Până la tine – Capitolul 1

Cel slab

Saitharn se trezi târziu dimineața cu mațele chiorăind în semn de protest. Nevoile de bază ale corpului uman erau prezente. Cinci ore de somn nu fuseseră suficiente și nu avea prea multă energie. Dar totuși, picioarele zvelte coborâră din pat. Era descurajat că trebuie să se ocupe de afaceri. În interiorul băii își reprimă senzația de a dormi în continuare pentru că, dacă ar fi continuat să doarmă, ar fi fost mult mai dificil, știa asta.

………………………..

– În legătură cu ședința foto a noii colecții de bijuterii cu diamante, secretara mea vă va aduce la cunoștință o modalitate de a-l contacta.

Vocea lui Nuea Chon Wattanawanit, fratele cel mai mare, se auzea vorbind cu cineva. Saitharn coborî de la etajul doi. O persoană care semăna cu el vorbea cu cineva care stătea pe canapeaua mare din mijlocul camerei.

–Bine. Vreau să fie spectaculos. Nu uitați și de prețul special, sunt oameni serioși.

– Deci Saitharn nu s-a trezit? se auzi vocea mătușii Phisamai care spuse in continuare.

– Are datorii de la 15 ani și doarme atât de târziu. Ce-o să ne facem? Cum o să-și câștige existența dormind? Nu poate continua să cheltuiască banii părinților așa, spuse cu o voce blândă femeia de 50 de ani.

Falsa blândețe a femeii îl făcu pe Nuea Chon să dea câteva semne de nemulțumire pe față.

– Sigur, ce ar trebui să fac pentru a putea supraviețui?

Saitharn intră în sufragerie și vorbi  chiar în momentul în care emoțiile fratelui său geamăn erau pe cale să atingă nivelul maxim și se pregătea să-l apere. Mătușa Phisamai zâmbi persoanei al cărei statut era acela de nepot îndepărtat. Când își îndepărtă privirea, ochii ei arătau altceva, chipul dulce împodobit de zâmbet nu era deloc prietenos.

– Sunt doar îngrijorată, mă tem că vei avea probleme.

Voiau să-l oblige și pe el să lucreze în compania de bijuterii a mătușii. Fratele lui  era mult mai bun și devenise director dar Saitharn nu fusese interesat și nu dorise niciodată să se implice într-o asemenea muncă.

A evita o ceartă nu înseamnă a nu riposta. Fața mătușii Phisamai deveni și mai palidă pentru că ea știa asta și pentru că acest tânăr era o bufniță de noapte și îi dădea multe bătăi de cap.

– Nu am un loc de muncă, nu am nici o pregătire, dar am propriile mele metode, ceea ce cred că ar trebui să fie suficient pentru a-mi putea trăi viața.

Pe fața vorbitorului apăruse un zâmbet foarte frumos și nu se estompă, dar în tonul lui se simțea o anumită enervare. Mătușa Phisamai căreia îi plăcea să se amestece mereu în treburile altora merita să fie tratată așa.

Mătușa se simți un pic atinsă și ieși din încăpere, pentru că nu mai suporta să îl asculte.

Saitharn oftă dezgustat, apoi se așeză pe canapea, rezemându-se cu spatele de ea. În sufragerie mai rămăseseră doar cei doi frați.

………………………………………………………………………………………………………………..

–Ți-e foame? Îți dau ceva de mâncare. Vrei un pic de orez cu ou prăjit?

Nuea Chon era preocupat de starea fratele său și voia să-l facă să se simtă un pic mai bine. Saitharn închise ochii și dădu din cap acceptând oferta fratelui mai mare. Deschise ochii și se ridică după ce acesta plecase. Știa că fratele lui geamăn era îngrijorat pentru el. Așa fusese dintotdeauna și chiar dacă uneori trecuseră prin perioade de neînțelegeri, acum relația dintre ei se schimbase.

…………………………………………………………………………………………………………..

– Când ne vom întoarce la apartament?

Picioarele zvelte ale lui Saitharn se pregăteau să intre în bucătărie când auzi  vorbind  o terță persoană.  Nuea Chon curăța niște legume pe care Saitharn nu le cunoștea.

– Ce este? Tocmai am ajuns ieri acasă. Îi pregătesc de mâncare lui Nong Chai[1],  răspunse silueta înaltă la apelul video al iubitului său pe un ton blând.

