Doctorul Bunnakit își puse mănușile chirurgicale cu gesturi elegante. Își ridică privirea să se uite la cadavru cu ochi inteligenți și scrutători, de parcă nu ar fi avut nici o teamă. Ochii căprui, întunecați, scanară și memorară fiecare detaliu în minte, în timp ce analiza informațiile relevante de care avea nevoie poliția.
Cine era decedatul?
Era evident – de la cei care-l cunoșteau pe decedat, din cartea de identitate, cardul de angajat și locuință – că acest bărbat era Chanchai Maneerat, medic farmacist. El era cel care nu putea fi contactat încă de ieri și cel pe care inspectorul Wasan îl suspecta că l-ar fi atacat în propria casă.
Unde a murit?
Bunnakit căută urme ale mutării trupului, pentru că nu erau urme vizibile de sânge sau secreții. Plus, din postura cadavrului părea că brațele și picioarele erau întinse pe verticală din cauza gravitației. Asta îl putea face să presupună că murise în acel loc sau că fusese spânzurat înainte ca trupul să intre în rigor mortis.
Când a murit?
Bunnakit încuviință spre Anun, făcându-i semn acestuia să-l ajute cu cadavrul, în timp ce-i muta cea mai mare articulație din corp, cea a șoldului. Deja se înțepenise. Patologul îngenunche, presând asupra labei piciorului care era roșie din cauza sângelui care se scursese datorită gravitației. Bărbatul acesta murise de 6-8 ore, ceea ce însemna aproximativ ora 4 sau 6 în acea dimineață.
Care fusese cauza decesului?
După cum arătau lucrurile, Khun Chanchai murise prin spânzurare. Următorul lucru pe care Bunnakit trebuia să-l afle era dacă decedase înainte sau după ce fusese spânzurat? Dacă murise înainte de a atârna așa, atunci era o cu totul altă situație. Totuși, la această întrebare putea răspunde după efectuarea autopsiei, pentru a găsi urme de răni fizice sau de otrăvire.
Modul în care a murit…
Bunnakit respiră adânc atunci când ajunse la această etapă. Trase un scaun – nu cel care era căzut pe podea – și se urcă pe el pentru a privi mai bine urmele de nod și cele de strangulare de pe gâtul lui Chanchai. Ceea ce văzu aproape că-l făcu să-și țină respirația. Nu era prima dată când vedea un astfel de caz. Bunnakit putu distinge urmele de strangulare cu un alt material pe sub cele făcute de frânghia cu care fusese spânzurat. Această strangulare lăsase o urmă clară, vizibilă, una care dovedea violența actului.
Acesta era un caz mai clar decât cazul pe care-l avusese anterior.
– Inspectore adjunct Bert, am găsit un bilet de sinucidere la etaj.
Toată lumea își ridică privirea spre vocea ofițerului care investiga la etajul doi.
– A fost scris la calculatorul de pe acest birou.
Inspectorul adjunct care se afla și el la locul faptei, îl privi pe Bunnakit.
– Mă duc la etaj să arunc o privire, doctore Bunn. Strigă-mă dacă ai nevoie de mine.
Bunnakit încuviință și coborî de pe scaun. Își scoase mănușile și se întoarse către ofițerul care aștepta raportul postmortem.
– Nu aș putea determina cauza decesului chiar acum. Vreau să cer o autopsie.
Ofițerul de poliție dădu din cap afirmativ.
– Încă nu puteți concluziona că este sinucidere, nu?
Din experiența sa anterioară, Bunnakit învățase că nu ar trebui să-i alerteze pe ceilalți cu speculațiile sale, pentru că nu știa niciodată dacă în cameră se afla un criminal sau nu.
– Modul de operare indică o sinucidere, dar vreau să fac o autopsie pentru a confirma asta.
Inspectorul adjunct coborî scările cu o fotografie pe telefon. Apoi se apropie de Bunnakit și-i citi mesajul pe care-l luase de pe ecranul calculatorului.
