Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

FRĂMÂNTĂRI -CAPITOLUL 1

Wayu

 

 Wayu

 

– Așa deci. În seara asta, fiecare termină partea lui de lucru. Mâine după-amiază ne vedem la casa lui Lapang să lucrăm la machetă.

Vocea îi aparținea lui Mint, colega mea din echipa de proiect. Eram așezați sub clădirea facultății de arhitectură. Grupul nostru era format din trei persoane: eu, Mint și Lapang. Lucram la proiectul final al unui centru de conferințe. Ceea ce însemna multă cafea și multe nopți nedormite.

– Bine, am răspuns eu și Lapang în același timp.

– Vrei să te duc cu mașina? mă întrebă Mint.

– Mai bine nu, i-am zis.

– Mai trec pe la bibliotecă să mai lucrez puțin. Aerul condiționat e bun acolo.

– Și la mine acasă e aer condiționat. De ce nu vii? spuse Lapang, punându-mi brațul pe umeri.

– Casa ta e în Bang Na. De ce aș merge până acolo? l-am împins eu ușor.

– Vrei doar să te ajut cu proiectul, nu? Fă-l singur.

Lapang făcu o grimasă dezamăgită, iar Mint zâmbi și ridică un deget, hotărâtă:

– Ne vedem mâine la ora unu.

Am dat din cap.

După ce ne-am despărțit, am traversat peluza spre bibliotecă. Îmi plăcea să lucrez acolo. Era liniște, răcoare și nimic nu mă putea distrage. Casa mea nu avea aer condiționat, doar un ventilator care abia făcea față.

Am lucrat ore în șir, până aproape de închidere. Tocmai mă pregăteam să plec când mouse-ul îmi scăpă din mână și se descompuse în bucăți. Un tip de la masa din față se ridică, luă bateria și mi-o întinse.

– Mulțumesc, i-am spus.

Avea uniforma studenților de la inginerie. Era înalt, cu trăsături asiatice, exact genul meu. Dar nu aveam timp pentru flirturi.

Mai târziu, când am ajuns acasă, mi-am găsit sora mai mică, Wai, sprijinită de perete, cu expresia plictisită și cămașa scoasă din fustă.

– Wai, ce faci aici?

– Ai fumat? Miroși ciudat.

– Nu. De ce ești afară?

– Mama și tata se ceartă iar. Am ieșit, nu mai suport.

Am oftat. Nu era prima dată. Tata era infidel, iar mama… obosită de toate.

– Ai mâncat?

– Nu am bani.

Am verificat contul…aveam suficient pentru două mese.

– Hai la tăiței la Paa Nong.

Am mâncat, am râs puțin, dar când ne-am întors acasă, era haos: haine împrăștiate, vase sparte, urlete din dormitor. Wai trânti ușa camerei, iar eu am rămas să strâng. Așa era mereu. De asta preferam biblioteca.

Dimineața următoare, mama stătea pe canapea, privind televizorul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Avea o vânătaie pe obraz. Mi-a spus, zâmbind, că tata i-a lăsat bani pentru săptămână. Totul era ca într-un serial prost, repetat la infinit.

Am decis să plec câteva zile la Lapang, pentru proiect. Mama a fost de acord.
Dar când am întrebat-o dacă știa că Wai picase la patru materii, a rămas blocată.

– Mamă, te rog, ai grijă de ea.

– Nu vorbi tare, tatăl tău doarme, zise ea calm.

Mai târziu, la casa lui Lapang, am terminat proiectul. La prezentare totul a mers perfect. Când am ieșit, am zărit în hol tipul din bibliotecă. Mi-a zâmbit.

– Îl cunoști? a întrebat Mint.

– Nu, doar ne-am văzut o dată.

– Atunci sigur te place, râse Lapang.

– Ți-ai găsit alt fan, Wayu.

M-am prefăcut că nu aud, dar înăuntrul meu, o parte din mine zâmbea.

