Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 22, volumul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 22

Shen Jue împinse poarta și îl văzu pe tatăl său stând rezemat pe verandă, împreună cu Ji Jiu de cealaltă parte a peretelui.

Cei doi erau despărțiți de o fereastră, fiecare bucurându-se de lumina soarelui și ocupându-se de propriile treburi. Shen Jue își ridică privirea și se uită la cer. Era de un albastru intens. Luna aprilie adusese primăvara înapoi pe pământ. Lumina soarelui de după-amiază era liniștită și blândă, iar briza care sufla prin curte mângâindu-i fața, nu mai purta frigul aspru al iernii. Totul părea perfect.

Shen Jue nu dorise să îi deranjeze. Închise în liniște poarta și se îndreptă spre căsuța lui, dar nu făcuse nici doi pași că fu chemat de Yi Mo, care își ținea ochii închiși.

– Vino aici, spuse Yi Mo.

Tonul cu care îl strigase era exact ca al unui tată care își chema fiul. Nu mai exista nicio urmă de indiferență și dispreț pe care le arătase cu peste o sută de ani în urmă, atunci când îl văzuse prima oară, aruncându-l pe un scaun, dezgustat de goliciunea și mirosul de bebeluș. Chiar și cel mai rece dintre demoni, căruia nu-i plăceau căile oamenilor, fusese modelat de timp într-un tată calificat.

Ji Jiu își înclină capul și se uită la tatăl și fiul așezați sub fereastră, dar fără a interveni în discuția lor. Nu știa de ce Yi Mo îl chemase, dar dacă l-ar fi întrebat despre noaptea trecută petrecută cu împăratul, Ji Jiu simțea că era puțin cam nepotrivit. La urma urmei, era problema personală a lui Shen Jue, indiferent dacă cealaltă persoană era sau nu împărat.

Shen Jue se întoarse cu fața lui Yi Mo, fiind respectuos ca întotdeauna, spunând: „Tată”, după care se uită și la Ji Jiu și adăugă: „Tată”.

Auzind aceste două apelative, Ji Jiu simți o stânjeneală bruscă, ca și cum ar fi fost un cuplu, care își disciplinează copilul. Nu putu decât să răspundă și să-și coboare capul, apucând stiloul pentru a continua să scrie scrisoarea neterminată, prefăcându-se a fi ocupat.

Yi Mo deschise ochii și se uită la Shen Jue, inspectându-l pentru o clipă înainte de a întreba:

– Este totul bine?

Yi Mo se simțea atât de leneș, de parcă ar fi necesitat un efort pentru a-i adresa întrebarea.

Shen Jue știa, însă, la ce se referea tatăl său. Fața lui se înroși ușor și își coborî privirea rușinos, răspunzând încet:

– Totul e bine.

Această întrebare și acest răspuns conțineau prea multe lucruri intime care nu puteau fi spuse cu voce tare. Implicațiile erau profunde, astfel că inclusiv Ji Jiu, aflat în cameră, simți cum urechile îi luau foc. Chestiunile de dragoste și intimitate erau întotdeauna secrete și trebuiau păstrate doar în mica lume a patului celor implicați. Cum ar putea fi discutate deschis în plină zi? Deși cuvintele rostite erau reținute, aveau totuși o grosolănie subtilă și tocmai din cauza reținerii, părțile indecente ieșeau și mai mult în evidență.

Cu toate acestea, Yi Mo nu avea sentimentul de conștiință de sine, întrebându-l în continuare:

– A fost de acord?

Fața lui Shen Jue se înroși și mai tare și, după o scurtă pauză, răspuns:

– Voia să o facem pe rând, o dată eu, o dată el, dar eu nu am fost de acord.

Yi Mo chicoti, ca și cum s-ar fi așteptat la asta. Shen Jue, însă, fu  complet stânjenit de sunetul acelui râset. Tot calmul și cumpătul de care dăduse dovadă în seara precedentă, atunci când avusese de-a face cu împăratul, dispăruseră. Acum se simțea ca un copil chemat în fața părinților săi și interogat.

Era exact ca în noaptea Festivalului Lanternelor, când Shen Qingxuan îl tachinase arătând spre figurina de lut a cățelușului dolofan, iar Yi Mo îi spusese:

– În fața bătrânilor tăi, ești exact așa.

