Partenerul perfect- Capitolul 23

 Voalul

B își întoarse privirea spre Tom, care vorbea aprins la telefon. Îi cunoștea tonul, cunoștea și persoana la care apelase…speranța că va fi din nou ajutat era acolo, dar o înăbuși. Își duse privirea spre Marc, care era adâncit în hârtiile de le birou.

– N-ai știut ce face fratele tău? îl întrebă cu o răceală care trăda starea lui interioară.

Marc ridică ochii din hârtii. Îl privi câteva secunde în tăcere, ca și cum ar fi încercat să-și amintească cum era în trecut bărbatul din fața lui, fața îi era maturizată, mult mai dură decât și-l amintea….timpul îl schimbase cu mult.

– Fratele meu era mâna dreaptă a lui Carlos. Eu… nu mi-am dorit viața aia, el era adâncit în ea…eu doar… eram fratele mai mic. Nu aveam o relație apropiată, dar era totuși sânge din sângele meu  și tot ce s-a întâmplat după dispariția ta mi s-a părut ciudat.

Vocea lui Marc se pierdea în aer, în timp ce privirea i se fixa undeva, în gol.

– Susan abia îl mai vedea. Dispărea uneori cu lunile, eu nu știam nimic. Am încercat să înțeleg, dar totul devenea din ce în ce mai… întunecat. Apoi am încercat să mă apropii de Felly, voiam să aflu tot ce puteam să aflu …

– Am găsit o fotografie de la nuntă în care apari și tu, îl întrerupse B privind fix în ochii lui.

-Da, am fost acolo. La ceremonie. Fratele meu m-a rugat să-i țin companie soției lui.

-Ați fost amanți?  întrebă B direct, fără reținere.

Marc pufni, iritat.

– Nu. Indiferent ce crezi despre fratele meu, nu înseamnă că suntem la fel,  scuipă cu o furie care-i colora obrajii.

B îl privi atent, făcu doar un pas mic în direcția lui…apoi altul și cu fiecare pas făcut …cuvintele-i curgeau de pe buze…..

– M-a ținut captiv 13 ani într-un penitenciar….m-a torturat până aproape de moarte de fiecare dată și apoi o lua de la capăt…Timp de 13 ani.

Începu să-și deschidă cămașa, nasture cu nasture. Scoase la iveală semnele adânci și vechi care-i brăzdau pielea.

– Se proclamase director. Își folosea poziția ca să-mi zdrobească mintea, corpul, tot, trăiam într-o buclă de amărăciune și suferință, încercând să înțeleg ce greșisem…dacă îmi omorâsem soția….copiii… Îmi sfâșiam mintea căutând un motiv pentru cruzimea lui.

Când ajunse în fața lui Marc, era la bustul gol. Trupul lui vorbea singur.

Marc își închise ochii, lacrimile îi erau adunate în ochii,  nu-i curgeau, dar gustul amar îi urca în gât.

– Nu… n-am știut, șopti, prăbușindu-se în scaunul din spatele său.

– Nu am știut și nu mă poți învinui pentru ceea ce a făcut el….pentru mine și restul… tu ai fost doar un fugar.

Vocea îi era joasă, tremurată. Simțea că i se scurge puterea din trup.

– Vreau doar… să aflu cine l-a omorât….Indiferent ce-a fost și ce a făcut, era fratele meu.

În fundal, Tom își încheiase convorbirea, ascultase totul. Îl privea acum pe B cu o durere mută…. știa semnele de pe trupul lui, le cunoscuse cu degetele și cu buzele, dar auzindu-i din nou povestea, îl lovea altfel…ca o rană care refuza să se închidă.

Simțea cum se îneacă tot mai mult în această suferință mută, ceva îl apăsa pe torace de parcă îi prevestea moartea …dar nu fizică…și emoțională… psihică…

B își trase cămașa pe el și se întoarse, întâlni acei ochi…albastrul primăvăratic nu mai avea lumina cu care era obișnuit. Era întunecat…Răscolit.

Făcu pași spre el, simțind o teamă care creștea în el cu fiecare clipă.

Ajuns în fața lui, îl privi. Tom părea că abia mai respiră. O lacrimă i se scurse pe obraz.

B întinse mâna și i-o șterse cu un gest delicat.

– Te iubesc, B… îi auzi șoapta tremurândă, plină de emoție.

