Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitol Extra 1, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 3

Capitolul EXTRA 1

Iarna, al treizeci și nouălea an al domniei lui Jianyuan, Palatul Imperial

Doi tineri eunuci așteptau afară, aruncând din când în când priviri spre furtuna de zăpadă de dincolo de coridor. Era o altă zi cu ninsoare abundentă, fără semne de a se opri. Suspinau în sinea lor, gândindu-se la munca care îi aștepta pentru a curăța aleile acoperite de zăpadă. A fi servitor era o muncă fără sfârșit.

– Cine este acela? șopti brusc unul dintre eunuci.

Celălalt se ridică pe vârfuri pentru a privi. În depărtare, o siluetă înfrunta furtuna de zăpadă, apropiindu-se. Silueta părea foarte familiară. Spuse imediat:

– Generalul Shen este aici. Du-te și anunț-o pe Majestatea Sa. Eu voi aduce ceaiul.

Cei doi făcură un schimb de priviri și se apucară de treabă.

Sub streașină, Shen Jue își scutură zăpada de pe mantie, bătând din picioare pentru a curăța și zăpada topită de pe pantofi, înainte de a împinge ușile de lemn ale biroului imperial și de a intra.

Odată trecut de prima ușă, aerul se încălzi imediat. Shen Jue își scoase mantia și o înmână unui eunuc din apropiere, apoi acceptă pantofii curați care îi fură oferiți. În timp ce își schimba pantofii, se uită spre silueta din spatele paravanului din a treia cameră. Prin paravan se vedea doar o siluetă vagă.

După ce își schimbă pantofii, Shen Jue intră și se înclină. I se ceru rapid să se ridice, iar împăratul, fără să îl privească, spuse:

– Ce te aduce aici într-o zi cu ninsoare, în loc să stai acasă?

– A trecut ceva timp de când nu te-am mai văzut. Vremea este foarte rece, așa că am venit să văd ce faci, răspunse Shen Jue.

Împăratul continuă să examineze memorialele, trecând la următorul cu un aer indiferent.

– Acum că m-ai văzut, poți pleca.

Ridicând o sprânceană, Shen Jue încetă să mai fie politicos. Se duse spre el, smulse memorialul și pensula vermilion din mâna împăratului și le aruncă deoparte.

– Nu m-ai privit cu adevărat.

Împăratul suspină în sinea sa, dar la îndrăzneala lui își ridică în cele din urmă capul și, după ce îl privi o clipă, zise:

– Înțeleg. Hainele tale arată bine. Sunt cele pe care ți le-am dăruit eu anul trecut?

– Vara trecută, mai exact, răspunse Shen Jue, redirecționând rapid discuția.

– Te-ai comportat ciudat în ultima vreme.

Chiar în acel moment, un eunuc aduse ceai și gustări. Șeful eunucilor aruncă o privire către Shen Jue, iar tânărul eunuc așeză rapid lucrurile pe masă și se retrase, închizând ușa în urma sa.

Shen Jue se așeză lângă ea, luă o înghițitură de ceai și, uitându-se la bătrânul eunuc care stătea lângă el, spuse:

– Mă duc să mă odihnesc puțin.

Cu aceste cuvinte, se ridică și plecă în camera privată a împăratului printr-o ușă laterală, închizând-o în urma sa.

Împăratul ezită o clipă, după care se ridică și îl urmă.

Văzându-l intrând, Shen Jue zâmbi pentru prima dată, întinzându-i mâna. Hainele sale erau deja dezordonate, pantofii cei noi erau puși deoparte, iar roba exterioară era acum aruncată pe marginea patului. Stătea întins pe canapea, având pe el doar lenjeria interioară, emanând o lene nepăsătoare.

Împăratul era de mult obișnuit cu acest comportament al său, chiar dacă încălca toate protocoalele. Nu făcuse niciun comentariu.

Împăratul întrebă doar:

– Cine este deasupra de data asta?

Shen Jue se gândi o clipă, apoi răspunse:

– Data trecută te-am lăsat pe tine. Acum e rândul meu, firește.

