Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Frumusețea durerii – Capitolul 10

 

Chiar înainte de a deschide ochii, știu că a plecat.

 

Stau întinsă în pat, cu obrazul lipit de pernă, ascultând sunetele matinale ale orașului. Mă doare corpul mai puțin decât ieri. Îmi dau seama, fără să mă ating, că umflătura din jurul ochiului meu a scăzut. Dar, deși corpul meu se simte mai bine, inima mea se simte exponențial mai rău. Nu am mai întâlnit asta niciodată, dar dorul este surprinzător de dureros. Mă răsucesc și mă uit la ceas. Este duminică, așa că nu trebuie să-mi fac griji în legătură cu școala, dar mă simt vinovată pentru că am ratat tura de la Buddy’s. Avem angajați cu jumătate de normă care îmi pot ține locul, dar, cunoscând-o pe Carla, ea va face turele pentru banii în plus. Soțul ei a fost concediat de la slujba de mecanic acum câteva luni. Abia reușesc să se descurce. Așa că, într-un fel, e bine că voi lipsi. Dar încă mă simt vinovată pentru asta. Să crești la o fermă poate că nu este strălucitor, dar cu siguranță îți înrădăcinează etica muncii.

 

Îmi arunc un halat și mă îndrept spre bucătărie. Am nevoie de cafea înainte de a putea înfrunta ziua, mai ales astăzi, când totul a fost dat peste cap de ceea ce s-a întâmplat pe acea alee. Totul, mai ales creierul meu. Și libidoul meu.

 

Nu mă pot opri să nu mă gândesc la senzația corpului lui Liam pe al meu. Cum îi tremurau degetele când mă atingea. Cum fiecare fir de păr de pe corpul meu s-a ridicat în picioare când a inhalat pe ceafă.

 

– Bună dimineața!

Sar când Ellie mă salută peste umăr. Prăjește ouă la aragazul din bucătărie, în halat de baie, desculță, cu părul ciufulit și cu spatele la mine. Mă holbasem la podea, pierdută în gânduri, și nu am observat-o acolo.

– Sfinte Moise, Elliebellie, am respirat, apăsându-mi o mână peste inima mea. Mă târăsc în bucătărie, uitându-măuitându-mă la ceafa ei.

– Practic, mi-ai provocat un atac de cord.

Ea pufnește.

– Ai uitat că ai o colegă de cameră?

Spun cu severitate:

– Nu, mai ales după concertul pe care tu și Ty l-ați susținut aseară. Nu e de mirare că ești atât de veselă în dimineața asta.

Mestecând în ouăle prăjite cu o spatulă, ea râde de tonul meu.

– Nu mă urî. Nu mă pot abține că sexul nostru de împăcare este atât de… rahat!

Observându-mi fața în timp ce mă mișc lângă ea pentru a deschide dulapul, ea oftează.

– Doamne, Tru! Ești bine?

Fac un gest disprețuitor cu mâna, întinzând mâna după o cană.

– Sunt bine. Arată mai rău decât pare. Întotdeauna am fost un vânător. E pielea asta pătată.

Zguduită de înfățișarea mea, își sprijină mâna liberă la baza gâtului.

– Iisuse. Când Liam a spus că ai avut un accident minor la serviciu, am crezut că se referea la o alunecare sau ceva de genul ăsta. Se pare că ai primit un pumn în față!

Felul în care pronunță numele lui Liam o face să pară că sunt prieteni vechi. Ceea ce e ciudat, pentru că ea nu simpatizează cu nimeni. Spun absent:

– Lovită, de fapt.

Aproape că scapă spatula.

– Lovită? De către cine?

Cu cana în mână, mă sprijin de tejghea și o privesc.

– Un idiot care a regretat. Hai să ne întoarcem înapoi o secundă pentru că sunt curioasă. Liam bate la ușă și îți spune… ce? „Bună, sunt un irlandez chipeș pe care nu l-ai cunoscut niciodată, colega ta de cameră a avut un mic accident, dă-mi cheia de rezervă?”.

Se gândește la asta.

– Adică, pe scurt, cred. Dar între toate astea, a pus deoparte cumpărăturile.

– Așteaptă. Ce?

– Cumpărăturile, repetă ea cu răbdare, ca și cum nu aș fi auzit-o de prima dată. Când mă holbez la ea, face un gest spre frigider.

Încruntându-mă confuză, mă duc la frigider și deschid ușa. Înăuntru, împachetat ca sardinele, se află un curcubeu de produse, mezeluri, produse lactate, băuturi, gustări, salate de delicatese și o varietate de fructe tăiate în recipiente pătrate de plastic. Și apă, bineînțeles. Apă franțuzească de designer în sticle de sticlă, cuibărită între toate celelalte.

Ellie spune:

 – Sunt o grămadă de alimente și în cămară. Chestii sofisticate. De jumătate dintre ele nici măcar nu am auzit vreodată.

Pe o bănuială, deschid ușa congelatorului.E plin până la refuz cu halbe de înghețată de fistic.

Mă întorc încet spre Ellie, simțindu-mă ca într-un vis.

– Deci… sunt confuză.

Ea face o față la mine.

– Că prietenul tău bogat ți-a făcut cumpărături?

Inima mi se strânge, iar vocea mi se înalță.

– Ți-a spus că e iubitul meu?

Ellie își dă ochii peste cap, de parcă aș fi ridicolă cu toate întrebările inutile.

– Ascultă, știu că ești o persoană super retrasă și că nu-ți place să vorbești despre viața ta amoroasă și nu te învinovățesc după ce s-a întâmplat cu fostul tău cretin. Am înțeles. Dar ai trăit ca o călugăriță de când ne-am mutat împreună…

Când expresia mea se înrăutățește, ea adaugă rapid: -Nu te judec. Ce vreau să spun e că tipul ăsta e nebunește de sexy, are maniere imepcabile, îți aduce mâncare și este probabil rudă cu familia regală. Ar trebui să faci un efort cu el. Încearcă să te deschizi.

Îmi ridic sprâncenele.

– Familia regală britanică? Ești conștientă că accentul lui este irlandez, nu?

– Irlanda este o parte a Marii Britanii, duh.

– Nu le spune asta tuturor celor din Republica Irlanda, o națiune suverană care nu face parte din Marea Britanie, care nu este același lucru cu Irlanda de Nord, care este.

Ea ridică din umeri.

– Tomată, tomahtoe. Sunt pe aceeași insulă și ambele au Irlanda în nume. Dacă voiau ca oamenii să țină minte, ar fi trebuit să facă rahatul ăsta mai puțin complicat. Noi nu numim Canada America de Nord, nu-i așa?

– Ba da, o facem la propriu, pentru că America de Nord este un continent, prostuțo, din care face parte și Canada. Ești sigură că ai absolvit facultatea?

– Geografia nu este punctul meu forte.

Mă gândesc:

– Nu mai spune?

Ea își dă ochii peste cap.

– Ceea ce vreau să spun este că este evident că are gene aristocratice. În plus, e nebunește de sexy.

– Ai spus deja asta.

– Merită repetat.

Închid ușile frigiderului și ale congelatorului și îmi frec tâmplele.

Sunt atât de confuză.

– Ai mai spus asta. Ce este atât de confuz?

– În primul rând, i-ai dat cheia ta de rezervă.

Se încruntă, de parcă aș vorbi o limbă străină.

– Și nu l-ai mai întâlnit niciodată? Alo? Acum împarți cheile de la apartamentul nostru ca pe niște bomboane de Halloween?

Ea chicotește, întorcându-se la ouă.

– Cum, de parcă ar fi un invadator de case? S-a gândit că mersul la cumpărături ar fi o modalitate bună de a mitui pentru a intra pe ușă înainte de a mă lega de un scaun și de a-mi cotrobăi prin sertarele cu chiloți după bijuterii ascunse? Haide.. În plus, spărgătorii de case nu poartă costume Armani și ceasuri Patek Philippe.

