Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 30, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 3

Capitolul 30

Shen Jue spuse:

– Dacă mori, s-ar putea să nu există nicio garanție că ne vom reîntâlni în viața viitoare. Ești dispus să lași totul și să mori aici în această viață?

– Nu este vorba de voință sau de lipsa ei. Pur și simplu, asta trebuie să fac, răspunse Xu Mingshi.

Tocmai pentru că viața sa viitoare era incertă, ceea ce conta era să facă ceea ce trebuie făcut în această viață.

Trecuse prin multe în viața sa – experimentase nenumărate evenimente pline de emoție și multă splendoare. Cu toate acestea, în cele din urmă, ceea ce îi rămânea în minte era o iarnă înzăpezită. În pavilionul familiei Shen decorat cu perdele, el stătea împreună cu membrii familiei sale, înfășurat în haine de blană și încălzit de sobă, privind fulgii de zăpadă care cădeau afară. Beau și discutau, neafectați de vântul rece de afară. Remarcile pline de spirit ale lui Shen Qingxuan confereau un farmec aparte chiar și celor mai simple lucruri. Pe atunci, Xu era încă un tânăr și impulsiv, râzând adesea incontrolabil la cuvintele lui Shen Qingxuan și vărsând accidental vin pe masă. La acea vreme, Shen Jue încă îi mai spunea „unchiule Xu”. Era un copil inocent plin de bucurie, care alerga în cercuri în jurul adulților din pavilion. Văzându-l pe unchiul Xu râzând atât de nebunește, Shen Jue nu se putea abține să nu râdă și el. Yi Mo, mereu reticent, zâmbea ușor și le umplea paharele goale cu vin fiert.

Era o zi de iarnă obișnuită. Florile de prun din curte înfloriseră, iar Shen Qingxuan îl invitase să le admire.

Nu era nicio pasiune mare, doar zăpada care cădea, parfumul slab al florilor de prun, căldura vasului de foc, alunele care trosneau în timp ce se prăjeau și paharele de vin care se umpleau și se goleau în mod repetat.

Cu toate acestea, scena era de o frumusețe și armonie desăvârșite.

În acel moment, habar n-aveau cât de dificil și turbulent va fi drumul din fața lor, câte despărțiri și reîntâlniri îi așteptau. Niciunul dintre ei nu avea capacitatea de a prevedea viitorul. Drumul care îi aștepta era necunoscut, așa că se bucurau de prezent.

Pe atunci, credeau că vor fi prieteni pentru o viață. Abia acum își dădeau seama cât de mult durase această relație. Prietenia lor nu se diminuase odată cu trecerea timpului, ci fusese șlefuită în ceva și mai profund.

Moartea era înfricoșătoare. Chiar dacă era un bătrân aproape de sfârșit, Xu Mingshi încă se temea de întunericul etern care îl aștepta.

Totuși, sentimentele și loialitatea îl motivau să înfrunte moartea de bunăvoie.

Cât timp mai avea puterea să întindă o mână, să ofere ajutor unui prieten, nu o făcea pentru faimă sau laude. Era pur și simplu pentru a apăra ceva pentru care merita să-ți sacrifici chiar și viața – ceva care îți permitea să trăiești cu conștiința curată.

Acela era ajutorul, sprijinul, grija și prietenia sa.

Lumea era frumoasă datorită acestor lucruri și a oamenilor care le urmăreau. Rămânea frumoasă tot datorită lor.

Decizia lui era fermă, dar Shen Jue ezita, cântărind riscurile. Visele erau întotdeauna frumoase, dar realitățile erau adesea dure și plină de dificultăți. Să dea viața lui Xu Mingshi în schimbul întoarcerii lui Yi Mo, Shen Jue nu putea accepta asta atât din punct de vedere emoțional, cât și logic..

– Asta îl privește pe tata. El ar trebui să decidă în această privință, spuse Shen Jue.

– Dacă Yi Mo nu poate decide, atunci ar trebui să decidă celălalt tată al meu.

– Nu poți să fii de acord? întrebă Xu Mingshi.

– Nu, răspunse Shen Jue hotărât.

– Shen Jue, spuse Xu Mingshi.

Îl privi și îl întrebă:

– În toți acești ani, a existat măcar vreo problemă în familia ta asupra căreia să fi decis de unul singur?

