Gorgona Medusa-Capitolul 18

Rupere

Sediul Phalanx se trezea încet, într-o lumină rece și metalică, iar clădirea unității părea mai tăcută decât de obicei, de parcă până și pereții aflaseră despre ceea ce se întâmplase în tunelurile metroului și despre sângele care cursese printre conductele sparte și betonul prăbușit. Agenții traversau coridoarele în șoaptă, schimbând priviri scurte și tensionate, pentru că vestea despre starea lui Zeus circulase deja prin întreaga unitate asemenea unui curent electric.

Titan urcă scările către etajul administrativ fără grabă, însă fiecare pas al lui avea o precizie atât de rigid controlată încât oamenii care îl întâlneau își coborau instinctiv privirea. Uniforma neagră îi cădea perfect pe corp, iar expresia lui calmă ascundea atât de bine tensiunea din interior, încât numai cei care îl cunoșteau cu adevărat ar fi putut observa încordarea aproape imperceptibilă a maxilarului.

În fața biroului maiorului Adrian Gitu îl aștepta Mat Aram.

Adjunctul unității speciale stătea rezemat de perete, cu brațele încrucișate și privirea întunecată fixată asupra podelei. Deși ținuta îi era impecabilă, cearcănele care îi umbreau ochii lăsau să se întrevadă oboseala, iar furia care clocotea în el devenea vizibilă chiar și din felul în care își ținea umerii.

Când Titan ajunse în dreptul lui, Mat ridică încet privirea.

Pentru câteva secunde, între ei se așternu o liniște grea.

Mat vorbi primul.

– Cum este cadetul Hata?

Vocea lui coborî calmă, însă Titan observă imediat furia ascunsă în spatele controlului perfect.

– A ieșit din operație. Doctorii spun că își revine bine.

Expresia lui Mat rămase rece, dar îl privi câteva secunde în plus, apoi râse scurt și amar.

– Nici măcar acum nu poți să pari afectat în fața altora?

Titan își întoarse foarte încet capul spre el.

– Aici suntem în unitate, adjunct Aram.

Replica aceea îl lovi pe Mat exact unde durea mai tare.

Ochii i se îngustară instantaneu.

– Și în afara unității ce suntem, Titan?

Ușa biroului se deschise înainte ca răspunsul să poată veni.

Secretara maiorului îi privi tensionată.

– Domnul maior vă așteaptă.

————

Biroul maiorului Adrian Gitu avea aerul rece și ordonat al unui om care își construise întreaga carieră pe disciplină și autoritate. Mobilierul masiv din lemn închis, dosarele perfect aliniate și drapelele unității amplasate în spatele biroului îi primi cu indiferență.

Maiorul stătea în picioare lângă fereastră când cei doi intrară.

Bărbat trecut de cincizeci și cinci de ani, cu tâmple încărunțite și privire tăioasă, Adrian Gitu își câștigase reputația de comandant imposibil de intimidat și aproape imposibil de impresionat.

Când se întoarse spre ei, liniștea deveni imediat mai grea.

– Luați loc.

Titan se așeză calm.

Mat rămase câteva secunde în picioare înainte să tragă scaunul cu o mișcare scurtă și nervoasă.

Maiorul îi privi lung pe amândoi.

Pe biroul lui se aflau deja dosarele operațiunii „Metroul Orb”, rapoartele medicale ale lui Zeus și declarațiile membrilor echipei.

– Am citit toate rapoartele de trei ori în această dimineață, spuse maiorul lent.

– Și cu cât citesc mai mult, cu atât îmi devine mai clar că operațiunea aceasta s-a apropiat periculos de mult de un dezastru. În plus, a eșuat pe jumătate. Deși armele au fost recuperate, nici un contrabandist n-a fost arestat viu.

Mat expiră lent și își încleștă maxilarul.

– Obiectivele operaționale de recuperare a armelor au fost atinse.

Maiorul își ridică imediat privirea spre el.

– Cadetul Hata  aproape că a murit sub tone de beton.

Vocea lui deveni tăioasă.

– În unitatea mea, un om viu valorează mai mult decât zece rapoarte cu ștampilă perfectă.

Titan rămase complet nemișcat, Mat însă începea deja să ardă de furie.

-Cadet Hata și-a asumat riscul.

-Cadet Hata e novice, neexperimentat în luptele subterane, spuse Titan cu voce joasă și își întoarse foarte încet privirea spre adjunctul lui.

