– De ce întrebi asta? a întrebat din nou Khom.
– Ei bine, vreau să știu dacă a avea un bărbat ca soție este același lucru cu a avea o femeie, sau nu, a spus Baiboon cu naivitate
Khom a răsuflat ușurat.
– Nu am avut niciodată un bărbat drept soţie, aşa că nu știu dacă este la fel sau nu, a răspuns Khom.
– Atunci asta înseamnă că Phi Khom a avut o soție? a întrebat din nou tânărul.
Khom își ridică mâna pentru a-i mângâia ușor fața, căci nu știa cum să explice asta.
– Nu am avut niciodată o soție sau un partener. Cine ar fi interesat de cineva ca mine? a răspuns Khom.
– De ce nu ar fi interesați? Baiboon crede că P’Khom este cea mai tare persoană, este și mare și puternic, a spus tânărul cu un zâmbet. Nu voia să-l răsfețe pe Khom, cuvintele i-au ieșit din inimă.
Khom l-a privit pe tânărul din fața lui cu un zâmbet blând. Fiecare cuvânt care îi ieșea pe gură, chiar dacă era de o inocență copilărească, îl determina să se simtă un pic mai bine.
– Îți plac bărbații mari? a întrebat Khom.
– Hmm! a răspuns Baiboon cu un zâmbet larg, care l-a făcut pe Khom să simtă că inima îi bate mai repede.
– Lui Baiboon îi plac oamenii mari pentru că sunt puternici și se pot apăra, dar un băiat mic ca Baiboon nu se poate lupta cu nimeni, a spus tânărul cu blândețe la sfârșit. Asta l-a făcut pe Khom să respire adânc, părea ușurat, dar se simțea ciudat de trist.
– Cu cine vrei să lupți? Vrei să-mi povestești? a întrebat din nou Khom. Baiboon a clătinat din cap.
– Lui Baiboon nu-i plac astfel de lucruri, dar când eram în vechea școală, Baiboon era adesea agresat, așa că vreau să fiu mare pentru ca alții să nu îndrăznească să se pună cu mine, a spus tânărul.
Khom s-a uitat gânditor la Baiboon, din cauza formei acestuia. Nu era ciudat că oamenii mai mari îl batjocoreau din cauza mărimii lui, chiar și Khom încă mai simțea nevoia să îl tachineze.
Khom a vrut să-și dea un pumn în față pentru că s-a gândit brusc că vrea să-l tachineze pe Baiboon până la lacrimi.
La naiba, cum am putut să mă gândesc măcar să cochetez cu Baiboon? s-a blestemat Khom în sinea lui, înainte de a ridica o mână pentru a mângâia ușor capul lui Baiboon.
– Baiboon, dacă te deranjează cineva la noua școală, spune-mi. Nu ascunde asta niciodată. O să mă ocup eu însumi de asta. Bine? a spus el.
– Ce va face Phi? a întrebat curios tânărul.
– Depinde de ceea ce fac ei, a răspuns Khom.
– Ah, am uitat! Trebuie să o ajut pe mătușa să pună masa pentru Khun Kamol și P’Kim, a spus Baiboon.
– Atunci hai să mergem împreună, a răspuns Khom, înainte de a intra din nou în casa principală.
În timp ce se îndrepta spre bucătărie, Baiboon a trebuit să evite ochii lui Mai, care îl privea cu dezaprobare pentru că venise alături de Khom. Khom și-a dat seama de asta, dar nu a spus nimic.
– Baiboon, du mâncarea la masă. Aranjează totul, a spus mătușa tânărului. Baiboon a adus imediat mâncarea pentru a fi aranjată conform ordinelor mătușii sale.
– Oh, Baiboon, o ajuți pe mătușa să pună masa? a întrebat Kamol în timp ce intra în sufragerie și a constatat că Baiboon punea masa pentru cină.
– Da, a răspuns tânărul.
– Baiboon, ia loc și mănâncă cu mine, a spus Kim.
– Ah, mai bine nu, Phi Kim. O să mănânc cu mătușa în bucătărie, a răspuns gânditor tânărul.