Ceea ce spusese devenise realitate.

Ji Jiu îl întrerupse brusc, salvându-l:

– Destul.

Yi Mo se uită la Ji Jiu prin fereastră, văzând clar acele cuvinte din ochii lui:

Îmbătrânești. Chiar trebuia să-l întrebi despre asta?

Bătrânul șarpe își retrase cu reticență atitudinea tachinatoare și  flutură mâna solemn, spunându-i lui Shen Jue:

– Du-te și odihnește-te.

Această propoziție simplă îl făcu pe Shen Jue să se simtă din nou stânjenit.

Să mă odihnesc? Tu ar trebui să fii cel care ia o pauză.

După tot ce se întâmplase, Shen Jue înțelese în sfârșit că încercarea de a schimba obiceiurile proaste ale tatălui său era o pură fantezie. Cu cât era mai aproape de persoana pe care o iubea, cu atât mai rău și mai galopant devenea temperamentul bătrânului demon. Din fericire, celălalt tată al său rareori se alătura acestor intenții ale sale.

Tocmai când se simțea ușurat, îl auzi și pe Ji Jiu spunând:

– Du-te și odihnește-te. Nu trebuie să faci treburi casnice astăzi.

Fața lui Shen Jue deveni de un roșu aprins și se retrase imediat în camera sa.

Ji Jiu era îngrijorat cu adevărat, dar abia după ce termină de spus acele cuvintele, își dădu seama că fusese și el puțin tachinator. Tocmai când regreta, primi o privire răutăcioasă din partea lui Yi Mo, ale cărui buze zâmbeau pe ascuns. Ji Jiu tuși, își drese în grabă glasul, după care se întoarse la scris scrisoarea.

În acea seară, Yi Mo se duse să pregătească ceva, iar aerul se umplu cu o aromă parfumată. Ji Jiu puse pixul jos și urmări mirosul până la bucătărie, unde Yi Mo stătea sprijinit de sobă, așezat pe un taburet, jucându-se cu flăcările jarului din sobă.

Ji Jiu întrebă:

– Ce este asta?

În timp ce întrebă, ridică imediat capacul oalei pentru a verifica.

Nu se aștepta ca Yi Mo să pregătească cina și fu oarecum surprins – demonii puteau găti? Dar când ridică capacul, fața i se întunecă imediat.

Deși Ji Jiu nu fusese acasă atunci când soția lui născuse, își dădu imediat seama dintr-o singură privire ce fel de terci pregătea.

Acest șarpe bătrân! Îi făcea în mod deliberat lucrurile dificile lui Shen Jue.

Ji Jiu spuse:

– Calmează-te.

Yi Mo își ridică privirea și spuse:

– Nu este pentru el.

– Ce?

Ji Jiu făcu o pauză, apoi se gândi o clipă înainte de a reacționa, mintea lui fiind acum puțin confuză.

– O faci pentru… împărat?

Yi Mo ridică o sprânceană, râzând.

– De ce nu?

Ji Jiu nu putea să creadă că acest „terci de reveneală”[1] era destinat împăratului.

Acest șarpe!

Ji Jiu rămase fără cuvinte.

După ce stătu acolo pentru o clipă, Ji Jiu luă o lingură și amestecă terciul în oală, spunând întâmplător:

– Chiar dacă are pe cineva de care îi place, Shen Jue nu ar renunța la propriul tată pentru el. Făcând ceva atât de copilăresc… nu ți-e teamă că te vei face de râs?

Făcu o pauză apoi adăugă:

– Ce fel de comportament este acesta?

Intenția răutăcioasă a lui Yi Mo fusese expusă, dar nu arătă nicio urmă de rușine pe fața lui. În schimb, spuse foarte sincer:

– Sunt fericit.

Era fericit să facă astfel de lucruri copilărești, de ce?

Ji Jiu putea de fapt să înțeleagă. După ce crescuse un copil atâția ani, era normal ca Yi Mo să aibă unele emoții în suflet atunci când copilul său își petrecea noaptea cu altcineva. Dar nu știa că acest tip de afecțiune fără legătură cu sângele îl putea lega pe bătrânul demon atât de profund – atât de adânc încât să facă chiar și un lucru atât de copilăresc.