Shen Jue rămase surprins la început. După o lungă tăcere, în cele din urmă scutură din cap, de data aceasta cu o privire vinovată.

Copiii din familiile obișnuite deveneau încă de la vârstă fragedă pilon al casei, oferind sfaturi, luând decizii și asumându-și responsabilități. Dar el nu jucase niciodată un astfel de rol.

Când Shen Qingxuan murise, Shen Jue era încă tânăr și de atunci îl urma mereu pe Yi Mo. Acesta din urma, cu natura sa detașată, se implica rar în conflicte, iar când o făcea, era în întregime decizia sa, fără a avea nevoie de părerea altora. Shen Jue trebuia doar să o urmeze. Și astfel, crescuse în acest fel, urmând mereu pe cineva, fără să se oprească vreodată sau să se gândească să stea pe loc.

Oriunde s-ar fi aflat Yi Mo, acolo era și el. Chiar și în timpul scurtei sale separări de Yi Mo din cauza împăratului, ei rămaseră în contact. Acest lucru se datorase faptului că știau că separarea era temporară și că el se va întoarce în curând înapoi. Dintr-un obicei de o sută de ani devenise un obicei permanent.

Dar Xu Mingshi îl întrebă:

– Ce vei face după ce vor muri?

– Mă voi duce să-i caut, vru să spună Shen Jue instinctiv, dar se opri, amintindu-și de altcineva – cineva căruia îi promisese să-l caute.

Nu putea să se ducă la tații lui, înainte de a găsi acea persoană.

Ceva se mișcă în inima lui Shen Jue, făcându-l să stătea acolo, pierdut, nesigur pentru prima dată ce să facă. Ce se întâmpla însă dacă n-o putea găsi? Renunțarea nu era în natura sa, mai ales că avea o promisiune de îndeplinit.

O promisiune era ca un jurământ, menită să fie ținută cu viața și sigilată cu sânge. Nu putea decât să continue să caute până când promisiunea avea să fie îndeplinită. Abia atunci putea să-i caute pe cei doi tați ai săi reîncarnați. Nu trebuia să-l recunoască.

La ce bun să fii demon, se gândi Shen Jue.

Nu era prima dată când acest gând îi trecea prin minte, dar era prima dată când îl simțea atât de clar.

Xu Mingshi oftă în sinea lui, observând expresia lui Shen Jue. De fapt, el era doar un copil.

Nu era de mirare că Shen Qingxuan alesese să nu-l urmeze pe Yi Mo în moarte. Nu era de mirare că preferase să rămână în viață, chiar dacă asta însemna să aibă grijă de un șarpe. Își înțelegea foarte bine copilul și nu putea să renunțe la el.

Yi Mo avusese atâta grijă de Shen Jue de-a lungul anilor, încât chiar și el uitase că puiul trebuie să părăsească în cele din urmă cuibul pentru a găsi un nou sprijin și pentru a-și face legături. Cu toate acestea, Yi Mo îl ținea aproape de el.

În lumea lui Shen Jue, existau doar trei persoane: Yi Mo, Shen Qingxuan și împăratul.

Dacă ei ar fi dispărut, iar cealaltă persoană nu l-ar fi recunoscut, ce s-ar fi întâmplat cu viitorul lui Shen Jue?

Xu Mingshi ezită înainte de a spune:

– Ia o decizie. Ești copilul lor și, indiferent de decizia pe care o iei, ai dreptul să o iei.

Shen Jue ezită mult timp, dar tot nu aprobă din cap.

În timp ce se aflau în impas, Liu Yan se întoarse.

Văzându-i din prag, Liu Yan părea încântat. Puse jos coșul mic de bambus pe care îl avea în spate, arătându-le ciupercile culese cu care îl umpluse.

– Am cules atât de multe. Hai să facem face o supă proaspătă în seara asta.

Acum că Liu Yan se întorsese, Xu Mingshi nu îl mai presă pe Shen Jue și dădu din cap în tăcere.

Observând expresiile lor neobișnuite, Liu Yan întrebă:

– S-a întâmplat ceva?

– Doar unele lucruri, spuse Xu Mingshi, trecând pe lângă Shen Jue.

– Hai să vorbim despre asta.

Pe masa de piatră erau deja așezate prăjituri și ceai. Shen Jue duse coșul de bambus în bucătărie pentru a spăla ciupercile, lăsând spațiu de discuție pentru ceilalți.