– Hai să ne așezăm și să mâncăm împreună. Oh, Khom poate mânca și el cu noi, îl voi întreba despre studiile lui Baiboon, a spus Kamol determinându-l pe Khom, care stătea în picioare, să-și plece capul apoi să se întoarcă spre Baiboon.
– Bine, a răspuns tânărul, înainte ca cei patru să se așeze împreună la masă, Kamol stând în capul mesei, în timp ce Kim s-a așezat în dreapta lui, împreună cu Baiboon, pe care Kim l-a tras să stea lângă el. Între timp, Khom s-a așezat în partea stângă a lui Kamol.
– Mâine te duci la școală, nu? a întrebat Kamol cu blândețe.
– Aşa este, a răspuns Baiboon cu voce joasă, pentru că se simţea puţin ruşinat să mănânce alături de Kamol și Kim.
– Deci mâine, o să-l pun pe Khom să te ducă cu mașina, a răspuns Kamol.
– Nu e nevoie, domnule. Pot să mă duc singur. Am întrebat-o deja pe mătușa ce autobuz trebuie să iau de aici până la școală, a spus tânărul în grabă, pentru că nu voia să deranjeze pe nimeni în continuare.
– Khom te va conduce, a repetat Kamol. Baiboon a tăcut imediat în timp ce își pleca privirea.
– Khun Kamol, vorbeşte frumos! Baiboon este tânăr și folosește o voce cu un ton plăcut, a spus Kim.
– Folosesc un ton normal aici, a spus din nou Kamol.
– Da… Complet normal! a spus Kim cu sarcasm. Înainte de a pune mâncarea pe o farfurie și de a i-o da lui Baiboon.
Khom s-a uitat pe rând la Baiboon, Kim și Kamol, gândindu-se că erau ca niște părinți alături de un copil, care mănâncă împreună.
– Te simţi bine, nu-i așa? Te-am rugat să ai grijă de Baiboon în această perioadă, a întrebat Kamol, fără să vrea ca cea mai apropiată gardă de corp a sa să se simtă inconfortabil că trebuie să aibă grijă de un puşti în loc să îl urmeze pe Kamol ca de obicei.
Un alt motiv pentru care a făcut acest lucru a fost pentru că a vrut ca şi Khom să aibă timp să se odihnească. Pentru că în tot acest timp a lucrat mereu alături de Khom, care îl urmărea și se ocupa de nevoile lui, până în punctul în care abia dacă se mai odihnea.
– Nicio problemă, a răspuns Khom, apoi s-a întors să se uite la Baiboon, care îl privea cu un zâmbet blând.
Khom a simțit că această mâncare era mai bună decât orice altă mâncare pe care o mâncase vreodată. După ce au mâncat împreună, Baiboon și-a ajutat mătușa să strângă masa și se pregătea să se întoarcă acasă. Dar Kim a venit și l-a chemat pentru că voia să-l invite să vadă un film împreună. La început, tânărul a refuzat, dar a fost târât de Kim.
Khom s-a dus să discute despre muncă alături de Kamol în biroul său. Baiboon a continuat să stea și să se uite la filme alături de Kim. Filmul a fost atât de palpitant, încât Baiboon a pierdut noțiunea timpului.
Tânărul și-a sprijinit capul de canapea. Pleoapele cu ajutorul cărora privea filmul, s-au închis încet până când a adormit în cele din urmă.
Kim însăși a întors capul ca să vadă că Baiboon dormea și a zâmbit ușor. Nu a vrut să-l trezească și a așteptat să se termine al doilea film, doar pentru a-l trezi pe Baiboon să se culce din nou în camera lui.
– La ce te uiți? a întrebat Kamol în timp ce intra în sala de film.
– Vezi cu ochii tăi, a răspuns Kim fără să se uite.
– Khom, du-l pe Baiboon înapoi în camera lui. Mâine are școală, a spus Kamol, văzându-l pe Baiboon dormind. Khom s-a apropiat de el și l-a trezit ușor.
