Intru în apartament cu Alex pe urmele mele și mă îndrept direct spre barul micuț. Scot din micul frigider o bere.
–Bei?
Alex îmi face semn negativ din cap și nu mai insist. Îmi duc sticla la gură și nu mă opresc până nu ajunge pe jumătate goală.
– Prietenul tău este un nemernic, îi scuip și mai iau o gură mare de bere.
– Am crezut că a terminat cu minciuna… repet.
Mai iau o gură și termin sticla. O las pe măsuță și mă îndrept să iau o altă sticlă.
– Jaden…îl aud pe Alex și mă întorc spre el nervos.
– Nici să nu îndrăznești, îl ameninț.
– Nu îi lua apărarea spunând că face ce este mai bine pentru mine. Nu trebuia să plece singur.
– Tu ești mort, Jaden, rostește dur, iar eu mă opresc și îl privesc șocat.
– Ce?
– În seara când Frank te-a scos din casă, tu ai murit. Sunt sigur că ți-a spus despre ceea ce a făcut. Buck și tatăl lui te consideră mort și așa trebuie să rămâi pentru ei. El nu vrea să te mintă, vrea să te protejeze.
– La dracu… sunt bărbat în toată regula. Nu mai sunt acel copil. Mă pot apăra destul de bine și singur.
– Avocat găsit mort în propria casă. Avocatul bunicilor. Amprentele îl incriminau pe el… dosar dispărut. Frank „decedat în accident de mașină”, dar de fapt împușcat în cap în fața lui Cameron când avea doar cincisprezece ani. Bunici arși în propria casă… vrei să îți mai spun câte cazuri au fost? Toate decesele îl incriminau pe el și a scăpat. Nu știi cât de periculos este. Pe Cameron nu îl poate ucide, pentru că tot ce vrea de la el sunt banii și puterea. Tu ai idee cine este Cameron?
– Nu…îi spun încet.
– Chiar nu știu.
– Bunicul lui a deținut cel mai mare lanț hotelier din lume. Peste două sute patruzeci de hoteluri, două spitale cu profil de urgență, două aeroporturi internaționale și peste cincizeci de imobiliare. Și asta este, în mare, tot ce știu și eu. El nu este doar bogat. El deține jumătate din țara asta. Iar tatăl său vitreg îl urăște pentru că nu se poate atinge de nimic dacă îl omoară. Așa că a căutat întotdeauna să îl pedepsească luându-i persoanele pe care el le iubește.
Mă așez pe scaunul de la masa din bucătărie. Mintea mea era goală. O stare de amețeală mă învăluie treptat. Îmi duc mâna la gură când simt că urmează să vomit și încerc să mă liniștesc.
– Atunci de ce nu profită de toată puterea asta ca să îl închidă?
Abia dacă puteam să vorbesc.
– Pentru că el este cel mai cinstit om pe care îl cunosc, Jaden. El nu vrea să fabrice dovezi. El îl vrea închis pentru crimele lui.
– Nu înțeleg de ce m-a ales pe mine.
Nu înțelegeam de ce mă ține lângă el când, într-adevăr, avea lumea la picioare. Când putea avea o persoană mult mai bună lângă el.
– Cât de orb poți să fii?
Alex părea că mă privește cu dispreț în acel moment. Își dă ochii peste cap și se apropie de mine. Se așază pe scaunul liber din fața mea și mă privește direct în ochi.
– El nu vede nimic în afară de tine. De când l-am cunoscut, doar tu ai fost în mintea lui. Te căuta peste tot, te vedea peste tot. Începusem să cred că este nebun. Dar te-am văzut în acea seară la bar și mi-am dat seama că te găsise… că tu erai real. Nu i-a păsat de bani niciodată și, crede-mă, este cel mai tânăr CEO și s-a descurcat minunat cu totul. Lumea îl iubește și îl respectă. Tu, Jaden, nu trebuie decât să îi fii alături. Asta este tot ce își dorește: să te facă fericit. Pentru el, tu ești totul.
– Nu îmi place când sunt mințit, îi spun.
– Și nu m-au interesat niciodată banii lui. Aș renunța la tot într-o clipă doar să îl știu pe el bine, îi replic, iar privirea lui devine mai blândă.
Nu mă interesau hotelurile lui sau ce mai avea el. Știam că are bani, dar nu asta mă atrăsese la el. Din contră, faptul că știam că are bani mă făcea să îi urăsc persoana în acel moment.
