FRĂMÂNTĂRI -Capitolul 2

Capitolul 2 — Krit

Un tânăr înalt coborî scările spre parter. Purta un tricou și pantaloni scurți de sport. Avea un prosop alb în jurul gâtului, ca să-și șteargă transpirația. Deși era îmbrăcat simplu, arăta foarte bine prin ținuta lui sigură și dreaptă.

Krit zâmbi ușor când o văzu pe tânără stând în salonul de primire alături de tatăl și de mama ei…

— N-am văzut să fi sunat că vii. Și unde ai fost?

— Rose a mers să vadă un client vechi, la Nakhon Pathom. Fiul lui vrea să cumpere o casă într-un proiect din Bangkok. Rose a adus și niște pomelo pentru unchi și mătușă.

— Vai! Chiar e nevoie să arăți atât de bine doar pentru că ieși la alergat, Khun Krit? glumi Rose.

— Ce să fie „atât de bine”? Așa arăt eu de obicei, spuse Krit zâmbind, trecându-și mâna peste părul ușor ud de pe frunte după ce se spălase pe față.

Tânărul avea pielea curată și îngrijită, iar trăsăturile erau armonioase. Ochii mari, ușor oblici, trădau o ascendență chineză amestecată în sângele lui.

— Adică a fi frumos e normal pentru tine? Ei bine, poți să te mai și lauzi puțin, zise ea.

Krit se așeză pe scaunul din salon, față în față cu Rose, în timp ce părinții lui stăteau împreună pe canapeaua lungă. Tatăl lui Krit era general-locotenentul Phitak, care urma să se pensioneze anul viitor, iar mama lui, cu câțiva ani mai tânără, se numea *Pimjit[1] și era profesoară de pian și directoarea unei școli de muzică.

— Rose, hai întâi să mănânci cu noi, o invită general-locotenentul Phitak.

— Îmi pare tare rău, unchiule, dar am o întâlnire cu un alt client. Doar seara are timp, așa că astăzi nu pot rămâne la cină cu dumneavoastră, răspunse Rose.

— Muncești așa de mult… când îți mai iei și tu o pauză? întrebă Pimjit.

— Îmi place să muncesc, mătușă. Vreau să o fac cât am energie. Cât despre odihnă, încerc mereu să am grijă de mine, răspunse Rose.

— Când muncești, trebuie să fii serioasă. Nu poți fi neglijentă sau să fugi de responsabilități, draga mea, spuse, cu voce adâncă și calmă, generalul de poliție Phitak.

Krit aruncă o privire spre fața tatălui său. De obicei, tatăl lui e destul de serios, dar când se întâlnește cu această prietenă a lui Krit, zâmbește mai des și vorbește mai mult. Rose îi este prietenă încă din liceu; au studiat la aceeași universitate și sunt prieteni și acum. Este o persoană pe care părinții lui o apreciază mult.

Pimjit, mama lui Krit, este o femeie blândă și delicată în maniere. Își iubește și respectă foarte mult soțul, în vreme ce generalul Phitak este un om serios și riguros. Își iubește familia, dar modul în care își arată dragostea este limitat de felul lui de a fi, mai puțin prin gesturi fizice sau cuvinte și mai mult prin fapte. Ceea ce arată limpede drept iubire pentru ai lui este că le-a clădit un cămin solid și stabil, cu onoare, confort și o viață împlinită.

Încă de mic, Krit aproape că n-a cunoscut cuvântul „lipsă”. Doar cuvântul „de prisos”. Totul în viața lui a fost pregătit cu grijă: educația, grija, obiectele — atât cele necesare, cât și cele de prisos. Lui Krit nu-i trebuia decât să spună ce își dorește, iar tatăl lui era gata să-l sprijine în tot ceea ce l-ar fi condus la succes în viață.

„Ai făcut bine. Continuă să te străduiești.”
Asta îi spune de obicei tatăl atunci când reușește să ducă la capăt ceva dificil. Krit știe că toată exigența vine din dorința tatălui pentru binele lui.

Un lucru pe care Krit l-ar fi vrut de la tatăl său, dar pe care îl primea rar, era ceva atât de simplu ca o îmbrățișare. Abia de-și mai amintește când l-a îmbrățișat ultima oară, poate pe la zece ani. Pe măsură ce a crescut, asta aproape că n-a mai existat. Chiar și atunci când a absolvit Facultatea de Drept și a reușit să devină polițist, spre marea bucurie a tatălui și mamei, tatăl și-a arătat mândria doar strângându-i umărul și privindu-l satisfăcut. Krit e mulțumit că a împlinit așteptările familiei, un țel pe care și el și-l propusese.