Fu doar o privire, atât, doar atât.

Însă acel simplu gest făcu aerul din birou să devină aproape sufocant.

Maiorul observă imediat.

– Adjunct Aram, conform declarațiilor echipei, dumneavoastră ați insistat pentru infiltrarea individuală prin conducta secundară, deși subinspectorul Pete Vana și sergentul Alessio Casta au propus intrare dublă și sprijin tactic apropiat.

Mat își sprijini palmele pe brațele scaunului.

– O echipă mai mare ar fi încetinit deplasarea și ar fi compromis elementul surpriză.

– Sau ar fi împiedicat un cadet să fie tăiat aproape până la femurală într-un tunel prăbușit, răspunse maiorul rece.

Tăcerea care urmă deveni apăsătoare.

Titan își coborî foarte puțin privirea spre dosarele de pe birou.

În mintea lui continua să apară imaginea lui Zeus întins pe patul de spital, atât de palid încât părea făcut din lumină și bandaje.

Mâna rece dintre palmele lui, respirația slabă, vocea aceea tulbure care îi rostise numele.

Mat observă schimbarea aceea aproape invizibilă și ceva violent i se strânse imediat în piept.

– Bine, izbucni el brusc.

– Hai să spunem lucrurilor pe nume.

Titan ridică lent privirea spre el.

Mat se întoarse direct către maior.

– Toată lumea reacționează de parcă subinspectorul Hata ar fi singurul agent care a fost rănit într-o operațiune. Phalanx lucrează în condiții extreme. Oameni sunt răniți. Oameni sângerează.

– Oamenii mei primesc ordine care au sens, oamenii mei se întorc mereu acasă, interveni Titan calm.

Mat își întoarse instantaneu capul spre el.

– Oamenii tăi?

Vocea îi deveni mai ascuțită.

– Interesant mod de formulare pentru un comandant care aparent nu tratează toată echipa egal.

Maiorul îi privi pe amândoi cu atenție.

Titan rămase perfect calm.

– Subinspectorul Hata este membru Phalanx. Responsabilitatea pentru viața lui îmi aparține.

Mat râse scurt, un râs obosit și amar.

– Serios? Despre responsabilitate este vorba aici?

Ochii lui Titan deveniră reci, foarte reci.

– Controlează-ți tonul.

Mat izbucni atunci complet.

Se ridică brusc în picioare și își trecu violent mâna prin păr.

– De ani de zile îți stau alături în fiecare operațiune, în fiecare schimb de focuri, în fiecare mizerie posibilă, iar tu începi să pierzi controlul exact din cauza unui cadet pe care îl cunoști de câteva luni!

Titan se ridică lent.

Mult prea calm pentru intensitatea din vocea lui Mat.

– Zeus Hata aproape că a murit.

– Și eu am fost aproape mort de zeci de ori lângă tine! Dar nu te-ai lamentat așa niciodată!

Cuvintele explodară în birou.

Maiorul Gitu rămase tăcut.

Mat respira greu acum, furia, gelozia și oboseala îi deformau complet vocea.

– Eu am fost acolo când ai fost împușcat în Turcia. Eu te-am scos din fabrica aia în flăcări din capitală. Eu am rămas lângă tine când restul fugeau din jurul tău.

Titan îl privea fără să clipească.

– Și acum? continuă Mat cu un râs amar.

– Acum tot universul tău se învârte în jurul lui Zeus.

În birou se lăsă o tăcere atât de grea încât până și maiorul evită pentru câteva secunde să intervină.

Titan vorbi foarte încet.

– Adjunct Aram.

Mat îl fixă direct.

– Ce?

– Ai depășit limita.

Vocea aceea calmă îl lovi mai rău decât orice strigăt.

Mat își simți furia transformându-se într-o durere surdă și violentă.

– Adevărul deranjează întotdeauna.

Titan se apropie un singur pas, însă prezența lui deveni instantaneu apăsătoare.

– Adevărul este că ai lăsat gelozia să interfereze cu o operațiune.

Mat încremeni.

Maiorul își ridică lent sprânceana.

Titan continuă fără grabă.

– Echipa întreagă a observat ostilitatea ta față de Zeus Hata în ultimele săptămâni. În tunelul acela ai împins un cadet dincolo de limita rezonabilă a misiunii.

Mat râse incredul.

– Dumnezeule… chiar îl aperi.

Titan îl privea în continuare calm.

