Partenerul perfect- Capitolul 29

Liniște

În momentul în care au intrat înapoi în spital, și-au promis că vor păstra descoperirea lor doar pentru ei. Doren, imediat după ce i se povesti totul în mașină, rămase tăcut pentru câteva clipe, apoi izbucni într-o furie ce-l făcu să coboare și să lovească cu pumnul portiera.

Carl înțelesese prea bine ce simțea colegul său și el simțea aceeași furie, același amestec de trădare și neputință.

Singurul care părea să nu mai aibă nicio reacție era B.

Stătea tăcut, nemișcat, pe bancheta din față, cu privirea pierdută în mâinile ce le ținea în poală, ca și cum acelea ar fi fost singura lui ancora de realitate.

În holul spitalului, un agent se apropie în grabă de ei.

– Tom a fost mutat în rezervă. S-a trezit acum 40 de minute, le comunică acesta, cu o ușoară lumină în ochi.

B ridică brusc privirea și păși instinctiv spre el.

– Unde? întrebă scurt, cu o voce joasă, dar hotărâtă.

Agentul îi făcu semn spre o ușă aflată la capătul holului.

– Vă conduc eu, adăugă, și întoarse rapid spatele, pornind spre destinație, cu cei trei în urma lui.

Fiecare pas făcut de B spre acea cameră părea să-i apese în piept o greutate tot mai mare. Palmele îi transpirau, inima îi bătea cu o viteză amețitoare, iar când ușa se deschise, simți că aerul îi părăsește complet plămânii.

Doren intră primul, urmat de Carl….

B rămase o clipă în prag, privind în jos, lipit de tocul ușii, de parcă acela era singurul lucru care-l mai putea susține.

– Amice, ne-ai speriat foarte tare, rosti Carl, iar atunci B își găsi curajul să ridice capul.

Ochii i se lipiră imediat de albastrul acela cunoscut, limpede, cald și viu… Era acolo,  îl  privea înapoi….Trăia.

– Cum te simți? se auzi și vocea lui Doren, dar Tom nu le răspunse.

Privirea lui nu se mișca dinspre B de parcă doar prezența lui conta.

Tăcerea era grea, dar plină de subînțelesuri. Carl, observând că Tom nu reacționa, se apropie.

– Poți vorbi? Te doare ceva?

B se apropie încet de patul unde Tom părea absent, de parcă nu voia să creadă că ei sunt acolo. Când ajunse lângă el, Tom își întoarse din nou capul și, pentru prima oară, B îi văzu lacrimile adunate în colțul ochilor.

– Oh… șopti, cu o durere molcomă în glas.

Își ridică palma și i-o așeză ușor pe frunte…

– Îți mulțumesc… că ai deschis ochii… că ești aici… Totul va fi bine, Tom, te vei face bine.

Glasul lui tremura de iubire, de ușurare, de o tandrețe copleșitoare. Îi șterse lacrimile cu dosul palmei, iar apoi își lăsă mâna să-i mângâie obrazul.

– Totul va fi bine, repetă în șoaptă.

– Ne bucurăm că ești bine, prietene, spuse Carl zâmbind, apoi făcu un semn discret către Doren.

– Vă lăsăm singuri, revenim mai târziu.

Ieșiră amândoi din cameră, lăsându-i doar pe ei doi în liniștea aceea fragilă.

B trase scaunul din colțul încăperii până în dreptul patului, apoi se așeză. Privi iar spre Tom și, cu o grijă infinită, îi apucă mâna întinsă pe lângă corp, sărutându-i ușor încheietura.

Simți tremurul ușor al pielii lui, simți sângele curgând din nou cu viață prin venele pe care le crezuse aproape pierdute…Ridică ochii spre chipul care-l bântuia și pe care îl iubea în același timp.

– Știu că ți-am spus cuvinte grele, știu că te-am rănit…M-am simțit trădat, folosit, am simțit că mi-ai smuls inima din piept…dar nu te pot urî, oricât aș încerca… făcu o pauză, privind acei ochii înlăcrimați, acel albastru turbure care iar părea atât de frumos acum….

– Tom… te iubesc, nu pot trăi fără tine….mi-ai înflorit sufletul într-un mod în care n-a făcut-o nimeni vreodată.

Glasul lui era stins, dar fiecare cuvânt cădea ca o rugăciune între ei.

– Nu regret că te iubesc, dar mă consumă, mă rupe încet…Te implor, Tom… să nu mă mai minți niciodată…

Ochii lui erau plini de lacrimi, dar privirea fermă spunea clar, era acolo pentru el…Cu totul…Cu bune și cu răni.

Tom îl privea tăcut. Lacrimile încă îi curgeau pe obraji. În fața lui era bărbatul care, în ciuda tuturor minciunilor și durerilor, rămăsese. Încă îl iubea, încă era acolo.

– B…. rosti cu greutate.

Dar imediat simți degetul lui apăsându-i ușor buzele.

– Șșș… E în regulă, iubitule. Nu plec. Nu mai plec de lângă tine.

Se aplecă și-i sărută ușor buzele, sărutându-i viața.

– Te rog, vindecă-te repede, ok?

