Obscuritatea lui Siren- Capitolul 14

Trecuse mai bine de o lună, iar Dao și Chaisai lucrară neobosit pentru a găsi șoferul care fugise de la locul accidentului. În mod normal, ar fi fost o simplă căutare a plăcuței de înmatriculare în baza de date a autovehiculelor dar, în schimb, devenise un adevărat fiasco, deoarece plăcuța era una furată.

După ce analizară înregistrările camerelor de supraveghere și ale camerelor de bord pe care le aduseseră niște buni samariteni și care surprinseseră schimbarea plăcuței de înmatriculare, reușiră să identifice șoferul folosind recunoașterea facială.

Fețele lui Dao și Chaisai fură șocate când văzură că șoferul era angajat nu doar de Paradigm Pharmaceuticals, ci și la Sukhumvit Pharmaceuticals.

– La naiba! șuieră Chaisai, ridicându-se de pe scaun și îndepărtându-se de birou.

Nu se așteptase ca asta să fie ceea ce va apărea când efectuaseră căutarea.

Lăsându-l să se descarce, Dao îl așteptă pe Chaisai să se întoarcă pentru a putea discuta cum să procedeze.

După câteva minute, Chaisai se întoarse și ei discutară despre ce era de făcut.

– Trebuie să vorbim și cu tatăl tău, și cu târâtura aia de Anchara, spuse Dao.

Gândul de a vorbi cu Anchara îl făcea să i se ridice părul măciucă. Ticălosul ăla alunecos reușise să scape de închisoare după ce-l agresase pe Dao de mai multe ori.

Oricât de mult îi displăcea lui Dao să recunoască, banii vorbeau și cineva sus-pus era în buzunarul lui Anchara. Mult mai sus decât salariul lui.

– Khun Anant, explică-mi de ce l-ai agresat de două ori pe detectivul Liang? îl interogă detectivul Saelim.

Uitându-se la unghiile sale, acesta răspunse.

– Nu știu cine este.

Trântindu-și mâna pe masă frustrat:

– Khun Anant. Termină cu prostiile! Ai fost filmat de camerele de supraveghere de la club atacându-l pe detectivul Liang și încercând să îl răpești.

Anchara ridică din umeri și, înainte ca detectivul Saelim să-l poată interoga mai mult, ușa camerei de interogatoriu se deschise și intră avocatul lui Anchara.

Îndreptându-se spre clientul său, avocatul spuse:

– Această anchetă s-a încheiat.

Înmânându-i detectivului Saelim cartea sa de vizită, el continuă.

– Contactați-mă dacă mai este nevoie de ceva, deși mă îndoiesc că ar fi nevoie.

Întorcându-se spre oglinda unidirecțională, detectivul Saelim spuse:

– Ce naiba?

Dao, Cap și Chaisai urmăreau întregul interogatoriu până când căpitanul primise un telefon și trebuise să iasă.

Dao și Chaisai îl priviră pe Anchara cum se ridică și iese din cameră cu avocatul său.

Neputându-și stăpâni furia, Dao ieși val-vărtej din cameră îndreptându-se spre Anchara.

– TICĂLOS ÎMPUȚIT! strigă Dao.

Mișcându-se rapid spre Anchara, avocatul său îl împiedică pe Dao să ajungă la clientul său.

Dao era gata să îl lovească pe avocat pentru a ajunge la Anchara, când Chaisai îl ridică, încercând să îl tragă înapoi în cameră, în timp ce alți ofițeri veniră să îl supravegheze pe holul îngust.

Șoptindu-i la ureche, Chaisai îi spuse:

– Calmează-te, iubitule.

Asta doar îl făcu pe Dao să se zbată mai tare în brațele lui Chaisai.

– Știu, știu iubitule, dar te rog.

– Căpitane, ce naiba? spuse Dao, întrebându-se cum de putuse Anchara să plece așa.

Apăsându-și tâmplele, încercând să combată durerea de cap care i se formase, îi explică faptul că el primise un telefon de la șeful poliției în care i se spunea că trebuia să-l lase pe Anchara să plece.

După aceea, Dao jură să găsească o modalitate de a-l face pe Anchara să plătească, chiar dacă va dura ani de zile. El va mai greși încă o dată, iar când o va face, Dao va fi acolo.

– Iubitule, nu vreau să te apropii de Anchara, spuse Chaisai.

– Voi lua un alt detectiv cu mine, doar când mă duc la el, bine?

– Chaisai, nu sunt neajutorat. Știu că m-am blocat în trecut, dar nu voi face asta acum. Tu vei fi cu mine și eu voi fi bine.