Nimic nu-i mai putea spune acum, avea doar dorința aceea de a-l strânge în brațe, de a-l ține, de a-l face să nu dispară.

În spatele lor, Marc vorbi din nou:

– Ce-ai aflat?

Niciunul nu se întoarse. Ochii lor rămâneau fixați unul în celălalt. O comunicare mută. O durere care-și găsea ecou dincolo de cuvinte.

– Vreau să fiu cu tine, șopti B.

Se apropie până când trupurile li se atinseră. Buzele lor se lipiră într-o atingere ușoară, dar plină de semnificații. Tom îl strânse în brațe cu forță, ca și cum ar fi vrut să-l țină captiv pentru totdeauna.

– Marc, până primim răspunsul de la amicul meu… eu și B ne retragem, spuse Tom, despărțindu-se de el.

Privirea lui devenise rece și detașată.

Îl prinse pe B de mână și ieșiră, lăsând în urmă un perete plin de adevăruri și un om înfrânt în propria vină.

Ajunși în apartamentul lor, ușa se închise în urma lui Tom cu un ecou sec. Nici nu apucă să respire bine, că B se năpusti asupra lui. Buzele lor se regăsiră într-un sărut flămând, intens, brutal. Se gustau cu disperare, cu o poftă născută nu doar din dorință, ci și din teamă, din iubire, din spaima pierderii iminente.

Mâinile lui Tom se înfipseră în părul lui B trăgând ușor de el, lăsându-i gâtul expus. Îl atacă acolo cu săruturi și mușcături, iar gemetele lui B îi făcură sângele să i se înfierbânte. Pelvisurile li se loveau, hainele abia reușeau să mascheze cât de mult se doreau. Tom simțea că putea să se elibereze doar din atingerile acestea, atât de încărcate de tot ce trăiau împreună.

Într-o mișcare bruscă, își apucă sacoul și începu să tragă de el, dar B îl opri cu un alt sărut, și își apăsă din nou șoldurile de el, frecându-se cu o intensitate care-l făcu pe Tom să-și piardă controlul. Simți cum se eliberează în lenjerie, scăpând un sunet gâtuit, adânc, din pieptul lui. Era o explozie de plăcere și durere.

B zâmbi ușor, aproape satisfăcut, făcând doi pași în spate, în timp ce Tom se  dezbracă complet în fața lui, apoi își lăsă și el sacoul să cadă. Îl privea direct în ochi, iar în albastrul acela tulbure vedea și dorința, și lupta. Știa că ceva în Tom se rupea.

– Mă înnebunești… abia putu rosti Tom, cu vocea joasă, tremurată.

Se grăbi să-și dea jos hainele, cu mișcări nervoase, dar fără să-și desprindă ochii de acel albastru pătrunzător care îl hipnotiza. B își lăsă pantalonii să cadă, apoi lenjeria. Se apropie cu pași rari, controlați, privindu-l pe Tom din cap până-n picioare. Îi analiza trupul, fiecare detaliu, cu ochii unui bărbat care nu doar că iubește, ci își venerează partenerul.

Îi atinse erecția cu palma, începând o mișcare lentă, profundă. Tom închise ochii, lăsându-se în voia atingerii, cu buzele prinse într-un sărut care tremura de senzualitate. Mișcarea mâinii era intensă, în contrast cu blândețea buzelor, și simțea cum genunchii îi tremură.

B îl ridică dintr-o mișcare, făcându-l să-și încolăcească picioarele în jurul taliei sale. Îl lipi de perete și, cu o singură mișcare fermă, pătrunse în el. Tom îl simți adânc, fierbinte, intens. Îi strânse umerii, iar gemetele le furau aerul din cameră. Nu mai exista nimic în afară de ei doi.

Se mișcau într-un ritm care le aprindea sângele, iar când trupul lui Tom explodă din nou, murdărindu-i pieptul cu sămânța fierbinte, B se eliberă și el, afundându-se până la capăt, tremurând peste trupul lui, cu fruntea sprijinită pe brațul partenerului său.

Rămaseră așa, strânși într-o îmbrățișare erotică, cu trupurile încă vibrând de plăcere, transpirați și încărcați de tot ce nu se putea spune în cuvinte.

Și atunci….. tăcerea fu spartă.

Un sunet de telefon.

Lung, insistent, sec. B ridică privirea spre Tom și îl găsi deja privind înapoi, nu se desprinseseră încă, dar totul în jurul lor părea că se destramă.

