Până la tine – Capitolul 2

Eu sunt Dumnezeu

Paharul de alcool din mâna lui fu golit dintr-o singură mișcare. Cocktailul alunecă încet de-a lungul buzelor moi și captă dulceața amară.

Saitharn puse jos paharul gol înainte de a se întoarce să comande o băutură frumos colorată. Un pahar nou înlocui paharul vechi gol. Muzica din bar se schimbase dintr-un ritm alert într-un ritm lent. Saitharn coborî de pe scaun, merse spre zona de dans  în dreptul  căreia stătea bărbatul înalt și făcu în așa fel   încât să fie sigur că se afla la nivelul ochilor lui. Ținea în mâna stângă  paharul de cocktail frumos, viu colorat.

Încercă să facă contact vizual cu acea persoană. Bărbatul se uită la el înainte de a-l ignora și nu se gândi să răspundă privirii lui. Pentru că în seara aceasta Saitharn deja alesese persoana aceea înaltă, el își spuse că va dansa până când va obosi.

…………………………………….

Sila Wongwacharapaisarn ridică paharul de whisky în mână stând în picioare și sorbind o înghițitură pentru a se relaxa. Oboseala acumulată de la lucrul continuu timp de săptămâni întregi îi făcuse corpul conștient de propriile limite. Era mai obosit decât fusese vreodată. În mod normal, el venea în acest loc de două ori pe lună pentru a se relaxa. Dar din cauza volumului său mare de muncă fusese imposibil să găsească timp pentru vânzarea cu amănuntul și nu putuse să facă ce voia așa că nu mai venise pe aici de vreo două luni.

– La ce se uită șeful? îl întrebă  Kris pe Chakkrit, unul dintre cei mai apropiați subalterni ai lui care era în apropiere.

Kris era un tip priceput în toate aspectele, iute la minte și atent, de aceea era persoana care era adesea solicitată. Celălalt avea aproximativ aceeași vârstă cu el, nu avea copii sau soție, dar avea de îngrijit un frate mai mic.

– Nong ăla pare puțin cam excitat, Pha Liang[1]. Nu l-am văzut niciodată în oraș. Mă voi duce să-l avertizez, spuse Chakkrit pe un ton calm.

Era pe cale să plece să-l descurajeze pe Nong, dar bărbatul înalt ridică mâna pentru a-l opri.

Chakkrit era vărul lui Saeng. El nu era în timpul serviciului, așa că se gândi să nu facă prea mult tam-tam pentru că tocmai fusese angajat cu puțin timp în urmă.

– Saeng.

– Da, Pha Liang.

Băiatul care împlinise 20 de ani cu câteva luni în urmă, tresări și răspunse în grabă la apel cu o față îngrijorată.

Răspunzând, trimise un zâmbet către stăpânul său.

– La ce vă uitați?

– Ei bine…ne uităm la tipul acela frumos.

Băiatul dădu din cap arătând la parter.

Acest gest făcu silueta înaltă să privească într-acolo. Sila nu era prea entuziasmat și chiar era confuz de ceea ce spusese băiatul. Se uită și presupuse că era unul dintre clienții pe care îi mai întâlnise până acum.

Adevărat…

– Dacă spui că e atât de frumos, atunci mă voi uita.

Ochii întunecați se concentrară asupra siluetei subțiri din mijlocul grupului de oameni de jos. O singură privire fu de ajuns pentru a clasifica fața strălucitoare și agilă drept frumoasă. Un zeu îl făcuse pe Sila să se oprească și să privească.

– E un bărbat, dar poate fi complimentat, rosti Saeng.

Desigur, Sila nu era interesat doar de cuvinte limitate la complimente. Frumusețea nu trebuia să fie admirată doar la femei, la fel cum frumusețea nu trebuia să fie întotdeauna oferită bărbaților.

Sila se ridică etalându-și înălțimea. Paharul cu whisky din mână nu mai era cel mai important lucru. Exista ceva mult mai interesant. Bărbatul înalt se opri la marginea balustradei și se uită la băiatul care își mișca corpul în ritmul muzicii. Era frumos și nu acorda atenție nimănui. Sila simți un fior ciudat. Pentru o clipă avu impresia că persoana de jos era conștientă de faptul că este privită.