După ce se gândi o vreme, Ji Jiu se ghemui lângă el, înfruntându-i privirea lui Yi Mo și mijindu-și ochii la el:

– Vrei să îl faci de râs pe împărat? Îl cunosc. Acest castron de terci de ovăz nu va fi de ajuns pentru asta.

Yi Mo deveni interesat, întrebând:

– Ce ar trebui să facem atunci?

– Lasă-mă să-l livrez personal și să-i cer să-mi spună „tată”.

Ochii lui Ji Jiu se îngustară din nou în formă de semilună și  întrebă zâmbind:

– Ce zici de asta?

Yi Mo, care fusese bosumflat, simți că i se luminează dispoziția și scutură din cap:

– Mai bine să mergem împreună.

Ji Jiu îl lovi în cap cu lingura metalică și spuse:

– Am glumit. Devii prea plin de tine!

Încerca să fie amabil cu el, dar el profita totuși de situație.

În cele din urmă, amândoi turnară terciul. Când o făcură, Shen Jue ieși și se apropie de ei, holbându-se la oala cu terci roșu, hrănitor. Cu obrajii îmbujorați în lumina serii, el spuse:

– Nu am să vă părăsesc, decât dacă mă părăsiți voi pe mine.

O spuse cu sinceritate, dar și cu o notă de supărare.

Ji Jiu se gândi pentru scurt timp la Shen Qingxuan, apoi se uită la Shen Jue și nu mai spuse nimic. Cu cât trecea mai mult timp, cu atât era mai greu să spună cuvinte dure. Cei doi demoni din fața lui țineau foarte mult unul la celălalt – sentimentele lor erau mai profunde decât ale oricărei alte persoane pe care o întâlnise vreodată.

De fiecare dată când se gândea la asta, Ji Jiu nu putea să nu simtă că Shen Qingxuan comisese un păcat. Dar apoi, se gândise că acea persoană, deși imobilizată la pat pentru cea mai mare parte a vieții sale, fusese incredibil de norocoasă.

Yi Mo turnă terciul, luă oala și spuse brusc către Shen Jue:

– Te vom părăsi mai devreme sau mai târziu.

Shen Jue fu ușor rănit de asta, plecându-și capul și rămânând tăcut.

Ji Jiu nu mai putu suporta situația și îi replică rapid:

– Acum doar profiți. Chiar mai devreme, erai supărat și ai făcut terci pentru a-l ofensa pe împărat. Și uită-te la tine acum – încă te porți așa, chiar dacă fiul tău încă nu te-a părăsit. Ce vei face când te va părăsi cu adevărat? Vei merge la mormântul lui Shen Qingxuan și vei plânge din nou peste oasele sale?

Rostise câteva propoziții, dar expresiile de pe fețele tatălui și fiului se schimbară, fiecare afișând propria sa poveste.

Ji Jiu se întoarse și dădu să plece în camera sa ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Yi Mo rămase cu privirea blocată la spatele acestuia, care se îndepărta și îl întrebă pe Shen Jue:

– De ce este atât de neiertător?

Xiao Bao își aminti că mai devreme tatăl său îl rănise și spuse:

– Te-a răsfățat în viața trecută, dar nu o va mai face în aceasta.

După ce zise asta, făcu un pas și plecă, atitudinea sa fiind ca și când urma să-l părăsească.

Dar după ce făcu mai puțin de zece pași, se întoarse, îl apucă de mâneca lungă pe Yi Mo și îl trase spre el.

Încă o dată, pierduse în fața lui Ji Jiu, iar în acea noapte Yi Mo începu serios să se gândească dacă fusese cu adevărat răsfățat de Shen Qingxuan în viața anterioară. Într-adevăr făcuse mereu numai ce a vrut el, fără să fie vreodată certat de Shen Qingxuan, care îi arătase doar toleranță și răbdare.

Din păcate, această auto-reflecție nu dură mult. După ce Ji Jiu se urcă în pat, Yi Mo nu ținu cont de dorințele acestuia și se întinse lângă el, înfășurându-și brațele în jurul lui.

Astfel zilele treceau încet una după alta. Promisiunile lui Ji Jiu fuseseră toate îndeplinite. Atâta timp cât Yi Mo nu mergea prea departe, el îi permitea să facă ce voia în prezența sa. Cât despre Shen Jue, îl trata ca pe propriul său copil, întotdeauna mai mult protejându-l decât mustrându-l.

