Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 20, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 3

Capitolul 20

Muntele era înconjurat de pământuri și păduri, solul era umed, iar vegetația era densă, așa că, în timpul unei veri toride, atmosfera pe munte era suportabilă. Totuși, seara, Liu Yan îi cerea lui Shen Jue să aducă un pat din bambus și să îl întindă în curte. Se întindea pe bambusul răcoros, bucurându-se de aerul proaspăt de afară. În timpul zilei, pentru a face o plimbare prin pădure, era suficientă o cămașă ușoară. Sub umbra copacilor, soarele nu se vedea și abia dacă transpira. Dar noaptea era cu totul altă poveste — cu haine subțiri pe corp și cu briza nopții adiind, frigul brusc îi făcea imediat pielea de găină. Trebuia să fie cu adevărat rece, dacă până și țânțarii, care apăreau adesea în iarbă în timpul zilei, seara păreau să se ascundă, lăsând în urma lor doar briza răcoroasă a nopții.

În întuneric licuricii dansau liniștiți și fără griji. Din când în când, unul zbura prin fața ochilor lui Liu Yan, se învârtea puțin, apoi se îndepărta din nou. Lumina slabă, albăstruie, pâlpâia în întuneric, nesigură și eterică, strălucind ca o lumină curgătoare.

Liu Yan stătea întins pe patul de bambus, cu mâinile împreunate în jurul șarpelui mare pe care îl ținea strâns în brațe, numărând în liniște stelele de deasupra capului și simțindu-se pe deplin mulțumit.

Probabil că numărăse până la a mia stea când auzise o ceartă în afara porții curții. Nu era chiar o „ceartă”. Acest munte singuratic și sălbatic adăpostea puține ființe capabile să vorbească, iar dintre ele, trei o făceau adesea în glumă, mai mult tachinându-se pentru distracție, decât certându-se din răutate. Dacă s-ar fi certat cu adevărat, ar fi fost într-adevăr o priveliște înfiorătoare! Așadar, disputa din afara curții liniștite nu putea fi decât între micul spirit de pin și Shen Jue.

Liu Yan știa exact ce fel de persoană era Shen Jue. Era vesel și vioi doar acasă. În afara casei, însă, el păstra un temperament calm și măsurat, fără să ridice vreodată vocea, chiar și în cazul unor dezacorduri. Dacă apărea o dispută, ceilalți puteau striga, în timp ce el asculta în liniște, spunând ocazional un cuvânt sau două, cu vocea calmă și clară, niciodată ascuțită sau puternică. Așadar, așa-zisa „ceartă” de afară era pur și simplu micul spirit de pin, care ridicase vocea.

Era de înțeles, deoarece toată ziua micul spirit fusese ignorat. Când venise seara, Shen Jue observă acest lucru și îl liniști cu mângâieri blânde. Calmat, se alătură lor pe patul de bambus, răcorindu-se împreună. Ar fi trebuit să fie o seară liniștită – cu ceai, povești și apoi plecarea pentru odihnă. Dar micul spiriduș insistă să-l imite pe Liu Yan și să se întindă pe burta blănoasă a lui Shen Jue, înainte de a pleca satisfăcut.

Acesta era motivul problemei.

Shen Jue, deși era pe jumătate om, era, fără îndoială, și pe jumătate lup – o fiară. Burta era punctul lui cel mai sensibil și, din instinct, rareori își expunea această slăbiciune. În această mare vastă de oameni, erau doar trei persoane cărora le permitea să se întindă pe burta lui: tatăl său Liu Yan, celălalt tată al său Yi Mo și bărbatul care purtase odată veșmintele imperiale galbene în palatul de demult.

În palatul imperial, împăratul îi cerea capricios să se transforme în lup. Shen Jue se conforma, întinzându-se pe patul dragonului și lăsându-l pe împărat – dezbrăcat – să se cuibărească în brațele lui blănoase moi și calde. Când împăratul obosea de la atâta rostogolit pe o parte și pe alta, își odihnea capul pe burta lui Shen Jue, jucându-se cu urechile lui și promițându-i:

– De acum încolo, nu voi mai folosi blana altui lup.

Shen Jue își întindea laba blănoasă, cu ghearele retrase, și îi mângâia spatele împăratului cu pernuțele moi de carne ale labei.