Liu Yan se așeză primul, cu privirea ascuțită și clară, de parcă ar fi ghicit deja ceva. Xu Mingshi, pe de altă parte, nu știa de unde să înceapă și rămase tăcut sub privirea pătrunzătoare a lui Liu Yan, alegându-și cuvintele cu grijă.

Deoarece Xu Mingshi nu știa cum să deschidă subiectul, Liu Yan deschise gura și întrebă direct:

– Este vorba despre Yi Mo?

Xu Mingshi încremeni pe loc, apoi dădu din cap.

– Nu trebuie să spui nimic, deja pot ghici câte ceva.

Liu Yan îl privi fix și spuse:

– Nu trebuie să faci nimic. Lucrurile sunt bine așa cum sunt.

– Bine? vorbi Xu Mingshi în cele din urmă.

– Știu la ce te gândești. Dar te-ai gândit și la asta? Poate că îl poți păstra anul acesta, dar ce se va întâmpla anul viitor? Sau peste doi ani? Dacă își pierde mințile cu adevărat după un șarpe femelă și va dori să plece cu ea, ce vei face atunci?

– Nu voi lăsa să se întâmple una ca asta, răspunse repede Liu Yan.

– Ce te face să fii atât de sigur?

Xu Mingshi zâmbi ușor, apoi, după o pauză, adăugă serios:

– Acum este un șarpe. Chiar dacă simte recunoștință și știe că îl tratezi bine, asta nu înseamnă că nu va tânji după o viață mai potrivită naturii sale. În cele din urmă, te va părăsi. Este doar o chestiune de timp.

După un moment, Xu Mingshi repetă cu fermitate:

– Înțelegi perfect asta în inima ta.

– Dacă muntele nu vine la mine, mă voi duce eu la munte, spuse Liu Yan calm, păstrându-și atitudinea obișnuită.

– Oriunde s-ar duce, îl voi urma. Dacă vrea să-și petreacă viața cu altcineva, îl voi însoți. Iar dacă nu voi mai putea suporta, voi ucide orice îl ține legat și îl voi întoarce înapoi la mine. Și am rezolvat problema.

Liu Yan ridică ușor pleoapele și spuse încet:

– Dacă trebuie, îl voi lega de mine, fie că vrea sau nu. Așa a fost și în urmă cu trei sute de ani, așa va fi și peste trei sute de ani.

Xu Mingshi spuse:

– Dar există o cale mai bună acum, nu-i așa?

– Și ce preț ești dispus să plătești? întrebă Liu Yan, fără să arate niciun semn de surprindere, de parcă știa deja totul.

Trăise întotdeauna cu această claritate și autocontrol, captând cele mai mici indicii, punând cap la cap întreaga imagine și luând cele mai potrivite decizii. Poate că nu erau întotdeauna cele mai bune, dar erau întotdeauna cele mai potrivite.

– Ce preț vei plăti, Xu Mingshi?

– Sunt deja bătrân și fragil, mai am doar câteva zile de trăit, spuse Xu Mingshi, evitând să răspundă direct.

Dădu un răspuns voalat, dar sincer.

– El este prietenul meu, confidentul meu și fratele meu. Din sentiment și loialitate, trebuie să fac asta.

– Și apoi? zise Liu Yan.

– După ce vei muri, te vei duce să-ți cauți iepurașul, nu-i așa?

– Desigur, spuse Xu Mingshi, ascunzându-și cu grijă tristețea din ochi.

– Am renunțat la nemurire doar pentru a o găsi. Dacă voi avea noroc, poate vom putea petrece o viață întreagă ca soț și soție… Dacă aș fi fost mai atent atunci, dacă aș fi condus-o chiar eu înapoi la han înainte de a pleca, ea nu ar fi murit într-o stare atât de mizerabilă.

– Lasă-mă să mă gândesc, spuse Liu Yan.

– Trebuie să mă lași să mă gândesc la asta.

Xu Mingshi suspină:

– Atunci gândește-te bine.

Liu Yan se așeză pe scaunul de bambus, spunând că trebuie să se gândească la asta, și rămase acolo până la căderea nopții. Într-adevăr, nimeni nu venise să-l deranjeze.

În casă, șarpele se trezise, dar văzând că Liu Yan încă nu se întorsese, adormise la loc. Apoi se trezi din nou și tot nu-l găsi în pat. Simțind pătura cum se răcește, șarpele se strecură afară, trecu de pragul ușii și îl găsi pe Liu Yan stând singur în curte.

