Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 17 vol 3

Hotărâri

Veștile nu erau doar proaste.
Erau monstruoase.

Taro Daho rămăsese nemișcat în spatele biroului masiv, ca și cum trupul i-ar fi fost turnat în umbră. În fața lui se afla dosarul: aproape o mie de pagini, sute de fotografii, hărți, extrase bancare, rapoarte de supraveghere, mărturii smulse cu forța. Lângă ele, mai multe stickuri USB,  ore întregi de filmări, interceptări, fragmente de vieți distruse.

Totul era ordonat impecabil.
Conținutul, însă, era iad curat.

În obsesia lui de a afla cine fusese cu adevărat tatăl său natural, Taro investise bani, oameni și timp fără limită. Aproape o sută de agenți, foști militari, hackeri, detectivi privați, mercenari din Teritorii, urmăriseră, spionaseră, scotociseră chiar și prin arhive îngropate intenționat.

Iar ceea ce ieșise la lumină nu era doar adevăr, era o conspirație.

Patru plătitori cu un sistem întreg construit pe sânge, puseseră în joc capete evaluate, reci, fiecare la cincizeci de milioane: frații Siri, Etan și Ramanan, Chao Fah Preecha cu „contract anulat” după ce fusese declarat mort, Arian Perth și, ca lovitură finală, doi copii: Luli și Rak Siri.

Taro își strânse maxilarul până când îl duru. În Teritorii el impusese un cod, unul simplu, dar de neclintit: nu te atingi de femei, copii și bătrâni.

Iar aici, în fața lui, erau cereri explicite de eliminare a doi copii.

Citise despre „accidentul” rutier în care murise prima soție a lui Ramanan Siri, un polițist Omega, incomod pentru că fugise de la nunta lui cu un om de afaceri. Raportul tehnic fusese falsificat, martorii cumpărați, iar moartea clasificată drept ghinion. De fapt, încă de atunci, Ramanan și copiii lui fuseseră pe lista neagră.

Urmaseră răpirile, copii transformați în garanții financiare, evaluați nu ca vieți, ci ca pachete de acțiuni, citise despre intervenția disperată a fratelui său, despre incendiul casei Siri, despre atacul asupra reședinței lui Chao Fah, despre ambuscada calculată în care Ramanan și Arian ar fi trebuit să dispară definitiv.

Un lanț de crime curate, elegante, mascate în accidente.

Știa acum totul și despre bărbatul care îi era tată biologic, dacă termenul mai avea vreun sens. Un om rigid, obsedat de control, care își tratase propriii copii ca pe extensii ale averii. Citise despre felul în care îl separase pe Chao de bărbatul pe care îl iubea și despre felul în care negociase, fără ezitare, „vânzarea” fiicei sale, Ariana, lui Tam Tahal, ca pe un activ strategic.

Salvarea ei de către Arian Perth fusese un act de curaj, dar în același timp el semnase propria lui condamnare la moarte pentru că îndrăznise să se căsătorească cu o femeie din înalta societate..

Într-un colț al dosarului, aproape aruncat ca o notă de subsol, se afla și un contract pe numele lui Rian Perth. Un copil abia născut pe care unul dintre cei patru ceruse răpirea lui …prețul răpirii: o sută de milioane.

Taro simți cum i se întoarce stomacul.
El, contrabandist, om al umbrelor, trăise toată viața printre lucruri murdare. Dar asta… asta era dincolo de orice cod.

Două nume ieșiseră deja la suprafață.

Hua Chung, tatăl lui Manun, prima soție a lui Ramanan. Un om care nu acceptase niciodată acea căsătorie și care plătise pentru ca ea să fie ștearsă din ecuație. Executantul fusese găsit, interogat.  Taro Daho însuși îl tăiase bucată cu bucată, până când durerea îl obligase să vorbească.

Al doilea nume: Ratan Siri, un patriarh care cumpărase inclusiv doi generali pentru a-și proteja interesele și pentru a-și ucide propriii fii fără a-și murdări mâinile.