Astfel de momente jucăușe erau rare pentru împărat, mai ales în ultimii ani ai vieții sale, când adevărata lui natură dispăruse aproape complet. El devenise ca oțelul călit, sculptat într-o formă de măreție imperială, stând singur în vârful lumii, lipsit de bucurie sau tristețe autentică. Doar cu Shen Jue se mai păstrase încă acea latură jucăușă.

Shen Jue știuse dintotdeauna că era diferit de împărat și că aceste mici diferențe dintre ei erau prețioase. Astfel, împăratul de pe tărâmul muritorilor avusese întotdeauna un loc special în inima lui. După moartea sa, Shen Jue nu putea spune cât era îndurerat. Doar se gândea la el după moartea sa. La urma urmei, chiar și când erau împreună, momentele de tandrețe sau romantism între ei erau rare.

Totuși, împăratul exista întotdeauna în inima sa — cuvintele, gesturile și expresiile sale erau la fel de vii în mintea lui Shen Jue ca întotdeauna. Când se gândea la el, acesta apărea în fața lui. Când nu se gândea la el, împăratul era tot acolo.

În forma sa de lup, Shen Jue îmbrățișase doar trei persoane: Liu Yan, Yi Mo și împăratul. Primii doi erau tații lui, cele mai apropiate rude și cele mai dragi persoane. Iar ultimul – nici rudă, nici iubire adevărată – era pur și simplu cineva care ocupase o mică parte în inima sa. Spațiul ocupat de acesta era mic, ca o fărâmă, dar era adânc înrădăcinat. De aceea Shen Jue fusese dispus să-și dezvăluie adevărata formă, permițându-i împăratului să se odihnească și să doarmă pe burta lui moale.

Așa că, atunci când micul spirit de pin venise cu această cerere, Shen Jue refuzase fără ezitare.

Micul spirit, care se simțise deja nedreptățit în timpul zilei, credea că Shen Jue, știind acest lucru, îl va răsfăța și va da dovadă de amabilitate. Îi invidia pe Liu Yan și pe ceilalți pentru apropierea sa față de Shen Jue, dorindu-și și el o astfel de intimitate, așa că vorbise fără să stea prea mult pe gânduri. Nu se aștepta să fie din nou respins atât de dur de Shen Jue, iubitul său „Frate Shen”. Inima i se umplu de amărăciune și, fiind respins în fața lui Liu Yan și a lui Yi Mo, se simți umilit. Fața i se înroși, iar lacrimile îi umplură ochii.

Shen Jue nu spuse nimic în plus, conducându-l pe micul spirit de pin afară. Închizând poarta curții, Shen Jue făcu câțiva pași înainte de a se întoarce spre el și a-i spune pe un ton serios:

– Îmi pare rău.

Micul spirit de pin suspină, oprindu-și lacrimile, și întrebă cu voce sufocată:

– De ce ei pot face asta și eu nu?

Shen Jue mereu direct și după anii petrecuți în lume, știa că a lungi situația era la fel de dureroasă cu a ucide pe cineva cu un cuțit moale, așa că răspunse simplu:

– Nimeni altcineva nu poate, doar ei pot.

Micul spirit nu înțelegea și continua să întrebe nedumerit.

– De ce? De ce?

Apoi, un gând îi trecu prin minte. Amintindu-și de bărbatul mort despre care Liu Yan menționase înainte, vocea lui deveni mai ascuțită de indignare:

– De ce tatăl tău poate, mortul acela poate, dar eu nu pot?!

Imediat ce țipă, își dădu seama de greșeala sa. Fața i se făcu palidă în timp ce se uita la Shen Jue, temându-se că acesta se va înfuria. Dar, spre surprinderea sa, Shen Jue nu era supărat. În schimb, o umbră de melancolie îi trecu peste chip, sprâncenele și ochii devenindu-i mai blânzi, ca și cum și-ar fi amintit de ceva.

După o scurtă clipă de uimire, Shen Jue îl privi din nou, tot serios, și spuse cu voce joasă:

– Tu nu ai părăsit muntele niciodată. Ai cultivat până ai devenit un spirit. În ziua aceea, când stăteai singur și plângeai, am venit să te consolez – așa ne-am cunoscut. Tu nu înțelegi lumea și ești inocent ca un copil. Întotdeauna te-am văzut așa, fără alte gânduri. Din moment ce am ajuns în acest punct astăzi…, zise Shen Jue, făcând o pauză.

