Până la tine – Capitolul 16 partea1

Proprietarul S Club

O mașină de lux conducea prin întuneric când se lăsa seara. Pe ambele părți ale drumului, peisajul începea să se schimbe. În mod natural, peisajul trecea de la lumină  la întuneric. Traficul fluid începuse să se aglomereze, așa cum indica semnalul ce anunța când intrară în zona orașului. Sila închise ochii sperând să se odihnească, după ce privise un moment cum ploaia cădea și lovea mașina. Începuse sezonul ploios, ceea ce nu putea nega că era bun pentru agricultura lui Phu Saeng Dao. Dar era dificil să conducă dus-întors, deși existau atât avantaje, cât și dezavantaje. Prejudiciul era diferit. Lui Sila însuși nu-i plăcea ploaia pentru că era umezeală. Ura sezonul ploios. Un mesaj  de pe telefonul mobil al lui Chakkrit fu anunțat printr-un sunet suficient de puternic pentru ca Sila, care dormise o vreme, să deschidă din nou ochii. Fusese în același moment în care mașina de lux se oprise la semaforul roșu. Telefonul vibră și se deschise imediat pentru vizualizare. După ce văzu că erau poze de la Nong Saeng, acesta trimise și un mesaj scris.

Ce fel de persoană poate fi atât de adorabilă?

Mesajul nu prea lung, plus pozele trimise de la fermă, îl făcură pe Chakkrit să simtă nevoia să ridice mâna și să-și  șteargă sudoarea de pe tâmple.  Era o prostie să treacă peste și dincolo de îndatoririle propriului său frate. Știa că lui Saeng îi plăcea Saitharn până la obsesie. Era mai mult decât mulțumit. Dar pentru o persoană posesivă…Chakkrit nu era sigur că Sila…va înțelege și el.

 – Ce ți-a trimis Saeng? se auzi o voce moale venind de pe bancheta din spate.

 Chakkrit ezită când făcu contact vizual cu proprietarul vocii prin oglinda retrovizoare. Văzându-i fața, se uită cu o expresie ușor nervoasă și raportă adevărul întinzându-i telefonul.

– O poză cu Khun Saitharn, Pha Liang.

Sila nu răspunse și nici nu spuse altceva.

Când ridică telefonul să se uite la poză, gura îi  tresări ușor când o văzu. Era o poză cu băiatul cu pielea albă pe care nu-l mai văzuse timp de multe zile. Saitharn arăta ca un copil mic ce așteaptă la coadă ca să cumpere gustări și nicidecum ca un muncitor care aștepta să-și primească salariul.

E… adorabil…

Era atât de adorabil încât voia să-l audă. Cu mâna sa puternică, tremurând de nerăbdare, ridică telefonul și apăsă pe apel pentru a găsi persoana pe care o dorea la fel de mult precum și-ar fi dorit aerul. Se încruntă fără să-și dea seama când sunetul semnalului de apel  continuă să sune o vreme. Sila începu să se simtă enervat și confuz până când celălalt capăt al firului răspunse.

Bărbatul înalt în loc de „Bună” spuse cu un ton scurt care indica nemulțumire:

– De ce ai răspuns târziu?

– Stau la coadă pentru a-mi primi salariul. Am bani să-ți plătesc datoria.

Vocea lui era arogantă și răspunsese luminos și strălucitor, punând frână fiecărei emoții mocnite din Sila. Fierbințeala din el putea să se liniștească doar auzind vocea cuiva pe care voia să-l asculte.

– Cât îmi dai?

– Plătesc 10 000 de baht prima dată. Aș dori să păstrez și să folosesc  5000 de baht. Ești de acord sau nu?

Vocea nervoasă a copilului atrase un zâmbet ușor pe buzele tânărului Pha Liang. Părea o conversație obișnuită.

– De ce nu?

– Atât de amabil.

– Ți-am spus, sunt foarte bogat. Ai mâncat ceva?