Ajungând la mâinile lui Dao, Chaisai își încrucișă degetele cu ale lui și trase scaunul pivotant al lui Dao mai aproape.

Uitându-se în poală pentru a nu-și arăta frustrarea, Chaisai își folosi degetele mari pentru a freca cercuri liniștitoare pe mâinile lui Dao, așteptând ca acesta să îi acorde întreaga sa atenție.

Când Dao simți că poate asculta raționamentul lui Chaisai fără să se simtă ofensat, își ridică privirea spre ochii lui care îl fixau cu privirea.

– Da? întrebă Dao încet, dorind acum să audă ce are Chaisai de spus.

– Iubitule, știu că nu ești neajutorat și nu cred că acum este cel mai bun loc pentru a avea această conversație. Vreau doar să știi că sunt foarte conștient de cât de capabil ești. Și știu că ești un detectiv extraordinar. În orice caz, ești o victimă și acest om te-a rănit de mai multe ori. Ce fel de partener aș fi? Ce fel de iubit aș fi dacă te-aș lăsa să te întâlnești cu agresorul tău?

Ochii lui Dao începură să se umple de lacrimi. Știa că ceea ce spunea Chaisai era corect. Și se simțea foarte recunoscător că avea un bărbat ca el.

Chaisai se grăbi să termine ce voia să spună înainte de a-l face pe Dao să devină prea emotiv la serviciu. Știa că lui Dao nu i-ar plăcea ca oamenii de la serviciu să-i vadă orice fel de vulnerabilitate.

– Te rog, iubitule, lasă-mă să mă ocup de Anchara. Ca toți ceilalți, mi-ar plăcea să fii acolo cu mine, bine?

Retrăgându-și mâinile și folosindu-și antebrațul pentru a-și freca nasul și ochii, Dao răspunse.

– Bine.

– Înainte de a vorbi cu tatăl meu și cu acel ciudat, trebuie să obținem un mandat de arestare pentru acel șofer. Să mergem să-i spunem căpitanului ce am găsit și să obținem aprobarea de a continua ancheta.

Îi întinse mâna lui Dao, care o acceptă chicotind în timp ce mergeau spre biroul căpitanului.

***

Cu întăriri în urma lor, ei merseră la adresa șoferului. Fusese ușor să obțină un mandat de arestare.

Ajunși în fața locuinței, Dao, Chaisai și patru ofițeri merseră la ușa din față. După ce bătură de mai multe ori, sparseră ușa din față.

Plimbându-se prin locuință cu ochii în patru și cu armele încărcate și cu piedica pusă, aceștia percheziționară locuința în căutarea șoferului. Verificară fiecare cameră, dar toate erau goale.

Continuând investigația, observară că gunoiul nu fusese scos. Se simțea un miros pestilențial, iar în coșul de gunoi erau viermi. Toate fructele și legumele din frigider se stricaseră, iar corespondența era încă în cutia poștală. Era clar că șoferul nu fusese aici.

– Nu pare să fi fost aici de ceva vreme, spuse unul dintre ofițeri.

– Da, nu a venit, fu Chaisai de acord.

– Să mergem să vorbim cu angajatorii lui. Începând cu Sukhumvit Pharmaceuticals.

***

Călătorind cu liftul până la etajul 14, Dao bătea din picioare nerăbdător. Adrenalina îi crescuse, împiedicându-l să stea pe loc.

Dao întotdeauna era așa când investiga. Era un amestec de concentrare și entuziasm. Nimic nu-l făcea mai fericit decât să rezolve cazuri și să vadă cum oameni care merită să fie în închisoare își primesc pedeapsa.

Liftul sună și ei ieșiră, îndreptându-se spre recepție.

Fâlfâindu-și genele, recepționera spuse exuberantă.

 – Chaisai, ce faci aici? Nu mă așteptam să vii astăzi în vizită. Nu era în calendar, aș fi știut dacă era pentru că…

Întrerupând-o, Chaisai spuse.

– După cum vezi, sunt aici cu treburi oficiale.

Îi făcu semn lui Dao și celor doi ofițeri care îl însoțeau în uniformă.

– Spune-i doctorului Chen că am dori să vorbim cu el.

Uitându-se în cele din urmă în jur și observând ofițerii, murmur.

– Oh.Oh. O secundă. O secundă.

Ridicând telefonul, îl sună pe dr. Chen.

– Bună ziua, dr. Chen, sunt niște vizitatori aici pentru dvs.

Făcând o grimasă la ceea ce se spunea pe cealaltă linie, răspunse.

– Știu că nu sunt în agenda dvs., dar este vorba de o chestiune oficială. Nu le pot spune pur și simplu să plece.

Ascultând în continuare, ea spuse.