– Hia, îmi este dor de tine.

Saitharn simți cum pielea i se face de de găină auzind această tonalitate rugătoare.

– Știu, dar nu-l pot lăsa pe Saitharn singur.

– Nu vreau să-ți abandonezi frățiorul.  N-ar fi o idee bună să pregătesc  o cameră suplimentară pentru a-l aduce aici pe Nong să locuiască cu noi? Ar fi bine.

– Voi folosi ca de obicei banii pentru a rezolva problema din nou, nu fi supărat. Lasă-mă acum  să-i pregătesc orez prăjit  lui Nong. Saitharn așteaptă, îi este foarte foame.

– Ok, bine. Te iubesc, Nuea.

Saitharn era amuzat de situația persoanei de la telefon. Oare el ar fi făcut tot ceea ce i-ar fi cerut fratele lui? Inutil să spună, pentru că știa deja.

 Cât de mult îl iubea? Acest lucru era confirmat de privirea duioasă pe care nimeni altcineva nu o putea avea. Văzuse deja.

– Da, și eu te iubesc.

Apelul video fu întrerupt și Nuea Chon se întoarse să se ocupe de orez.

Cealaltă persoană părea să fie mult mai agilă în a dirija o situație.

De fapt, vârstele lor nu erau diferite, doar o oră diferență. Fratele mai mare avea totuși o față mai rezervată. Acum, zâmbea vag și  aura fericirii părea să se răspândească și să-l înconjoare.  Saitharn nu se putu abține să nu zâmbească și el. Saitharn era o persoană care nu crezuse niciodată în cuvântul dragoste.

Dar nu putea nega că ceea ce se întâmpla între Nuea Chon și Mueang Fai era o dragoste adevărată și erau dispuși să se sacrifice unul pentru celălalt. Așa ceva era foarte greu de găsit pe lumea asta și nu toată lumea putea avea parte de așa ceva. Saitharn se uită în secret la spatele fratelui său. El voia ca Nuea Chon Să aibă propria viață. Nu trebuia să aștepte și să se îngrijoreze mereu pentru el. Dar știa foarte bine că, indiferent ce ar fi spus și chiar dacă ar fi avut o conversație lungă și directă, Nuea Chon n-ar fi fost niciodată de acord cu el. Fratele lui mai mare se comportase mereu așa, dând dovadă de mare responsabilitate față de el. Și dacă era deja aici, nu-l va lăsa niciodată să plece, se gândi Saitharn …

Nu era prima dată. Voia să aibă libertatea de a merge oriunde,  într-un loc îndepărtat, unde nimeni nu-l cunoștea, voia să o ia de la capăt. Nu era o chestiune de sentimente. Voia un loc nou unde să trăiască și o viață nouă.

……………………………………………………………………………………..

Nuea Chon puse tacâmurile pe masă și  mâncarea în fața mătușii Phisalam. Orezul lui nu era așa de delicios ca al ei.

Când își aduse aminte de Saitharn, se încruntă și avu o expresie gânditoare înainte de a vorbi, apoi spuse cu o voce tensionată:

– Nu te voi lăsa să pleci. Știu foarte bine că nu e ceea ce vrei să auzi.

 Relația dintre ei doi se îmbunătățise mult, dar Saitharn era la fel de încăpățânat ca întotdeauna și refuza să renunțe la ideile lui. De câte ori Nuea Chon  îi dădea un ordin, Saitharn nu se temea să-l contrazică.

-Chang  Mai e departe. Dacă se întâmplă ceva, ce vei face?

– Dacă te-ai duce doar pentru o zi sau două să te distrezi, nu m-ar deranja și nu te-aș opri. Dar tu încerci să-mi spui că nu există o dată de întoarcere. Cum aș putea fi dispus să te eliberez?

– Eu vreau să mă odihnesc. Oricum mama și tata nu mai sunt aici de mult. Atunci când mă voi întoarce nici nu știu dacă vor fi aici.

Ceea ce spunea Saitharn era foarte adevărat. Mama și tatăl lor călătoreau din nou. Nu exista un program clar și nici o dată de întoarcere, ca de fiecare dată în trecut.

Sitar nu mai era supărat pe tatăl și pe mama lui, pentru că înțelegea totul. Ei munciseră foarte mult pentru ca copiii lor să ajungă bine. Chiar dacă în adâncul sufletului se simțea singur, nu mai era supărat și furios ca pe vremuri. Pur și simplu nu voia să trăiască o viață plictisitoare în același loc.