 Băiatul ridică dintr-o dată capul și privirea lui îi  întâlni ochii. Ca într-un roman de dragoste, lumea încetă să mai existe. Era ceva greu de explicat. Structura facială dulce care te îmbia să îl privești, combinată cu o atitudine care se potrivea cu fiecare sunet al muzicii îl făceau să fie atrăgător ochiului.

Frumos…era atât de frumos. Nu mai văzuse niciodată așa o față.

Sila bănui că băiatul, văzând că e privit, va avea o expresie jenată ca toți ceilalți. Băiatul își ridică privirea și o îndreptă spre el uitându-se direct în ochii lui. Îi zâmbi odată cu ultimul acord al cântecului.

Ah… Se pare că am întâlnit un copil obraznic.

Sila ridică paharul din mână îndreptându-l spre tânărul de jos, apoi îl coborî, se întoarse și se îndepărtă păstrându-și calmul.

Sila recunoscu în sinea lui că îi plăcuse. Chiar dacă nu-i plăcea să fie într-o relație cu cineva mai tânăr decât el, sexul și dragostea erau lucruri diferite.

Saitharn se întoarse din nou la poziția inițială lângă Chon Bar. Se așeză pe un scaun, își încrucișă picioarele și se uită la paharul de gin, care era încă acolo, nebăut. Numără până la 100 în mintea sa așteptând ca cineva să-l urmeze. Își testa flerul pentru că nu știa dacă celălalt îl va urma cu adevărat sau nu. Dar dacă ar fi să se ia după statistici ….

El…Saitharn Wattanawanich nu ratase niciodată.

– Bună.

Un salut politicos și umil venit din spate îl făcu să se întoarcă și să privească fața drăguță din spatele său. Sprâncenele frumos modelate se ridicară ușor. Saitharn se uită la chipul noului vizitator.

– Ar fi o lipsă de manière să vă invit să urcați scările ? Acolo sus … la  șeful meu.

 Saitharn  se uită la fața bărbatului care vorbea cu o sclipire în ochi greu de citit. Privirea lui se opri la etajul doi al barului. Omul acela…privea în jos.

Se gândise că acesta era genul de persoană care era obișnuită să fie rapidă. Nu se gândise că va fi chiar atât de repede vânat. Cu toate acestea, Saitharn nu era o căprioară nevinovată în iarbă sau un animal de companie care se supune.

Răspunsul pe care îl dădu fu contrar celor întâlnite până acum de Chakkrit.

– Nu e o lipsă de maniere, dar nu voi merge.

Saitharn se uită la omul din fața lui care părea uluit de refuzul lui și continuă:

– Te rog, spune-i asta șefului tău: dacă vrea să vorbească cu mine, te rog, invită-l să vină aici. Și te rog să-ți ții discursul la fel cum ai făcut-o și cu mine. Îți mulțumesc, termină el fraza cu un zâmbet dulce.

Lui Saitharn nu-i păsă de uluirea omului și se întoarse să se bucure de muzică și de atmosferă. Lăsă mesagerul să-și facă treaba. Sila puse jos paharul cu whisky din care băuse doar puțin.

Recunoscu că fusese puțin surprins.

Chakkrit se întoarse singur la etajul doi. Ochii lui ascuțiți se uitau la el. Chipul propriului său subordonat era întrebător.

– Băiatul acela m-a informat că dacă Pha Liang vrea… Că dacă vrei  să-i…vorbești, te roagă să cobori.

Chakkrit adusese mesajul. El se întorsese și livrase stăpânului într-o manieră excelentă și completă acest mesaj. Chiar și intervalul între cuvinte fusese redat la fel. Gura lui Sila tresări cu un zâmbet la mesajul trimis de puștiul răutăcios prin cel mai apropiat subaltern al său. Spatele lui lat se sprijini de canapea încercând să se relaxeze. Dar în ochii lui era ceva scânteietor.