Taro Daho își trecu palma peste față, Nu putea înțelege cum un părinte putea comanda moartea copiilor săi fără să clipească. Totul pentru bani, Pentru acțiuni pierdute, pentru orgolii și moșteniri.

Testamentul mamei lui Ratan fusese lovitura finală. Transferul puterii către Etan Siri declanșase un adevărat tsunami într-un bărbat care refuza să accepte că timpul lui trecuse.

Mai rămâneau două nume de găsit. Le va găsi și când o va face, nu va exista negociere, tribunal sau iertare, pentru că un singur lucru era absolut: el, Taro Daho își va apăra fratele și pe toți cei iubiți de el, chiar dacă va trebui să incendieze întreaga lume.

………………..

Discuția dintre Etan și Ramanan nu fusese planificată. Se născuse din oboseală, din nopți fără somn și din senzația aceea persistentă că adevărul se îndepărta pe măsură ce îl urmăreau.

Stăteau în biroul lui Etan, cu luminile coborâte, doar o lampă aprinsă între ei. Afară, orașul Kari era liniștit, aproape indecent de calm.

–Bat pasul pe loc, spuse Ramanan într-un final.

Vocea îi era joasă, uzată.
Își trecu palma peste frunte, ca și cum ar fi vrut să șteargă ultimele luni.
-Manun, incendiile, ambuscada… toate duc în aceeași direcție și, totuși, nu pot dovedi nimic.

Etan nu-l întrerupse.

– Ambuscada aia trebuia să ne omoare, adăugă Ramanan.

–Pe mine și pe Arian.
Ridică privirea.
– Și nu pot scăpa de sentimentul că următorul ești tu sau el.

Etan își încordă maxilarul.
– Crezi că viața noastră e în pericol?

– Știu asta, răspunse Ramanan fără ezitare.
O pauză.
– Și mi-e teamă pentru copii.

Numele lor nu trebuia rostite. Erau mereu prezenți.

– Acțiunile Chung, continuă el, cu amărăciune.

– O parte importantă e pe numele lor și am vrut să scap de ele.
Râse scurt, fără umor.
– Avocații au fost clari. Dacă renunț la acțiuni, renunț și la copii. Legal ar deveni parte integrantă a familiei Chung.

Etan închise ochii pentru o clipă.
– E o avere  capcană.

– E un șantaj pe termen lung, confirmă Ramanan. Și nu pot face nimic.

Se lăsă pe spate, epuizat.

– L-am găsit pe șofer, spuse apoi, aproape în șoaptă.
Etan ridică sprânceana.
– Pe cel care a creat accidentul ?

– Da. Era viu. Cooperant. La câteva ore distanță de a vorbi.
Ramanan își strânse pumnii.
– A dispărut. Dintr-un spital sub pază.

Etan simți un fior rece.
– Și?

– L-au găsit trei zile mai târziu, continuă Ramanan.

– Dezmembrat. Într-un container, în portul din Baha.

Tăcerea deveni grea.

– Sunt fără cuvinte.

Etan se ridică și se apropie de fereastră.
– Nu ești singur în asta, spuse după un timp.

Ramanan își mușcă buza.
– Mai e ceva…

Ezită.
– Eu și Ama Fanlah…

Etan se întoarse.
– Presupun că e ceva foarte serios. În timpul acelei mese, feromonii tăi înnebuniseră, i-am simțit agitați, dornici să se împletească cu feromonii lui. Încă puțin și vă dădeam afară pe amândoi.

–Vreau să mă căsătoresc cu el legal.

Cuvintele ieșiră simple, dar în ele era o hotărâre care nu lăsa loc de îndoială.

Etan îl privi atent.
– L-ai uitat pe Chao Fah atât de repede?

Întrebarea lovi direct în inimă.

Ramanan se frânse. Ochii i se umplură brusc de lacrimi.
– Nu, spuse el cu voce șoptită.