 – Mmhmmm, mmhmm, bine domnule.

Și închise.

Ridicându-se de la birou și plimbându-se prin jur, ea spuse.

– Urmați-mă.

Ajungând la o ușă uriașă din lemn, recepționera bătu de două ori și o deschise. Apoi, ea le făcu semn ofițerilor să intre.

Văzându-și fiul, ochii doctorului Chen se luminară până când văzu cine mai era cu el.

– Fiule, ce înseamnă asta? întrebă dr. Chen arătând spre Dao și ceilalți ofițeri.

– Tată, am venit să-ți punem câteva întrebări. Putem să ne așezăm?

Arătându-se ofensat, dar întotdeauna gentleman, dr. Chen spuse:

– Desigur, desigur. Luați loc, domnilor.

Luând loc, Dao nu pierdu timpul și începu interogatoriul.

– Domnule doctor Chen, motivul pentru care ne aflăm astăzi aici este că unul dintre angajații dvs. a fost șoferul unui accident cu fugă de la locul faptei, și l-a ucis pe angajatul partenerului dvs. de afaceri Khun Anant.

Punând fotografia șoferului pe masa, dr. Chen o ridică, uitându-se cu atenție la fotografie, cu o față complet inexpresivă.

Dao continuă.

– Am fost la reședința lui înainte de a veni aici și nu era acolo, se pare că de ceva timp. Știți unde ar putea fi? Sau de ce ar fi lovit pe cineva cu vehiculul companiei și ar fi continuat să meargă fără să se oprească măcar să verifice ce face persoana?

Dr. Chen spuse.

– Băiete. Nu știi cine sunt eu? Cum aș putea eu, din poziția mea, să știu ceva despre un șofer de livrări?

Aruncându-i poza lui Dao, el spuse.

– De fapt, sunt jignit că ați venit aici să-mi irosiți timpul în legătură cu cineva nesemnificativ.

Chaisai interveni, nemulțumit de felul în care tatăl său îi trata iubitul.

– Tată, nu e necesar! Ești extrem de nepoliticos cu detectivul Liang și el doar își face treaba, noi (arătând spre toți) doar ne facem treaba. Dacă nu știi, asta e tot ce trebuie să spui. Îmi pare rău că ți-am irosit timpul.

Atingându-se de spătarul scaunului, Chaisai se ridică și ceilalți ofițeri îl urmară pe ușă. Lăsându-i pe ceilalți ofițeri să meargă înaintea lor, Chaisai merse în pas cu Dao pentru a putea vorbi cu el în particular.

– Ești bine, iubitule? Îmi pare rău că tata a fost un ticălos.

– E în regulă, Phi. Nu-mi fac griji în privința asta, dar simțurile mele de detectiv îmi spun că tatăl tău știe exact cine este șoferul.

Apăsând butonul liftului, Chaisai aprobă.

– Simt la fel, iubitule. La fel. Este doar o chestiune de timp până când totul va ieși la iveală.

Zâmbind larg, Dao era de acord.

– Da!

***

Unu, doi, trei apeluri…

– Alo, dr. Chen, se auzi vocea lui Anchara în telefon.

– Detectivii tocmai au fost la biroul meu, vor veni la dumneavoastră în curând. Au spus că un șofer angajat de noi a lovit unul dintre angajații dvs. personali cu un vehicul al companiei.

– Ce? exclamă Anchara.

– Asta e o nebunie!

– Da, este. Cu atât mai nebunesc cu cât se așteaptă ca eu să știu despre un șofer de livrări.

Un râs maniacal se forțează să iasă din gura doctorului Chen.

Simțindu-se ușor speriat de râsul doctorului Chen, Anchara spuse că se va interesa și se va ocupa de asta, apoi încheie convorbirea.

***

Cinci minute mai târziu, Anchara primi un nou apel de la singura persoană care îl putea face să se scape pe el de frică: șeful cel mare.

– Am auzit de la sursele mele că sunt aceiași detectivi care vor să te prindă. Aceiași de care te-am salvat prima dată, spuse vocea distorsionată.

– Da-da-da Șefule. Îți sunt recunoscător că m-ai ajutat înainte.

– Taci din gură! îi ceru șeful cel mare.

– Schimbare de planuri. În loc să-l trimiți pe șofer departe, du-te la ascunzătoarea lui și ocupă-te de el. ACUM!

Sărind la auzul cuvântului ACUM, Anchara începu să dea din cap că da, chiar dacă șeful nu-l putea vedea. Își dădu seama că nu rostise un răspuns verbal, așa că spuse.

– Da, șefu. Voi pleca imediat.

– Ai grijă să o faci!

Click.

La dracu.