– E frumos?

– E foarte frumos.

Chakkrit cunoștea foarte bine întrebarea și nu avea de gând să o nege. În mod normal, el ar fi pariat pe cât timp ar fi așteptat Pha Liang. Dar cu această persoană… fusese diferit de la început.

– Ar trebui să cobor?

– Mă întrebi pe mine, chiar dacă ai deja un răspuns în minte?

Răspunsul lui Chakkrit îl făcu să râdă pe Sila. Bărbatul înalt așteptă zece minute, luă încet paharul de whisky și-l bău până la fund înainte de a se ridica în picioare.

Chakkrit se uită în tăcere la spatele stăpânului său. Silueta înaltă coborî de la etajul al doilea și merse direct la Chon Bar într-o manieră relaxată, fără grabă.

Sila Wongwatcharapaisan sau Pha Liang, proprietarul fermei și al hotelului Phusangdao era o persoană despre care se putea spune că avea un grad ridicat de influență în Chang Mai. El era trecut de vârsta de 35 de ani și împlinea în curând 36. Chipul lui arătase întotdeauna bine și nu se schimbase niciodată.

Indiferent cât de mult muncea, Chakkrit nu-l văzuse niciodată pe stăpân să abandoneze distracția pentru o așa lungă perioadă de timp. Căuta o provocare sau ceva nou?

Sila era interesat de… acel copil.

………………………………..

– Nu ești din Chang Mai?

Vocea profundă a cuiva răsună lângă el. Silueta înaltă a unei persoane care aștepta, apăru pe scaunul gol de lângă el, pe care se așezase fără grabă.

Saitharn își întoarse privirea spre bărbatul care îi zâmbise. Distanța mică dintre ei îi permise să scruteze din nou persoana care sosise.

Era frumos. Foarte frumos.

– Chiar dacă nu sunt familiarizat cu asta, am crezut că vei veni mai devreme.

Această propoziție, deși era o simplă afirmație, îl făcu pe cel care asculta să-i tremure un zâmbet în colțurile gurii. Aceasta însemna că celălalt prezisese deja că va veni.

– Tu …  mă așteptai?

Pronumele care fusese ales era „tu” pentru că Sila simțea că Saitharn era mult mai tânăr decât părea. Nici nu putea ghici câți ani avea.

– Tu ce crezi?

Se uitau unul la altul ca și cum ar fi fost un joc de a se holba unul la celălalt pentru a determina cine va fi învinsul și cine va fi câștigătorul.

Lui Sila îi plăcu faptul că Saitharn nu era o persoană obișnuită. Dar, chiar dacă i-ar fi spus cineva, tot nu ar fi recunoscut direct așa ceva.

– Îmi place felul în care ai dansat pe „God is a woman”[2]

Sila nu răspunsese la întrebare, ci doar aduse în discuție problema dansului cu care îl acaparase cealaltă persoană.

– Mă bucur că te-ai uitat.

Exact ca atunci, admira fiecare parte a lui Saitharn. Era ca și cum ar fi privit un tablou de artă frumos. Gâtul înalt, cămașa albă deschisă ușor fără o anumită intenție, înclinarea corpului în față, lui îi plăcea totul.

Pha Liang observă o mică strălucire în curba gâtului său alb. Era un loc ce adăuga un farmec incredibil bărbatului mai tânăr. Acesta îl invita să muște cu dinții adânc.

– Gâtul meu…este ceva în neregulă cu el?

– Nu, colierul tău este frumos.

– Mulțumesc.

– Paharul din mâna ta este aproape gol, ai vrea să mai bei unul? Vrei ceva special de băut?

Își mută privirea să se concentreze asupra paharului frumos colorat în loc de gâtul lui subțire.

– Vrei să beau ceva special în seara asta? spuse proprietarul buzelor strălucitoare.

Sila simți că leșină. Respirația i se accentuă. Ochii băiatului erau sarcastici părând amuzat de expresia lui.