– Nu l-am uitat și nu-l voi uita niciodată, dacă ar fi fost un Omega marcat , aș fi fost mort de mult timp, o știi prea bine.
Respiră sacadat.
-Dar viața… viața mi-a dat o șansă să iubesc din nou. La început m-am simțit vinovat și mi-a fost teamă de apariția sentimentelor. Dar pur și simplu nu pot trăi fără bărbatul acesta. Vreau să-l marchez, vreau ca feromonii noștri să aibă mirosul amândurora, vreau să am un copil , măcar unul, cu el, vreau să mă trezesc dimineața cu el în brațe, vreau să-l răsfăț. Am greșit atât de mult în relația mea cu Chao Fah, l-am respins de multe ori când el a fost atât de bun și de generos față de mine. Și când mi-am dat seama că trebuie să-i spun Te iubesc de o mie de ori pe zi, l-am pierdut în modul cel mai oribil.

Lacrimile ieșeau din ochii metalici ca două izvoare pline de durere și de regret.

– Frate, atunci când m-am dus să-l recuperez în seara logodnei lui, acolo, în salon , el a scos verigheta și inelul și le-a aruncat pe jos ca pe un nimic. Atunci, încă de atunci… am vrut să mor. Nu mai existau copii sau familie sau altceva…El aruncase pe jos inima mea și m-a zdrobit complet cu o singură mișcare. Mi-a spus că nu m-a iubit niciodată, că fusese doar o răzbunare, că nu însemn nimic pentru el. Spunea toate cu o voce rece, chiar sadică. Dar frate, ochii lui reflectau o tristețe enormă. Până să mă dumiresc de ce o făcea, se aruncase deja în urgia oceanului. Ce o fi gândit în acele ultime clipe? Ce a simțit în singurătatea aceea dezlănțuită a naturii? A plecat să moară pentru ca eu să pot continua să trăiesc așa cum trebuie. Dar pentru că eu nu mi-am exprimat iubirea așa cum trebuie, el nu putea ști că  și eu muream în același moment cu el. Și acum…acum când vreau să exprim ceea ce simt, ar trebui să mă simt vinovat? Mă simt vinovat, frate, îmi vine să-mi urlu vinovăția în fața mormântului său, dar nu o voi face. Acolo nu zace nici un schelet, nici măcar un rest al lui. Mă simt vinovat , dar vreau să fiu egoist. Nu numai pentru mine ci și pentru copiii mei.

Își șterse obrazul cu dosul mâinii, furios pe sine.
– Luli l-a acceptat pe Ama Fanlah din prima clipă , adăugă el încet și puțin gânditor.

– Nu a pus întrebări, nu m-a judecat, nu s-a opus.

Etan simți un nod în gât. De ce avea o presimțire?

– Mă mut în Teritorii, spuse Ramanan brusc.
Etan se întoarse complet spre el.
– Ești nebun?
Vocea îi scăpă.
– Niciun polițist nu vrea să lucreze acolo.

– Știu, răspunse Ramanan calm.

– De aceea cererea mea a fost deja aprobată.

– E sinucidere curată.

– Nu… e o promisiune, spuse Ramanan.
Îl privi drept în ochi.
–Față de Ama. Și mi-o voi ține, orice ar fi.

Etan nu mai spuse nimic.
Pentru prima oară, înțelegea că fratele lui era gata de sacrificii pentru persona iubită.

……………….

Noaptea era târzie când telefonul vibră pe noptiera lui Ramanan. Nu dormea, sau, de fapt, nu dormea de mult cu adevărat. Întinse mâna fără grabă, de parcă gestul în sine ar fi avut nevoie de timp.

– Ama…

Doar rostirea numelui îl făcu să respire mai adânc.

La celălalt capăt, vocea lui Ama Fanlah era joasă, calmă și suna mai puțin metalică, dar în ea exista o oboseală familiară, una care venea din zile prea pline și nopți prea goale.