 Chakkrit se simți neliniștit. Nu trebuia să stea și să asculte conversația tânărului Phaa Liang. Ajungând la destinație, șoferul ieși în grabă din mașină și se duse să deschidă portiera șefului.

– Am mâncat.

– Ce ai mâncat?

Sila nici nu-și dădu seama că tot ce făcea era să converseze în timp ce cobora din mașină cu picioarele sale zvelte. Intră în clubul elegant din mijlocul orașului. Ochii săi nu se uitară direct la cei de acolo. Nu erau speciali. Asta pentru că era prea concentrat pe partenerul lui de conversație telefonică.

– Multe. Hang Lay Curry, Laab Kua. Nam Noom Chili, , Bok Choy.

– Îți place?

– Îmi place…adică mâncarea…îmi place.

Sila ajunsese la etajul doi. Ca întotdeauna se așeză pe aceeași canapea în timp ce râdea încet la cuvintele lui Saitharn care vorbea pe nerăsuflate.

– Ești liber?

– Sunt ocupat, dar voiam să te aud.

Nu-și dădea seama ce simțea acum. Era mai mult decât faptul că se gândise la persoana cu care vorbea. Dar începuse să devină mai clar atunci când auzise vocea celuilalt.

– …

– Ai auzit ce am spus?…Nu știu de ce …

Cuvintele lui sau semnalul instabil de la distanță o făcură pe persoana de cealaltă parte a firului să tacă o clipă înainte ca Saitharn să vorbească cu voce lină.

– Unde ești?

– Sunt la muncă.

– deci…muzica este foarte tare. Tocmai am aflat că ai acceptat o slujbă cu jumătate de normă într-un magazin cu băuturi alcoolice.

Tonul persoanei care vorbea nu era nici iritat nici sarcastic. Părea o simplă declarație, cerând ca Sila să-i confirme cuvintele el însuși, din nou.

– Chiar sunt aici ca să lucrez.

– Ee…

– Lai[1] Tharn?…

– Spune.

– Termină de mâncat, grăbește-te acasă și lasă-l pe Saeng să te conducă.

– Nu sunt un copil. Ar fi bine să-mi spui mai degrabă…

Sila auzi o voce asemănătoare cu cea a unui bărbat. Vocea lui Saitharn se amesteca cu zgomotul oamenilor de la fermă. Părea că Saitharn se îndepărtase de locul unde era la început.

– Ai auzit ce am spus?

–  Așteaptă un moment. Știi de ce te-am întrebat?

–  Nu știu, ce vrei să spui?

 Băiatul alb mormăi ceva ca răspuns.

–  Și tu, termină-ți treaba și grăbește-te acasă. Mă auzi bine?

–  Te aud bine, voiam doar să aud asta din gura ta. Mă întorc imediat.

Atât spuse, înainte ca cel de la celălalt capăt al firului să închidă. Sila nu-și făcea probleme în legătură cu persoana mai tânără, care îi închisese în nas. Bărbatul înalt ținu în mână telefonul mobil, apoi îl puse în buzunarul pantalonilor, înainte de a se întoarce pentru a face contact vizual cu subalternul său care stătea cu fața calmă ca de obicei. Chakkrit auzise totul, dar din cauza funcției și îndatoririlor sale, tânărul se comportă ca o persoană care era surdă.

 – Sibthit a sosit? întrebă despre vărul său cu care avea o întâlnire ca să actualizeze munca în fiecare ultimă zi a lunii.

Sibthit Wongwatcharapaisan, proprietarului lui S CLUB era partener cu Sila. Vărul lui dorise să deschidă un loc de divertisment în inima orașului, dar nu avea fonduri și nici conexiuni suficiente, așa că încheiase afacerea cu 50 % beneficii. Sibthit îl rugase să-i dea o mână de ajutor pentru că cei doi crescuseră împreună. Sila fusese de acord pentru că îl iubea pe vărul lui ca pe un frate mai mic.

– Khun Sibthit a spus: „Magazinul se va închide, mă voi grăbi și voi veni cât mai repede posibil.”