Răspunsul era deja așteptat. Shen Jue nu știa niciodată să cedeze. Cerea corectitudine în toate lucrurile, cântărind fiecare gram. Împăratul pufni rece și se întinse lângă el fără a-și scoate hainele, spunând doar:

– Pur și simplu urăsc această latură a ta.

Shen Jue chicoti încet, ajutându-l cu grijă pe împărat să se dezbrace, apoi se aplecă peste el fără ezitare.

– Credeam că nu mă urăști atât de mult, îl tachină el, sărutându-l pe față și adăugând fără rușine:

– De fapt, se pare că îți plac destul de mult. Am dreptate?

Împăratul se înfurie aproape imediat, ridicându-și piciorul pentru a-l da jos din pat. Reacția lui putea fi descrisă doar ca fiind furioasă și jenantă. Dar Shen Jue, cu forța sa naturală, era de neclintit. Încercările împăratului erau inutile, astfel că, în scurt timp, picioarele sale îi fură imobilizate și depărtate.

Împăratul, mereu pragmatic, își dădu seama repede că rezistența era inutilă. După ce își descărcă furia, încetă să se mai zbată, deși era încă nemulțumit. Strângând din dinți, își înfășură brațele în jurul gâtului lui Shen Jue și spuse rece:

– Mai am memorii de revizuit. Grăbește-te.

Shen Jue se încruntă ușor și așteptă un moment înainte de a răspunde:

– Sunt memorii de revizuit în fiecare zi. De ce trebuie să o faci întotdeauna acum?

Tonul său trăda iritarea, în timp ce se aplecă să muște ușor gâtul împăratului.

– Dacă nu vrei, atunci să ne oprim.

Împăratul tăcu brusc, aparent uimit. Apoi reacționă imediat, ridicându-și un braț pentru a-i da o lovitură cu cotul lui Shen Jue în față. Cu un sunet înăbușit, împăratul se ridică de pe pat și îl împinse pe Shen Jue într-o parte.

În timp ce își aranja hainele și spuse:

– Atunci să ne oprim, spuse el și ieși furios.

Shen Jue, frecându-și fața lovită, îl privi cum se îndepărta furios. În ciuda situației, nu se putu abține să nu râdă. Sălbăticia din firea sa era rareori dezvăluită. În fața lui Ji Jiu și Yi Mo, Shen Jue fusese întotdeauna politicos, respectuos și atent.

Latura sa răutăcioasă aproape că nu era niciodată evidentă. Doar în fața acestui om ieșeau la iveală toate trăsăturile sale negative, așa cum se întâmpla și acum. Deși știa că nu ar fi trebuit să râdă, stătea pe marginea patului, cu hainele răvășite și râdea incontrolabil, enervându-l în mod deliberat pe împăratul din camera alăturată.

Pe măsură ce râsul lui devenea mai puternic, fața împăratului se întuneca tot mai tare. Bătrânul eunuc Zhang, care îl servea, se schimbă la față în nuanțe de albastru și violet, ghemuindu-se pentru a nu atrage atenția.

Numele de familie al bătrânului eunuc era Zhang. El slujise alți doi împărați înainte și era destul de capabil să gestioneze situațiile. Cu toate acestea, nu se mai confruntase niciodată cu o astfel de situație. Era foarte nervos când auzi un zgomot puternic. Ceașca de ceai aruncată de împărat spre masa dragonului se făcu țăndări.

Cioburile sparte se împrăștiară pe jos, transformându-se aproape în pulbere. Forța aruncării fusese evidentă. Eunucul Zhang începu să-și facă griji pentru capul bărbatului din camera alăturată.

Sunetul porțelanului spart reduse brusc la tăcere râsul din interior. Shen Jue se îmbrăcă rapid și ieși, uitându-se întâi la ceșcuța spartă de pe jos și apoi la împăratul, care continua să privească asupra memorialelor. Făcând un semn cu mâna spre eunuc pentru a-i da de înțeles să plece, acesta se înclină și ieși în grabă.

Neavând pe nimeni prin preajmă să-l ajute, Shen Jue deveni și mai nestăpânit. Se duse și smulse memorialul de mâinile sale, îi netezi colțurile și îl așeză deasupra grămezii de memoriale de pe masă. Apoi luă și pensula roșie din mâna împăratului și o puse deoparte.