Nu am mai putut trăi cu această vină. Ceea ce am făcut este de neiertat. Ar fi mai bine să-mi pun capăt zilelor. Am crezut că voi aduce alinare suferințelor acelor pacienți pe moarte dar, în final, cel care suferă sunt eu. Iertați-mă pentru fiecare suflet pe care l-am luat de lângă cei dragi. Îi cer iertare inspectorului Wasan pe care, în prostia mea am încercat să-l atac, și doctorului Guntaphat pentru că nu am reușit să pun în practică ceea ce m-a învățat, așa cum a vrut el…. Boze.
Bert ridică privirea spre Bunnakit.
– Au apărut două nume în acest mesaj. Nu sunt sceptic în legătură cu Wasan dar cine este acest doctor Guntaphat?
Bunnakit știa foarte bine cine era Guntaphat dar îl uimea mesajul pe care-l lăsase în urmă decedatul.
Cum de a apărut în bilet numele doctorului de familie, și ce l-a învățat Guntaphat pe Boze, mai exact?
– Este un medic de familie care a început să lucreze aici cam în aceeași perioadă cu mine, spuse repede Bunnakit primul lucru care-i veni în minte.
– Dar dacă nu farmacistul Boze a fost cel care a scris mesajul, atunci își pierde sensul, nu?
Bert se încruntă.
– Ce vreți să spuneți?
Bunnakit încercă să se abțină de la a spune ce-și dorea cel mai mult. El voia doar să spună că farmacistul Boze ar fi putut să nu fie în viață ca să scrie el însuși mesajul acela de sinucigaș. Așa că persoana care scrisese mesajul, era posibil să fi scris informații false sau să-i însceneze ceva cuiva.
– Nimic. O să fac autopsia în laborator ca să confirm cauza decesului.
– Nu mai sunteți la fel de aventuros ca altă dată, doctore, spuse Bert bătându-l pe umăr pe Bunnakit.
– Atunci mă duc afară să le spun reporterilor că ar putea fi sinucidere din cauza sentimentului de vinovăție și că trebuie să așteptăm raportul postmortem.
– Desigur.
Privirea lui Bunnaakit îl urmări pe Bert până când acesta dispăru din raza sa vizuală. Apoi se dădu la o parte ca să-i permită lui Anun să facă fotografii decedatului.
Deodată lui Bunnakit îi veni o idee. Îi plăcea să joace jocuri cu el însuși. Dacă era un caz de crimă, îi plăcea să descopere în secret cine era criminalul. În tot acest răstimp, predicțiile sale fuseseră corecte până la cazul de crimă Janejira.
Bunnakit închise ochii, încercând să suprime acel nume care continua să iasă la suprafață în mintea lui.
Nu se grăbi să tragă concluzii.
Niciodată nu va mai face asta.
O să lase poliția să facă investigații. Singura lui îndatorire era să facă autopsia.
…………………………………………………………………………
Expresia de pe fața lui Wasan nu era prea bună când auzi ce se întâmplase, de la un ofițer de poliție. Se ridică repede, căutând-o cu privirea pe cea mai apropiată asistentă și își ridică mâna să o cheme.
– Scuzați-mă.
Narm veni către el.
– Vă pot ajuta cu ceva?
– Doctorul a spus că pot pleca acum. Când pot să plec? Este un caz de rezolvat în spital. Trebuie să mă duc acolo.
– Vă puteți schimba hainele și așteptați documentele de externare. Sunt aproape gata și vă eliberăm și rețeta.
– Atunci, vă rog să-mi luați dumneavoastră rețeta. Mă grăbesc, le spuse Wasan ofițerilor în uniformă înainte de a îndepărta bara de la marginea patului ca să se poată da jos.
Apoi se îndreptă spre toaleta din salon, își schimbă pijamaua verde de spital cu tricoul și pantalonii kaki pe care le purtase înainte de ajunge în spital. După ce ieși de la toaletă se întâlni cu un bărbat înalt îmbrăcat cu un halat scurt. Wasan rămase tăcut de parcă intrase în transă.
– Ai auzit veștile? întrebă încet Gunn.
– Mă duc să văd locul faptei.
– Deja au dat jos cadavrul. L-au trimis la medicină legală.
Gunn îl privi pe Wasan cu ochii plini de îngrijorare.
– Ești sigur că te simți bine acum?
– Mă simt bine.
Wasan trecu pe lângă Gunn și se îndreptă spre asistente.