–  O, bine, după ce terminăm de vorbit, ne vom grăbi să plecăm. E un paznic la parter, nu-ți face griji.

Sila făcu semn din cap către Chakkrit pentru a lua loc la masă. Ceasul arăta că trecuse de ora 20:00.

– Pot sta în picioare. Dar astăzi Pha Liang nu vei…

 Chakritt făcut o pauză la sfârșitul propoziției. Era bine-cunoscut faptul că, de obicei, când Sila venea aici, era mereu în căutarea unui partener pentru o relație de o noapte, ca ultima dată când se întâlnise cu Saitharn. Era un lucru normal care se întâmpla des, dar de data aceasta era diferit.

– Nu, eu… vreau să mă grăbesc acasă.

 Cel mai apropiat subordonat încuviință din cap. Înțelesese perfect pentru că auzise discuția dinainte. Nu exista niciun alt motiv ca Pha Liang să se grăbească acasă în afară de… persoana care tocmai închisese.

…

Saitharn își puse telefonul mobil în buzunarul pantalonilor după ce închisese. Băiatul cu pielea albă ridică privirea, se uită în liniște  la stelele de pe cer și lăsă cuvintele lui Sila să se strecoare încet în inima sa fără avertisment.

Te aud bine, voiam doar să aud asta din gura ta. Mă întorc imediat.

  Nu era că Saitharn nu mai întâlnise pe cineva care vorbea dulce. Văzuse oameni care vorbeau de 100 de ori mai dulce decât el, dar cu Sila, nu știa motivul, sentimentul era diferit. Chiar dacă propoziția și acele cuvinte fuseseră extrem de dure, lui i se păruseră normale și chiar un pic interesante.

– P’Saitharn, vino repede, strigă cu voce tare Saeng.

Se întoarseră la cantina centrală unde Khun Davipha împărțea salariile de o vreme. Aici erau doar muncitori bărbați. Femeile erau mai rare.

– Vino aici tinere. Se pare că ești din Bangkok, o să-ți fac cinste cu ceva bun. Ia.

 Saitharn își aminti de persoana care îl chemase.

– Lasă-mă să mă uit la tine acum.

Era aceeași persoană care îl invitase să lucreze pe câmpul de bumbac în urmă cu câteva săptămâni. Cu o mână care avea pielea încrețită de ani întindea un pahar cu un lichid colorat.

– Ce este ? întrebă Saitharn, dar știa că nu putea refuza ceea ce oferea cu amabilitate un adult.

Omul aplecă ușor capul și șopti în timp ce tânărul își lăsase capul în jos pentru a simți mirosul băuturii pe care o ținea în mână:

– E lichior de orez, lichior fermentat. Oamenilor de pe aici le place să îl bea. Hai, încearcă. După aceea poate te vei duce să faci sex.

Limbajul necunoscut nu era prea familiar băiatului cu pielea albă, așa că tânărul de lângă el preluă conducerea, servind ca interpret temporar de limbă.

– Asta e o expresie, înseamnă să încerci, că poate vei fi captivat.

– Da, încearcă, o să-ți placă, continuă să-l îndemne același tip în vârstă.

 Saitharn se întoarse să se uite la persoana de lângă el, intenționând să-i ceară părerea, dar înainte să poată să spună ceva, cealaltă persoană luă paharul în mână, îl ridică și îl bău până la fund.

– Deci, cum stă treaba? Va trebui să încerci tu însuți, spuse Saeng zâmbind cu gura până la urechi.

Saitharn se întoarse și-și îndreptă din nou atenția către paharul de băutură din mână. Îl ridică și îl bău aproape tot dintr-o singură mișcare, lăsând căldura să-i curgă pe gât și să se amestece cu dulceața din gustul ingredientelor apei de orez.

– Cum este?  E bun? întrebă persoana în vârstă întorcându-se când turna un pahar nou de lichior și colegilor de muncă care stăteau împreună în cerc.

– Delicios, e dulce.

