Partenerul perfect- Capitolul 22

Mulțimea

Tom pășea cu greutate în spatele lui B oftând la fiecare două secunde….fapt  numărat mental de către B….care zâmbi ușor ironic de câte ori îl auzea. Se opri și se întoarse spre el, aruncându-i o privire amuzată.

Tom se încruntă, apoi oftă din nou, ceea ce îl făcu pe B să ridice o sprânceană și să se apropie de el.

Îi puse palmele pe obraji, privindu-l serios.

– Tom, știu că e o variantă riscantă… dar hai să fim serioși. Viața noastră oricum e un risc constant.

– Asta nu înseamnă că-mi place. Nici situația, nici de el.

– Ceva la Marc nu-mi inspiră deloc încredere mai ales  acum, aflând că e fratele mai mic al directorului… și că el și Susan erau amanți… rosti iritat.

– Tom…  îi șopti B, iar bărbatul încremeni pentru o clipă, se apropie de el și îl sărută apăsat. Dar Tom îl prinse imediat, îl trase și mai aproape și adânci sărutul, gustându-i buzele cu dor, îi fusese atât de dor de apropierea asta, de atingerea aceea care îi dădea sens vieții.

– Mi-a lipsit asta…șopti peste buzele lui.

B își deschise ochii și se pierdu pentru o clipă în acel albastru primăvăratic.

– Și mie mi-a lipsit, Tom… Din acest motiv vreau să aflu adevărul, să terminăm cu totul… vreau să fiu cu tine așa, să te simt, să-ți miros parfumul, să gust dulceața gurii tale, să simt căldura ta…

Vorbea în timp ce mâna îi aluneca ușor pe trupul lui Tom. Îl sărută încă o dată, apoi îi prinse mâna și continuă să meargă mai departe.

Trebuia să o facă. Trebuia să afle adevărul, dacă își dorea viitorul acela în care să nu mai trăiască privind peste umăr.

Gândul cel mai apăsător era legat de băieții lui.

De când începuse să lege piesele trecutului, ceva nu-i mai dădea pace. Îl încolțea, nu-l lăsa să respire în voie.

Nu voia să se gândească la acel scenariu întunecat, dar mintea lui o făcea singură…..în mintea lui, gemenii erau fiii lui. Și totuși…

Se opri brusc, cu ochii închiși, când acel gând refuzat izbucni în toată forța lui.

Tom îl observă, neliniștit, și îi puse o mână pe umăr.

– Ce se întâmplă, B? La ce te gândești?

Vocea lui avea o notă de grijă reală. Ochii lui căutau răspunsuri pe chipul palid din fața lui.

– Am fost mințit…trădat cu o ușurință înfiorătoare. Și-a jucat rolul de soție și de mamă în cel mai perfect mod…rosti B cu o voce joasă, înăbușită de un nod în gât..

-…dar nimic nu mai contează, nici suferința mea, nici anii de tortură, dacă…

Se opri. Ochii i se umplură de lacrimi, iar vocea i se frânse.

Îi deschise, privind din nou în acea nuanță albastră care mereu îi aducea alinare.

– Îmi este teamă…îmi este cumplit de frică să descopăr că gemenii… că nu sunt copiii mei biologici…

Tom înghiți în sec când îi auzi gândurile …durerea aceea rostită era imposibil de acoperit cu vorbe. Nu putea să-l mintă, nici să-l mângâie cu iluzii….

Tot ce putea face era să-și ridice mâna și să-i șteargă ușor lacrimile de pe obraz.

– Vom afla totul, B vom primi informațiile. Și apoi…oftă, simțind că orice variantă de consolare e prea mică.

– Mi-aș dori să-ți iau durerea asta. Să te întorc în timp, să te feresc de tot răul….dar nu am puterea de a face nici una, nici alta, rostește de parcă era stors de toate puterile și el…

Se apropie mai mult cu ochii umezi și vocea caldă.

– Tot ce pot face e să-ți spun că vom lua totul pas cu pas. Tot ce va apărea în calea noastră….una câte una, vom rezolva cât putem… vreau să-ți alung tristețea asta. Chiar vreau asta…

Cuvintele îi ieșeau sincere, pline de iubire și durere.