– Baiboon, trezește-te… l-a strigat Khom pe un ton dezinvolt pe Baiboon, care s-a trezit fără niciun sunet.
Haide, să mergem acasă. Poți să dormi în continuare în camera ta, a spus din nou Khom. Baiboon, care îl auzise, a dat din cap în semn de aprobare. Dar ochii lui erau foarte somnoroși și voiau să adoarmă din nou.
Khom l-a apucat de mână pe Baiboon ca să se ridice și să-l urmeze. Fiind atât de somnoros, Baiboon a uitat să își ia rămas bun de la Kim și Kamol. Dar cei doi nu s-au gândit prea mult la asta.
Khom și Baiboon au ieșit prin spatele conacului. Khom și-a dat seama că persoana care mergea cu el părea să se ducă în direcția greșită, determinându-l să se oprească din mers și să întoarcă privirea înainte de a zâmbi puțin când l-a văzut pe Baiboon, mergând în timp ce dormea.
– Ești destul de puternic să mergi? a întrebat Khom. Baiboon a auzit tot ce a spus Khom. Dar ochii lui nu se puteau deschide.
– Nu, mi-e foarte somn, a spus tânărul cu voce joasă. Fața lui arăta de parcă ar fi vrut să doarmă chiar în acest moment.
– Atunci, vrei să te urci pe spatele meu? s-a prefăcut Khom că întreabă, dar Baiboon a dat din cap cu mâinile ridicate și gata să se urce în spatele lui.
Khom rămase ușor uimit, înainte de a se uita în stânga și în dreapta pentru a se asigura că nu era nimeni prin preajmă. Și când nimeni nu se uita, Khom s-a ghemuit.
– Haide... a spus Khom cu reticență. Nici măcar nu înțelegea de ce îl lăsase pe puştiul din fața lui să facă asta. Dar Khom s-a gândit că poate asta făcea parte din responsabilitatea sa.
Baiboon s-a aplecat pentru a se urca pe spatele lui Khom, iar brațele sale s-au înfășurat în jurul gâtului lui. Khom și-a strecurat și el mâinile pe sub picioarele lui Baiboon și l-a luat în brațe. Dar Khom s-a înecat când tânărul și-a ascuns capul în golul gâtului lui Khom.
Respirația fierbinte a lui Baiboon s-a strecurat în crăpătura gâtului lui Khom și acesta a simțit căldura în abdomen. Khom a respirat adânc înainte de a-l lua pe Baiboon care era în spatele lui și de a merge mai repede spre casa mătușii sale.
Căldura tânărului din spatele lui s-a răspândit în tot corpul lui Khom infiltrându-se în inima lui.
Cum putea acest băiețel să îl determine să se simtă atât de încins? Nici măcar vântul rece care îi lovea fața nu depășea căldura pe care i-o dădea tânărul din spatele său. Khom a zâmbit uşor. Respirația ușoară a lui Baiboon răsuna aproape de urechile lui, o putea auzi. Khom s-a gândit că nu era deloc deranjantă.
Khom se opri în fața casei mătușii Nee înainte de a elibera o mână pentru a bate la ușă.
– Mătușă Nee, mătușă Nee, a strigat Khom către mătușa Nee, nu prea tare, deoarece credea că bătaia în ușă trebuie să fi fost auzită și de ea.
Sunetul de deblocare a ușii s-a auzit din interior înainte ca aceasta să se deschidă.
– Ce s-a întâmplat, Khom? Este Baiboon? Ce s-a întâmplat cu el? a întrebat mătușa Nee șocată.
– Este în regulă. Se uita la un film alături de Khun Kim și a adormit. Așa că l-am adus aici, a răspuns Khom. Mătușa i-a făcut loc lui Khom să-l aducă pe Baiboon în casă.
– Atunci de ce nu l-ai trezit? De ce l-ai luat în brațe? Trebuie să fi fost tulburat… Baiboon… Baiboon…, spuse mătușa Nee gânditoare, înainte de a-l striga pe nepotul ei.