– Puteți lăsa rețeta și florile acelui ofițer. Acum trebuie să plec.
După ce a terminat de vorbit, se întoarse pe călcâie și ieși în grabă pe ușa salonului.
Gunn mări viteza ca să-l ajungă din urmă pe Wasan înainte de a urca în lift.
– De ce i-ai spus colegului tău că farmacistul Boze era suspectul? întrebă Gunn în timp ce erau împreună în lift.
– Pentru că, atunci când l-am întrebat de medicamentele lipsă, reacția lui a fost ciudată. A fost greșeala mea să-l întreb asta.
Wasan își masa sprâncenele.
– Tu n-ai de lucru?
– Am un pacient de vizitat la ora 1.30 p.m. Știam că vei fi externat azi, așa că am vrut să trec pe la tine.
Gunn își puse mâna pe obrazul lui Wasan, mângâindu-i pielea moale cu degetul mare.
– Am fost atât de îngrijorat pentru tine. Să nu faci nimic necugetat, ai înțeles?
Atingerea lui Gunn o simți ca pe un curent ce-i trimitea fiori și plăcere deopotrivă. Și nu doar în zona unde-l atingeau mâinile lui Gunn, ci și în piept.
În liniștea din lift, erau doar ei doi. Inima lui Wasan bătea atât de tare încât o putea auzi clar. Mâna lui Gunn îi acaparase nu doar obrazul, ci și inima, și i-o strângea atât de tare, încât nu mai putea fugi.
Wasan își catalogă sentimentele drept pasiune, dar nu putea spune dacă erau un lucru frumos sau terifiant.
Își închise ochii, sprijinindu-se de mâna aceea. Gunn își plimbă mâinile de pe obraji înspre umeri, îl împinse și-l lipi cu spatele de lift cu un zgomot puternic, apoi se aplecă să-i sărute buzele. Le mușcă în timp ce-l cuprinse cu brațele, apoi îl sărută pe gât. Gunn îi cuprinse fundul ferm cu o mână.
Durerea surdă de la injecția făcută de intrus îl trezi pe Wasan din transă.
Îl împinse repede deoparte pe Gunn în momentul în care liftul ajunse la parter. Amândoi se îndreptară așezându-și hainele deranjate.
– Ce naiba? bombăni Wasan cu o voce joasă și se grăbi să iasă din lift. Pretinse că nu s-a întâmplat nimic.
– Nu-ți face griji. Liftul ăsta nu are camere de filmat.
– Atunci spune-le să instaleze, mormăi Wasan.
Se îndepărtă repede de Gunn
– Dacă vor instala, nu vom mai putea face asta.
– Mai bine taci.
– Unde te duci?
– La locul faptei, la locuința de lângă spital. Spre deosebire de tine, eu am treabă. Nu am timp să urmăresc pe alții.
– Dar știi drumul?
Wasan se opri brusc. Gunn se hlizi și profită de situație pentru a-l conduce.
– Vino după mine.
Wasan îl urmă pe Gunn până în fața locuinței farmacistului Boze. Erau trei mașini de poliție și trei polițiști care stăteau într-un grup de oameni care ar trebui să fie reporter locali. Când Wasan se apropie, unul dintre ofițeri veni drept spre el.
– Cum vă simțiți, inspectore?
– Sunt bine, spuse Wasan privind neliniștit către locuință.
– Au dus deja cadavrul la medicină legală. Dar anchetatorii încă sunt la fața locului și iau amprente.
Sergentul major se grăbi să-l întrerupă pe Wasan care era foarte hotărât să intre acolo.
– Inspectorul adjunct Bert a spus că ați fost externat din spital așa că vrea să vă vadă imediat.
Wasan se holbă o clipă la el înainte de a renunța să mai intre în locuință.
– Unde este?
– La secția de poliție. Vă rog să urcați în mașină, inspectore. Vă duc eu acolo.
Indică o mașină alb cu roșu parcată în apropiere.
Wasan aprobă din cap și se întoarse spre Gunn care refuzase să plece.
– Îți mulțumesc pentru că m-ai adus aici. Mai bine mă întorc la treabă.