B simțea tot ce venea de la el, iubirea, suferința, devotamentul. Era tot ce mai avea în lumea asta…Tom era ancora lui.

Zâmbi timid și se apropie, sărutând acele buze moi pe care le adora.

– Mulțumesc, iubirea mea. Tu mă ții în viață… Iubirea ta mă ține la suprafața apei care vrea să mă înece. Tu ești cea mai importantă persoană pentru mine, ești sprijinul meu… Nu aș fi reușit nimic din toate astea fără tine.

Cuvintele îi tremurau pe buze. O confesiune sinceră, spusă dintr-un suflet rănit.

Tom închise ochii pentru o clipă, simțind cum aceste cuvinte, oricât de frumoase, îi apăsau și mai mult sufletul.

Atunci se auzi un glas în spatele lor și B se  întoarse spre acea persoană.

– Fix pe tine doream să te văd, rosti B cu o răceală care îngheță aerul dintre ei.

Tom se întoarse spre vocea necunoscută alături de B, privi bărbatul care stătea perfect drept în fața lor, cu un chip lipsit de orice expresie care își ridică o sprânceană privind spre ei, vizibil deranjat de spusele lui B.

– Cu ce te pot ajuta? întrebă sec, cu o superioritate care îl făcu pe Tom să încleșteze maxilarul.

– Mă gândeam că poate îmi poți spune… unde se ascunde Felly…. Soția mea…..rosti B la fel de rece, privindu-l direct în ochi.

Marc clipi de câteva ori. Chipul i se întunecă și mai tare. Se încruntă, făcând un pas mic spre B dar Tom reacționă imediat, trecând în fața lui.

– Este suficient, rosti grav, cu o autoritate greu de ignorat.

Marc își opri pasul, își duse privirea spre Tom, dar doar pentru o secundă, apoi reveni cu ochii asupra lui B având privirea încruntată, dintr-o dată se  făcu alb la față…. O paloare bruscă i se așternu pe chip, iar ochii i se măriră ca în fața unei vedenii.

– Kreess?  șopti, de parcă în fața lui ar fi apărut o fantomă.

B ridică o sprânceană, confuz. Tom la fel.

Privirea lui Marc deveni brusc alertă, panicată. Se uită în jur cu suspiciune, apoi rosti cu grabă:

– Trebuie să plecăm de aici….acum….hai veniți cu mine.

Fără alte explicații, se întoarse și porni în pași rapizi.

B și Tom se priviră scurt, năuciți de reacția acestuia, apoi porniră după el, ca trași de o forță necunoscută.

Marc îi conduse prin holul mare care ducea spre zona profesorilor, apoi viră brusc la stânga, deschizând o ușă ce dădea spre o scară interioară. Coborâră în grabă, pășind tot mai adânc spre subsol.

Ajunși în fața unei uși albe, Marc o descuie rapid și le făcu semn să intre.

B păși primul, Tom îl urmă imediat, închizând ușa în urma lor cu precauție. Era atent la orice gest al lui Marc.

Camera era slab luminată, dar când lumina se aprinse complet, privirea celor doi rămase agățată de peretele din fața lor.

O tablă mare, acoperită cu fotografii, hărți, notițe. Un perete plin de dovezi.

B își duse privirea spre Marc, care îl privea tăcut,  se simțea studiat de acesta.

– Nu există nicio poză cu tine,  spuse acesta, uitându-se încă la B de parcă nu-și putea explica.

– Încă din ziua dispariției tale, orice era legat de tine… a fost șters.

– Ce vrei să spui? întrebă Tom apropiindu-se.

– Că domnul Kreess a dispărut ca și cum… n-ar fi existat niciodată, răspunse Marc pe un ton grav.

– Tu glumești acum? izbucni Tom, pășind furios spre el….

– Fratele tău l-a torturat 13 ani într-o închisoare! Cum poți să spui că n-a existat?!

Marc păli la cuvintele lui și își întoarse privirea spre tablă….începu să scotocească printre hârtii și fotografii, agitându-se tot mai mult.

B rămase nemișcat. Tom, însă, se năpusti asupra lui Marc, îl apucă de gulerul sacoului și îl zgudui.

– Ce dracu’ se petrece aici?! vocea îi era groasă, rece, periculoasă.