– Atunci voi veni cu tine.

Cuvitele lui Nuea Chon făcură ca silueta înaltă și zveltă să se întoarcă și să se uite la acesta. Ochii lui Saitharn arătau de parcă ar fi petrecut o zi întreagă la lucru.

Toată ziua fusese stresat, iar acum începea să se simtă.

– Nu-l întrebi pe soțul tău dacă este de acord? spuse Saitharn pe un ton glumeț.

Nuea Chon rămase fără cuvinte, apoi întoarse capul să se uite la fratele lui.

– În plus, tu ai foarte mult de lucru. Cum ai putea să vii cu mine? Dacă, să zicem că sunt de acord, înseamnă că nu te vei opune.

Zicând acestea se ridică de la masă zâmbind.

Nuea Chon era pe cale să se ridice și să se ducă să vorbească cu fratele său mai mic, dar fu prins de mâna puternică a celei care era lângă el.

– Nuea, calmează-te, stai Jos. Știu că ești îngrijorat pentru fratele tău, dar el a crescut și tu vrei să-l ții închis în casă. Acesta e un mediu pe care doar tu îl accepți. Poți să-ți faci griji, dar trebuie să-l lași să învețe să devină adult.

– Eu nu vreau să-l las pe fratele meu mai mic să se îndepărteze de mine. Nu pot să-l las să plece departe.

– Toți trebuie să ne trăim propria viață. Încearcă să-l lași pe fratele tău mai mic să facă tot ce vrea. Este o idee bună și trebuie să o încerci măcar o dată.

 Cuvintele pe care le spusese persoana în vârstă îl făcură pe Nuea Chon să se gândească și să reflecteze dacă nu-l răsfăța prea mult pe fratele său mai mic.

– Cred că e bine să-l lași să plece în vacanță. Vedem dacă va fi bine sau rău. Dacă pleacă, de data aceasta s-ar putea să devină adult și să se gândească mai mult la lucrurile importante.

– Iar dacă vei vrea să te duci să-l vezi, el te va primi întotdeauna. Chiang Mai nu este deloc departe. Cel puțin Saitharn va fi tot în Thailanda.

Din colțul scării Saitharn îi privi  pe cei 2 și fu foarte impresionat de acest discurs. Îi venea să bată din palme.

Abilitățile de vorbire și de persuasiune trebuie să fie de 150 % pentru a supraviețui. Gândea aceasta pentru că persoana o făcuse mai bine decât se așteptase el însuși. Saitharn respiră ușurat deoarece totul părea să meargă într-o direcție bună. Saitharn îi părăsi pe cei 2 și se duse înapoi în camera lui. Începu să împacheteze hainele în valiză și să se pregătească de călătorie. Chiar dacă nu exista încă o dată exactă,  era sigur că va pleca cât mai curând posibil.

…………………………………………..

Ajunse la aeroport într-o duminică, la sfârșitul lunii. Era foarte aglomerat iar aerul era fierbinte de parcă s-ar fi declanșat un incendiu. Se dădu de o parte și așteptă să aibă timp să vorbească cu fratele lui geamăn.

– Ce vrei să-mi spui?

– Vreau să spun că ar trebui să încetezi să-ți faci griji pentru mine și în schimb să-ți faci griji pentru tine însuți.

Atitudinea de genul „nu arăți bine” a lui Saitharn îl făcu pe Nuea Chon să-și treacă mâna prin păr, confuz.

Acest comportament îl făcea să râdă, era ca și cum ar muri de foame, chiar dacă se ocupa de achiziții și vânzări.

– De ce trebuie să-mi fac griji pentru mine? Oricum, nu merg cu tine.

– Ai stat mai mult de o lună cu mine și  vei avea probleme cu soțul tău. Deci înțelegi de ce trebuie să-ți faci griji pentru tine?

Nuea Chon Nu putea ține pasul cu fratele său. Saitan râse, încântat de expresia confuză a celuilalt.

– Se pare că vei avea de așteptat pentru a mă răsplăti.

Această propoziție ar fi fost ceva obișnuit dacă tânărul nu ar fi spus-o ca și cum l-ar tachina, pe un ton viclean. Saitharn bătu ușor umărul fratelui său înainte de a da din cap și de a-și lua rămas bun la momentul potrivit.