Se urcă în mod natural pe glezna lui Liu Yan, ca și cum o astfel de apropiere între un șarpe și un om ar fi fost ceva firesc.

Liu Yan întinse mâna, iar șarpele se încolăci în jurul ei, lăsându-se îmbrățișat. Ridică capul pentru a-i linge fața lui Liu Yan, apoi se frecă afectuos de el înainte de a se ghemui în poziția sa obișnuită, continuând să lenevească.

Pe măsură ce cerul se întuneca, Shen Jue venise cu mâncare și spuse:

– Tată, nu ai mâncat toată ziua.

Liu Yan dădu din cap, privirea lui trecând peste el până la Xu Mingshi, care stătea în lumina albăstruie a amurgului. Cu voce joasă, întrebă:

– Xu Mingshi, ce altceva îmi ascunzi?

Cei doi bărbați din fața lui înghețară.

– M-am gândit bine. Având în vedere temperamentul tău, ar fi trebuit să vii bucuros să-mi spui despre asta, spuse Liu Yan, ținând șarpele negru în brațe, în timp ce se ridică să meargă spre el.

– O știi și tu, o știu și eu. Ești bătrân și nu mai ai multe zile de trăit. În timpul care ți-a mai rămas, mai poți face un ultim lucru. Trebuia să vii bucuros ca să-mi spui că există o cale prin care Yi Mo își poate recâștiga forma umană.

– Dar nu ai făcut-o, continuă Liu Yan.

– De ce? Ce ascunzi de mine, încât eziți să-mi spui, temându-te chiar că aș putea să nu fiu de acord? Ce ar putea fi atât de important încât să înfrunți moartea fără teamă, dar să păstrezi secretul cu atâta grijă?

Întrebările calme și implacabile ale lui Liu Yan îl făcură pe Xu Mingshi să transpire rece.

Văzând asta, Liu Yan încetă să mai întrebe. Spuse:

– Hai să uităm pur și simplu de această chestiune.

Încetă să mai întrebe pentru că unele lucruri nu trebuiau să fie prea clare. Era suficient să îl asigure că nu era orb la ele. Poate că într-o zi Yi Mo îl va părăsi cu adevărat, căutând un alt refugiu. Dar până va veni acea zi, Liu Yan nu va regreta decizia sa. Viața și moartea erau chestiuni nesemnificative. Xu Mingshi era un om profund sentimental și loial, dispus să moară pentru Yi Mo. Liu Yan ar fi simțit tristețe, dar nu l-ar fi oprit. Fiecare avea libertatea de a-și exprima devotamentul în felul său. Dar să lase un prieten să îndure un destin mai rău decât moartea? Asta nu putea permite.

Fericirea lui putea fi clădită pe moarte, dar niciodată pe suferință.

– Xu Mingshi, spuse Liu Yan.

– Nu e nimic rău în a muri în pace, de bătrânețe. Trăiește-ți zilele bine, iar noi vom avea grijă de tine. Când va veni momentul, te vom spăla și îngriji, te vom îmbrăca corespunzător și te vom conduce să pleci curat și demn ca să-ți găsești iepurașul.

– Te așteaptă, spuse Liu Yan încet, cu o voce caldă și blândă.

După o lungă pauză, Xu Mingshi spuse în cele din urmă:

– … Ce pot să-ți spun?

Ce putea să spună? Că-și dorește să trăiască o viață în care există cel puțin o persoană în lume capabilă să îl înțeleagă mai bine decât se înțelegea el însuși.

Cât de norocos era că această persoană era prietenul tău, confidentul tău și fratele tău.

Că te înțelegea, ținea la tine și, chiar și la bătrânețe, te prețuia în ciuda inutilității sale.

Că, și prins în propria situație dificilă, el va sta ca un copac bătrân, neclintit și ferm, protejându-te de vânt și ploaie, apărându-te cu toată puterea sa.

Așa era Shen Qingxuan, prietenul pe care și-l făcuse în tinerețea sa nesăbuită și de pe urma căruia beneficiase toată viața.

Sunt mulți oameni în lume care vin și pleacă, se duc și se întorc, și totuși există doar un singur Shen Qingxuan.

Unicul, incomparabilul Shen Qingxuan.