Un alt muncitor de sex masculin îl avertiză râzând:

– Lichiorul din apa de orez sau lichiorul fermentat este un tip de must și este ușor de băut, dar te poți îmbăta cu ușurință atât este de alcoolizat. Nu îl privi cu dispreț, chiar dacă este o băutură alcoolică preparată folosind metoda tradițională. Gustul lui e dulce, e ușor de băut, dar ne îmbată foarte ușor. Cred că ți se potrivește lichiorul dulce.

– Vreau să mai încerc un pahar.

–  E periculos, te vei îmbăta fără să îți dai seama. Chiar și Pha Liang s-a îmbătat.

Propoziția grăitoare a lui Saeng îi opri mintea să rătăcească. Întorcându-și atenția către partenerul de conversație, Saitharn simți că în ultima perioadă gândurile îi erau adesea distrase. Poate că aceasta era un efect secundar din cauza muncii grele.

– Ce vrei să spui prin asta, Saeng? Sila?

Saitharn nu-și putea imagina cum ar arăta beată o persoană cu o față așa de solemnă.

– Chiar aș vrea să văd asta cu ochii mei măcar o dată. Ar fi o onoare în viața  mea.

– Da, pe aici este o vorbă veche: Mănânci cu gura și te îmbeți cu picioarele.

Muncitorii izbucniră toți în râs și unul dintre ei vorbi în dialect:

– Laokwan Porliang, lung, ba kiew de Saeng.[2]

Din ceea ce vedea și auzea, Saitharn înțelese că relația dintre Sila și muncitori era una destul de apropiată. De aceea toată lumea îndrăznea să-și dezlege limbile și să glumească. Sila nu discrimina ca alți patroni care păstrau statutul de angajator – angajat.

– Lung, nu vrei ca Khun Saitharn să ne pârască, nu?

– O, nu vă spun, suntem toți egali, fu răspunsul băiatului cu pielea albă.

Saitharn atrase un ropot de aplauze și simpatia muncitorilor de la fermă. El simți că astăzi era o altă zi bună din viața lui, ceea ce se întâmpla foarte rar. În plus, se pregătea să primească primul său salariu, câștigat cu propria lui muncă, iar oamenii de aici erau foarte amabili cu el și extrem de prietenoși. Să ai prieteni cu care să vorbești și să fii acceptat de către ceilalți îl făcea să se simtă eliberat de singurătate. Nu mai era singur așa cum era înainte. Chiar dacă nu vorbea în dialect, simplul fapt să trăiască aici îl făcuse mai puțin singur decât înainte. La Bangkok s-ar fi  simțit chiar foarte rău.

……..

Tânărul Pha Liang puse jos pahar de alcool care nu fusese băut nici măcar pe jumătate. Oftă în secret frustrat. Era ora 21:00, iar vărul său nu apăruse încă. Oamenii din club începuseră să se miște. Era mai aglomerat decât înainte, dar pe Sila nu părea să-l distreze atmosfera de acolo, nici măcar puțin. Sila voia să meargă acasă.

– Dorești să-l suni din nou pe domnul Sibthit? întrebă persoană care stătea acolo și observase starea lui Sila.

Deși i se făcuse sugestia, Sila alese să refuze.

– Nu este nevoie, spuse bărbatul înalt de pe canapeaua întunecată cu o voce joasă.

Acesta nu era momentul potrivit pentru el. Patronul lui Ten Direction și a lui S Club întârzia.

El înțelegea că departamentul avea responsabilități atât de importante încât uneori era greu să se desprindă. De fapt, în trecut Sila însuși nu avusese niciodată nici o problemă cu Sibthit dacă întârzia. Dar ziua de azi era o excepție și nu se simțea foarte bine.

Plictisit de muzică, plictisit de oameni, voia să se întoarcă la fermă.

– E ceva în neregulă? îl întrebă el pe subalternul și confidentul său care urcase în liniște când văzuse că erau paznici la parterul clubului.

Acesta se aplecă și îi șopti ceva.

– Khun Prae e aici și așteaptă jos. M-a rugat să vin să-ți spun că dorește să te vadă.

– Prae? mormăi Sila repetând numele persoanei care voia să vină să-l vadă și păru confuz. E aici să mănânce cu familia sau de ce a ieșit în oraș?

– Da.

– O, las-o să urce.

Cum mai putea să o refuze când fusese pus în fața faptului împlinit?

O tânără frumoasă într-o rochie argintie strălucitoare, cu tocuri înalte viu colorate, urcă la etajul 2 de îndată ce primi permisiunea.

– Sawasdee Kha, Pha Liang.

– Sawasdee Krub, ești Ca Prae? Te rog să te așezi.

Sila răspunse politicos la salut întinse mâna și o invită pe tânără să se așeze împreună la masă.

– Mulțumesc. Nu m-ai mai văzut demult, nu-i așa?

– Da, de ceva timp.

– Am venit să mă distrez cu prietenii, nu credeam că te voi întâlni, ce coincidență!

Denatura puțin faptele, cine știa cât de precise erau sau cât de adevărate? Era sigur că venise cu prietenii, dar un alt fapt era că venise în acest loc intenționat. Știa de la tatăl ei că el refuzase să li se alăture la cină din cauza muncii în oraș. Așa că alesese să vină direct aici.

– Credeam că vei sta și vei mânca la cină cu părinții.

Sila dezvăluise că era la curent cu situația. Să dorești să se întâmple lucruri era ca o magie, dar o persoană care are o problemă ascunsă va deveni în mod natural agitată.

– P’Muang…P’Muang este ocupat. Tata a anulat cina, așa că am fost liberă să vin în seara asta în oraș.

 Punând în față numele tatălui, ea se folosise de asta  în loc de alte cuvinte pentru a explica prezența ei aici. Aștepta ca Sila să dea din cap și să accepte.

–Da. Bine, dacă nu mai ai nimic de adăugat, poți informa angajații clubului că ești oaspetele meu și ei vor avea grijă de tine.

Bărbatul înalt vorbise conform etichetei, deși patronul principal al lui S Club era altul. Dar toți cei care erau angajați intern știau bine că mai mult de jumătate din fondurile clubului proveneau de la Sila.

 – Mulțumesc foarte mult și…Pha Liang la ce oră termini de discutat și de lucrat? Vrei să cobori și să te distrezi cu prietenii mei și cu mine?

– Khun Prae, ar fi bine să te bucuri din plin. Când voi termina de vorbit despre muncă va fi foarte târziu.

– Te rog scuză-mă, Khun Prae, scuze, Pha Liang.

Prae intenționa să mai spună ceva când cel mai apropiat subordonat al lui Sila venise pentru a întrerupe conversația.

– Care-i treaba?

–  Khun Sibthit a sosit.

Cuvintele tânărului subordonat o făcură pe Khun Prae să-și dea seama că astăzi nu era ziua ei. Tânăra știa că pentru Sila, când era vorba de discuții de afaceri ,în mod firesc, acestea veneau pe primul loc. Deci nu trebuia să se enerveze.

– Atunci, eu voi pleca Pha Liang ca să poți vorbi despre muncă, ne vom revedea mai târziu.

 Nu era prima dată când Prae se purta ca o persoană enervantă. Ea se ridică, își luă rămas bun de la persoana din fața ei cu un zâmbet.

– Plec.

– Chakkrit, coboară și condu-o pe Khun Prae la masă.

 Întinse mâna pentru a o invita pe tânără să plece în același timp cu sosirea lui Sibthit. Acesta urcă și se apropie.

–  Sawasdee Krub P’Sila, salută el cu un zâmbet strălucitor.

Sila se uită la chipul vărului său. Era cam de aceeași înălțime ca a lui. Spre deosebire însă de fața lui care nu arăta nici o emoție, vărul lui era mereu zâmbitor, punând în evidență o gropiță pe partea laterală a obrazului drept. Era cuminte, ușor accesibil, diferit de Sila în totalitate.

– Ai întârziat.