 

Care este reacția ta?
+1
3
+1
1
+1
21
+1
0
+1
3
+1
0
+1
1
FRĂMÂNTĂRI

FRĂMÂNTĂRI

รักแห่งสีลม
Rating 0.0
Status: Completed Tip: Traducător: Lansat: 2024 Limba nativă: Thai

"În ziua în care a ales drumul greșit și a făcut pasul rătăcit, Wayu nu și-a imaginat niciodată că va întâlni pe cineva care îi va întinde mâna, oferindu-i adăpost și căldură inimii sale.
O iubire care a prins rădăcini printre ruinele vieții lui. Știa că va fi greu de parcurs, dar nu voia să o lase să se piardă pur și simplu.

O relație ce trebuia ținută ascunsă, între un host de bar și un polițist. Ar fi fost mult mai ușor dacă iubirea ar fi fost doar o simplă banalitate între doi oameni.

– Wayu, îți dorești altceva?
– Nu te vreau decât pe tine. Vreau să fiu cu tine."

Un nou roman care vă va face să consumați multe batiste, dar vă asigurăm: happy ending. Povestea de iubire dintre Wayu, un student care trebuie să renunțe la studii pentru a-și întreține familia și Krit, un ofițer de poliție. Totul ar fi destul de simplu, dar Wayu e host într-un bar, iar tatăl lui Krit , general homofob.

Romanul Frământări conține 16 capitole.Va fi postat în fiecare vineri seara, după orele 20.00. Romanul va fi ecranizat sub numele internațional Love of Silom. Serialul va fi difuzat începând cu februarie 2026.

Traducerea e asigurată de Magic Team❤️

       

Împărtășește-ți părerea

  1. Diana says:

    Wayu iubitule …uneori cei care ar trebui sa ne fie umbrela și îmbrățișare sunt cei ce ne rănesc cel mai urat…
    știți eu mereu spun…
    **Prietenii ți i alegi…neamurile (familia ) ți le dă Universul**…..
    asa că …ai o mare îmbrățișare de la mine….

    aaaaa…și nu i zâmbi prea mult în tine …îtâi vezi …ce și cum…..în ce ape se scaldă tipul zâmbăreț !!!

    Îmbrățișări Magic Team !!!

    1. AnaLuBlou says:

      Mda, poate e bun, poate e rău

  2. Nina Ionescu says:

    o carte mult așteptată ,mulțumesc furnicutelor ….
    Wayu..un prim personal docil ,student ,își cunoaște orientarea ,cu o familie încercată de certuri ….
    îmi place …mulțumesc

    1. AnaLuBlou says:

      Ma bucur ca ne citești ❤️❤️❤️❤️

  3. Elena says:

    Wayu este conștient de el și de înclinația lui, dar sper să nu fie o pradă ușoară.
    Are o familie în care nu se simte confortabil cu un tată infidel și violent, o mamă care suportă asta și o soră care în urma vieții de familie neglijează școala.
    Va fi o poveste greu de dus sufletește, așa îmi pare.
    Mulțumesc frumos Magic team ❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Pregătește batistele

  4. Alina Savin says:

    Ma bucur sa serialul va fi la anul…asa ne putem bucura atat de carte cat si de serial !!!
    Multumim pentru traducere!!!

  5. paula gradinaru. says:

    Ce familie a avut! Vai de viata lui.Multumesc

  6. Miclescu Mihaela says:

    Poate este salvarea dar sa vedem cu ce sacrificii. Cred ca va fi lacrimogen. Multumesc.

  7. Carp Manuela says:

    Wayu, deja îți plâng de milă, când ai o familie destrămată, ori devii o persoană puternică, ori cazi la limita subzistenței, ori mai rău, devii victima abuzului sentimental, din dorința de a fi plăcut și acceptat, te lași călcat în picioare de prima persoană care îți spune că te place….sper să nu fie așa…
    Mulțumesc Magic Team!
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  8. Ana Goarna says:

    Ce mediu familial toxic are saracul baiat!

  9. Mona says:

    Wayu…un băiat cu multe traume ce încearcă sa facă slalom prin gestionarea lor. Sper doar ca un zâmbet fugar și putina bunătate sa nu-l păcălească și sa-i mai adauge încă o suferinta. ❤️❤️❤️

  10. Gianina Gabriela says:

    Un băiat obosit de o viață familiară chinuită. Sper doar ca cel care ia zâmbit să nu i-o comice și mai tare!
    MULȚUMIRI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset