Tru
Uimită, respir:
– Vrei ca eu să…
– Să te muți cu mine.
– Pentru…
– Douăzeci și opt de zile. Apoi pleci.
Se uită la mine cu o intensitate amețitoare. Un mic râs neîncrezător îmi scapă de pe buze.
– Ți-am spus că nu mă ocup de relații.
– Și asta e soluția ta? O lună de conviețuire non-stop, urmată de o despărțire definitivă? E cam drastică, nu crezi?
Privirea lui coboară spre gura mea. El mârâie:
– Cred că este singura cale ca amândoi să obținem ceea ce ne dorim fără daune de durată.
Mă holbez la el. Nu poate fi serios.
– Liam…
– Da sau nu. Hotărăște-te.
Îmi arcuiesc sprâncenele și îmi alunec brațele din jurul umerilor lui, aplanându-mi mâinile pe întinderea largă a pieptului său.
– Și eu sunt cea autoritară?
– Trebuie să știu chiar acum.
– De ce? Unde e focul?
Printre dinții strânși, spune:
– Nu mă pot concentra la nimic altceva. De fiecare dată când te văd, e mai rău. Trebuie să fie rezolvată.
– Să se rezolve?
– Noi.
Îi studiez pentru o clipă, toată frustrarea și nerăbdarea lui. Nu simt nici o urmă de milă pentru el, pentru acest măgar arogant.
– Știi, așa e pentru oamenii normali. Necunoașterea. Incertitudinea. Cu asta trebuie să ne confruntăm majoritatea dintre noi în relații, tot timpul.
– Eu nu sunt majoritatea oamenilor, mârâie el. Și eu nu fac…
– Relații. Așa ai spus și tu.
Agasată, mă îndepărtez de el. Întorcându-mă cu spatele, îmi încrucișez brațele peste piept și mă uit fix la patul meu. De ce trebuie să facă totul atât de intens?
Vocea lui vine foarte joasă din spatele meu.
– Hotărăște-te.
Îmi dau ochii peste cap spre tavan.
– Poți să mă lași un minut să-mi trag sufletul?
– Nu. Hotărăște-te.
Mă întorc și mă uit la el, stând acolo, clocotind de căldură și pericol, ca un vulcan pe cale să explodeze.
– Dacă vrei să iau o decizie chiar acum, răspunsul este nu.
El cade nemișcat și se uită fix la mine.
Căldura mi se strecoară pe gât.
– Oh, înțeleg. Era de la sine înțeles că voi spune da, nu-i așa?
Își strânge buzele într-o linie subțire și nu spune nimic.
Chiar și mai exasperată acum, încep să mă plimb pe toată lungimea camerei. Este o cameră mică, așa că mă simt un pic ridicol să mă întorc la fiecare patru pași, dar trebuie să mă descarc cumva de frustrarea și tensiunea sexuală.
– Am o viață, să știi. Muncă. Școală. Prieteni. Nu pot să las totul baltă și să dispar pentru o lună.
– Nu am spus că trebuie să dispari. Nu vei fi izolată de lumea exterioară.
– Ai spus „toată a mea, în fiecare minut”. Am înțeles că voi fi legată de patul tău.
Ochii lui se încing. Îi place ideea.
– Nu, spune el, cu vocea răgușită. Nu-ți cer să fii sclava mea.
– Atunci pot pleca?
– Negociem?
Mă opresc brusc și mă uit la el. El mă privește înapoi de sub sprâncenele coborâte, cu privirea lui dreaptă și neclintită.Niciodată nu a arătat mai fierbinte, mai intens sau mai periculos. Mi se usucă gura.
Șoptesc:
– Nu știu. Poate.
Își potrivește nodul de la cravată, apoi își ajustează butonii, unul câte unul. Își mută greutatea de pe un picior pe altul. Se uită la mine de parcă toate misterele universului ar putea fi descoperite în ochii mei.
– Ce te-ar face să spui da? Spune-mi.
Chiar își dorește asta. Își dorește atât de mult, încât abia poate sta nemișcat. Un sentiment ciudat mă cuprinde. Este atât de nefamiliar, încât îmi ia o clipă să îl identific, dar apoi îmi dau seama ce este.
Puterea.
Felul în care mă dorește Liam nu mă face să mă simt înjosită, sau slabă, sau speriată.
Mă face să mă simt puternică ca naiba.
Spun încet:
– Păi, în primul rând, trebuie să mă săruți, lupule. Nu am de gând să-mi petrec douăzeci și opt de zile cu un bărbat care nici măcar nu sunt sigură că poate săruta cum trebuie.
El își ridică o sprânceană întunecată.
Îmi încrucișez brațele la piept și îl privesc calm.
– Ne-negociabil.
Mă privește încet în sus și în jos, devorându-mă cu ochi flămânzi. Când își umezește buzele, aproape că gem cu voce tare. Apoi se îndreaptă spre mine, îmi ia fața în mâini și își coboară gura spre a mea.
Este imediat evident că bărbatul nu numai că știe cum să sărute, dar știe cum să sărute o femeie fără sens.
Gura lui cere.
O ia.
Mă stăpânește.
Îi strâng jacheta în pumni și iau scurte guri de aer pe nas în timp ce limba lui se scufundă în gura mea și o mătură pe a mea, iar și iar, cu o cantitate perfectă de aspirație și presiune care să mă facă să mă zvârcolesc și să-mi frec coapsele fără odihnă în timp ce mă apăs pe lungimea lui tare. Sunt vag conștientă că mă ustură buza inferioară, dar mă înec în gustul lui. În plăcerea acestui sărut, în decadența lui, în felul în care îmi încadrează fața cu mâinile și îmi ține capul pe loc pentru a putea lua ce vrea și a-mi da ceea ce nici măcar nu știam că am nevoie.
Gem în gura lui.
Inima mea strălucește ca un beculeț.
Mă ridic pe vârfuri și îl sărut înapoi mai tare.
Când se desprinde brusc, sunt atât de amețită, încât aproape cad.
Stăm acolo respirând sacadat, cu respirația lui fierbinte pe obrazul meu și cu erecția lui care pulsează pe picioarele mele, până când mă întreabă aspru: -Ei bine?
Eu spun slab:
– Ei bine… nu a fost nasol.
Își coboară gura la urechea mea. Vocea lui este o comandă întunecată, delicioasă.
– Nu te juca cu mine.
Oh, Doamne, tot ce-mi doresc este să-mi smulg hainele și să mă cațăr ca pe un copac. Delirez de dorință. Asta nu poate fi normal. Nu că nimic din situație ar fi normal, dar am bufeuri cu un sfert de secol înainte de menopauză.
Cu ochii închiși și cu mâinile încă agățate de sacoul lui de costum, spun:
– Asta a fost…
Așteaptă, încordat și trosnind de tensiune.
– Cel mai bun sărut pe care l-am avut vreodată.
Expirând, își înfășoară brațele în jurul corpului meu, trăgându-mă strâns împotriva lui.
– Deci e un da?
Gem și îmi îngrop fața în pieptul lui.
– E atât de ciudat.
– Nu te gândi prea mult la asta. Urmează-ți instinctul.
Când mă smiorcăi, el spune fierbinte:
– La naiba. Vreau să te aud cum scoți sunetul ăsta când sunt în tine.
Încearcă să mă omoare. Încearcă să-mi prăjească creierul cu o supraîncărcare de testosteron, ca să mă poată arunca pe umărul lui, să mă ducă înapoi în peștera lui și să facă ce vrea cu mine.
Ca să ne putem face felul unul cu celălalt.
Nu mă îndoiesc că acest mic experiment pe care îl propune va fi o stradă cu două sensuri. Ar oferi la fel de multă plăcere pe cât ar primi. Ar avea grijă să mă trimită la plimbare douăzeci și opt de zile mai târziu cu ochii încrucișați, picioarele plecate și un zâmbet de prostănac pe față.
Douăzeci și opt de zile mai târziu este numele unui film de groază. Coincidență sau semn rău?
Ar putea fi uimitor, totuși. Ar putea fi un vis absolut. Fără obligații, fără angajamente, doar sex constant cu cel mai sexy bărbat pe care l-am întâlnit vreodată, împreună cu o mică vacanță din viața reală…
Oh, pe cine păcălesc? E o nebunie!
Mă îndepărtez și îl privesc în ochi.
– Sunt incredibil de tentată. Dar acolo…e prea… e prea nepractic.
Ignorând comentariul cu „acolo”, se aruncă asupra celuilalt motiv.
– Cum adică nepractic?
– Nu pot lipsi de la serviciu timp de o lună…
– Ba da, poți, intervine el. Și șeful tău va plăti pentru asta.
Îmi răsucesc buzele, știind că are dreptate. Având în vedere cât de îngrozit este de Liam, Buddy mi-ar da probabil un an întreg de concediu plătit dacă i-aș cere.
Bine, urmează.
– Am școală.
– Semestrul se termină în treisprezece zile. Nu te prezinți la barou până la sfârșitul lui iulie. Ceea ce înseamnă că ai două luni libere între timp.
Mă uit la el surprinsă.
– De unde știi asta?
– Mi-am făcut temele. Următorul argument, domnișoară avocat?
– Nu. M-ai investigat sau ceva de genul ăsta?
– Dacă socotești că a-i pune câteva întrebări colegei tale de cameră e o investigație, atunci da.
– Oh.
– De ce te încrunți?
– Mă întreb ce alte detalii personale ți-a mai furnizat colega mea de cameră guralivă.
– Hai să rămânem la subiect. Ce alte preocupări mai ai?
Ochii lui ard de intensitate. E prea deranjant, așa că mă întorc și mă îndrept spre cealaltă parte a camerei, punând o distanță sigură între noi. Mă sprijin de micul birou unde învăț, îmi încrucișez brațele peste piept și îl privesc.
– Bine, hai să trecem la subiect. Din tot ce ai spus despre viața ta, este clar că tu crezi că aș fi în pericol dacă aș petrece o perioadă semnificativă de timp cu tine.
Așteaptă, iritându-se de nerăbdare.
– Ceea ce înseamnă că dacă stau cu tine, la tine acasă…
-Ai fi protejată acolo, spune el, cu vocea lui dură. Este o fortăreață.
Când îmi ridic sprâncenele, el spune:
– La figurat. Există măsuri de protecție. Tehnologie.
El flutură o mână nerăbdătoare în aer pentru a indica o listă lungă de măsuri de siguranță pe care le folosește și pe care nu are de gând să le menționeze.
– Ideea este că ai fi în siguranță. Mult mai în siguranță decât eștu aici. Nici măcar nu ai un zăvor la ușa de la intrare, pentru numele lui Dumnezeu.
Tac prea mult timp pentru răbdarea lui, așa că îmi cere:
– Spune-mi.
Îi spun încet:
– Se pare că te-ai gândit la toate. Doar că planul ăsta al tău are o problemă evidentă pe care toată rezolvarea ta clinică a problemelor a trecut-o cu vederea.
– Care este?
– Emoția.
Răspunsul lui este tăcerea, împreună cu o măcinare lentă a molarilor săi.
– Nu va fi ușor să ne desparțim după o lună de imersiune totală, Liam. Dacă e atât de intens acum, și nici măcar nu am…
– Nu va fi o problemă.
– Pari destul de sigur.
Îmi examinează chipul pentru o clipă, apoi se întoarce brusc să privească pe fereastră. Își târăște o mână prin păr și își ajustează cravata. Vocea îi scade în intensitate.
– Să mă îndrăgostesc este un lux pe care nu mi-l permit.
Îi privesc profilul, atât de frumos și de dur. Expresia lui este de nelămurit.
Mă întreb dacă voi ajunge vreodată în centrul acestui bărbat. Dacă îmi va permite vreodată să văd dincolo de perdeaua de catifea neagră. Că este la fel de capabil de violență și de pasiune știu deja, dar dincolo de aceste extreme se află inima întunecată a lui, misterul cine este cu adevărat. Undeva în adâncul lui Liam Black se află cheia tuturor secretelor pe care le ține închise, dar mă îndoiesc că este o cheie pe care mi se va permite să o găsesc.
Gândul acesta mă întristează nespus de mult.
Șoptesc:
– Cine a spus că vorbesc despre tine?
Ochii îi sclipesc, se întoarce să mă privească. Privirile noastre încrucișate sunt un circuit invizibil care conduce electricitate prin aer, circulând între noi în buclă. Bătăile inimii mele devin mai puternice.
El spune aspru:
– Ți-am spus că sunt egoist.
– Mi-ai spus. Mi-ai mai spus că ar trebui să te plesnesc și să te dau afară, dar încerci din răsputeri să mă convingi să fac exact contrariul. Nu sunt sigură de care versiune a ta ar trebui să ascult: de Cupidon sau de Dr. Doom.
Liam traversează încet spre mine, privirea lui nu mă părăsește. Când ajunge la mine, îmi ia încheieturile mâinilor și îmi înfășoară brațele în jurul umerilor lui. Trăgându-mă aproape, își coboară capul și îmi murmură la ureche.
– Ascultă-ți inima. Nu voi încerca să te conving dincolo de asta: Te doresc așa cum nu am dorit niciodată pe nimeni și nimic. Dă-mi douăzeci și opt de zile și, în schimb, îți voi da tot ce am de dat pe pământ.
– Nu-ți pot promite o veșnicie, dar pot să-ți promit o lună de care să-ți amintești pentru tot restul vieții.
Apoi îmi pune o mână în păr și mă sărută.
Este dur și disperat, șocant de pasional, și mă zguduie cu profunzimea nevoii sale.
Îmi oferă o avanpremieră. O mostră din ceea ce a ținut ascuns. O mică fereastră în oceanul fără fund al sentimentelor pe care le ține atât de bine închise înăuntru. Ceea ce mă înspăimântă este cât de captivant este acest mic gust. Mă agăț de el și îl sărut înapoi, știind că este o idee teribilă… și, de asemenea, că sunt în pericol real de a fi de acord cu ea.
Liam se desparte, respirând sacadat. Cu vocea răgușită, spune:
– Plec mâine la șase dimineața. Ai numărul meu de telefon. Dacă nu primesc vești de la tine până la șase, voi considera că e un „nu”.
Îmi dă drumul și pleacă, picioarele lui lungi îl duc cu o viteză șocantă. Ușa din față a apartamentului meu se deschide și se închide.
Apoi sunt singură cu inima mea tunătoare și cu un milion de întrebări fără răspuns, întrebându-mă cum naiba voi lua această decizie. Și, dacă îi spun da lui Liam, în ce anume mă voi băga.
Îmi arunc o privire spre laptopul meu așezat pe noptiera de lângă pat.
– Bine, domnule Black, murmur, îndreptându-mă spre el. Să vedem ce putem afla despre tine.