Suspinând, adăugă:

– …nu va fi decât mai urât dacă vom continua să vorbim despre asta. De acum încolo… ar fi mai bine să vii la noi mai rar. Ai un potențial mare, concentrează-te pe cultivarea ta și, într-o zi, vei atinge măreția. Până atunci, te voi vedea doar ca pe un mic spirit.

Acestea fiind spuse, se întoarse și se îndreptă spre curte. În timp ce poarta de lemn se închidea în urma lui, Shen Jue îl zări pentru ultima oară pe băiatul, care stătea în lumina  strălucitoare a lunii, cu lacrimi curgând precum cristalul.

Ușa se închise fără zgomot, cu îmbinările strânse – formând un zid de netrecut.

Shen Jue era calm când se întoarse spre patul din bambus, pe care tânărul stăpân și șarpele bătrân șușoteau în liniște. La jumătatea drumului se transformă brusc în lup și se năpusti peste ei. Cu un zgomot puternic, îi strânse ferm pe Liu Yan și pe șarpe sub el.

Patul din bambus, făcut chiar de Yi Mo, era larg și robust. Aranjat cu o măsuță, care servea ca zonă de relaxare, și cu așternuturi, putea cuprinde și trei persoane. Așadar, săritura lui Shen Jue nu cauzase nicio distrugere.

Prins sub marele lup, Liu Yan nu spuse nimic, ci doar își trecuse degetele prin blana de la ceafa lupului, netezind-o. Yi Mo, care fusese în formă de șarpe încolăcit în jurul lui Liu Yan, fu și el prins și nevoit să revină la forma umană, întins alături de Liu Yan sub fiul lor. De data aceasta, nici măcar nu se plânse de mirosul urât al lupului.

Lupul negru, cu urechile lăsate, își mișcă nasul și își îngropă botul în cei doi de sub el. Nu mai părea a fi un lup, ci mai degrabă un mistreț în căutare de hrană. Și totuși, nimeni nu-l respinse, lăsându-l să-și facă criza de copil răsfățat, să se rostogolească și chiar să-l muște jucăuș pe Yi Mo de gât. Liu Yan continuă să-i mângâie blana, parcă încurajându-l să muște în continuare.

După ce își expuse colții pe gâtul tatălui său o vreme, iar blana îi fu netezită de către tatăl său, lupul negru se calmă în cele din urmă și rămase nemișcat peste cei doi.

Briza nopții era plăcut de răcoroasă, iar Liu Yan se simțea confortabil întins pe patul de bambus. Dar acum, acoperit de blana groasă a lupului negru, se simți sufocat și regretă că făcuse baie mai devreme, transpirația apărând din nou peste tot.

După ce îndură o jumătate de oră, Yi Mo ajunse la capătul răbdării sale și, neputând să mai suporte mirosul acestuia, îl împinse pe jos cu piciorul.

Shen Jue căzu la pământ, rostogolindu-se leneș, apoi sări înapoi ușor pe patul de bambus. De data aceasta, se ghemui la picioarele lor, cu ochii de lup fixați pe poarta curții, bine închisă.

Poate că această mică curte nu aparținea tărâmului uman și nu ar fi trebuit să aparțină nici lumii demonilor. De la bun început, era doar un sanctuar păzit de cei trei, o fortăreață a lor.

Și acum, ei continuau să o păzească, așteptând ca timpul să se scurgă precum nisipul dintr-o clepsidră, până la sfârșitul zilelor lor.

Doar atunci, mica curte avea să dispară complet.

Licuricii încă zburau prin curte, urmele lor luminoase dansând în aer. Cu cât noaptea avansa, cu atât luminițele albastre de la coada lor străluceau mai puternic, fantomatice, dar orbitoare.

Atunci când noaptea se adânci complet, Liu Yan făcu din nou baie  apoi se întoarse în cameră pentru a dormi. Shen Jue, reticent să părăsească aerul răcoros, rămase întins pe patul de bambus de afară. Yi Mo aduse o pătură subțire și o aruncă peste el înainte de a se întoarce înăuntru.

Liu Yan stătea întins cu părul desfăcut, suspinând ușor cu ochii închiși:

– Se pare că m-am înșelat la început. Nu mi-am dat seama că erau atât de incompatibili.

Cum era posibil ca băiatul lor pe care îl crescuseră împreună să aibă răbdarea să convingă pe cineva?