Uneori, când Shen Jue era hărțuit rău de Yi Mo, Ji Jiu nu putea suporta și intervenea pentru a-l ajuta.

Viața mergea mai departe cu liniște și calm.

Acceptase cumva că el era reîncarnarea lui Shen Qingxuan și nu respingea atașamentul acestor doi demoni față de el, deși realiza că acest atașament era îndreptat mai degrabă către Shen Qingxuan, decât către Ji Jiu.

Știind acest lucru, el încă își oferea cu calm afecțiunea sa. Era chiar dispus să renunțe la supărările sale din trecut.

Astfel nu numai că îl răsplătea pe Shen Qingxuan, dar trăia și după propriile sale standarde morale.

Deși era o persoană cu puține emoții, nu era lipsit de bunătate.

Sezonul înfloririi salcâmilor sosi curând. În munți, câmpuri și păduri, zeci, chiar sute, de salcâmi aveau deja buchete de flori albe atârnând de ramurile lor. Cei câțiva salcâmi de lângă mormântul ancestral al familiei Ji crescuseră deosebit de înalți și viguroși, ajungând până la cer, iar de departe, copacii păreau acoperiți de jad alb.

În acea dimineață, Ji Jiu îl scoase pe Shen Jue devreme afară și îi ceru să ia o bucată de pânză pentru a o întinde sub copac. Ji Jiu își ajustă apoi haina la talie, își suflecă mânecile și îmbrățișă trunchiul copacului. Din câteva mișcări, urcă în copac, dispărând în coroana de flori a acestuia.

Shen Jue își întinse gâtul să privească după el și, după o vreme, îl strigă:

– Tată, ce faci?

Ca răspuns, două mâini pline cu flori fuseseră aruncate în jos.

Florile dansau prin aer, căzând ușor, cu un parfum slab și pur, așezându-se încet pe umerii și părul lui.

Shen Jue înțelese invitația și deveni imediat entuziasmat. Își ajustă haina și se urcă și el repede în copac, agățându-se de trunchi.

Ji Jiu era prea ocupat să-l privească, dar când simți că ramura de sub el se clatină, se întoarse și văzu fața zâmbitoare a lui Shen Jue. Rămase uluit și spuse:

– Ramurile de salcâmi sunt foarte fragile. Ai grijă să nu cazi.

Înainte să termine de vorbit, craca de sub el se rupse sub greutatea amândurora. Ji Jiu simți că ceva nu era în regulă, dar era prea târziu. Instinctiv, îl împinse într-o parte pe Shen Jue, iar în acea clipă, el însuși căzu.

– Tată!

Shen Jue nu se așteptase niciodată ca acest lucru să se întâmple. La urma urmei, salcâmii erau robuști, iar ramurile lor nu păreau subțiri, totuși creanga pe care se suiseră se rupsese atât de brusc. Împingerea lui Ji Jiu a fost atât de puternică încât Shen Jue fu aruncat pe o altă creangă, neputând să reacționeze la timp. Tot ce putu face era să privească cum Ji Jiu se prăbușea cu viteză la pământ.

Ji Jiu se gândea că fie va muri, fie va fi grav rănit, dar Yi Mo  apăru de nicăieri și îl prinse în brațe chiar înainte de a atinge solul.

Ji Jiu deschise ochii și văzu fața lui Yi Mo, încă plină de șoc. În loc să fie el însuși speriat, văzu imediat că Yi Mo era mai speriat ca el.

– Sunt bine, spuse instinctiv Ji Jiu.

– Mm, răspunse Yi.

Ji Jiu se uită în jur și își dădu seama că încă era ținut în brațe. Spuse repede:

– Lasă-mă jos.

Dar Yi Mo îl ignoră, strângându-l și mai tare în brațe, ca și cum ar fi vrut să-l închidă în propriul său corp. În acest fel, el ar fi fost mereu în siguranță. Cu el, nu ar mai fi fost în pericol.

Ji Jiu își reveni în fire și, în ciuda durerii oaselor sale, îl mângâie pe Yi Mo pe spate convingându-l ca pe un copil mic.

– Este în regulă, totul este în regulă.

În acel moment, Shen Jue coborî din copac și fu imediat certat de Yi Mo:

– Cine ți-a spus să cobori? Întoarce-te înapoi sus în copac și culege toate florile!