B îl lăsă să alunece ușor cu picioarele pe podea, fără să-și desprindă ochii de Tom. Inima îi bătea nebunește. Făcu un pas în spate, simțind cum aerul devine greu. Privirea îi căzu pe sacoul lui Tom. Îi văzu buzunarul interior. Telefonul lui era acolo, stând închis. Și totuși… soneria continua.

Ridică din nou ochii spre Tom., văzând  acele lacrimi care îi curgeau deja pe obraji.

Făcu un alt pas înapoi, amețit de tot ce îi prevestea asta…simțise …cunoștea acest sentiment…îl omora în interior….

– B…  îi șopti Tom, dar vocea nu mai avea tremurul de mai devreme. Era apăsată, definitivă.

Ridică mâna în sus făcându-l să tacă…știa că orice ar fi spus acum, nu mai conta….nimic nu mai conta.

Tom se îndepărtă, trecu de el și se duse direct spre bucătărie. Se aplecă sub blat și scoase de acolo un alt telefon, unul ascuns. Cel care suna, îl duse la ureche și vorbi pe un ton pe care B nu-l mai auzise până atunci….Un ton rece…..sigur….îl privea mut, pierdut în timp ..atunci când durerea venea în viața lui…. dar acum era mai mare, mai adâncă…

– Da….Acționați în 30 de minute.

Închise.

B își plecă privirea spre hainele ce erau adunate la picioarele lui….

…Știa….Știa de la început.

Ridică încet pantalonii, apoi cămașa. Se mișca lent, parcă în reluare. Când simți prezența lui Tom lângă el, își întoarse capul. Ochii lor se întâlniră, dar acel albastru, odată primăvăratic, era acum o iarnă.

– B…  se apropie Tom, dar B îl opri cu o singură vorbă:

– Nu…

Un simplu „nu” rostit cu avertisment. Nu era loc pentru explicații. Nu mai era loc pentru nimic.

– Vor veni după tine, mai spuse Tom, și de această dată vocea îi era seacă, rece.

B doar aprobă mutește din cap, își îmbracă pantalonii într-o mișcare lentă, dureroasă…apoi ridică cămașa….fiecare nasture era o tăietură în piele….

Rămase acolo, în același loc, nemișcat, cu ochii goi, cu trupul învins, trăind totul într-un ecou ce îl simți ca un abis și mai întunecat decât cel pe care îl trăise în trecut…ușa se deschise, auzind acei pași grăbiți, dar el nu se putea mișca, nu mai avea nici o reacție nici când își simți mâinile apucate  și dărâmat la pământ…pe burtă…Încătușat.

Dar el nu mai simțea nimic…..Nu mai vedea nimic.

Totul era un ecou.

Timpul se oprise.

Și în minte îi rămăsese doar o frază:

„Te iubesc, B.”

B era în genunchi în acea cameră unde acele persoane adunau dovezile strânse de către el …nu ridicase încă privirea, mintea și toate simțurile parcă și le anulase, mâinile îi erau prinse la spate, reci și strânse în cătușe, dar durerea nu venea din metal.

Durerea era adâncă, imposibil de atins, era în suflet, în privire, în bătăile rare ale inimii care refuza să creadă ce i se întâmplă.

Unul dintre agenți îl ridică brusc în picioare, nu opuse rezistență. De ce ar fi făcut-o? Inima lui era deja arestată cu mult înainte ca trupul să-i fie prins.

Privi spre peretele de la intrare. Erau amândoi acolo, cu minute în urma…iubindu-se, crezând în ceva real. Acum? Totul părea o înscenare bine pusă în scenă de un om care îi știa slăbiciunile mai bine decât oricine altcineva.

Tom părea devastat în celălalt colț al camerei, privind spre trupul inert …știa că asta îi era acea moarte pe care o simțise…

Tom făcu un pas spre el, dar un agent îl oprise, vorbind cu el fără să îl audă…privirea lui era pe acel trup care era ridicat și scos din apartament….se frânse…în el se rupse totul acum….el ….el făcuse cel mai mare rău….ființei pe care o iubea mai presus ca viața….se ura acum…

B merge pe holul îngust între acei agenți…având gândurile morți….

Fusese iubit…..

Fusese dorit…..

Și acum era trădat…..

Inima i se spărsese fără zgomot…..

Doar tăcerea rămăsese….