Felul în care sergentul major se uită la cei doi, era de parcă ar fi știut vreun secret ascuns. Wasan încercă să nu se gândească prea mult dacă relația lui cu Gunn era cunoscută. Până în acest moment, celularul său de pe birou după incident trebuie să fi fost examinat amănunțit de către colegii lui. Wasan spera doar ca totul să fie considerat o chestiune privată care nu avea nici o legătură cu munca sa.
……………………………………………………………………
Dar se înșela foarte tare.
Un caz al unui pacient cu cancer în stadiul terminal, care fusese injectat cu antidepresive și drept urmare decedase, fu pus pe un birou între generalul de poliție Thianchai, inspectorul adjunct al secției de poliție și Wasan, care stătea cu mâinile la spate. Wasan se uita la dosar cu o privire inexpresivă. Știa ce urma să se întâmple chiar dacă inspectorul adjunct nu-i spusese nimic.
– Numele doctorului Guntaphat a apărut pe biletul scris de farmacistul sinucigaș. Vă rog să-l chemați la interogatoriu azi.
Wasan închise ochii, încercând să-și stăpânească emoțiile care-l tulburau.
– Atunci voi emite un mandat….
– Știi că ar trebui să faci altceva, nu să emiți un mandat de arestare, inspectore Wasan.
Thianchai se rezemă de spătarul scaunului, privindu-l pe Wasan cu ochi scrutători.
Wasan își încleștă pumnii și-și strânse buzele. Vru să reziste dar, în final, cedă descurajat.
– Eu … mă voi retrage din acest caz.
Văzând asta, inspectorul adjunct încuviință.
– Inspectorul adjunct va prelua cazul. Vrem să cooperezi și, dacă mai știi altceva despre această persoană, te rog să-i spui inspectorului adjunct. Dar dacă îl acoperi, tu și partenerul tău puteți fi acuzați de complicitate.
Wasan inspiră adânc pentru a-și ușura sentimentul că fusese lovit în piept cu un bocanc. O remarcă plină de dispreț, un sentiment de dezgust și discriminare deplină erau evidente din vocea și expresia facială a acestuia. Generalul de poliție Tianchai se ridică de pe scaun și ieși hotărât din birou, lăsându-l pe Wasan singur, cu mâinile la spate în încăperea aceea tăcută.
………………………………………………………………………………………………….
– Am ținut prelegeri despre principiile îngrijirii paliative pentru toți cei din acest spital, îi spuse doctorul Guntaphat ferm ofițerului din fața lui.
– Nu doar o dată, ci de cel puțin cinci ori în acest spital am ținut prelegeri despre ce înseamnă o moarte bună. Ca să nu mai spun de nenumăratele invitații din afara spitalului. Dacă cineva dorea să mă abordeze nu eram surprins.
– Adică vreți să spuneți că nu sunteți complice la abuzul făcut de farmacist după ideea dumneavoastră?
– Nu am absolut nici un amestec în această chestiune, și prelegerile mele se bazează pe o idee care nu-mi aparține. Este un principiu universal pe care specialiștii, așa ca mine, îl folosesc în toată lumea. Este menționat în manuale internaționale. Eu doar am studiat aceste cărți și am citat documente din surse variate pentru prelegeri, atât. Nu este ideea mea originală.
Gunn își puse mâinile pe birou, uitându-se împrejur cu o privire înspăimântată.
– Sunt șocat că numele meu apare în acel bilet. Insist asupra faptului că eu și farmacistul Boze abia dacă ne cunoșteam unul pe celălalt. Îi vizitam pe pacienți din când în când, dar abia dacă vorbeam.
Inspectorul adjunct Bert se holba la fața frumoasă a lui Guntaphat. Încerca să găsească vreun semn dubios, dar după conversația lor nu descoperi nimic suspicios.
– Farmacistul Boze a participat vreodată la prelegerile dumneavoastră?
– Da. A participat și era unul dintre farmaciștii care coordonau echipele de vizită la domiciliu.
– Ce credeți că a vrut să spună în biletul de adio prin faptul că el nu a putut să pună în practică ce l-ați învățat așa cum doreați dumneavoastră?
– Presupun că el ar fi putut folosi eutanasia, răspunse Gunn calm.
Bert ridică din sprâncene.