Fără să spună vreun cuvânt, Shen Jue se urcă ascultător înapoi în copac pentru a culege florile.

Abia atunci Yi Mo îi dădu drumul lui Ji Jiu.

Două ore mai târziu, când soarele era deja sus pe cer, Shen Jue se întoarse acasă cărând un coș mare de flori.

Coșul era plin de flori de salcâm, care fuseseră împrăștiate în curte, semănând cu un covor de jad.

Ji Jiu vru inițial să facă niște orez cu flori de salcâm pentru a-și satisface pofta. Dar acum, uitându-se la cantitatea mare de flori din curte, începu să se întrebe dacă nu ar trebui mai degrabă să facă un vin din florile de salcâm.

Avusese nevoie de trei zile pentru a curăța toate florile, iar la prânz, în acea zi, cei trei mâncară orez aromat cu aceste flori.

Era pentru prima dată când Shen Jue gusta acest fel de mâncare rustic. Mâncase trei boluri dintr-o dată și tot nu se simțea sătul.

În timp ce mânca, îl întrebă pe Ji Jiu:

– Tată, unde ai învățat să faci asta? Îmi amintesc că tu nu gătești.

De fapt, nici Shen Qingxuan în viața lui trecută, nici Ji Jiu în viața actuală nu se pricepeau la astfel de lucruri. În viața sa anterioară, făcea parte dintr-o familie bogată, iar în această viață, familia sa era din rândul nobililor. Mesele erau întotdeauna pregătite de servitori, așa că nu era niciodată nevoie ca el să gătească.

Întotdeauna fusese servit.

Ji Jiu termină de înghițit mâncarea și răspunse:

– Mama mea m-a învățat.

Era, de altfel, singurul fel de mâncare pe care mama lui știa să îl gătească.

Când era încă în viață, în fiecare an, în acest sezon, trimitea servitorii să culeagă o mulțime de flori de salcâm din copaci, să le curețe, să le înmoaie și apoi să le prepare în orez sau alte gustări. Era o ocazie rară pentru ca întreaga familie să se adune și să se bucure de mâncarea dulce, delicioasă și aromată.

Punându-și castronul jos, Ji Jiu zâmbi.

– Mama obișnuia să spună că sunt o persoană rece la inimă. M-am certat cu ea din cauza asta, dar a insistat că, indiferent de ce i-aș spune, nu se va răzgândi. Așa că, în fiecare an, în acest sezon, mă urcam în copac pentru a culege flori de salcâm și le făceam pentru mine și pentru ea ca să le mâncăm împreună. Dar am apucat să mâncăm împreună doar doi ani, înainte ca ea să moară.

Shen Jue simți că întrebarea lui fusese nepotrivită și tăcu. Își termină repede masa, se ridică și plecă.

Doar Yi Mo și Ji Jiu rămaseră să mănânce în liniște.

Când Ji Jiu se opri din mâncat, Yi Mo își lăsă și el bolul jos și întrebă:

– De ce ai spus asta despre tine?

Ji Jiu făcu o pauză înainte de a răspunde:

– Uită-te la copiii altor oameni. Chiar și atunci când sunt sătui, ei tot rămân aproape de mamele lor. Numai eu, după ce mănânc, îmi întorc spatele și dorm, ca să uit de ea.

Acesta era motivul pentru care era rece la inimă, în adâncul sufletului său.

Yi Mo îl ascultă, se gândi pentru o clipă și fu de acord.

– Într-adevăr, ești rece la inimă.

Ji Jiu acceptase de mult această concluzie, așa că nu se supără pe cuvintele lui Yi Mo. Se ridică, curăță vasele și le duse la bucătărie.

Yi Mo îl privi cum dispare în bucătărie, reflectând asupra naturii umane, realizând că felul de a fi al unei persoane se poate vedea de la naștere. Mama lui Ji Jiu fusese și ea o femeie înțeleaptă și spusese adevărul într-o singură propoziție.

Dar el nu știa că totul are o cauză sa. Dacă mama lui Shen nu ar fi avut acest tip de caracter în viața trecută, cum ar fi putut Ji Jiu să fie atât de nemilos față de mama sa?

[1] Terciul de ovăz menționat în text este un tip de „terci de reveneală” preparat în mod tradițional pentru femei după sarcină, pentru a le ajuta să-și refacă sănătatea.