Era atât de sarcastic încât ar trebui să-l prindă, să-l bată și să-l pedepsească pentru că era un puști care îl tachina.

– Adică băuturi, vorbeam de băuturi.

– B52[3], 2 pahare … crezi în Dumnezeu?

Sila se întorsese spre barman să comande băuturile înainte de a readuce conversația la povestea numelui melodiei.

– Nu, nu cred în Dumnezeu, răspunse sincer Saitharn.

Pentru el, ceva de genul ăsta nu părea să existe, nu era tangibil pentru că, de fiecare dată când se simțise în impas, Dumnezeu nu apăruse niciodată.

– Chiar așa? Deci, în ce crezi?

– În mine însumi.

– Ce?

– Pentru că eu sunt Dumnezeu.

Zâmbetul care îi împodobise chipul dulce era de parcă încerca să-l păcălească, atrăgându-l într-o capcană. Mirosul de parfum diluat care plutea, creștea în el  dorința de a-l avea.

– Ca în cântec?

–  Da, pentru că sensul cântecului este următorul: într-un fel, amândoi ne vom cunoaște bine.

– Trebuie să o testezi singur, spuse el uitându-ne în ochii limpezi ai persoanei de lângă el.

Flacăra din ochii acestuia îl făcea să pară periculos. Dar când făcură contact vizual, Saitharn nici măcar nu ezită să ridice paiul și să guste. O făcură împreună în același timp, pentru că știau că băutura era bună. Ea nu trebuia lăsată să aștepte, pentru că s-ar fi încălzit și nu ar mai fi fost bună de băut. Gustul dulce, cremos se amesteca cu amărăciunea cafelei și a lichiorului. Ea se topea în cavitatea bucală, aducând ceva nou celui ce tocmai o încerca pentru prima dată.

– Îți place?

– Te referi la băutură sau la tine?

Încercase din răsputeri să-l seducă pe bărbatul acesta în vârstă și iată că reușise.

– La amândouă.

– Îmi place băutura pentru că e delicioasă. Cât despre tine nu pot să răspund fără să te încerc.

Sila se simțea ca un tigru care tocmai întâlnise o nouă specie de căprioare, o specie care părea să fie îmblânzită.

Adevărul însă era altul, el nu era deloc îmblânzit. Din contră, s-ar putea să fi dat peste un tigru.

– Cred că ți se potrivește lichiorul dulce.

– Vreau să încerc un alt pahar, mormăi ca pentru sine Saitharn.

– Pentru că sunt fascinat de acest gust nou pe care tocmai l-am experimentat, dulceața amară combinată cu căldura te face să vrei să bei și mai mult.

-E periculos. Te vei îmbăta fără să-ți dai seama.

– Am gâtul mai rezistent decât crezi. Sau … nu vei putea avea grijă de mine?

Tonul celui din fața sa care îl tachina, îl făcu pe Sila să nu se mai gândească să-l oprească.

– Un B52.

Barmanul umplu un pahar și-l așeză în fața băiatului.

Acesta luă paharul și îl bău până la fund.

– Am citit recenzii conform cărora hotelul de lângă acest bar are un serviciu bun și camere mari. Există și o cameră VIP cu izolație fonică și cu pereți din sticlă securizată ce oferă o priveliște uimitoare asupra străzii  Nimman.

Sila spusese toate acestea privindu-l pe băiatul cu piele albă din fața lui. Cu cât acesta bea mai mult, cu atât Sila îl găsea  mai atractiv astfel încât nu-și mai putea lua ochii de la el.

– Am o cameră acolo.

Vocea lui Saitharn începuse să se poticnească și îl  informase pe Sila de un lucru care îl făcu să zâmbească.

– Am o pernă mare…aer condiționat…deci…

Saitharn asculta vocea profundă vorbind despre calitatea camerei ca și cum ar fi ascultat o poveste de păcălit copiii. Nu știa de ce in inima lui se amestecau sentimente conservatoare când privea ochii aceia negri.

– Patul este moale și mare…

Vocea începuse să-i fie răgușită și aproape stinsă.