– O, frate, știi  cum e vinerea la sfârșitul lunii. Sunt o mulțime de clienți la magazin, până se retrag nu pot închide…dar… în mod normal nu te plângi niciodată. De ce te plângi de data asta?

Ridică o sprânceană privindu-l ciudat pe vărul său cel mai apropiat. Sila nu se plângea niciodată.

 – Spuneam doar, nu dădeam cu parul. Te grăbești ca să te vezi cu fata aceea, nu? Persoana aceea frumoasă…cum o cheamă? E fiica doamnei Panwad, cea care locuiește în casa de lângă tine, nu?

–  Putem vorbi despre muncă? interveni bărbatul mai în vârstă, sperând să-l readucă la realitate.

 Se întorcea să vorbească despre muncă, pentru că Sibthit părea că vâslea o barcă departe în mare.

– De ce te grăbești așa?  Aș dori să beau ceva rece.

– E sfârșitul lunii, eu încă nu am încheiat socotelile. Să bem altă dată. E mai ușor așa.

Mustrarea care venise de la persoana cea tânără îl făcu pe Sila să se gândească la ultima dată când venise aici. Întâlnirea cu Saitharn fusese ceva care nu era în planurile lui, dar de acea dată nu putuse să renunțe… chiar decisese să nu-l lase pe băiatul alb să plece. Ceva în privirea acelui băiat îl invitase să se ridice și să-l vâneze.

– Nu doar o dată ai întârziat, ci de zeci de ori.

– Mai bine să vin mai târziu decât niciodată, ca să nu spun că nici  până acum nu știu ce s-a întâmplat în noaptea aceea…unde ai plecat, cu cine ai dispărut, ce treabă aveai?

Sibthit pusese întrebările cu curiozitate, în timp ce ridică un pahar cu un lichid colorat și luă o înghițitură. Gustul lichidului amar îl ajuta să rămână treaz pentru a lucra o perioadă lungă de timp.

– Am auzit că anul acesta S Club va cere o mărire a bugetului. De ce? Există vreun motiv? Îmi poți spune asta? întrebă tânărul Pha Liang făcând-o pe surdul.

El era incapabil să răspundă la întrebări, se abținuse și răspunsese ridicând o altă problemă, chestiuni importante de muncă. Acestea puteau să pună frână poveștilor laterale pe care vărul său voia să le știe. În schimb, îndrepta atenția către sarcini mai importante.

– Există…

Dacă nu întreba acum, nu însemna că nu se va mai întreba. Orice îndoială putea fi corectă. Îl împiedica însă să întrebe anchetându-l pe vinovatul cu chip de prost. Trebuia să fie ferm la momentul potrivit. Motivul era că Sibthit cunoștea foarte bine personalitatea lui Sila. Dacă el nu voia să deschidă gura și să vorbească singur, atunci puteai folosi chiar și o rangă. El nu ar fi scos nimic de la el.

…………………….

 Rai Phu Saeng Dao la ora 23:00.

35 de minute fură pline de zgomote amestecate cu râsetele muncitorilor de la fermă care căscau în secret și își întindeau corpul înainte. Un alt avantaj de a fi aici, un lucru pe care îl descoperise, era acela că putea să doarmă mult mai ușor decât înainte. Aceasta era terapia pe care o căutase mereu. În mod firesc muncind mult și folosind multă energie, dădea rezultate excelente…devenea repede somnoros.

–  Basaeng Po, deja Lichiorul Piang, Lung Ba, Nong King se descurcă?[3], întrebă bătrânul cu o voce tremurândă.

 Saitan se legăna anormal, iar chipul lui devenise roz din cauza efectelor alcoolului.

– Wai Ka Lung[4]! strigă Saitharn ca răspuns, făcându-l să înțeleagă pe bătrân că el pricepuse întrebarea și că fusese preocupat să învețe.

– Regele începe să se îmbete, spuse un alt muncitor.

– Du-te la culcare, ia-l și pe tânărul ăla cu tine. Mi-e teamă că o să adoarmă în picioare. Se pare că i s-a făcut somn.