Tom dădu ușor din cap, zâmbind timid, iar pentru o clipă, tot întunericul părea că se dizolvă în acel zâmbet.

B se reașeză pe scaun, oftând, trecându-și mâinile peste chip.

– Ești… obosit… se chinui să rostească Tom, iar B îl privi tăcut.

Nu era momentul potrivit pentru adevăruri grele….Încă nu…

– Am fost speriat…N-am putut dormi, mă bucur doar să-ți văd ochii limpezi.

Tom părea că vrea să spună mai mult.

– Ați… aflat… cine…

– Întâi, te recuperezi…Apoi, vom vorbi, trebuie să te faci bine, Tom, îl întrerupse B cu o blândețe protectoare.

Tom închise ochii. Știa că B avea dreptate. Dar acea neliniște nu-l părăsea.

…

Mai târziu, după vizita medicului care confirmă că totul mergea bine, B ceru un pat suplimentar în cameră. Nu voia să-l lase singur nici o clipă.

Carl aduse haine curate, iar după ce o asistentă îi curăță și lui rana superficială de la tâmplă, B intră în duș.

Apa fierbinte îi curgea pe trup, iar lacrimile i se pierdeau printre șuvoaie.

Tot ce spera acum era un singur lucru, ca Tom să se vindece…

Când reveni în cameră, Tom avea capul întors privind pe geam. Lumina lunii se revărsa înăuntru, scăldând totul într-o liniște magică, aparatele vibrau ritmic, semn al vieții din el.

B se apropie de pat și Tom își întoarse privirea spre el.

Îl văzu ud, cu părul lipit de frunte, frumos în felul acela sfâșietor. Inima i se umplu de emoție.

– Ar trebui să dormi… ai nevoie de odihnă, îi șopti B dar Tom nu spuse nimic.

Îl privea, topit.

– Ești… atât… de… frumos… șopti Tom, vocea lui răgușită umplând tăcerea.

Vorbele acelea îl loviră în plex. B rămase nemișcat, înghiți în sec, apoi se întoarse cu spatele, se așeză pe marginea celuilalt pat și-și duse palmele peste față…

– Tom… trebuie să-mi promiți că vei respira… și că mă vei asculta până la final.

Vocea lui B era slabă, dar fermă.

– Vreau să-mi promiți că, orice vei auzi acum, nu te va afecta… și că vei rămâne în viață. Te rog… în momentul ăsta din viața mea, indiferent câtă furie am avut și încă am pe tine pentru că m-ai mințit… te iubesc și nu vreau să te pierd.

Se așeză mai bine pe marginea patului, trecând cu mâinile peste chipul său, apoi își duse degetele în păr, apucându-l cu frustrare.

Tom îl privea fără să clipească. Știa… simțea că urma ceva greu.

– Când am ajuns prima dată în casa lui Carl, în timp ce voi făceați acele acte , am observat o fotografie. Tu, alături de Carl… și de un alt bărbat.

B răsuflă adânc, apoi continuă;

– Mi se părea cunoscut, dar atunci n-am dat atenție…Azi dimineață, ne-am întors la casa aceea… unde, după explozie, Doren și Carl descoperiseră un dispozitiv de rază scurtă care a activat totul.

Tom își mări privirea, iar maxilarul i se încordă.

– În spatele casei era un beci… o încăpere uriașă plină de calculatoare, dosare, fotografii, decupaje din ziare vechi de peste 20 de ani. Articole despre mine, despre ascensiunea mea, despre oamenii cu care am lucrat.

Vocea lui B devenea tot mai calmă, dar ochii îi trădau furtuna.

– Carl a început descărcarea fișierelor, dar… în timp ce strângeam dovezi, am găsit din nou acea fotografie, era cea care îmi este soție, acel bărbat care se presupune că i-a fost prim soț și… acel bărbat….am realizat cine este.

Sunetul aparatelor începu să se schimbe. B tresări și privi brusc spre ele, chipul lui Tom se albi, iar respirația i se grăbi, fugi rapid spre el…

– Te rog… te rog, Tom, șopti B cuprinzându-i fața în palme.

– Doar respiră… pentru mine… doar respiră…

Ochii lui Tom se închiseră pentru o clipă, dar își reveni, clipind, respirând mai adânc, urmărind cu privirea doar pe el.

– Spune-mi... îi ceru cu voce abia auzită.

– Vick…. Fostul tău partener, el nu este mort, Tom. Este fratele soției mele și credem cu tărie că el a orchestrat totul…

Tom îl privea tăcut. Apoi își închise ochii. Întreaga greutate a adevărului căzu peste el, dar… era și o ușurare acolo.

– Ai dreptate… este dureros să afli că viața ta e… o minciună, rosti cu efort…simțind cum aceste cuvinte tăiau în propria inimă…..

B simți cum inima îi încetinește ritmul. Își așeză fruntea pe umărul lui Tom, iar mâinile bărbatului, deși slabe, îi atinse părul cu duioșie.

– Te iubesc, B, îi șopti Tom, iar B zâmbi în tăcere și-l sărută scurt pe buze.

– Este timpul să dormim. Ai nevoie de odihnă să te recuperezi. Apoi vom face un plan. Dar până atunci… te iubesc, Tom.