– Te rog să ai grijă de tine, Nuea Chon. Te voi suna mai târziu.

Cu o mână zveltă apucă valiza mare înainte de a se îndrepta direct spre zona de îmbarcare.

Aeroportul Chiang Mai era destinația finală. Nu existau prea multe motive pentru alegerea acestei provincii. După cum spusese Saitharn, voia doar să se relaxeze și să-și schimbe modul de viață.

Vedea soarele de dimineață scăldând norii într-o lumină strălucitoare.

Saitan se sprijinea de spatele scaunului pe care și-l ajustase  într-o poziție mai confortabilă decât înainte, privind în gol la norii pufoși. Acumulase prea multă oboseală și probabil că aceasta era cea care se reflecta în aceia ochi frumoși și nu va dispărea niciodată. Încerca să o suprime sub o mască zâmbitoare pe care o purta de mult timp până aproape că se obișnuise.

Viața e strălucitoare ca lumina soarelui.

Această frază Saithar o auzise adesea, dar nu o simțise niciodată. Poate că înainte de a muri sau poate că înainte de a fi prea târziu, una din acele zile va veni și pentru el în curând.

……………………….

Un mic hostel pe Nimman Road[2] era opțiunea sa pentru prima noapte. De cum intră își lăsă valiza și se întinse pe patul moale. Aerul condiționat  îl ajută să se răcorească. Camera aceasta cu aer condiționat era foarte confortabilă și curată. Partea de nord a Thailandei era renumită pentru vremea rece, dar în acest moment nu era cazul. Era ora de vară la apusul soarelui din mijlocul anului.

Saitharn  rămase culcat în pat și își petrecu timpul privind drame și filme populare. Pentru el  a te relaxa însemna a trăi viața fără probleme. Era un lucru foarte important pentru el. El ura vremea caldă și era genul căruia nu îi plăcea să iasă pe în timpul zilei. Prin urmare, ieșea la plimbare după apusul soarelui așa că activitatea lui era legată  de viața de noapte. De asemenea, vântul puternic era o problemă pentru el pentru că îi dădea întotdeauna un sentiment care îl copleșea complet.

El vizionă seriale, filme western preferate și într-un final primi un mesaj de la fratele lui, care îl întreba dacă totul e bine. În acel moment se gândi că trecuse deja ora cinei. Se duse la micul restaurant japonez de lângă hostel care părea să fie cea mai bună opțiune. Un bărbat în kimono Îl întâmpină cu un bun venit și cu un zâmbet înainte de a întinde mâna pentru a-l conduce la o masă într-un colț al restaurantului. Atmosfera din interior era decorată cu tot felul de obiecte din lemn care răspândeau un parfum japonez, iar podeaua era din ciment. Saitharn alese o cutie bento pentru că nu mâncase mai nimic de dimineață.

Cina trecu în mod liniștit. Se simțea puțin singur, dar era o singurătate cu care Saitharn era foarte familiarizat. Ceaiul verde cu gheață fu sorbit încet până când paharul se goli, apoi îl chemă pe bărbat pentru nota de plată.

– Mâncarea a fost bună?

– Delicioasă, mi-a plăcut foarte mult, răspunse Saitharn zâmbind.

Desigur, totul în acest restaurant îi satisfăcuse nevoile: mâncare proaspătă, curățenie și decorat cu gust.

– Locuiți în hotelul de alături?

– Da.

Cuvintele bărbatului care stătea acolo și îi vorbea îi insuflă un anume scepticism.

– De unde știți?

– Majoritatea clienților sunt clienții hotelului de alături. Dețin acest restaurant, dar dețin și acest hostel.

– Dețineți și hostelul?

Saitharn rămase un pic surprins pentru că persoana din fața lui era foarte tânără.

Părea doar cu unul sau doi ani mai în vârstă decât el. Dar apoi, când se își aminti că Nuea Chon deținea deja o companie, se gândi că poate că el era cel care nu era normal.

– Da, e al meu.

– Cunoașteți locurile, știți unde aș putea găsi un bar pentru bărbați?

– Ce stil preferați ?

– Genul cu muzică bună și cu alcool bun.

– Problema e un pic dificilă.Hmm… De fapt, există un bar numit S CLUB la două alei mai jos de aici. E aproape de hotelul 5 stele. Dar numărul de persoane care pot intra e limitat și trebuie să ai un card de membru pentru a intra. Muzica e bună, alcoolul e bun și bărbații sunt cei mai buni.