Yi Mo nici măcar nu deschise ochii, ci îl strânse și mai tare pe Liu Yan în brațe și adăugă:

– Acel mic spirit este neexperimentat în privința lumii și face lucrurile impulsiv după bunul plac. Nu este chiar o greșeală, doar că s-a îndrăgostit tocmai de Shen Jue, care putea la fel de bine să fie orb.

Liu Yan, firește, era nemulțumit să-și audă fiul criticat și îl apăra, spunând:

– A fost blocat aici, în munți, fără experiență. Primul străin pe care l-a întâlnit a fost Shen Jue. Poate că nu știe ce vrea cu adevărat. În timp, când viziunea sa asupra lumii va fi mai largă și va căpăta mai multă experiență, s-ar putea chiar să treacă cu ușurință peste Shen Jue.

Yi Mo chicoti.

– Este într-adevăr imatur. Cu timpul și cu distanța dintre munți și păduri, sentimentele lui s-ar putea schimba. Dar dacă Shen Jue ar fi cu adevărat interesat, ar găsi o modalitate de a-l face pe micul spirit să se concentreze exclusiv asupra lui. Însă, până la urmă, lui Shen Jue pur și simplu nu-i pasă.

– Shen Jue nu este fără inimă, mormăi Liu Yan, luând de data aceasta luând partea micului spirit.

– Dacă într-adevăr nu i-ar fi păsat, nu s-ar fi implicat de la bun început, cu atât mai puțin să ne aducă să-l cunoaștem.

Cu cât vorbea mai mult, cu atât judecata lui devenea mai echilibrată.

Deoarece Liu Yan se străduia să fie imparțial și să nu ia partea nimănui, Yi Mo adoptă și el un ton serios. Luând o poziție dreaptă, el spuse:

– Shen Jue nu a mai avut de-a face cu cineva atât de pur până acum. A simțit că este interesant și a interacționat cu el. În acest timp, micul spirit s-a îndrăgostit de el, iar Shen Jue a observat totul în mod natural. Poate că a avut chiar gânduri de a-i răspunde la sentimente, dar a fost întotdeauna prudent…

Prudent. Acesta fusese cuvântul folosit de Yi Mo.

Dacă exista o trăsătură definitorie a caracterului lui Shen Jue, aceea era prudența. Când se confrunta cu o situație, trebuia să analizeze fiecare unghi, să vadă clar toți jucătorii din joc înainte de a lua o decizie. Pe atunci, când își dădu seama că împăratul nu era profund îndrăgostit de el, își ascunse în mod deliberat propriile sentimente, măsurându-le cu atenție, suficient cât să evite pierderile sau riscurile, asigurând echitatea pentru ambele părți. Dar când venea vorba de chestiuni de inimă, echitatea era o iluzie.

El îl tratase astfel pe împărat și procedase la fel și cu micul spirit. La jumătate de an după ce îl întâlnise, Shen Jue își dădu seama de sentimentele micului spirit. Relația era încă la început, însă. Deși Shen Jue găsise inocența și puritatea lui fermecătoare, alesese să observe totul din afară.

Dar probabil subestimase faptul că, atunci când cineva este prea pur, poate ajunge la ignoranță. Demonii nu făceau excepție. Acel mic spirit, deși pur, era oarecum naiv, incapabil să gestioneze singur situațiile, având mereu nevoie de ajutorul altora pentru a le rezolva. Dacă ar fi fost vorba de oricine altcineva, ar fi râs de respingerea din această seară, găsind o scuză pentru a-și salva reputația, apoi ar fi revenit calm asupra subiectului mai târziu. Nu numai că nu ar fi existat niciun conflict, dar ar fi putut chiar să pară înduioșător.

Cu toate acestea, acel mic spirit nu se pricepea să aplaneze lucrurile. Reacționase impulsiv, arătându-și durerea atunci când se simțise nedreptățit și plecând furios, fără a face compromisuri. A spune că era inocență era o exprimare blândă. Mai direct spus, era aroganță – convingerea că lumea ar trebui să-l înțeleagă și să se adapteze la el.

Yi Mo dădu din cap.

