poliție rugaseră două personae să fie martori ai percheziției. Aceștia erau doctorul Somsak, directorul spitalului și Khun Pranee, una dintre asistente.
– Ușa din spate a fost spartă? spuse doctorul Somsak surprins înainte de a-i urma repede pe polițiști.
Doi polițiști și cei doi martori ocoliră până la ușa din spate care se deschise cu ușurință. Doctorul Somsak scutură din cap, privind neîncrezător întregul incident apoi se întoarse spre Pranee.
– Sunt aici de 20 de ani. Este prima dată când poliția intră în locuința personalului spitalului.
– Este necesar. Dacă nu găsesc nimic, farmacistul Boze s-ar putea să nu fie suspectat.
– Dar inspectorul Wasan l-a identificat clar pe farmacistul Boze și acesta este absent. Nu-l putem contacta deloc. Cred că ceva chiar este în neregulă.
– Dacă într-adevăr este farmacistul Boze,nu știu de ce naiba ar putea să atace așa un polițist.
Somsak oftă.
– Nu vom ști până când nu ne va spune chiar el.
Cei doi ofițeri de poliție intrară în casă. Somsak și Pranee ezitară o clipă înainte de a decide să-i urmeze. Nici nu apucaseră să intre în casă că îi auziră pe polițiști blestemând.
– Rahat!
Somsak făcu ochii mari. Nu era sigur dacă să intre sau să se retragă.
Un alt ofițer de poliție trecu pe lângă ei până în mijlocul locuinței, lângă bucătărie, de unde veneau zgomotele. Polițiștii raportară prin radio ce au găsit.
Somsak intră precaut să vadă ce se întâmplase și scena din fața lui îl făcu să pălească.
În mijlocul casei, cu toate ușile și ferestrele închise, fără nici o rază de lumina, era un cadavru care atârna de casa scării. Sub picioarele cadavrului se afla un scaun din plastic căzut pe o parte.
Somsak încercă să-și facă curaj să se uite la fața corpului care atârna.
Fața acestuia era albă ca varul, buzele verzui, cu limba scoasă, dar identitatea cadavrului putea fi recunoscută.
– Vai…vai… , spuse Pranee, care-l urmase.
Părea că o să i se facă rău văzând scena grotescă din fața ei. Doctorul Somsak se întoarse spre a o reține și părăsiră locul faptei.
[1] Injecție intramusculară