–  Te-am întrebat; ce se petrece aici?!

Îl strângea cu putere, furia lui crescând cu fiecare secundă.

– Asta încerc și eu să aflu! zbieră Marc și îl lovi cu forță peste brațe, eliberându-se din strânsoare.

– Din acest motiv am venit aici! Ca să aflu adevărul! Dar cineva mi-a luat-o înainte…

Se opri, închise ochii și păru că o durere cumplită îi apăsă sufletul.

– Acum două luni… am aflat că fratele meu a fost găsit mort. Am încercat să aflu ce s-a întâmplat, dar autoritățile mi-au dat doar răspunsuri vagi.

– Am venit  să vorbesc cu soția lui, să aflu direct de la ea….dar în ziua în care trebuia să ne întâlnim… am găsit trupul ei….era…fără suflare.

– În beci? întrebă B cu o voce joasă, calmă.

Marc îl privi încruntat, confuz, clipind de câteva ori…

– Nu…rosti, aproape șoptit….ușa de la intrare era larg deschisă…trupul ei era întins pe burtă, pe hol…A fost împușcată… făcu o pauză privind podeaua cu o expresie goală…

– Capul… spatele… era sânge peste tot….a fost executată acolo, pe loc.

Tom și B schimbaseră acum rolurile. Tom părea șocat, copleșit de informații, în timp ce B rămânea mut, inexpresiv.

– B? îl strigă Tom, cu o umbră de teamă în voce.

B își întoarse privirea lent spre el, apoi o duse spre tablă. Se apropie cu pași înceți.

Se opri în fața lui Marc și îl fixă cu atenție, apoi își lăsă privirea în jos. Un zâmbet amar îi apăru pe buze.

Râse scurt. Apoi își ridică ochii spre ei.

Tom îl privea nedumerit, aproape speriat. B părea pierdut între luciditate și ceva mult mai adânc.

– E ca un duș rece, rosti.

– Spune-mi, Marc… în ziua în care am „dispărut”… soția mea a spus că am fugit, nu?

– În ziua aceea trebuia să fii în L.A.,  confirmă Marc.

– Directorul financiar de acolo a sunat, întrebând de tine. Felly a spus că nu știe nimic. A afirmat că trebuia să fii deja plecat, îi spuse privindu-l în ochi..

– A jucat rolul perfect de soție îngrijorată, a apelat la toate cunoștințele comune….Autorități…. Prieteni. Chiar și eu am crezut, pentru o vreme, că ai fugit cu banii, continuă.

– Apoi… Marcel a fost găsit mort la un an după dispariția ta….apoi Fabio… Carlos din L.A….Averile lor? Dispărute. Și toți au spus că tu ești în spatele tuturor. Asta le spunea Felly, că tu ești omul din umbră.

Marc părea în transă, vocea lui tremura, iar ochii îi erau fixați pe statura lui B…

Tom simțea cum mâinile îi tremură. B însă, era rece….calm…analitic.

Se apropie de tablă. Își fixă privirea pe o fotografie; Felly cu cei doi băieți, se apropie mai mult, ridică mâna și desprinse fotografia.

Privirea i se fixă pe chipurile lor. Gemenii erau mari acum, păreau că au fizicul lui, trăsăturile  luate din familia lui, a tatălui său. Un zâmbet fin îi apăruse pe chip.

Închise ochii. Și lacrimile i se adunară în colțul lor. Era aproape sigur acum ….gemenii erau ai lui.

– Ne-a jucat pe toți cum a vrut… rosti în cele din urmă.

– Și cred că așa a fost dintotdeauna.

Se întoarse spre cei doi.

– Primul lucru pe care trebuie să-l facem… e să aflăm cine este ea cu adevărat….numele…..trecutul… totul.

Tom și Marc îl priveau confuzi.

– Doar nu credeți că ăsta a fost primul ei rodeo, nu? continuă B.

Începuse să facă pași micuți privind spre acea tablă…

 – Ca să poți pune la cale un asemenea plan… ai nevoie de experiență, de antrenament…..de ajutor… sunt sigur că a mai făcut asta, poate chiar și înainte să mă întâlnească pe mine…

Darci Sameul