– Îmi protejez oamenii.

– Nu, nu e vorba de oameni, spune-o la singular, fii corect, e vorba de acel…acel…derbedeu ….

Pentru prima dată, liniștea din birou căpătă o greutate aproape personală.

Maiorul Gitu își împreună mâinile pe birou și interveni înainte ca situația să explodeze complet.

– Destul.

Vocea lui tăie încăperea instantaneu și Mat se întoarse spre el respirând greu.

Titan își reluă postura calmă.

Maiorul îi privi lung pe amândoi.

– Adjunct Aram, experiența și rezultatele dumneavoastră în Phalanx rămân remarcabile. Însă această operațiune a demonstrat o deteriorare gravă a echilibrului emoțional necesar pentru coordonare tactică.

Mat înțepeni.

Ochii lui se fixară direct asupra maiorului.

– Ce înseamnă asta?

Maiorul deschise dosarul din fața lui.

– Începând de astăzi, sunteți transferat disciplinar către Divizia de Intervenții Rutiere și Management Urban.

Liniștea explodă, Mat rămase complet nemișcat câteva secunde de parcă nu înțelesese.

Apoi râse scurt și spuse aproape incredul.

– Glumiți.

– Ordinul este deja semnat, sunteți așteptat la centrul Comandamentului.

Mat își întoarse instantaneu privirea spre Titan.

În ochii lui apăru atunci ceva aproape sălbatic.

– Tu ai cerut asta.

Titan îl privi calm.

– Eu vreau doar ca oamenii mei să rămână vii.

Mat lovi violent biroul cu palma.

– Pentru el faci asta!

Maiorul se ridică imediat.

– Adjunct Aram, controlați-vă comportamentul!

Însă Mat deja nu mai asculta.

Privirea lui rămase fixată asupra lui Titan.

– Toți anii ăștia și ajung să fiu aruncat la rutieră din cauza unui puști care nici măcar nu știe ce simți pentru el.

Maxilarul lui Titan se încordă lent.

– Ai terminat?

Mat râse din nou.

De data aceasta vocea îi tremura.

– Nu. Deloc.

Titan își luă mănușile de pe birou.

– Atunci terminăm conversația pe hol, ne scuzați, domnule maior.

………………….

Ușa biroului se închise greu în urma lor.

Coridorul etajului administrativ era aproape gol, iar lumina rece cădea peste fețele lor tensionate într-o liniște apăsătoare.

Mat îl prinse imediat pe Titan de braț.

– Uită-te la mine.

Titan își coborî lent privirea spre mâna aceea.

– Dă-mi drumul.

– Nu până când îmi spui adevărul.

Titan ridică încet privirea spre el.

Mat continua să ardă de furie și gelozie.

– Ce are el și nu am avut eu niciodată?

Titan îl privi câteva secunde în tăcere.

Apoi își desprinse calm brațul.

– Nu trebuie să aibă ceva special, aici e vorba de feeling.

Cuvintele acelea îl loviră pe Mat direct în piept.

– Eu te iubesc de ani de zile.

Titan închise pentru o clipă ochii.

Oboseala ultimelor zile îi apăsa greu vocea.

– Știu.

Mat râse amar.

– Și pentru asta mă exilezi?

– Pentru că ai început să iei decizii periculoase.

Mat făcu un pas spre el.

– Îți pasă de el atât de mult?

Titan îl privi direct, calm, impunător, perfect sincer pentru prima dată după foarte mult timp.

– Când am intrat în salonul lui și l-am văzut atât de palid, am avut senzația că îmi cedează ceva în interior, că inima mea e zdrobită.

Mat încremeni.

Titan continuă foarte încet.

– Iar în clipa aceea am înțeles că orice om care îl pune în pericol o să mă transforme în cea mai urâtă versiune a mea.

Tăcerea căzu greu între ei și Mat își coborî privirea.

Pentru prima dată, furia începea să lase loc unei oboseli aproape devastatoare.

– Dumnezeule… chiar ești pierdut.

Titan își puse mănușile lent.

– Posibil.

Mat îl privi lung, apoi râse foarte încet, aproape trist.

– Și eu care credeam că omul cel mai periculos din Phalanx ești tu. Dar de fapt ești slab.

Titan își întoarse capul spre capătul coridorului.

– Nu ai văzut încă nimic.

Se întoarse cu spatele și plecă. Trebuia să aibă grijă de iubitul lui bolnav.