– Mătușă, nu e nevoie să-l trezești. Îl voi duce în camera lui, i-a răspuns Khom. Mătuşa Nee s-a dus apoi în camera lui Baiboon și i-a deschis ușa.
Khom a privit în camera lui Baiboon și a fost nevoit să ofteze încet, deoarece nu era decât o saltea pe podea, cu un dulap vechi care aparținuse mamei sale când locuia aici. În timp ce celelalte bunuri ale sale erau depozitate într-un colț al camerei.
Khom l-a adus pe Baiboon în cameră și l-a lăsat ușor să se întindă pe pat. De îndată ce a atins salteaua moale, tânărul s-a întors, a apucat perna de lângă mână, a îmbrățișat-o și a adormit din nou până când Khom nu s-a putut abține să nu zâmbească în secret.
– Uită-te la asta: acum e mare, dar încă stă lipit de perna lui ca un copil. Este atât de ruşinos, a glumit Nee.
– Mâine, spune-i lui Baiboon să mă aștepte, mătușă. Stăpânul mi-a spus să îl iau, a răspuns Khom. Mătușa a zâmbit fericită.
– Îi sunt foarte recunoscătoare lui Khun Kamol. A ajutat cu adevărat familia mătușii, a spus aceasta.
– Da. Voi pleca primul, mătușă. Trebuie să mă întorc în camera stăpânului pentru a vorbi din nou despre muncă, a spus Khom în timp ce ieșea din camera lui Baiboon.
– Apropo, vă mulțumesc foarte mult pentru că ne-ați ajutat în toate felurile, a spus Nee cu sentimente sincere.
– E în regulă, mătușă. Baiboon este și el ca un frate pentru mine, a răspuns Khom înainte de a se întoarce la mașina parcată la casa principală pentru a merge la biroul lui Kamol.
,,…”
– Vă mulțumesc foarte mult tuturor. Khom, nu uita ce ți-am spus. Mâine du-l pe Baibon la școală și apoi odihnește-te! a spus Kamol după ce s-a întors de la întâlnire și a ajuns acasă la ora 2 dimineața.
– Domnule, veți aproba tranzacția de la ora 10? a întrebat Khom.
– Da, dar pot să merg cu altcineva. Poți să te odihnești, i-a răspuns Kamol.
– Dar… a spus Khom.
– Nu există niciun „dar”. Ți-am spus să te odihnești, a spus Kamol cu o voce gravă. Khom era puțin tăcut.
– Bine, a răspuns silueta înaltă. Apoi a coborât și i-a deschis ușa mașinii lui Kamol, înainte de a ocoli partea laterală a casei pentru a se întoarce la locuința lui.
Subordonații lui Kamol care erau de serviciu îl salutau din când în când. Înainte de a ajunge la propria casă Khom s-a oprit într-un loc și s-a întors să privească.
Era reședința lui Baiboon. Tocmai văzuse acoperișul casei și își dăduse seama că tânărul trebuie să doarmă în acel moment, ceea ce făcu ca oboseala lui Khom să dispară imediat și un mic zâmbet îi apăru în colțul gurii.
– Phi s-a întors… a strigat o voce feminină. Khom s-a întors să o vadă cu sprâncenele încruntate. În pijamaua ei lejeră, ea s-a îndreptat spre el.
– De ce nu ai adormit încă? E târziu! a întrebat el încet.
– Nu pot să-l aștept pe Phi Khom? Mi-e teamă că lui Phi îi va fi foame când se va întoarce. Deci, lui Phi îi este foame? Voi pregăti mâncare pentru Phi, a spus femeia cu voce joasă.
– Am mâncat deja. Data viitoare, nu trebuie să așteptați. Ar trebui să te duci înăuntru și să dormi! îi răspunse Khom, încercând să nu se uite prea mult la fată.
Khom știe ce simte fata aceea pentru el și el însuși nu este un călugăr de cărămidă și mortar, dar nu se gândea să aibă o relație cu oamenii care lucrează pentru Kamol. Dacă era o fată pe care o întâlnea afară, Khom putea să se joace cu ea pentru o vreme.
