Obscuritatea lui Siren- Capitolul 12

Un telefon mobil care suna îl trezi pe Dao. Încă amețit după noaptea trecută, pipăi peste tot încercând să găsească obiectul incriminat. În explorarea sa pe jumătate adormită, îl lovi pe bietul Chaisai în ochi, făcându-l să sară din somn.

– Au, iubitule, ce naiba! se plânse Chaisai.

Apucă telefonul de pe noptieră, care se afla pe partea lui, și i-l dădu

lui Dao, care încă nu deschisese ochii.

Luând telefonul înapoi, deoarece nu putea răspunde singur, Chaisai apăsă butonul și îl puse la urechea lui Dao.

– Alo, răspunse Dao, părând încă adormit.

O voce vine prin difuzor:

– Dao, sunt căpitanul. Am nevoie ca tu și detectivul Chen să vă îndreptați spre cheiul Sathorn. A fost găsit un cadavru.

Luând telefonul de la Dao, Chaisai spuse:

– Vom fi acolo în mai puțin de o oră, căpitane.

Încheind apelul, Chaisai îl trase din pat pe Dao, încă adormit. Aruncându-l peste umăr, Dao chicoti somnoros tot drumul până la baie.

Scanând zona pe măsură ce se apropiară de locul crimei, Dao și Chaisai erau în elementul lor.

Văzându-i pe căpitanul Phasuk și pe căpitanul Zhu, Dao și Chaisai merseră spre ei.

După schimbul de saluturi, căpitanii îi puseră la curent cu situația.

Zona era blocată, doar poliția având voie să intre și cei câțiva martori care dădeau declarații. Reporterii se aflau în spatele benzii, relatând știrile.

Martorii erau pe un feribot când văzuseră un cadavru plutind în apă. Feribotul fusese oprit și poliția fusese contactată imediat.

Victima fusese dată dispărută ieri de către familia sa, când nu se întorsese acasă de la serviciu. Era stripteuză la Clubul Dema.

– De fapt, voiam să vă însărcinăm cu acest caz pentru că simțeam că totul are legătură cu stripteuzele dispărute, dar acum ea a fost găsită moartă, explică căpitanul Phasuk.

– Căpitane, eu cred că încă are legătură, insistă Dao.

– Ea este doar una dintre cele ghinioniste. Sau poate că nu este.

Ceva în depărtare îi atrase atenția lui Dao. Uitându-ne la Chaisai, așteptă până când acesta captă semnalul, apoi îi făcu semn cu privirea să îl urmeze.

– Căpitane, un minut.

Căpitanul Phasuk îl cunoștea suficient de bine pe Dao încât să îi dea drumul când simțea ceva. El și căpitanul Zhu doar priveau să vadă ce se întâmplă.

În flancul său, Chaisai ținu pasul cu Dao în timp ce acesta continua să meargă spre cealaltă parte a digului care adăpostea containere de transport maritim.

Scoțându-și armele când ajunseră aproape, văzură un bărbat care se mișca înainte și înapoi în spatele unui container.

– Mâinile sus! ordonă Dao.

Ochii alunecoși ai bărbatului se uitau peste tot, mai puțin la Dao.

Recunoscând comportamentul schimbător al bărbatului, Dao se apropie de acesta cu arma îndreptată direct spre pieptul lui și repetă.

– M-ai auzit? MÂINILE SUS!

Bărbatul începu să-și ridice mâinile încet și odată ce Dao îndreptă arma în jos, bărbatul se întoarse și fugi în direcția opusă.

– Rahat! spuse Dao alergând după .

Scoțându-și telefonul mobil, Chaisai își contactă căpitanul, spunându-i în grabă ce se întâmplase și solicitând întăriri.

Cu picioarele bătând pavajul, singurul sunet pe care Dao îl auzea era respirația lui grea și bătăile inimii care îi băteau în urechi.

La naiba, omul ăsta e rapid.

Accelerând ritmul, Chaisai alergă cum nu o mai făcuse niciodată. Nu voia să fie o distanță mare între el și iubitul său.

Deodată în față apăru o șosea cu mai multe benzi și îl văzu pe bărbat care era pe punctul de a se avânta să traverseze strada printre mașini. Bărbatul părea să nu aibă niciun pic de instinct de conservare, pentru că sărise în traficul care venea din sens opus, ferindu-se cu greu de mașini.

Dao se pregăti să intre în trafic după el, dar înainte ca măcar să poată păși în stradă, Chaisai îl trase de guler înapoi pe bordură.

Desprinzându-se de acesta, încercă din nou să intre în trafic. Dao fu tras din nou înapoi și Chaisai înjură:

– Ce pizda mă-sii!

Dao, exasperat, strigă la rândul său:

– SCAPĂ!

Bărbatul reuși să traverseze cu succes primele trei benzi. Stând pe banda mediană, se uită înapoi la Dao și Chaisai și rânji, văzând distanța dintre ei.