– Lui Shen Jue îi place simplitatea lui, dar nu și când este prea simplu. Această afecțiune, dacă a existat vreodată, probabil a fost retrasă. La urma urmei, a existat cândva un împărat, priceput în a face avansuri și a se retrage cu grație perfectă…

Liu Yan închise ochii și spuse cu amărăciune:

– Având un astfel de exemplu în față, Shen Jue și-a dat seama că pentru a fi alături de micul spirit ar fi trebuit să-l învețe încet, să-l răsfețe cu răbdare și, chiar și când era furios, să-și ascundă furia. Altfel, micul spirit ar fi devenit și mai furios.

Făcu o pauză înainte de a concluziona:

– Fiul tău doar evită greutățile!

Yi Mo ridică o sprânceană.

– Acum e din nou doar fiul meu? Nu are nicio legătură cu tine?

Liu Yan se ridică și îl privi fix pentru o clipă, apoi îl imită pe Shen Jue de mai devreme. Se năpusti asupra lui Yi Mo, îi mușcă clavicula pentru o clipă, apoi îi dădu drumul și mormăi:

– E doar un lucru care învinge pe altul.

Un lucru care învinge pe altul. Și totuși, micul spirit nu putea să-l învingă pe Shen Jue. Dacă ar fi reușit, Shen Jue ar fi îndurat cu bucurie greutățile și ar fi fost fericit pentru asta.

– Așa cum sunt eu și cu tine? spuse Yi Mo.

Liu Yan chicoti încet.

– Nici măcar nu știu când te-am cucerit. Îmi amintesc doar acel an în curtea de la munte, când cineva nu găsea ca fiind plictisitor să stea treaz în fiecare noapte, împărtășind cerneală și conversație cu mine… și cumva asta m-a cucerit.

Yi Mo își coborî privirea și îi sărută fața.

– Nu este suficient ca unul să-l învingă pe celălalt. Când vine vorba de dragoste, cucerirea trebuie să fie reciprocă. Ambii trebuie să se predea unul altuia.

Doar prin cedare reciprocă, înțelegere reciprocă și toleranță reciprocă se poate prospera o relație. Altfel, este ca și cum ai scoate apă cu o sită – nimic altceva decât o pierdere de timp.

Liu Yan se întinse din nou și închise ochii, gândindu-se la acel mic spirit al pinului. Când Shen Jue se simțea tulburat, el cel puțin putea să vină la ei pentru alinare. Dar micul spirit al pinului crescuse singur, fără frați sau prieteni. Acum că inima lui era frântă, la cine putea apela pentru alinare? Fără nimeni în care să se încreadă, era cu adevărat demn de milă.

Dragostea, părea a fi un lucru mizerabil.

Apoi, un alt gând îi trecu prin minte: în curând, Shen Jue va ajunge exact ca el. Când va veni sfârșitul lor, nu va avea cu cine să vorbească, nici unde să se ducă. Va trăi singur, rătăcind fără țintă. Și, în culmea nefericirii sale, chiar dacă va plânge, nu va fi nimeni care să-i șteargă lacrimile.

Inima lui Liu Yan se strânse, ca și cum ar fi putut deja să-l vadă pe Shen Jue peste ani – rătăcind prin lume, sărac, fără nimic altceva decât o pereche de ochi albaștri triști și îndurerați. Acela era copilul său.

Nu existase niciodată o legătură de sânge, dar de secole, inimile lor erau legate ca a unui tată și a unui fiu.

Cum putea să suporte să-l vadă pe băiatul pe care îl crescuse timp de trei sute de ani devenind un orfan abandonat de lume?

Liu Yan îl apucă pe Yi Mo de mână și ridică brusc capul. Ochii îi erau roșii când spuse cu voce joasă:

– Nu ai voie să mori.

– Ce?

Yi Mo îngheță pentru o clipă, apoi realiză ce voia acesta să spună. Fața lui ezită, iar după o lungă pauză, spuse încet:

– Sunt doar un șarpe.

– Ia-l pe Shen Jue cu tine când va veni momentul tribulației. Chiar dacă ești un șarpe, trebuie să te întorci înapoi cu el, spuse Liu Yan, cu hotărâre și cu o expresie calmă.

– Ai fost întotdeauna un șarpe. Atâta timp cât vei trăi, voi avea eu grijă de tine. Atâta timp cât ești lângă mine, nimic altceva nu contează. Voi avea grijă de tine până la sfârșitul tău natural, iar apoi voi pleca cu tine.

În cele din urmă, Liu Yan spuse:

– Amândoi suntem tații lui.