– Vreți să spuneți o practică prin care un doctor omoară un pacient?
– Literal înseamnă o moarte bună dar în acest context, înseamnă practica prin care pacienții aleg să-și încheie viața cu ajutorul celor care au cunoștințe medicale. Am ținut prelegeri despre această chestiune de câteva ori. Am folosit cunoștințele generale combinate cu cele religioase și am analizat cadrul legal din întreaga lume. Am făcut referire doar la fapte.
Guntaphat părea dus pe gânduri.
– E posibil să fi încercat să abuzeze de ceea ce am spus eu și a dat greș. Pacienții aceia s-ar putea să nu fi avut o moarte bună conform teoriei pe care le-am prezentat-o, așa că ar fi putut să-mi ceară iertare.
– Ați oferit vreodată vreun exemplu de genul celui folosit de farmacist?
Guntaphat zâmbi ușor, arătându-și sinceritatea.
– Absolut deloc.
– Ce ați făcut azi dimineață între orele 4 și 6 ?
– Dormeam acasă.
Guntaphat se rezemă de spătarul scaunuluicu o față ciudată.
– Am cumpărat o casă. Dacă vreți să verificați când am intrat și ieșit din casă, camera de supraveghere din fața casei ar trebui să fi înregistrat tot. Aseară, după ce l-am dus pe inspectorul Wasan la spital la ora 1, am ajuns acasă jumătate de oră mai târziu și am venit la serviciu la ora 7 a.m.
Bert fu nevoit să-l elibereze pe Guntaphat pentru că nu avea destule dovezi pentru a recomanda punea lui sub acuzare. După o lungă perioadă de investigații, Guntaphat nu trădase nici o reacție neobișnuită. Din cauza lipsei de dovezi circumstanțiale, Bert urma să-și trimită oamenii să aducă înregistrările de la camera de securitate a casei lui Guntaphat.
În afară de asta, Bert tocmai primise informațiile cu rezultatul autopsiei rapide când fu sunat de patolog. Părea că erau semne pe gât de la strangulare care apăruseră înainte de a fi spânzurat, pentru a le acoperi. După ce combină aceste informații, Bert ajunse la concluzia că era posibil ca Boze să nu fi scris biletul el însuși. Iar dacă doctorul Guntaphat era criminalul, nu ar fi fost atât de prost încât să-și scrie propriul nume în bilet.
– Locotenent Kong.
Bert privi pe fereastră la doctorul care se îndrepta spre parcarea din fața secției de poliție. Vorbea cu un bărbat cu o geacă din piele neagră cu mâneci lungi și jeanși care stătea în fața lui.
– Du-te să-l cunoști pe doctor și stai cu ochii pe el ca un vultur.
– E mai ușor să stai cu ochii pe un doctor decât să fii în misiune.
Kong își puse mâna în buzunar relaxat.
– O să-mi trimit minionii să-l urmărească.
– Să nu mă dezamăgești. Ai ochi de linx.
– Eu am mai mulți.
Detectivul își atinse părul tuns scurt.
– Apropos, acesta este doctorul care-i partenerul inspectorului nostru?
– Corect.
Kong păru entuziasmat.
– Aha, interesant.
– Să găsești doar informații folositoare. Nu chestii private dacă Wasan nu uneltește cu el. În astfel de situație, îmi raportezi imediat.
– Da, să trăiți.
Bărbatul care nu arăta deloc a polițist, își notase. Își puse șapca neagră și dispărut tăcut din încăpere.
Kong era un detectiv agil care putea fi în termeni intimi cu oricine și întotdeauna înțelegea cum merg lucrurile. Era ca o umbră, monitorizând și adunând informații utile din surse diferite, așa că era cunoscut sub porecla de detectivul ochi de linx. Locotenentul nu știa exact cine erau minionii lui Kong dar nu s-a obosit să întrebe. Voia doar suficiente dovezi pentru a-l acuza pe suspect. Asta era tot ce-l putea face să se simtă mulțumit.
NOTA TADUCĂTORULUI ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Stimați cititori, vă propun să ascultați puțină muzică în concordanță cu sentimentele și povestea cărții, accesând link-ul de mai jos.
(92) Ru Frequence – Eutanasia – YouTube