Fața lui îl făcu pe Saeng să creadă că nu mai putea sta la masă. Tânărul se întoarse și zâmbi ironic înainte de a pune repede jos paharul de băutură din mână.

 – P’Saitharn, ți-e somn.

 –  Puțin, dar dacă vrei să mai rămâi e în regulă, eu pot să mă întorc singur. Acum îmi amintesc clar drumul înapoi spre casă. Nu am nici o șansă să plec pe un alt traseu.

 – Nu, absolut nu, Khun Sila mă va ucide cu siguranță. Doar să mă gândesc la asta, mă înspăimântă atât de mult, încât părul mi se ridică în cap.

Cuvintele pe care le scosese avură mai multă influență asupra inimii lui Saitharn, decât orice altceva, chiar dacă nu o spuse. Acceptă.

 – Să ne întoarcem.

Saitharn se ridică, neștiind cum să răspundă. Cuvintele lui Saeng îl făcură să aibă un sentiment ciudat amestecat cu senzații bune și profunde. Nu că nu le accepta. Era adevărat că își spunea că este natura umană să se simtă bine când cineva se comporta de parcă ar fi interesat și de parcă ar avea grijă de el. Aceste senzații de stabilitate, probabil cu timpul se vor estompa de la sine. Pe tot parcursul drumului spre casă, nu se auzi nici un sunet sau vreo conversație. Rezultatul era că propriile lui gânduri erau haotice, la fel ca sunetul tunetului care bubuia deasupra capului său. Cei doi fură nevoiți să se întoarcă în grabă spre casă. Ploaia începuse să reverse din nou și părea că de data aceasta va fi mai puternică decât înainte.

– Vântul e foarte puternic, P’Saitharn grăbește-te și intră în casă! strigă Saeng împotrivindu-se sunetului vântului.

 Își miji ușor ochii temându-se de particulele de praf pe care pământul le sufla în ochi.

– Bine Saeng, te rog să te întorci. Mulțumesc că m-ai condus.

Băiatul cu pielea albă nu-l mai reținu. Saitharn știa că Saeng mergea foarte repede. Când ajunse în casă nu mai vru să piardă timpul. Saeng așteptă o clipă înainte ca acesta să deschidă ușa, apoi se întoarse și raportă șefului prin mesaj că își făcuse datoria. Odată mesajul trimis, el plecă să se retragă la propria reședință în partea cealaltă a fermei.

Sitharn terminase de făcut baie când ploaia începu și mai puternic. Picăturile de ploaie loveau destul de tare acoperișul de pe căsuța mică. Cu ochii somnoroși se uită la ceasul de pe perete. În câteva minute va fi în miezul nopții și nu știa dacă Sila își terminase treaba sau nu. Un gând îi apăru brusc în creier. Zâmbi amuzat de faptul că devenise dintr-odată atât de credul și de încrezător. Crezuse o frază  pe care Sila o lăsase cu ton grav.

– Chiar sunt la muncă.

Nu știa dacă putea să îl creadă, dar o parte din el recunoștea că într-adevăr îl crezuse un pic. Din afara casei auzi pe cineva care îl striga pe proprietarul casei. Își opri temporar gândurile întâmplătoare din cap, care se degradau în creier. Saitharn simți ca și cum cineva era pe balcon și încerca să deschidă ușa pentru a intra. El se mișcă intenționat ca să se întoarcă și să aprindă lumina în încăpere. Pentru o clipă  se gândi că e Sila, dar după ce cântări un pic ceea ce se întâmpla, simți că era ceva…ceva ciudat…foarte ciudat.

Dacă ar fi fost Sila sau cineva pe care îl cunoștea cu adevărat, ar fi strigat să deschidă ușa. De aceea Saitharn avu certitudinea că nu era nici Sila nici cineva cunoscut așa cum înțelesese prima dată.

Clac clac clac!

Încuietoarea de la ușă care era standard fu apăsată de mai multe ori.