În șoaptă, Shen Jue spuse:

– De ce ești atât de nervos? A fost doar o glumă, de ce te-ai înfuriat atât de tare?

Făcu o pauză, apoi adăugă cu un zâmbet slab:

– Poate că e adevărat ce se spune – starea ta de spirit se înrăutățește odată cu înaintarea în vârstă.

Împăratul nu spuse nimic, ci doar își fixă privirea pe teancul de memoriale.

Văzând că acesta încă refuza să se calmeze, Shen Jue tăcu pentru o clipă, apoi întinse mâna și acoperi mâna împăratului, care tocmai aruncase porțelanul spart.

– Nu te supăra, spuse Shen Jue, strângându-i ușor mâna și vorbindu-i blând:

– Să ne întoarcem în cameră. De data asta, o să-ți fac pe plac.

Împăratul râse disprețuitor, cu fața plină de indiferență.

– Nu mă interesează.

Era complet insensibil la persuasiune. Nici abordările dure, nici cele blânde nu aveau efect asupra lui.

Shen Jue încetă să mai fie politicos și, cu o simplă vrajă, îndepărtă toate pietrele de cerneală, pensulele și hârtiile de pe masa dragonului, făcându-le să dispară fără urmă.

În fața privirii din ce în ce mai reci a împăratului, Shen Jue zâmbi ușor și spuse:

– Vrei să revizuiești memorialele? Vor fi în cameră. Dacă vii sau nu, depinde de tine.

Cu asta, se întoarse și intră calm în dormitor.

Împăratul se uită lung la biroul său acum gol, înainte de a trânti masa și de a se ridica. Cu o expresie calmă, îl urmă.

Intrând în cameră, împăratul văzu că memorialele și pensulele erau într-adevăr acolo, toate perfect intacte, așezate cu grijă pe pat.

Cu doi pași rapizi, împăratul le aruncă pe toate pe podea fără a spune vreun cuvânt. Apoi începu să se dezbrace, își lăsă halatul să cadă, rămânând doar în lenjeria intimă.

Shen Jue, întins pe pat, îi urmărea cu atenție fiecare mișcare. În timp ce privea, nu se putu abține să nu zâmbească, dar nu realiză tandrețea din expresia sa.

Împăratul, perspicace ca întotdeauna, observă distragerea lui și se opri din mișcare, fixându-și privirea ferm asupra lui. Shen Jue își reveni imediat, dezlegându-i cordonul care îl lega.

Deoarece Shen Jue promisese să se supună de data aceasta, împăratul părea să fie într-o dispoziție mai bună. Acțiunile sale deveniseră vizibil mai blânde. Se aplecă chiar și sărută fața lui Shen Jue, ca și cum ar fi vrut să-i răsplătească docilitatea.

Profitând de ocazie, Shen Jue îl trase mai aproape, coborî perdelele patului cu o mână și cu cealaltă îl îmbrățișă pe împărat, trăgându-l la pieptul său. Mușcându-i urechea, îi șopti:

– Te-am păcălit.

Împăratul, realizând că fusese înșelat, nu arătă nicio schimbare în expresia feței sale. Fie că era prea furios pentru a spune ceva, fie că pur și simplu era prea leneș și nu dorea să răspundă, el întinse mâna și îl apucă cu hotărâre pe Shen Jue de gât, strângându-l cu degetele ca și cum ar fi intenționat cu adevărat să-l sugrume până la moarte.

Cu toate acestea, bărbatul din mâinile sale rămase impasibil. Deși gâfâia după aer, Shen Jue își ridică capul cu fermitate, buzele sale capturând buzele împăratului.

Imediat ce buzele și limbile lor se împletiră, treptat, împăratul slăbi strânsoarea. Când buzele lor se despărțiră, frunțile lor se lipiră, nenumărate gânduri trecându-i prin minte împăratului. Știa dintotdeauna că nu putea să-l sugrume cu adevărat pe acest bărbat, așa că de ce să se mai obosească să încerce?

Realizând acest lucru, împăratul se întinse liniștit pe pat, cedând atingerilor tandre ale lui Shen Jue.

– Nu te voi mai provoca, spuse Shen Jue.

