FRĂMÂNTĂRI -CAPITOLUL 1

 Wayu

– Așa deci. În seara asta, fiecare termină partea lui de lucru. Mâine după-amiază ne vedem la casa lui Lapang să lucrăm la machetă.

Vocea îi aparținea lui Mint, colega mea din echipa de proiect. Eram așezați sub clădirea facultății de arhitectură. Grupul nostru era format din trei persoane: eu, Mint și Lapang. Lucram la proiectul final al unui centru de conferințe. Ceea ce însemna multă cafea și multe nopți nedormite.

– Bine, am răspuns eu și Lapang în același timp.

– Vrei să te duc cu mașina? mă întrebă Mint.

– Mai bine nu, i-am zis.

– Mai trec pe la bibliotecă să mai lucrez puțin. Aerul condiționat e bun acolo.

– Și la mine acasă e aer condiționat. De ce nu vii? spuse Lapang, punându-mi brațul pe umeri.

– Casa ta e în Bang Na. De ce aș merge până acolo? l-am împins eu ușor.

– Vrei doar să te ajut cu proiectul, nu? Fă-l singur.

Lapang făcu o grimasă dezamăgită, iar Mint zâmbi și ridică un deget, hotărâtă:

– Ne vedem mâine la ora unu.

Am dat din cap.

După ce ne-am despărțit, am traversat peluza spre bibliotecă. Îmi plăcea să lucrez acolo. Era liniște, răcoare și nimic nu mă putea distrage. Casa mea nu avea aer condiționat, doar un ventilator care abia făcea față.

Am lucrat ore în șir, până aproape de închidere. Tocmai mă pregăteam să plec când mouse-ul îmi scăpă din mână și se descompuse în bucăți. Un tip de la masa din față se ridică, luă bateria și mi-o întinse.

– Mulțumesc, i-am spus.

Avea uniforma studenților de la inginerie. Era înalt, cu trăsături asiatice, exact genul meu. Dar nu aveam timp pentru flirturi.

Mai târziu, când am ajuns acasă, mi-am găsit sora mai mică, Wai, sprijinită de perete, cu expresia plictisită și cămașa scoasă din fustă.

– Wai, ce faci aici?

– Ai fumat? Miroși ciudat.

– Nu. De ce ești afară?

– Mama și tata se ceartă iar. Am ieșit, nu mai suport.

Am oftat. Nu era prima dată. Tata era infidel, iar mama… obosită de toate.

– Ai mâncat?

– Nu am bani.

Am verificat contul…aveam suficient pentru două mese.

– Hai la tăiței la Paa Nong.

Am mâncat, am râs puțin, dar când ne-am întors acasă, era haos: haine împrăștiate, vase sparte, urlete din dormitor. Wai trânti ușa camerei, iar eu am rămas să strâng. Așa era mereu. De asta preferam biblioteca.

Dimineața următoare, mama stătea pe canapea, privind televizorul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Avea o vânătaie pe obraz. Mi-a spus, zâmbind, că tata i-a lăsat bani pentru săptămână. Totul era ca într-un serial prost, repetat la infinit.

Am decis să plec câteva zile la Lapang, pentru proiect. Mama a fost de acord.
Dar când am întrebat-o dacă știa că Wai picase la patru materii, a rămas blocată.

– Mamă, te rog, ai grijă de ea.

– Nu vorbi tare, tatăl tău doarme, zise ea calm.

Mai târziu, la casa lui Lapang, am terminat proiectul. La prezentare totul a mers perfect. Când am ieșit, am zărit în hol tipul din bibliotecă. Mi-a zâmbit.

– Îl cunoști? a întrebat Mint.

– Nu, doar ne-am văzut o dată.

– Atunci sigur te place, râse Lapang.

– Ți-ai găsit alt fan, Wayu.

M-am prefăcut că nu aud, dar înăuntrul meu, o parte din mine zâmbea.