Obscuritatea lui Siren- Capitolul 13 (18+)

– A-alo, se bâlbâi Anchara în telefon.

Ca întotdeauna, Șeful cel mare îl neliniștea.

Aceeași voce distorsionată se auzi în telefon.

– E totul pregătit pentru diseară?

– Da-da, șopti Anchara.

– Vorbește mai tare și nu mai șopti, prostule! Sunt pregătiți subiecții de test? Participanții sunt pregătiți? Este pregătită transmisia?

Curățându-și inutil gâtul, Anchara răspunse.

– Da, șefu’, totul este pregătit.

– Bun. Ai grijă să nu o dai în bară! Și să nu crezi că nu știu că folosești săptămânal subiecții pentru teste în beneficiul tău personal. Trimiteți imediat portul STI!

Tresărind pentru că habar nu avea că șeful cel mare știa ce pune la cale.

 – Ăăă, bine. Îl voi trimite când închidem.

Apelul se încheie, iar Anchara începu să caute prin e-mailurile sale ultimele rezultate ale testelor. Era atât de zguduit de convorbire încât mouse-ul vibra dintr-o parte în alta în timp ce dădea scroll prin e-mailuri.

– Unde este? Unde este? UNDE NAIBA ESTE?

După enervarea sa, găsi e-mailul.

 – Oh, uite-l.

Apăsând butonul forward, trimise informația șefului cel mare.

La naiba! A fost cât pe ce!

***

Plimbându-se prin laborator, Anchara se întâlni cu echipa de asistente pentru ședința de seară, în care se discuta totul pentru diseară.

Fiecare asistentă era repartizată într-o cameră. Sarcina lor era să se asigure că semnele vitale ale subiecților erau bune, că perfuzia care va administra medicamentul era pregătită și că subiectul testului arăta atrăgător pentru ochi.

Fiecare subiect fusese testat pentru toate ITS și i se verificaseră panourile metabolice pentru a se confirma că este sănătos. De asemenea, fuseseră machiați pentru a se asigura că arată cât mai bine.

Bătu din palme satisfăcut.

– Bine, totul arată bine. V-ați descurcat bine toți. Să începem.

O alese pe asistenta din seara trecută și spuse.

– Niran, du-te și verifică participanții.

Cu un zâmbet fals, ea răspunse:

– Da, domnule.

Se îndreaptă spre ușa de la intrare înghițind un nod care i se formase în gât.

Ura faptul că trebuia să vadă toți indivizii josnici care se înscriau pentru rahatul ăsta. Și ca să fie și mai rău, toți muncitorii trebuiau să privească în seara asta pentru a se asigura că nimic nu mergea prost.

Coada de bărbați care așteptau să intre era atât de lungă, încât doar privindu-i i se înnodă stomacul.

Vor fi atât de mulți cu un singur subiect de test.

Își scutură grăbită capul pentru a-și alunga gândurile. Chiar dacă era conștientă că ceea ce gândea era adevărat, nu-i va face niciun bine să stea pe gânduri.

– URMĂTORUL! strigă și verifică următorul participant.

***

Cu câte două monitoare fiecare, asistentele urmăreau atât participanții cu subiecții, cât și reacțiile elitelor.

Elitele licitau pentru subiectul de test pe care doreau să îl achiziționeze. Exista o licitație separată pentru medicamentul Euphoria care le era administrat.

Se auzeau ding-uri constante pe măsură ce elitele încercau să liciteze între ele pentru cei mai populari subiecți.

***

Anchara se plimbă prin laborator ascultând sunetele și mirosurile ca și cum ar fi fost într-o plimbare în natură. Inspiră adânc, simțindu-se îmbătat .

Țipetele de groază erau un afrodiziac pentru el. Un țipăt în special îl duse înapoi la săptămâna trecută. Doar acel țipăt îl dusese la pierzanie de mai multe ori în acea noapte.

Ca o molie către o flacără, ca un marinar către o sirenă, era atras de camera acelui subiect de test. Intrând în liniște, el rămase în spate privind spectacolul din fața lui.

Acel cobai era unul dintre cele mai populare, având mai mulți bărbați care făceau cu rândul. Fiind incapabilă să se miște din cauza efectelor drogului Euforia, tot ce putea face era să țipe.

Indiferent cât de mult implora și țipa, oroarea pe care o trăia nu se oprea.

Timp de patru ore urma să fie la mila acelor participanți, și abia trecuse o oră.

Închizând ochii, savurase țipetele cobaiului 0819 și gemetele participanților.

Nefiind în stare să mai suporte sunetele fără să ia problema în propriile mâini, Anchara se uită cu atenție, producându-și plăcere. Chiar când termină, lăsând resturile împrăștiate peste tot, fu exact momentul în care monitoarele începură să sune.

Grăbindu-se să se facă prezentabil, ușa se deschise brusc și apăru personalul medical.

Trăgând un participant de pe ea, asistentele îi scoaseră pe toți afară din cameră.

– Intră în stop cardiac. Începeți compresiile toracice și aduceți defibrilatorul, dădu instrucțiuni un asistent medical de sex masculin.

***

– Ora decesului 02:18.

Timp de douăzeci de minute, personalul medical încercase din răsputeri să salveze subiectul testului 0819, fără succes.

Anchara lovi peretele cu furie, supărat că cel mai popular cobai al lor  murise. Știa că nu va mai auzi nimic de la Big Boss.

– Khun Anant, avem nevoie de tine la infirmerie, se auzi prin interfon.

Se îndreptă cu pași repezi spre cabinetul infirmierelor și strigă:

– CE!

Una dintre asistente arătă spre monitorul lor și spuse.

– Uitați.