Sila se mută mai aproape. Saitharn zâmbi, și râse încet înainte de a scoate un mormăit din gât, ceea ce-l făcu pe Sila să se aplece și să lase capul în jos pentru a asculta.

– Hm…în regulă.

– Ce? Spune-o cu voce tare ca să pot auzi clar.

– Am spus să mi-o tragi. Vreau să încerc lucruri noi.

……………………………………….

Sunetul de încuiere a ușii sună ca semnalul unei competiții.

Două corpuri se mișcară automat unul către celălalt într-un spațiu lipsit de lumină. Priveliștea de lux cu pereți de sticlă din camera VIP nu era suficient de frumoasă pentru ca Sila să-și piardă timpul admirând-o. Cel din fața lui îl făcuse să-și concentreze toată atenția asupra lui cu un singur sunet.

– Ahh…oh…ah…nu-mi lăsa nici un semn.

Vocea dulce a lui Saitharn sună răgușit și corpul lui păru să cedeze complet, dar tot continuă să-i dea ordine lui Sila. Acesta își ascunse nasul în curba gâtului adulmecându-l.

Mirosul corpului  băiatului acționa ca un polen tentant.

Sila își dori să muște pielea persoanei din fața lui pentru a o face să țipe, așa cum își dorea. Doar la asta se gândea.

– Stai…stai puțin.

– …?

Sila fu împins ușor de mâna zveltă.

Avea cu 11 ani mai mult decât acel băiat, dar fusese oprit să facă asta.

Sila tăcu, așteptând să audă ce voia să spună celălalt. Cu ambele mâini puternice se sprijini de ușă blocându-l pe băiat între ele.

– Am trei reguli, de acord?

– Spune.

Sila îi sărută vârful nasului în timp ce degetele fine ale lui Saitharn începuseră să-i deschidă butoniera pantalonului. Respirația bărbatului mai în vârstă se acceleră.

– Unu: nu-mi lăsa semne. Doi: nu aprinde lumina. Trei: nu-mi cere numele. Ai un prezervativ?

Mâna lată a bărbatului înalt intră în pantalon și scoase un obiect important pentru activitatea din seara aceea.

Deviza lui dintotdeauna fusese:

Distrează-te, dar fii în siguranță.

– Trei lucruri simple, le poți face, nu?

– Îhî…

– Bine…deci ai reguli pe care trebuie să le cunosc?

Palma lui mică ținu chipul frumos al bărbatului înalt și-l apropie pentru a depune un sărut. Căldura buzelor lui îi împărtăși dorința de a-l răsplăti cu respect.

– Eu am o singură cerință.

Buzele calde fură aspirate de gura lui Sila. Înainte ca Saitharn să poată să spună ceva, silueta înaltă îi linse buzele cu limba și apoi o introduse în gura lui. Cu dexteritate îi mătură interiorul pentru a-i culege dulceața. Sărutul lui nu era unul de complezență ci era unul pasional. Se asemăna cu a bea un pahar de alcool tare, te năucea.

Respirația lui Saitharn era întretăiată și își simțea corpul înfierbântându-se. Își frecă limba de limba lui Sila pentru a răspunde fără semne de renunțare. Își dezvăluia încet caracterul care indica faptul că era genul de persoană căreia îi plăcea să câștige. Sila își strânse buzele și ieși atât de rapid încât scoase un sunet jenat.

Sărutul acela fusese atât de puternic de parcă ar fi fost o legătură care îi ținea nedespărțiți și crease emoții sălbatice. Saitharn gâfâi repede.

– Cerința ta…spune-o.

Frumos, seducător, neînfricat, erau calitățile ce apăreau acum în fața lui Saitharn.

Colțurile gurii lui Sila lăsară să se ivească un zâmbet tremurat. Dacă ar fi comparat această activitate cu o competiție și dacă ar fi existat un ….Sila ar fi dorit să-l aibă ca adversar demn  care merită efortul de a fi vânat.

– Nu renunța la mine…e suficient.

[3] Amestec de lichior de portocale, lichior de cafea și Irish cream