 Într-o fracțiune de secundă Saitharn luă o decizie. Trebuia să aibă un obiect pentru auto apărare. În același timp, luă telefonul mobil, intenționând să contacteze pe cineva care îl putea ajuta în acel moment.

Zdrang!

Tunetul puternic coincise cu zgomotul de forțare violentă a ușii de la intrare care se deschise atât de repede încât omulețul nu mai avu timp să se pregătească. Se trezi față în față cu intrusul, în mijlocul luminii slabe. Văzu un bărbat înalt ce apăru cu o față neclară, iar trupul lui erau udat de picăturile de ploaie. Jumătatea inferioară a feței era înfășurată într-o pânză acoperind-o ca un turban. Un miros acru de alcool se răspândi în aer. Saitharn era în pericol. Cel mai apropiat obiect care ar fi putut să-l ajute să se apere era prea îndepărtat și înainte de a decide să strige, el spuse calm:

 – Te rog, lasă-mă.

–Stai liniștit.  Dacă nu taci, cu siguranță vei muri.

Mâinile aspre ale străinului se îndreptară spre Saitharn și-l apucară cu forță de brațe, trântindu-l la pământ. Saitharn încercă să lupte pentru a se elibera, dar se pare că eforturile lui erau zadarnice. Cu cât încerca mai mult să se zbată, cu atât străinul îl strângea mai tare.

– Ce vrei?

Pusese întrebarea încercând atât de mult să se forțeze să nu strige.

–  Ce aveai de gând să faci?

Telefonul mobil îi fu smuls imediat din mâinile mici. Singura speranță dispăruse când persoana care stătea apăsată pe el întrerupse apelul și îl aruncă la pământ.

– Te-ai gândit să suni pe cineva să te ajute? Nu ți-am spus să nu faci nimic complicat? Plănuiești să mă testezi?

Saitharn se ridică încet în picioare, făcut contact vizual cu persoana din fața lui, în timp ce aceasta se plimba la stânga și la dreapta. Dacă ar fi fost să evalueze cu ochii? Vocea lui tremura, dar deși inima lui era speriată de situația actuală, pe față nu se vedea nici o expresie. Se petrecea un eveniment grav. Și nu i se mai întâmplase niciodată aceasta. Îi era foarte frică.

– Dă-mi banii tăi.

– Nu… nu am…au! Aah!

Saitharn aproape că uită să respire când fu împins de bărbat cu o mare forță.  Corpul lui fu propulsat înapoi și se izbi de perete pierzându-și pentru o clipă cunoștința. Văzându-l redus la tăcere, bărbatul își pierdu interesul pentru el. Se întoarse și începu să caute în fiecare colț al camerei. Lucrurile lui fură aruncate și împrăștiate peste tot cu o mare violență. Saitharn începu să-și revină, era surprins, dar tot încercă să-și mențină luciditatea ca să gândească așa cum trebuie pentru a supraviețui. În momentul în care bărbatul beat era interesat doar de bunurile sale, Saitharn se întoarse să ridice telefonul de lângă el. Apăsă butonul de apel pentru a găsi pe cineva cu o mișcare ușoară, dar celălalt se întoarse, îl privi aproape imediat cu furie.

 – Ce ai de gând să faci? Vrei să mori?

-Nu…nu…

Vocea lui era stinsă. Drept urmare, omulețul fu nevoie să scuture din cap în semn de negare. Folosi podeaua unde era căzut ca și cum s-ar fi predat pentru a putea ascunde în secret telefonul mobil din mână. Ochii persoanei din față îl priviră reci.

 – Nici să nu te gândești să încerci ceva, spuse intrusul arătând spre el amenințător.

Se duse la fereastră și apoi la ușa casei înainte de a se întoarce să continue să caute banii de care avea nevoie. Saitharn rămase nemișcat și așteptă încă un moment lung până când fu sigur că bărbatul din nou rămăsese blocat  în fața unui morman de bunuri. Reuși să ridice telefonul mobil pe care-l ascunsese și apăsă pe contactul  singurei persoane la care se putea gândi în acel moment.

 Sila Wongwatcharapaisan.