Sub cuvertura de mătase, mâna lui se mișcă ușor, mângâind spatele, talia și picioarele împăratului, oprindu-se în cele din urmă în locul în care dorea să-l pătrundă. Tonul lui deveni serios.

– Hai să nu mai vorbim despre primii ani, dar în ultimii zece ani, ți-am îndeplinit toate dorințele. Când te-am lăsat eu vreodată să suferi vreo pierdere? Și totuși, în ultima vreme, de fiecare dată când te doresc, te comporți atât de reticent, făcându-mă să mă simt de parcă te-aș forța. Asta îmi răpește toată bucuria.

Shen  Jue îl sărută pe împărat și, după un moment de tăcere, spuse încet:

– Dacă într-adevăr nu mai vrei asta, atunci nu te voi mai vizita.

În timp ce cuvintele îi ieșeau din gură, mica lume învăluită de perdele palide se cufundă în tăcere.

Tăcerea împăratului păru scurtă, dar în acel moment nenumărate gânduri îi trecură prin minte. Știa că putea să-l alunge pe Shen Jue sau să-l ridiculizeze. Putea să-i facă orice. Nu ducea niciodată lipsă de cruzime. Totuși, în cele din urmă, în fața acestui bărbat care îi rămăsese alături aproape treizeci de ani, împăratul își îndulci vocea și murmură:

– Anul acesta am împlinit cincizeci de ani.

Nici măcar împăratul nu știa cum se întâmplase – se trezise dintr-o dată că împlinise cincizeci de ani.

Iar bărbatul din fața sa, cu trăsături încă tinere, nu dădea semne de îmbătrânire.

Oricât de mândru ar fi cineva, culcându-se alături de o persoană cu părul încărunțit și corpul îmbătrânit, în timp ce el se menținea tânăr și plin de viață, toată mândria aceea se năruia inevitabil.

Împăratul închise ochii și întinse mâna pentru a-l mângâia pe Shen Jue pe cap. Părea brusc mult mai slăbit și șopti:

– Să nu mai facem asta de acum încolo.

Shen Jue rămase mut de uimire. Trecu mult timp până își reveni în fire, se rostogoli de pe împărat și se întinse pe o parte. Întinse mâna și îl trase pe împărat în brațele sale.

– Bine, nu vom mai face, răspunse Shen Jue.

În doar câteva schimburi scurte de replici, aproape treizeci de ani păreau să fi dispărut.

Shen Jue îl ținea strâns în brațe pe bărbat, închizând ochii și gândindu-se cu atenție la el:

Se gândea la comportamentul său mândru;

Se gândea la ținuta sa nobilă;

Se gândea la prezența sa impunătoare, plină de ambiție;

Se gândea la calmul său, conducând lumea cu ușurință;

Se gândea la el sub el;

Se gândea la prima lor dată împreună, pasională și intensă;

Se gândea la nenumăratele nopți petrecute îmbrățișați sub pături.

Cu cât se gândea mai mult, cu atât Shen Jue devenea mai nedumerit. Când împlinise acest bărbat cincizeci de ani?

Când se întâmplase să îmbătrânească?

Shen Jue nu-și putea aminti, așa că se gândi mult timp.

În timp ce medita, timpul continua să treacă neîncetat, neclintit și de neoprit. După aceea, nu mai făcură niciodată astfel de lucruri.

Într-o clipită, trecuseră alți zece ani.

În al patruzeci și nouălea an al domniei lui Jianyuan, împăratul abdică în favoarea prințului moștenitor și se retrase în palatul interior.

Până la moartea sa, Shen Jue tot nu-și putea aminti când începuse acest om să îmbătrânească — nu doar să îmbătrânească, ci să îmbătrânească atât de mult încât să moară.

Shen Jue nu-și putea aminti, așa că, în zilele bătrâneții sale, nu putea decât să stea lângă el și să-l privească în tăcere cum îmbătrânea.

Nu putea decât să promită din nou și din nou:

– Voi veni să te găsesc în viața ta viitoare.

În al cincizeci și unulea an al domniei lui Jianyuan, împăratul murise.

În același an, generalul Shen Jue returnase talismanul tigrului. Iar în acea noapte, un mare incendiu mistuise reședința generalului.

Generalul nu mai fusese găsit.