– Atunci, Phi este obosit? Așteaptă puțin, pot să-ți fac un masaj.
Fata încă mai încerca, până când Khom a oftat lung.
– Da, sunt foarte obosit în seara asta. Speram să mă duc la culcare. Poți, de asemenea, să te întorci acasă. Nu e bine să mergi așa pe întuneric. De asemenea, înainte de a ieși afară, poartă o jachetă care să-ți acopere trupul, a spus Khom, înainte de a intra direct în casa lui, lăsând-o pe tânără singură, supărată.
Khom s-a întors acasă oftând adânc gândindu-se că nu se eliberase de mult timp. De obicei Kamol nu le interzicea niciodată subordonaților săi să iasă la plimbare de plăcere, deoarece fiecare are timpul său liber. Dar el muncea și nu se odihnea prea mult pentru că îl urmărea mereu pe Kamol. Chiar dacă nu mai făceau asta, Khom era mereu acolo, iar uneori Kamol căuta un tânăr pentru a-l elibera.
Chiar și atunci când Kamol i-a ordonat să găsească o femeie sau un tânăr pentru a-și elibera pasiunea, el nu a făcut-o.
Khom s-a întors să se uite la ceas și s-a hotărât să se ducă în camera lui și să doarmă, pentru ca mâine dimineață să-l poată duce pe Baiboon la școală.
,,…”
– Mătușă, cum de dorm acasă? Din câte îmi amintesc, ieri mă uitam la un film cu P’Kim și am adormit pentru că îmi era foarte somn.
Baiboon, care se trezise devreme, a întrebat-o pe mătușa sa care se pregătea să prepare micul dejun în casa principală.
– Ești atât de somnoros încât nu-ți amintești că te-a adus Khom acasă?
– Phi Khom m-a purtat în braţe? Serios? a întrebat Baiboon pe un ton îngrijorat.
– Da, dacă nu mă crezi, întreabă-l pe el! i-a răspuns mătușa, determinând ca fața lui să se înroșească ușor, căci se simțea ruşinat că a fost purtat fără să știe nimic.
– Deci, Phi Khom e supărat, mătuşă? Mă duc să-i cer scuze, a întrebat tânărul cu vinovăție. Se temea că se va supăra Khom pe el.
– Nu este supărat deloc. Dar trebuie să-i mulțumești, înțelegi? Deci, ai de gând să o ajuți mai întâi pe mătușa la bucătărie? a întrebat bunica tânărului.
– Să mergem, mai târziu, pe la 6 dimineața, Baiboon poate să se întoarcă să facă baie și să se îmbrace, a spus tânărul, înainte de a pleca să o ajute pe mătușa sa să pregătească micul dejun și să ajute la alte treburi, pe cât posibil.
Când a venit timpul să facă duș și să se îmbrace, Baiboon s-a întors acasă. Tânărul a fost foarte încântat când a fost transferat la noua școală, care arăta mult mai bine decât cea veche.
Baiboon s-a uitat în oglindă înainte de a verifica lucrurile pe care trebuia să le ducă la școală. Apoi s-a dus să-l caute pe Khom la el acasă. Nu a putut decât să stea și să aștepte pe scaunul din fața casei sale, dar când a fost ora 7 dimineața, ușa casei lui Khom s-a deschis.
– Baiboon, de când mă aștepți? De ce nu m-ai chemat? a întrebat surprins Khom când a văzut un tânăr în uniformă școlară așteptând în fața casei.
Când l-a văzut în uniforma școlară albastră cu mânecă scurtă, Khom a simțit că i se potrivea foarte bine. Dar dacă nimeni nu i-ar fi spus cine este Baiboon, cu siguranță oamenii ar fi crezut că este fiul lui.
– Arăt eu ciudat? Port uniforma potrivită, nu-i așa, Phi Khom? s-a grăbit tânărul să întrebe, când a văzut că îl privea Khom fără să clipească din ochi
– Nu. Așa este. Mă gândeam că această uniformă ți se potriveşte, a spus din nou Khom.