Sirenele poliției începură să urle în depărtare. Văzând că vor avea întăriri în curând, iar traficul era mult prea fluid pentru ca bărbatul să poată traversa următorul set de benzi, Dao îi zâmbi.

Panica ce crește în interiorul bărbatului deveni vizibilă pe fața sa. Scrută traficul nervos apoi săltând, încercă să decidă care era cea mai bună cale de acțiune.

Observând o breșă în trafic, se aruncă pe șosea. O bandă, două benzi, o mașină trecu pe lângă el și el dădu înapoi, verifică din nou, crezu că e liber și fugi pe șosea.

La câțiva metri de a ajunge în siguranță, un camion alb trecu în trombă, lovindu-l pe bărbat și aruncându-l în aer.

Dao și Chaisai priviră îngroziți cum trupul bărbatului se lovește de beton cu o bufnitură dezgustătoare.

Ceea ce era mai rău era că plecase lăsându-l pe bărbat în mijlocul străzii. Dao reținu numărul de înmatriculare și îl notă rapid pe telefon.

Poliția ajunse în cele din urmă la fața locului și blocă întreaga stradă, redirecționând șoferii din zonă.

Dao și Chaisai se îndreptară spre locul faptei. Sângele îmbibase strada în purpuriu, în timp ce ochii fără viață ai bărbatului priveau în neant.

Datorită protocolului, paramedicii ajunseră la fața locului și îl verificară pe bărbat ei înșiși, confirmând că era prea târziu. Era mort.

După ce terminară cu tot ce era de făcut la fața locului, porniră spre secție. Dao voia să verifice numărul de înmatriculare pentru a vedea dacă putea afla cine era șoferul care fugise de la locul accidentului.

Bărbatul nu avea niciun act de identitate asupra sa, așa că trebuiau să încerce o căutare în baza de date folosind amprentele sale digitale sau prin alte mijloace.

Chaisai își trecu degetele prin păr, frustrat.

Ce zi nenorocită!

***

Ultimul mesaj pe care îl primise fusese unul în care i se spunea că găsiseră garda de corp care se ascundea la chei.

Anchara știu că se întâmplă ceva când nu mai apăruse la serviciu a doua zi după ce se descotorosiseră de cadavrul fetei cu fața în formă de inimă.

La naiba, de ce a trebuit să fie atât de proastă! Mi-ar fi plăcut să mă bucur de acel corp ore întregi. Ce păcat!

Supărat, Anchara se plimbă prin biroul său cu tavan înalt așteptând un raport.

Nu trebui să aștepte mult până când bâzâitul telefonului său mobil îl alertă.

– Raportează! lătră el.

Să-și salute subordonații era ceva ce nu ar face niciodată.

Fără să piardă timpul, bodyguardul său șef declară:

– L-am prins, șefu’. E mort!

Asta era ca o melodie frumoasă pentru urechile lui Anchara. Îl umplu de atâta bucurie, încât își aruncă capul pe spate și scoase un hohot de râs lung și profund.

După ce își reveni, răspunse:

– Bine. Bine. Întoarce-te, avem treabă de făcut.

Anchara închise fără să aștepte un răspuns.

Acesta este un motiv de sărbătoare, murmură el.

Iar eu știu exact ce trebuie.

Uitându-se în camerele închise din sticlă, Anchara se plimbă încet, ca și cum ar parcurge raionul unui magazin alimentar, încercând să se decidă asupra fanteziei sale pentru seara asta.

Oprindu-se în fiecare cameră, nu se grăbi, lăsându-și ochii să se plimbe pe corp după corp.

Bărbat, femeie sau în tranziție, nu conta pentru el, oricine îi atrăgea atenția era cel care îi va satisface dorințele în următoarele patru ore.

Să îi aibă la mila lui, numai gândul acesta îi făcea sângele să i se scurgă în jos.

Ajungând în ultima cameră, găsi exact ceea ce căuta. O femeie frumoasă imobilizată pe pat, complet goală, disponibilă pentru el.

O asistentă îl urmări pe Anchara cum se mută dintr-o cameră în alta. Acesta era un lucru săptămânal pentru el.

Și oricât de mult ar fi dezgustat-o, nu putea face nimic. Renunțase la drepturile ei când venise să lucreze aici. Așa că, dacă nu voia să ajungă ca una dintre acele stripteuze, trebuia să-și păstreze fața de poker, gândurile pentru ea și să urmeze ordinele.

Uitându-se la asistentă, Anchara zâmbi știind foarte bine că ea îl urmărea. Se bucură de oftatul ei pe care încercă să-l ascundă rapid, deși era prea târziu. El știa deja că ea era afectată.

Adăugând la disconfortul ei, Anchara spuse:

– Dă drumul la muzică în cameră. Intenționez să fiu zgomotos. Oh, și închide și perdelele, dacă nu vrei să te uiți.

El îi făcu cu ochiul și intră în cameră.

După ce plecă, asistenta fugi la baie pentru a-și goli conținutul stomacului. Asta  pentru a arăta cât de neafectată era.