S CLUB părea interesant, dar ascultând condițiile, n-avea dreptul să intre.

– O, ce păcat.

Saitharn avut o expresie de regret fără să se gândească să o ascundă. Își adună lucrurile se ridică și se îndreptă spre ușă.

Proprietarul restaurantului se gîndi o clipă, apoi îi spuse :

– Dacă vreți puteți să folosiți contul meu.

– Da ? În schimbul a ce ?

– Nu am nevoie de nimic, vreau doar să vă distrați, spuse zâmbind persoana.

Lui Saitharn i se păru că această persoană era blândă și avea o inimă bună. Se simți foarte bine și îi răspunse :

–  Foarte drăguț din partea ta.

– Am văzut că arăți foarte obosit. Dacă te duci acolo, nu uita să te întorci și să mănânci din nou la restaurantul meu. Du-te și te distrează ca să poți dormi bine după aceea.

Saitharn făcu un duș și se îmbrăcă cu o cămașă albă de marcă cu guler larg, scumpă și pantaloni maro deschis. Se îmbrăcase așa ca să pară mai natural. Primii trei nasturi erau descheiați, dezvăluind un decolteu subțire cu un lanț de argint. Pantalonii skinny se mulau frumos pe șolduri și dezvăluiau o talie îngustă, atrăgând atenția clienților din bar. Alese un scaun pentru a sta la bar înainte de a-și arunca ochii prin jur, admirând locația. Acest bar  era de bun gust. Atmosfera din bar era scăldată în tonuri de roșu de la becurile strălucitoare iar de jur împrejur erau alte beculețe de culoare galbenă. Saitharn nu se întrebă de ce trebuia să fie așa. Îl interesa doar că avea un card de membru pentru a intra. Acest bar era diferit, arăta luxos și elegant. Comandă un cocteil ușor de băut, nu prea alcoolizat și bău toată  seara suficient pentru a-și satisface gustul. Cu cât se făcea mai târziu, cu atât atmosfera din bar devenea mai animată cu tineri. Aceștia dansau din greu pe ritmul muzicii. Saitharn ridică încet capul și părăsi zona barului, uitându-se de jur împrejurul lui, fără a face contact vizual cu cineva anume. Poate pentru că acesta era un loc în care se adunaseră bărbați arătoși, chiar dacă Saitan încă nu putuse găsi o persoană potrivită lui.

……………………………………

Acele pendulului indicau ora 23 :50.

Ușa barului fu deschisă de un gardian care stătea de pază, urmat de o siluetă foarte înaltă. Luminile erau prea slabe pentru ca Saitharn să-l poată vedea  în întregime.

Fața noului venit nu era clar vizibilă de la distanță dar, doar silueta din întuneric îi făcu pe mulți bărbați să nu-și mai poată lua ochii de la fața lui.

Avea un nas drept care se potrivea feței cu o linie clară și ascuțită a maxilarului. Gardianul care era înaintea lui, îl conduse pe bărbat la etajul al doilea al barului, zonă care părea a fi una privată, specială.

Bărbatul înalt își trecu degetele subțiri de-a lungul balustradei de fier și urcă treptele fără grabă.

Cămașa de culoare închisă pe care o purta părea semi- formală, dar proprietarul ei îi îndoise mânecile și își descheiase nasturii dezvăluind un piept musculos.  Se vedea că îi plăcea să facă asta.

……………………………….

Saitharn avea încredere în instinctele lui. Nu se grăbea. Femeile și mai ales mulți bărbați își întorseseră ochii spre persoana care stătea pe canapeaua de la etajul doi. Era ca o persoană care nu era interesată de nimeni, de aceea pur și simplu îi electrizase pe toți cei din bar.

Saitharn zâmbi și nu putu nega asta: deodată se simți puțin mai vesel. Obiectivul din seara aceasta nu părea atât de comun celei dinainte. De fapt, lui nu-i plăcea să fie cel vânat. Trebuia să fie mereu într-o poziție în care să fie ales. Dar dacă s-ar fi prefăcut că este vânat, asta era altă problemă. Lui Sitar nu-i plăcea să fie cel slab.

A fi într-o stare de supunere nu era ceva la care se pricepea, dar dacă ar fi să fie sub…

Cifra zero … era în regulă …