– Ramanan.
O pauză scurtă.
– Îți aud vocea de parcă ai fi lângă mine.

Ramanan zâmbi, cu un nod în gât.
– Mi-e dor de tine. Au trecut mai mult de două luni de când nu te-am văzut și mi se pare o eternitate, spuse el direct, apoi inspiră adânc.
– Sunt zile în care aș da orice să te văd intrând pe ușă, exact așa cum ești.

Ama nu răspunse imediat. Tăcea nu pentru că era absent ci pentru că asculta.

– Am depus cererea de mutare și aceasta a fost aprobată, continuă Ramanan.

Vocea îi tremură ușor, trădând importanța momentului.
– După ce se termină anul școlar… ne mutăm definitiv în Teritorii.

La capătul firului, Ama își ținu respirația.
– Definitiv…repetă încet.

–Da.
Ramanan închise ochii.
– Știu că nu va fi ușor. Dar e o alegere asumată. A noastră.

Se sprijini cu spatele de perete, ca și cum emoția ar fi avut greutate fizică.

– Te iubesc și abia aștept să locuim într-o casă care să fie a noastrăși care să aibă flori multe și o grădină de legume. O casă cu un singur etaj, cu o terasă și cu un loc de joacă pentru copii. Un leagăn enorm pentru copilul ce va veni…
Zâmbi, cu vocea ușor luminată.
– Mă simt… fericit. Pentru prima oară după mult timp, simt că pot construi ceva frumos cu tine.

Ama își trecu o mână peste față.
– Și eu simt la fel. Poate tocmai pentru că nu e ușor.

Urma să mai spună ceva, dar se opri. Apoi continuă, cu o liniște care anunța o veste.

– După ce termin aici, voi veni la Kari, mă vei aștepta, nu?

Ramanan se îndreptă instinctiv.
–Ce-ai spus?

-În mai puțin de o lună voi veni la Kari, preciză Ama.
O mică pauză, aproape un zâmbet auzit.
–Îți voi da data exactă. Vreau să mă aștepți la aeroport.

Pentru o clipă, Ramanan nu mai găsi cuvinte.
–Te voi aștepta, spuse el  într-un final.

– Atunci să numărăm zilele rămase împreună, răspunse Ama.

Convorbirea se încheie fără grabă, doar cu liniștea aceea rară care apare atunci când doi oameni știu că merg în aceeași direcție și că iubirea lor e puternică.

Ramanan rămase cu telefonul în mână, privind în gol.
Pentru prima oară după mult timp, viitorul nu mai era o amenințare ci un drum pe care urma să-l parcurgă cu cineva pe care îl iubea și care îl iubea. Era o senzație de plutire. Inima îi bătuse tare la auzul vocii de dincolo de fir.

…………………

Orele 00.00

Secția de poliție din Baha.

Telefonul portabil sună scurt. Agentul de poliție de gardă în acea noapte răspunse imediat când văzu apărând pe ecran numele: Urgența.

– Ce este?

Vocea de dincolo păru ieșită din iad.

– Vreau să urmărești convorbirile, mesageria, emailurile căpitanului Siri.

Agentul de poliție rămase blocat, apoi se dezmetici și spuse:

-Căpitanul Siri nu mai lucrează cu noi. S-a mutat din oraș.

-Idiotule, crezi oare că nu știu toate astea? Închide gura aia de prost și execută ordinul sau mâine, pe biroul Comandantului vor ateriza dovezi cu datoriile pe care le-ai acumulat la jocurile de noroc ilegale și faptul că faci trafic cu tabac verde. Ce crezi că se va întâmpla cu tine?

Agentul de poliție se albi la față:

–Domnule, nu faceți asta, voi executa ordinul.

-Așa mai vii de acasă. Se pare, de asemenea, că are o nouă iubire, un anume doctor Ama Fanlah. Vreau amănunte.
– Da, domnule.

Convorbirea nu durase decât 3 minute, dar se păreau că erau minute care anunțau o plonjare în infern….