Anchara se apropie de ecran, se apleacă peste asistentă și murmură o înjurătură.

– Rahat!

Mai multe elite începură să își retragă ofertele. În ultimele treizeci de minute,  pierduseră patru milioane de baht.

Anchara fu cuprins de teamă și furie deodată. Știa că șeful cel mare nu va accepta asta și că el va fi cel vinovat.

Cu toate emoțiile care îi străbăteau corpul, Anchara reacționă exact așa cum se aștepta toată lumea.

Mai întâi începu să mormăie în sinea lui, apoi ieși calm din infirmerie și, în cele din urmă, înainte să fi pășit mai mult de un metru și jumătate, explodă.

Ca o tornadă care distruge totul în urma ei, Anchara începu să arunce cu orice obiect pe care putea pune mâna.

Mâinile furioase smulgeau totul de pe birouri până la podea. Îngrozite de demonstrația șefului lor, asistentele se ridicară de la birouri cu intenția de a dispărea din calea lui.

Una câte una, se ridicară de la birouri, mișcându-se cu o discreție pe care nici nu știau că o posedă.

Niran așteptă până când majoritatea dispărură înainte de a se ridica să-i urmeze pe ceilalți. Din păcate, nu fusese suficient de rapidă.

Anchara o zări instantaneu și își îndreptă atenția spre ea în schimb.

– Unde naiba crezi că te duci? șuieră el.

Trecând peste toată mizeria pe care o crease pe jos, îi sări în față și spuse.

– Huh?

Frica puse stăpânire pe ea și bolborosi.

– Eu… ăă…

Apucând-o de guler, el începu să o târască pe podea. Nu-i păsa că ea se rănea alunecând pe podea din cauza mizeriei pe care o lăsase el.

Văzându-și colega târâtă de șeful lor, ei strigară la el să se oprească și încercară să intervină, dar înainte să ajungă la el, gărzile de corp ale acestuia le îndreptară armele spre cap. Tot ajutorul încetă. Tot ce putură face fu să privească neputincioși cum Niran era târâtă.

Niran încercă din toate puterile să ia degetele lui Anchara de pe ea, dar fără succes. Se zbătea înainte și înapoi pentru a-i slăbi strânsoarea, știind că, dacă nu încerca din răsputeri, totul se va termina odată ce o băga într-o cameră.

Indiferent cât de mult se lupta ea, el îi dubla puterea. Nu avea de gând să fie descurajat de ceea ce voia.

Trăgând-o în camera pe care subiectul de test 0819 tocmai o părăsise într-un sac pentru cadavre, Anchara o împinse pe Niran cu fața în jos în patul liber.

– O să-ți dau o lecție pentru că te uiți la mine de parcă ești nebună. Crezi că nu am observat de ceva vreme?

– Te rog, nu face asta. Te implor. Te rog.

Lacrimi fierbinți și mari îi curgeau pe fața palidă în timp ce trebuia să se împace cu ceea ce era pe cale să se întâmple.

– TACI NAIBII DIN GURĂ!

Împingând-i fața atât de tare în pat, Niran se lupta să poată respira.

Când aproape reuși să se ridice, Anchara o trase de păr, rânjind la felul în care gâfâia încercând să bage aer în plămâni.

Desfăcându-I brutal fesele, nu pierdu timpul și începu să o violeze.

Timpul nu mai exista pentru ea. Încetă să mai existe odată ce fu scufundată în iad. Gustul metalic și picant al sângelui îi atinse papilele gustative, în timp ce dinții ei îi rupeau pielea antebrațului. Își folosea antebrațul pe post de botniță pentru a menține țipetele la un decibel mai mic.

Nimic nu conta în afara acestui iad.

Spirala într-un abis adânc, așteptând ca tot chinul să înceteze. Și când, în sfârșit se termină, corpul ei nu-i mai aparținea. Corpul ei o dezamăgise. Ea clacase. Prăbușită pe podeaua din rășină epoxidică, Niran zăcea în dovezile violării sale. Fiecare os o durea. Fiecare mușchi o durea. Acolo jos se simțea ca și cum ar fi fost sfâșiată. Tot ce putea face era să stea întinsă acolo și să plângă. Să plângă pentru ea însăși că se va schimba pentru totdeauna.

Colegii ei auziseră totul, dar nu fuseseră în stare să o ajute. Acum că Anchara părăsise incinta, o asistentă intrase în cameră pentru a o ajuta.

Întinzând mâna să o atingă, privirea lui Niran o opri în loc.

În șoaptă, dar cu o voce tăioasă, Niran spuse:

– Nu mă atinge!

Ridicându-se în mâini și în genunchi, apoi folosindu-se de perete pentru a se sprijini, Niran se ridică încet, își luă lenjeria intimă de jos și ieși afară.

***

În drum spre casă, tăcerea îi fu tovarășă. Amorțeala puse stăpânire pe ea și fu pe pilot automat tot drumul.

Acasă nu știa ce să facă, dacă să depună plângere sau nu. Cu toate acestea, ca asistentă medicală, cunoștea protocolul în cazul în care decidea să depună reclamație. Așa că, pentru a fi sigură, fotografie vânătăile care îi împânzeau spatele, talia, șoldurile și fundul. Își folosi hainele pentru a se șterge acolo și apoi le puse într-o pungă transparentă sigilată. După aceea făcu duș, frecându-și pielea până când i se înroși. Nu conta cât de mult se freca, nu se simțea curată. Și, sincer, nu se va mai simți niciodată curată.

Stând întinsă în întuneric, ultimul gând pe care îl avu înainte de a se lăsa cuprinsă de un somn de coșmar fu.

– L-am prins!