– Cum să nu-mi stea bine? E doar o uniformă școlară? a întrebat Baiboon confuz. Khoma zâmbit ușor la sinceritatea tânărului.
– Nu mi-ai răspuns încă. De ce nu m-ai chemat? Dacă mă trezeam târziu? s-a prefăcut Khom că întreabă. Baiboon a zâmbit larg.
– În niciun caz! Baiboon știe că Phi Khom se ține întotdeauna de cuvânt, a spus tânărul cu încredere.
Khom se uită la fața lui Baiboon și zâmbi în colţul gurii, înainte ca fața lui Baiboon să se înfierbânte când și-a amintit ceva. Tânărul s-a grăbit să ridice mâna în semn de salut.
– Ah, Phi Khom, îmi pare rău. Noaptea trecută i-am făcut probleme lui Phi Khom, ducându-mă înapoi în cameră. Mi-a spus mătușa pentru că nu știam cum m-am întors în cameră, a spus Baiboon.
– Nu-ți amintești că tu ai fost cel care m-a rugat să te duc în brațe? se prefăcu Khom că întreabă până când tânărului i s-a înroşit faţa.
– Ce? Serios? Au, ce ruşinos… Îmi pare rău, P’Khom, a spus tânărul cu o voce joasă și vinovată. Khom a clătinat din cap și a zâmbit.
– De ce îți ceri scuze? Nu mă deranjează. În plus, sunt dispus să te conduc înapoi. Așa că nu-ți cere scuze, a spus Khom, determinându-l pe Baiboon să zâmbească.
– Ai terminat toate pregătirile? a întrebat din nou.
– Da, Phi! a răspuns tânărul.
– Atunci, hai să mergem la mașină. Ah! Ai luat micul dejun deja? a întrebat Khom gânditor.
– Am mâncat pâine și lapte, a răspuns tânărul, deoarece mătușa sa îi pregătise micul dejun acasă.
– Doar asta ai mâncat? E de ajuns? Micul dejun este foarte important. Hai să mâncăm terci lângă intrare, a spus Khom, înainte de a lua geanta de umăr pe care Baiboob o pusese pe masă și de a i-o ține.
– Phi Khom, pot să o duc singur, s-a grăbit tânărul să spună șocat că l-a văzut pe Khom ducând geanta pentru el.
– Pot s-o duc eu. Să mergem acum, a spus el înainte de a-l împinge din spate pe Baiboon ca să meargă.
Atunci tânărul l-a urmat. Dar a cerut să ducă singur geanta până la mașină, dar Khom tot nu i-a permis. Kamol l-a rugat pe Khom să folosească propria mașină pentru a-l duce pe Baiboon la școală. Baiboon s-a așezat emoționat în mașină.
– Este pentru prima dată când cineva mă duce așa la școală, a spus tânărul în timp ce se urca în mașină. Khom şi-a întors ușor capul pentru a-l privi pe Baiboon.
– Înainte, cum ajungeai la școală? a întrebat Khom.
– Cu autobuzul, a spus Baiboon.
– Iau autobuzul școlar gratuit în fiecare zi. Este un noroc și se economisesc și bani, a adăugat tânărul cu un zâmbet.
– Era să uit. Acesta este prânzul de săptămâna aceasta de la școală. Dar dacă mai sunt și alte cheltuieli în afară de gustări, spune-mi, a spus Khom în timp ce lua banii pe care Kamol îi dăduse aseară și îi dădea tânărului. Baiboon s-a uitat șocat la banii din mâna lui Khom.
– Două mii?! Nu pot să accept asta. De ce este atât de mult? Mătușa mi-a dat 50 de baht. În plus, nu trebuie să plătesc călătoria cu autobuzul, așa că e de ajuns, a spus tânărul, șocat.
– Tu comanzi? Vrei să încalci comanda? Dacă nu-i poţi folosi pe toţi, păstrează-i într-un borcan. Nu este deloc dificil, s-a prefăcut Khom că este amenințător, pentru că știa că aceasta era singura modalitate de a face ca tânărul să accepte acești bani.
De fapt, Kamol i-a dat 1.500, dar Khom a pus în secret din banii lui și a mai adăugat încă 500 tânărului pentru că se gândea că acesta poate avea nevoie să cheltuiască mai mult de 300 pe zi.
– Baiboon școala la care mergem este o școală privată. Mâncarea de la școală costă mai mult decât la școala ta anterioară. Așa că ia-i! a spus din nou Khom.
Baiboon a părut că imploră brusc. Dar când a văzut ochii ascuțiți ai lui Khom, a acceptat banii.
– Mulțumesc. Când Baiboon se va întoarce de la școală, îi va mulțumi lui Khun Kamol, a spus tânărul cu o voce tremurândă. De când s-a născut, nu a avut niciodată atât de mulți bani în mână.
– Păstrează-i și gestionează-ți și tu banii, a spus Khom cu un zâmbet. Baiboon ar trebui să-și administreze bine banii de buzunar.
După ce a plecat de la casa lui Kamol, Khom l-a dus pe Baiboon la magazin să cumpere terci de ovăz. În fața clădirii erau acum studenți și muncitori care își luau micul dejun simplu.
– Ai pus şi ou? a întrebat Khom în timp ce îl lua pe Baiboon din mașină și se așeza la masă.
Mulți oameni și-au întors capul să se uite cu teamă și șoc din cauza siluetei lor înalte, a bărbii stufoase și a comportamentului lor feroce, ceea ce i-a făcut pe mulți să nu îndrăznească să se uite direct la cei doi.
– Nu, a spus tânărul, pentru că, dacă ar fi pus un ou, prețul ar fi crescut și mai mult. Tânărul nu a vrut să cheltuiască mai mulți bani. Khom s-a uitat la fața lui Baiboon suficient cât să înțeleagă.
– Mătușă, pune un ou în castronul cu terci, a spus Khom.
– Pentru tine? a întrebat tânărul.
– Nu, e pentru tine, a spus Khom.
– Dar Baiboon nu vrea un ou.
Baiboon a încercat să se întoarcă pentru a schimba ordinea.
– Opreşte-te! Nu te schimba! Dacă nu eşti alergic la proteinele din ouă, mănâncă-le pur şi simplu! Şi de ce să nu pui ouă? Mănâncă din plin, nu te gândi prea mult. Cum poţi avea un trup mare ca mine? i-a răspuns Khom.
Baiboon și-a umflat obrajii.
– Phi Khom este insistent, a spus tânărul cu voce joasă. Dar Khom a putut să audă clar.
– Te forțez pentru că sunt îngrijorat, înțelegi? a spus el cu o voce calmă, direct, ceea ce l-a făcut pe Baiboon să-l privească pe Khom cu un sentiment de recunoștință în suflet.
– Nu plânge! Este prima ta zi de școală, vrei să mergi la școală cu ochii umflați? a spus Khom cu un zâmbet determinându-l pe Baiboon să se forțeze să nu plângă de bucurie.
– Deci P’Khom nu mănâncă? a întrebat Baiboon când și-a dat seama că acesta a comandat doar un singur fel de mâncare pentru el.
– Haide, mănâncă tu. Nu mănânc prea mult la micul dejun, a răspuns Khom, Baiboon era încă puțin tăcut, mușcându-și buza, ezitând dacă să spună ceva sau nu.
– La ce te gândești? a întrebat Khom uitându-se la starea lui Baiboon.
– Ei bine, nu vreau să stau și să mănânc singur. În plus, P’Khom este cel care a spus că micul dejun este important, așa că de ce să nu mâncăm împreună? a spus tânărul încet, pentru că în inima lui se temea că nu va fi mulțumit Khom de ceea ce spunea.
Dar inima lui era îngrijorată pentru că voia să se așeze Khom la masă cu el. Khom s-a uitat la fața lui Baiboon care îl implora, deși acesta nici măcar nu știa cât de frumoși erau ochii lui.
– Mătuşică, hai să mai luăm un castron din asta, i-a spus Khom vânzătoarei, determinându-l pe Baiboon să zâmbească larg.