Mă gândesc că ea ar ști ce marcă de costume poartă el. Eu știam doar pentru că mi-a spus Carla. Și nu știu nimic despre ceasuri, în afară de faptul că dacă se numesc ceasuri, sunt scumpe.

– Dar nu l-ai mai întâlnit niciodată.

Ea strecoară ouăle din tigaie pe o farfurie, ridicând din umeri.

– Știu cât de încuiată ești. Ai putea fi în luna de miere, iar eu aș afla că te-ai căsătorit doar când aș primi o carte poștală prin poștă. M-am gândit că nu mi-ai spus încă despre el.

Aruncând o privire spre ușa dormitorului ei, unde se pare că Ty încă doarme, ea adaugă:

– Sincer, totuși, dacă omul ar fi sunat la sonerie și ar fi spus: ,,Bună ziua, am venit să te răvășesc”, mi-aș fi smuls și eu toate hainele. E al naibii de…

Fierbinte. Sunt conștientă. La fel era și Ted Bundy.

Nu știu sigur de ce sunt supărată, pentru că Liam are același efect asupra mea ca și asupra ei. Și pe Carla. Și asupra oricărei alte femei cu o pereche de ovare funcționale, sunt sigură. Chiar și ofițerii de poliție sunt uimiți de el, iar ei sunt antrenați să fie tot felul de suspicioși.

E ceva la el care te face să cobori garda.

– Deci, nemernicul ăsta care te-a agresat, spune Ellie în timp ce scutură sosul picant pe ouăle prăjite. Care este povestea lui? Era drogat? A fost arestat?

Se oprește din ceea ce face și se întoarce să mă privească de sus în jos. Vocea i se înmoaie.

– Mai important, ești sigură că ești bine? Asta pare să te doară.

Este evident că nu a văzut nimic la știri sau nu a auzit vreo bârfă locală despre trei tipi morți găsiți pe aleea din spatele Buddy’s Diner. Dar poliția a fost la spital, ceea ce înseamnă că știa cu siguranță ceva. Liam a spus că situația a fost rezolvată… dar ce a vrut să spună mai exact?

Cum ar fi că s-a rezolvat suprimarea știrilor?

Cum ar fi să plătească polițiștii?

Cum ar fi, poate, scoaterea cadavrelor de la scena  crimei?

– Tru?, spune Ellie, părând îngrijorată.

– Da. Sunt bine. O spun cu fermitate, apoi mă întorc, concentrându-mă asupra ibricului de cafea. Doar că am mare nevoie de o cafea.

– Ei bine, anunță-mă dacă mai ai nevoie de ceva. Serios. Probabil că ar trebui să-ți iei și tu câteva zile libere. Să lași vânătăile să se vindece puțin înainte de a te întoarce la muncă.

Atunci îmi amintesc că Liam a vorbit deja cu Buddy despre același lucru.

– Hei, îmi împrumuți telefonul tău? Poșeta mea e la serviciu, dar vreau să-mi sun șeful.

– Sigur. Ellie face un gest spre hol. Geanta mea e pe masă.

– Mulțumesc. Îmi torn o ceașcă de cafea, apoi recuperez telefonul lui Ellie din geantă. Mă întorc în dormitor, mă așez pe marginea patului și formez numărul de telefon al restaurantului.

– Mulțumesc că ați sunat la Buddy’s, spune o voce feminină veselă. Cu ce vă pot ajuta?

Este Lisa, una dintre fetele care lucrează în tura de zi în weekenduri și care ocazional o înlocuiește pe Carla dacă este bolnavă.

– Bună, Lisa. Sunt Tru. Buddy e acolo?

– Hei, Tru! Nu, Buddy a venit și a plecat deja.

– La naiba. Ai cumva numărul lui de mobil? E în poșetă, dar l-am lăsat în dulap. Trebuie să vorbesc cu el.

– Așteaptă o secundă. O aud scormonind la celălalt capăt al firului. Da, l-am găsit . Ești gata?

– Lasă-mă să iau un pix. Bine, dă-i drumul.

Citește numărul. Îl mâzgălesc pe o bucată de hârtie, apoi îi mulțumesc. Apoi întreb timid:

Deci… cum merg lucrurile acolo?

– Ugh. Aceleași lucruri vechi. Am un client obișnuit care vine în fiecare duminică după biserică și îmi ține prelegeri la clătite despre relația mea cu Dumnezeu. Se pare că tatuajul cu fluturele de pe încheietura mâinii îl îngrijorează pentru starea sufletului meu.

– Obișnuitul sau Dumnezeu?

Ea râde.

– Mă îndoiesc că ființei supreme îi pasă de ceea ce își cerne oamenii pe piele. Dacă o face, nu mă interesează să ajung în rai. Trebuie să plec, dragă, un bătrân cu barbă și papagal pe umăr așteaptă să ia loc.

-Mult noroc cu asta.

Își coboară vocea, imitând un pirat. „Ahoy, amice, e un câine de mare sărat chiar în față!”

Închide, lăsându-mă să dau din cap în timp ce formez numărul lui Buddy.

Evident, Lisa nu știe nimic despre ce s-a întâmplat pe alee noaptea trecută, ceea ce mă face să cred că nici altcineva de la Buddy’s nu știe. În mod normal, bârfele se răspândesc prin local ca un foc de paie. Cumva, Liam a reușit să țină trei morți în secret. Dar cum?

Și unde cred Diego și Carla că am dispărut în acea noapte?

Să sperăm că Buddy îmi va da niște răspunsuri. Răspunde la telefon, părând păzit.

– Alo?

– Bună, Buddy. Sunt Tru.

Liniște asurzitoare. Ciudat din partea unui om care vorbește non-stop cu toată lumea și cu orice, inclusiv cu el însuși, cu străinii la întâmplare și cu porumbeii pe care îi hrănește în parc.

– Um, te-am prins într-un moment bun?

– Orice moment în care vrei să mă suni este un moment bun, dragă.

„Dragă” îmi dă de gândit. Buddy este un om prietenos, dar nu este înclinat spre afecțiune sau nume de companie. L-am auzit spunându-i soției sale doar pe numele mic, și sunt căsătoriți de 52 de ani.

– Bine. Um. Grozav. Deci… cred că știi deja ce s-a întâmplat în ultima mea tură.

Mai multă tăcere, aceasta vastă și goală, ca în spațiul cosmic. După o lungă perioadă de timp, Buddy își drege gâtul. Spune:

– Ești bine?

Frumoasă evaziune.

– Da. Sunt puțin vânătă, dar nimic care să nu se vindece.

Expirația lui sună cu adevărat ușurată.

– Slavă Domnului.

Aștept, dar el nu mai adaugă nimic.

– Totuși, voi avea nevoie de câteva zile libere de la serviciu. Ceea ce presupun că știi deja?

El spune grăbit:

– Da, da, ia-ți cât timp ai nevoie, dragă. Atât timp cât ai nevoie. Cel mai important lucru este sănătatea ta. De fapt, dacă te simți prea traumatizată ca să te întorci la muncă, mă voi asigura că vei primi ajutor de invaliditate și șomaj.

Nu sunt sigură că aș putea să le primesc legal pe amândouă în același timp, dar el tot vorbește.

– Și orice altceva ai nevoie. Am putea chiar să te ținem pe statul de plată până îți găsești un alt loc de muncă, dacă preferi. Îți voi acoperi toate facturile medicale, bineînțeles. Doar trimite-le direct la mine.

– Nu sunt prea traumatizată ca să nu mă întorc la muncă.

– Oh. Bine, atunci.

Nu mă pot decide dacă pare ușurat sau dezamăgit. Situația devine din ce în ce mai ciudată.

– Apreciez totuși oferta. Și în legătură cu facturile medicale. E foarte generos din partea ta. Deși, ca să fiu sinceră, nu știu dacă spitalul știe măcar cum să mă contacteze. Liam părea să se ocupe de tot.

Buddy face o pauză. Când începe să vorbească din nou, pare că procedează cu o precauție enormă, alegând cu grijă fiecare cuvânt.

– Mă bucur doar că ești bine. Starea ta de bine este singurul lucru care contează. 

Țin telefonul departe de ureche și fac o față la el. Când îl pun din nou lângă ureche, spun:

– Buddy?

– Da, dragă?

– Ce se întâmplă?

El ezită. –Eu… nu cred că știu ce vrei să spui, dragă.

– Am să te lămuresc. Mi-ai spus „dragă” de patru ori în șaizeci de secunde, adică de patru ori mai mult decât în toată perioada în care am lucrat pentru tine. Te-ai oferit să-mi plătești invaliditatea, șomajul și salariile continue dacă nu mă întorc la muncă, plus toate facturile medicale, și știm amândoi că poza ta este lângă definiția termenului „frugal” din dicționar.

Încerc să dau greutate pauzei mele.

– Te-a amenințat Liam sau ceva de genul ăsta?

Aud un zgomot puternic și mă întreb dacă Buddy a căzut din fotoliul înclinat.

– Nu, nu am spus asta! Te rog, nu-i spune că am spus asta!

– Dumnezeule, calmează-te. Am întrebat doar.

La celălalt capăt al firului, gâfâie ca un labrador.

– Te rog, Tru, este de cea mai mare importanță. Cea mai mare. Nu se poate să ajungă la el că am spus ceva… Trage aer în piept.

– Că am insinuat măcar ceva negativ. Despre tine, sau despre el, sau despre orice.

Frica lui este atât de palpabilă încât se întinde prin telefon și se strânge  ca o mână rece în jurul gâtului meu. Coborându-mi vocea spun:

– Ți-e frică de el.

Expirația lui este tremurândă.

– Bineînțeles că îmi este. Diavolul însuși se teme de acel om.

Dându-și seama ce a recunoscut, el răbufnește:

– Nu am vrut să spun asta! Este un individ de treabă și nu am decât lucruri bune de spus despre…

Îi spun cu fermitate:

– Amice, nu am de gând să-i repet niciun cuvânt din această conversație. Îți promit. Îți jur. Bine?

Aud niște foșnete, apoi un suspin greu. Mi-l imaginez pe Buddy aplecat în fotoliul lui, trecându-și o mână tremurândă peste fața palidă.

– Mulțumesc, șoptește el.

– Dar am să-ți pun mai multe întrebări.

Gemetele lui sunt slabe și pline de disperare. Nu mă descurajează deloc.

– Cine este el?

Se face o pauză. Când își revine, pare surprins.

– Nu știi?

– Știu că numele lui este Liam Black. Știu că are un fel de relație cu poliția, pentru că ei l-au recunoscut când a fost cu mine la spital. Apropo de asta, i-a speriat de moarte și pe ei, și pe doctorul meu încrezut, dacă asta te ajută să te simți mai bine.

Buddy face un zgomot de împotrivire, indicând că ar putea ajuta puțin.

– Dincolo de asta, sunt în întuneric. Cum îl cunoști?

– Doar după reputație, vine răspunsul solemn. Dar asta e de ajuns.

– Ce este, un fel de Bau-Bau sau ceva de genul ăsta?

Râd când pun întrebarea, dar Buddy nu-i dă niciun ecou. Vocea lui este extrem de serioasă.

– Omul negru își dorește să fie Liam Black.

– Habar n-am ce înseamnă asta.

– Și dacă nu știi, nici eu nu pot să-ți spun.

Spun cu drâmbătate:

– Doamne, mulțumesc, șefu’. E de mare ajutor.

– Ești o fată deșteaptă, Tru. Întotdeauna am crezut asta. Inteligentă și dură. Matură pentru vârsta ta. Se oprește. Ar putea fi de la mulsul vacilor și călăritul boilor, nu știu.