— Unchiule și mătușă, doriți să gustați pomelo? întrebă Rose.

–Îl curăț și îl desfac pentru dumneavoastră. Vă garantez că e dulce și delicios, altfel nu l-aș fi adus.

— Desigur, te ajut eu, răspunse Pimjit.

Cele două femei, de vârste diferite, se ridicară și merseră împreună spre bucătărie. Rose auzea din depărtare conversația dintre generalul Phitak și Krit despre un caz intens comentat în acel moment. Se întoarse spre mama prietenului ei apropiat.

— După serviciu tot despre muncă vorbiți, nu-i așa?

— Așa e, Rose, m-am obișnuit, răspunse Pimjit.

— Presupun că unchiul iubește meseria asta. Încă pare foarte implicat. M-aș fi gândit că funcționarii aproape de pensie ar fi mai relaxați, doar așteptând momentul retragerii, zise Rose.

— De regulă așa e, dar nu și în cazul acestui bărbat, spuse Pimjit, zâmbind și clătinând ușor din cap.

Puseră feliile de pomelo pe un platou și se întoarseră împreună. Trecând prin camera de odihnă spre sufragerie, ochiul lui Rose fu atras de o fotografie de familie înrămată, atârnată pe perete. Era generalul Phitak în uniformă completă, alături de soția lui, iar între ei, Krit, și el în uniformă de polițist.

— De câte ori văd poza asta, nu mă pot abține să nu mă uit. Sunt sigură că unchiul e foarte mândru. Krit îi calcă pe urme, spuse Rose.

— Asta ne-am dorit mereu. Ne-a fost greu să avem copii. Aproape că renunțasem înainte să apară Krit. Când s-a născut și a fost băiat, tatăl lui s-a bucurat nespus. Krit a fost fiul la care am visat: serios și dedicat, nu i-a înșelat niciodată așteptările, spuse Pimjit.

Krit auzi conversația plăcută dintre mama lui și Rose în sufragerie. Când cele două se așezară, o întrebă pe Rose:

— Despre ce vorbeai cu mama? Mi-am auzit numele. Îi spuneai ceva despre mine?

— Nu ziceam nimic rău, doar că arătai foarte bine în uniformă , și cu atât mai mult lângă unchiul, în fotografie, răspunse ea.

— Asta pentru că nu știi cât de greu se calcă uniforma…

— Ți-o calci singur? se miră Rose.

— O rog pe menajeră, spuse Krit, nepăsător.

–Dar dacă e costumul lui tata, mama îl calcă mereu ea.

— Serios, doamnă? întrebă Rose pe mama lui Krit.

— Da, e singurul costum pe care trebuie să-l calc eu. Așa mi-a cerut tatăl lui Krit, zâmbi ea.

Rose încuviință, apoi vorbi cu o admirație pe care nu o ascundea…

— Uniforma onorifică a soțului trebuie îngrijită de cineva special. Ce romantic, comentă Rose.

— Ți-ar plăcea s-o calci tu? întrebă, pe un ton glumeț, generalul de poliție Phitak.

— Eh… lui Rose nu-i place să calce, răspunse ea.

Se lăsă o clipă de tăcere stânjenitoare, pe care Krit o sparse repede:

— Tată, ea nu știe să calce. Îmi amintesc din facultate: era o activitate la facultate și un prieten a rugat-o pe Rose să-i calce ținuta pentru paradă. Până la urmă a purtat hainele cu o urmă în formă de fier de călcat pe spate.

— Le spui pe toate, Krit? râse Rose.

–Nici acum nu m-am perfecționat. De când muncesc, sunt și mai ocupată decât la studii, așa că trimit totul la curățătorie.

— Hm… în ziua de azi femeile muncesc la fel de mult ca bărbații, așa că treburile casnice devin secundare, spuse generalul Phitak.

– Dar într-o căsnicie trebuie să existe un lider și un celălalt să urmeze în mod clar, altfel se vor rătăci. Când vei avea o familie, vei înțelege cât de important este respectul reciproc.

— Da, am să țin minte, răspunse Rose zâmbind.

— Ah, era să uit.

Rose scoase un plic roz din geantă.

–  Nina se mărită luna viitoare și m-a rugat să-i dau invitația lui Krit. Mergem împreună, iar tema evenimentului este albastrul, pentru ziua miresei.

Krit luă plicul și deschise invitația. Văzând asta, mama lui comentă:

— Primești mereu invitații la nunțile altora. Când ai să-ți împarți propriile invitații, fiule?

— Mamă…

Krit oftă. Știa că mama lui își dorea ca viitoarea noră să fie Rose, deși le spusese de nenumărate ori că el și Rose sunt doar prieteni. Nu era de mirare că nu-l credeau: Krit nu adusese acasă nicio altă femeie în afară de Rose.

— Dacă găsești persoana potrivită, nu aștepta prea mult, fiule. Ai deja douăzeci și șapte de ani. Vreau nepoți, iar tatăl tău nu mai e nici el tânăr, spuse mama.

Rose ascultă în tăcere, fără să comenteze. După ce mai vorbiră puțin despre nimicuri, Rose își luă rămas-bun, iar Krit o conduse până la poarta casei, unde era parcată mașina ei.

Când se îndepărtară destul cât să nu fie auziți din casă, Krit spuse:

— Ce zici, să începem să căutăm o dată pentru nuntă?

Rose râse încetișor.

— Mă gândeam și eu. Parcă părinții tăi ar vrea să împartă invitațiile chiar de mâine.

— Nu vreau să zic, dar tata tocmai a fost să vadă o casă pe strada alăturată. Proprietarul pleacă în străinătate și vrea s-o vândă. Mama mi-a spus în secret că tata a întrebat dacă pe Krit l-ar interesa. Nu e foarte mare, e perfectă pentru un cuplu tânăr, la început de drum.

— Cât costă?

— Cred că douăzeci și opt de milioane, dacă nu greșesc.

— Wow! O cumperi cu banii jos sau faci credit? Dacă faci credit, trebuie să-l faci la banca mea. Lasă-mă să-ți verific eu dobânda, zise Rose, arătând spre ea însăși.

–Dacă împrumuți de la altă bancă, e trădare; nu ne mai vorbim!

— Cât crezi că câștigă un polițist cu grad de locotenent? glumi Krit.

– Nu cred că pot lua credit. Poate o cumpără tata, să o lase moștenire nepoților.

— Nepoților?

— Mmm, vrei s-o vezi pe viitoarea noră a lui tata? Ia o oglindă de poșetă și uită-te în ea, o s-o vezi imediat!

— Mi-ar plăcea cu adevărat să fiu nora acestei familii, dar poate ar fi bine ca, înainte de asta, Krit, să încetezi să te mai uiți după bărbați, nu crezi? Și, în plus, Rose nu este… eh… cum e acum, spuse Rose cu voce domoală.

— Cum e „acum”?

Rose își mușcă buza și oftă ușor.

— E greu pentru o persoană asexuală să găsească pe cineva cu care chiar să vrea să se căsătorească, Krit. Poate că nici nu există acel cineva.

— De ce atât de lipsit de speranță? Trebuie să existe cineva!

— Cine? Spune-mi un nume.

— Eh…

— Ai văzut?

Rose îl împunse jucăuș cu umărul și râse.

– Ne vedem la nunta Ninei. Tema e albastru, să nu uiți.

După ce Rose plecă, tânărul își luă cheile de la mașină împreună cu geanta pe care o purta mereu la antrenamente și le puse în mașină. Conduse până la șoseaua principală, apoi o luă pe drumul care duce la sala de sport la care mergea de obicei.

Krit iubește mișcarea. De obicei stă acolo ore întregi: aleargă pe bandă, apoi ridică greutăți și folosește și alte aparate. Dacă are timp, încheie cu o ședință la saună.

Astăzi nu era altfel. După ce termină antrenamentul, merse la saună, cu un prosop mic în mână. Înăuntru mai erau deja câțiva oameni. Krit alese un colț pe partea opusă și se așeză. Nu e genul care să lege multe prietenii. Stătea tăcut, până când se hotărî să plece.

— Nu e cam rece? Hai să mai urcăm puțin temperatura, spuse bărbatul de pe partea cealaltă, ridicându-se.

Krit nici nu-i văzu fața; observă doar că avea o siluetă proporționată. Înghiți în sec, cu ochii la linia spatelui și a taliei aflate fix în câmpul lui vizual. Pielea netedă, lucind de transpirație, făcu sauna să pară și mai fierbinte. Krit se rezemă, sprijinindu-și capul de perete, și închise ochii.

Krit ajunse acasă după un timp. Tatăl și mama lui se uitau împreună la televizor în sufragerie.

— Încă vă uitați la televizor? întrebă tânărul.

–Credeam că deja v-ați dus sus.

— Mama s-a prins la serialul ăsta. E despre confruntarea dintre credințele vechi și știință. E destul de interesant, așa că l-am rugat pe tatăl tău să-l urmărească cu mine, spuse mama.

Imaginea de pe ecran se schimbă pe știri despre evenimentele Pride care aveau loc în mai multe provincii ale țării, unde mulți oameni din comunitatea LGBTQ+ participau la parade. Atmosfera era plină de culorile vibrante ale steagului curcubeu.

— Nu le e rușine? Ce scenă dezgustătoare, spuse generalul de poliție Phitak.

— Probabil că vor să fie acceptați, replică mama.

— Nu e respingător ca bărbații să se căsătorească între ei? Să iasă acolo și să se etaleze fără să se gândească că și-ar putea face de rușine părinții.

— Cred că părinții vor trebui să accepte. Ce altceva pot face? Lucrurile s-au întâmplat deja, spuse ea.

— Eu nu pot înțelege cum pot accepta. Dau știrile ca și cum ar fi ceva bun, târând societatea în jos, în decadență, cu astfel de oameni, zise el, clătinând din cap, cu disprețul clar în glas.

— Mai bine să-mi moară fiul decât să-l văd devenind unul dintre acei devianți „nefirești”, rosti generalul.

Krit se trase înapoi și urcă scările. Intră în cameră și închise ușa. Zâmbetul cu care își salutase părinții în sufragerie se stinse într-o seriozitate întunecată.

Își lăsă geanta într-un colț al camerei, apoi merse să facă un duș și să se schimbe. Când ieși din baie, se așeză pe pat, gândindu-se dacă să asculte muzică sau să pornească laptopul pentru un film. Dar atunci, ce se întâmplase la sală îi reveni în minte.

Krit se trase mai sus, rezemându-se de pernele dinspre tăblie. Se gândi la imaginile din sală, pline de tineri de tot felul, cu picături de sudoare pe mușchi, și la arșița intensă a saunei. Corpul i se încordă. Își luă telefonul și deschise aplicația pe care oamenii o folosesc adesea ca să aranjeze întâlniri pentru sex. Krit își plimbă degetul încet, văzând cum mulți dintre acești bărbați necunoscuți își afișau trupurile fără pic de pudoare.

Dar, brusc, îi auzi pe tatăl și mama lui trecând prin fața ușii camerei, vorbind despre programul de la televizor. Krit stinse imediat ecranul și întoarse telefonul cu fața în jos pe pat, un reflex automat când își dădu seama că tatăl era aproape.

Așteptă până când vocile părinților se depărtară, urmate de sunetul ușii închise. Atunci, Krit expiră adânc. Imagini din trecut începură să-i urce în minte.

Era o după-amiază, pe vremea când încă era la liceu. Generalul de poliție Phitak venise cu mașina să-l ia de la școala de băieți. Pe măsură ce mașina înainta pe drumul de lângă terenul de fotbal, se vedea un grup de liceeni care strigau și îi încurajau pe jucători, chiar la marginea terenului. Felul în care se comportau trăda entuziasmul și admirația față de băieți.

— Dezgustător, spusese generalul Phitak cu un ton disprețuitor, apoi se întorsese și îl privsei țintă.

–Să nu te porți așa, Krit. Dacă ajungi ca ei, te omor. Ai înțeles?

Inima lui Krit bătuse nebunește. Dăduse din cap afirmativ, privind înainte, fără să îndrăznească să se uite în altă parte sau să întâlnească privirea tatălui.

Vocea agresivă și privirea tatălui din acea zi, chiar și după mulți ani, i se întipăriseră în memorie.

Krit oftă adânc. Închise imaginea tânărului din aplicația pe care o lăsase deschisă și aruncă telefonul într-un colț al patului. Scânteia de dorință sexuală care îi strălucise în ochi se stinse, înlocuită de un gol. Se lăsă pe spate, cu ochii închiși, în vreme ce mintea-i rămânea plină de disconfort și frustrare.

NOTA TRADUCĂTOAREI

[1] Pimjit se pronunță „Pimchit”; litera „j” în thailandeză se pronunță ca „ch”.