Trecuse ceva timp și el nu venise acasă, iar telefonul lui era închis.
Alex vorbea la telefon cu soțul său, Aiden și părea alt om când îi vorbea. Nu mai era sobru și nici serios. Chipul lui era luminos, iar zâmbetul îi era larg.
Afară începuse să se întunece și deja începeam să mă îngrijorez. Nervii își făceau iar prezența.
Aveam să îl pocnesc când ajungea acasă.
Și nici nu îmi termin bine gândul că îl văd cum iese din lift. Părea obosit, iar hainele îi erau boțite de parcă s-ar fi bătut cu cineva.
Mă îndrept spre el, dar Alex ajunge înaintea mea. Îl privește scurt fără să îi spună nimic, iar Cameron doar îi dă afirmativ din cap.
Alex pleacă spre lift și iese din apartament.
Cameron mă privește scurt și pleacă spre baie, dar îl opresc înainte să intre.
– Câtă vreme mă vei ține ascuns? Sau, mai bine spus, câtă vreme mă vei ține iar în ceața asta? Simt că am un voal pe ochi pentru că tu nu vorbești niciodată cu mine.
Nu mă privește. Doar stă cu spatele spre mine.
Și simțeam că o luăm iar de la capăt cu el. Eram prea obosit pentru asta.
Îl las să facă ce vrea, dacă asta își dorește.
Mă îndrept spre scările ce duc spre dormitor. Îmi dau cămașa jos și mă urc în pat.
Aud cum intră în baie, iar după ce face un duș îl aud urcând în dormitor.
Patul se lasă sub greutatea lui, iar mâna lui îmi prinde mijlocul. Mă prefac că dorm.
Îmi sărută scurt umărul, apoi își pune fruntea pe el și adoarme.
Mă ridic din pat când îl simt că doarme destul de adânc și cobor în dressing.
Iau o geantă neagră și câteva haine și le îndes în ea.
Intru în birou și scot cardul pe care mi-l oferise pentru cheltuieli și îl bag în buzunar.
Îmi pun geaca pe mine, ridic geanta pe umeri și ies din casă.
Îmi făcusem deja un plan.
Știam cât de furios va fi.
Știam că este posibil să îl pierd făcând asta, dar îmi făcusem temele în legătură cu Franco Beluci. Știam cine este, în ce cercuri se învârte și câtă putere are.
În același timp, știam că are nevoie de oameni. De un nou câine de pază și urma să mă infiltrez în casa lui.
Nu aveam de gând să fac asta până în seara asta, când Cameron mă lăsase iar în ceață.
Uram să fiu mințit și acum făceam exact același lucru cu el.
Dar trebuia să termin cu asta odată pentru totdeauna.
Ajung în parcare și realizez că dacă luam mașina avea să mă găsească. Așa că las cheile și le arunc sub ea.
Mă îndrept spre ieșire să iau un taxi.
Îi cer taximetristului să mă lase cu două străzi mai jos de locul unde aveam să ajung. Clădirea unde locuiam avea camere de vedere și știam sigur că va căuta numărul taxiului.
Plus că îl tot puneam să ocolească pe motiv că nu îmi mai amintesc locația și speram să fie prea amețit ca să mai țină minte exact unde m-a lăsat.
Încep să merg pe lângă clădirile vechi fără să bat la ochii cuiva și intru rapid într-o clădire.
Încep să fluier.
Din întuneric apare o siluetă.
Îi dau bani și îmi înmânează un telefon mobil.
Ies înapoi afară și bag cartela pe care o cumpărasem cu ceva timp în urmă, fără să știe decât o singură persoană despre asta.
– Jad…îi aud vocea somnoroasă.
– Începem, Rob, îi spun încet.
– Du-te la locație și vei găsi toate actele acolo și planul casei.
– Mulțumesc, Rob.
– Jad… ai grijă, te rog.
Și închide.
Arunc telefonul exact așa cum mă învățase. Trebuia să îmi șterg toate urmele.
Profitasem de faptul că eu „murisem” în urmă cu treisprezece ani.
Și aveam să devin o altă persoană.
Dacă ei nu voiau să se coboare la nivelul acelui monstru, eu mă puteam tăvăli în acel noroi, atâta timp cât știam că soțul meu va fi bine și în siguranță.
Uram privirea lui pierdută și uram că acel monstru îi umbrea mereu fericirea și zâmbetul.
Sper să mă ierți, iubitule…
Dar o fac pentru noi.