– Regret că nu ți-am spus nimic despre copilăria mea.

– Ceea ce vreau să spun este că ai ochi și creier. Folosește-le.

Evident, nu are de gând să-mi dea nimic aici. Stăm în tăcere o vreme, până când mă hotărăsc să merg într-o altă direcție.

– Ce le-ai spus lui Diego și Carlei?

– Adevărul. Că ai fost agresată pe alee și că un bun samaritean te-a găsit și a chemat o ambulanță. Aveau o mulțime de întrebări – mai ales Diego – dar le-am spus că ai familia cu tine la spital și că îi voi anunța imediat ce aflu ceva.

– Uh-huh. Și cum ai explicat cadavrele?

– Nu știu nimic despre niciun cadavru, spune el repede. Poate că poliția…

Se întrerupe, tușește, apoi tace. Este modul lui de a-mi da de înțeles că a spus deja prea multe pe această temă, dar nu trebuie să dea mai multe detalii pentru ca eu să-l înțeleg.

Polițiștii au fost echipa de curățenie a lui Liam.

Complotul se îngroașă.

Buddy spune:

– Le-am dat, de asemenea, câte un bonus frumos Carlei și lui Diego. Îl vei primi și tu pe al tău, bineînțeles.

Acum sunt foarte suspicioasă.

– Bonus? Pentru ce?

– Pentru… loialitate. Pentru toată munca ta grea. Tura de noapte este dificilă, până la urmă. Și știu că a fost greu de când nu mai avem personal la vase. Cu toții ați muncit în plus.

Am tăcut o clipă, gândindu-mă.

– Cu alte cuvinte, este o mită.

– Cum? Nu!

– Vrei să ne ținem gura despre ce s-a întâmplat în acea noapte.

El își bate joc de mine.

– Acum, acum, hai să nu fim teatrali.

– Amice, începi să mă sperii. Nu ești tu. Tu nu spui „dragă”, nu faci mită și nu le spui oamenilor „omul negru”. Ce naiba se întâmplă cu adevărat?

Își ia un moment pentru a-și aduna gândurile înainte de a vorbi. Vocea lui este liniștită și respectuoasă, așa cum o folosești în biserică.

– Ești sub protecția lui Liam Black acum. Asta este ceea ce se întâmplă. Și spun asta doar pentru că, cu siguranță, trebuie să fie evident pentru tine. Nu mai adaug nimic, decât să repet ceea ce am spus deja: ai ochi și creier. Folosește-i.

Se deconectează.

Stau și mă holbez la telefonul din mână, și mai confuză decât eram înainte de a da telefonul, până când aud soneria. Apoi, vocea lui Ellie plutește din cealaltă cameră.

-Tru? Vino aici. Ea râde.

– O să vrei să vezi asta.

 

Care este reacția ta?
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
Frumusețea durerii

Frumusețea durerii

Status: Completed Tip: Autor: Traducător:
O nouă poveste își face loc în librăria noastră. Lăsați-vă surprinse și bucurați-vă de lectură.   Era un străin pentru mine, o prezență întunecată și periculoasă care s-a materializat din umbră într-o noapte ploioasă pentru a mă salva de un atac violent. Nu-i știam numele și nici de unde era. Tot ce știam era că singurul loc în care mă simțisem vreodată în siguranță era în brațele lui. Dar siguranța este o iluzie. Și nu orice salvator este un erou. Și - așa cum aveam să aflu în curând - să ai un alfa care să-ți salveze viața are un preț. Liam Black a vrut ceva de la mine în schimb.   Alfa (substantiv): 1) Are cel mai înalt rang într-o ierarhie de dominație. 2) Cel mai puternic om dintr-un grup 3) Liam Black Titlu original - Beautifully Cruel  Autor: J.T Geissinger  Traducere: Andore Cartea are doua volume, primul volum cuprinde 31 de capitole + epilog   Această traducere a fost realizată în scopuri non-comerciale, doar pentru citire on-line. Echipa Nuvele la Cafea  

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset